”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 6 decembrie 2016

Supraviețuitorul din Siberia. A petrecut 42 de zile în tundra înghețată, printre urși și lupi, după ce s-a rătăcit. Povestea lui Egor Tarasov


Egor Tarasov, în vârstă de 51 de ani, a supraviețuit de unul singur timp de 42 de zile în zonele înghețate din Siberia. Bărbatul fusese ultima oară văzut în nordul extrem al Yakutia, aproape de Marea Siberiei, în timp ce se afla cu barca pe râul Konkovaya. Timp de șapte săptămâni Egor a umblat prin tundra plină de urși polari, urși bruni și haite de lupi în încercarea de găsi drumul spre casă. Susține că cel mai groaznic lucru au fost temperaturile negative pe care a trebuit să le înfrunte.
 
Bărbatul s-a pierdut după ce barca s-a a intrat într-o ceață densă și nu a mai știut pe unde să meargă. După două zile a rămas fără combustibil pentru motor, iar atunci s-a decis să tragă la mal și să încerce să se întoarcă acasă pe jos.  
Potrivit acestuia, nu și-a pierdut speranța niciodată… În ciuda foamei și a frigului, a știut mereu în sinea sa că va fi găsit, iar acest lucru s-a și petrecut. Nu înainte ca salvatorii să apeleze la șamani și mediumi pentru consiliere în privința căutărilor. Deși învățat cu viața dură din zonă, Egor nu a avut asupra lui nici provizii și nici măcar o armă cu care să vâneze sau să se apere de prădători. A mâncat ciuperci și fructe de pădure, a băut apă din lacuri și a parcurs pe jos mai bine de 120 de km. 
Am mers pentru că am simțit că trebuie să fac acest lucru. Mi se părea mereu că nu eram singur, că cineva sau ceva a fost lângă mine. M-a sprijinit și ocrotit. Când am mers m-am gândit la familia mea, la soția mea, la copii și nepoți. Acum mă simt bine, sunt slăbit, dar bine, am și unele degerături dar sper să treacă”, a declarat Egor Tarasov.

Localnicii și vecinii acestuia spun că supraviețuirea sa este un miracol ținând cont de locul în care s-a aflat.
yogaesoteric
5 decembrie 2016 

luni, 5 decembrie 2016

Fiinţele umane sunt înrobite prin intermediul unui câmp de manipulare şi de control psihomental orchestrat în mod abil şi subversiv...


... de gruparea malefică ocultă a aşa-zişilor „iluminaţi“. Astfel oamenilor le este răpit dreptul de a-şi mai exercita liberul arbitru

Tot mai multe ființe umane lucide și inteligente aduc în atenţia opiniei publice anumite aspecte alarmante cu care lumea noastră modernă şi umanitatea se confruntă în prezent. Este important să înţelegem că tot ceea ce vedem la nivel global, şi anume războaiele aflate în desfăşurare, atrocităţile împotriva drepturilor omului, opresiunile de orice fel, subjugarea şi pierderea libertăţii oamenilor, supravegherea în masă, lăcomia corporatistă, modificările genetice, fluorizarea apei, geo-ingineria distructivă, asaltul agresiv al industriei produselor farmaceutice, vaccinarea perfidă, care a devenit obligatorie, dogmele şi sistemele pseudo-religioase, curentele politice violente, mincinoase şi manipulatoare, corupţia guvernamentală, patologiile şi perversităţile sexuale, războaiele rasiale, mass-media dominantă din umbră, mincinoasă, agresivă şi acaparatoare, precum şi (mai ales) controlul mental exercitat prin cultivarea plăcerilor inferioare și a unui așa-zis „bine“ ce este greșit înțeles, toate acestea reprezintă creaţiile monstruoase şi rodul influenţelor malefice ale unor forţe rele invizibile, care, din nefericire, conduc umanitatea de mult timp, folosindu-se în diferite moduri de marionetele lor umane care le execută cu inconştienţă criminală planurile satanice, dezastruoase.
Principalul scop şi planul ascuns al unor astfel de forţe obscure sunt (şi au fost mereu) să ne ţină pe noi, oamenii, ferecaţi într-o „închisoare“ energetică, în care predomină frecvenţele de vibraţie inferioare, malefice. Prin aceasta, forţele obscure invizibile, malefice, se hrănesc apoi în mod lacom cu toate energiile subtile joase ale emoţiilor inferioare, rele, ce sunt induse cu obstinaţie în mintea şi în psihicul fiinţelor umane prin intermediul unor stări de suferinţă, dramă, haos şi prin felurite lupte sau conflicte ce apar între oameni fie la nivel global, prin războaie, fie la nivel interpersonal, prin luptele neîncetate de idei şi de opinii între oameni, în viaţa de zi cu zi.
Principiul manipulativ al dominării divide et impera(în limba latină, „dezbină şi stăpânește“) păstrează fiinţele umane într-o stare de frică paralizantă aproape perpetuă. Aplicarea acestui principiu manipulativ duce la manifestarea în om a unei preocupări aproape obsesive pentru supravieţuirea fizică. Frica astfel generată ne menţine apoi într-o percepţie ce ajunge să fie sever limitată doar la cele cinci simţuri fizice şi ne constrânge totodată să trăim în periculoasă indulgență, complacere şi nepăsare, astfel încât ajungem gradat să pierdem bruma de bun-simţ şi înţelepciunea profundă care ne ajută să ne menţinem trupul în stare de sănătate şi armonie. Astfel, fiinţele umane se separă de Dumnezeu şi ajung să fie lipsite de ghidarea autorității spirituale interioare a Sinelui Nemuritor Divin (ATMAN), care este perfect liber.
Marele înţelept G. I. Gurdjieff afirma: „Există o multitudine de aspecte mărunte şi în fond insignifiante care împiedică fiinţa umană să se trezească din punct de vedere spiritual şi care o menţin sub puterea iluziei. Ca să acţionezi conştient cu intenţia fermă a trezirii este necesar să cunoşti natura forţelor nevăzute ce menţin fiinţa umană în stare de adormire. În primul rând, este urgent necesar să realizăm ca «somnul» conştiinţei în care se află în prezent omul nu este unul normal, ci este un somn letargic, hipnotic al conştiinţei. Omul din zilele noastre este astfel hipnotizat, şi această stranie stare hipnotică este menţinută şi chiar accentuată continuu prin felurite modalităţi de control. Putem astfel să descoperim faptul că există anumite forţe şi entităţi demoniace invizibile care urmăresc cu obstinație să menţină oamenii în această stare hipnotică şi fac eforturi neîncetate să îi împiedice să descopere Adevărul şi să-şi înţeleagă locul şi rostul dumnezeiesc fundamental pe care îl au în această viaţă.
De ce oare istoria omenirii este atât de plină de războaie, atrocităţi şi, oare, de ce au existat şi există atât de multe sisteme şi mecanisme de control ce sunt destinate subjugării oamenilor? Cu toate progresele înregistrate de tehnologie în ultimul timp, nimic nu se transformă la modul fundamental şi cu adevărat în viaţa oamenilor. Asistăm, din păcate – mulţi dintre noi în mod pasiv și indiferent – la o „re-aranjare“ perpetuă a aceloraşi obiceiuri nefaste, obsesive, înrobitoare, ce capătă diferite înfăţişări şi deghizări, întocmai ca o celulă de închisoare în care doar tapetul se schimbă, dar pereții și gratiile de la geam rămân la locul lor. Oamenii superficiali și ignoranți spun că aceasta este „natura umană“, însă ne-am întrebat noi, oare, vreodată ce înseamnă cu adevărat „natura umană“, am pus noi, oare, cu curaj sub semnul întrebării tot ce ni s-a spus în mod repetat despre umanitate, pentru a deosebi ceea ce este adevărat de ceea ce este doar minciună şi manipulare?
Clarvăzătorii afirmă că omenirea este subjugată într-un anume fel viclean de forţe obscure satanice, invizibile, a căror existenţă este situată dincolo de realitatea tridimensională şi despre care se afirmă că sunt adevăraţii „arhitecţi“ ai acestui câmp infernal de manipulare și de control al omenirii. Aceste forţe obscure rele, ce sunt cel mai adesea inspirate de forțele demoniace sau satanice, consideră Pământul şi oamenii ca pe o proprietate a lor, ca pe un fel de „fermă“ a animalelor, în care ne cresc ca pe nişte vite, și din energia pervertită a cărora ei ajung apoi să se hrănească asemenea unor căpuşe.
Societatea şi cultura oamenilor, aşa cum le cunoaştem în prezent, sunt o creaţie ce este inspirată în principal de aceste forţe obscure rele, ba chiar satanice, şi nu de fiinţele umane benefic orientate. Tot ca urmare a influenţei acestui câmp subtil de manipulare și de control psihomental, ne-au fost infuzate în decursul timpului anumite crezuri aberante pseudo-religioase dogmatice şi ne-au fost repetate aproape obsesiv anumite învăţături bizare ce alcătuiesc un fel de pseudo-spiritualitate coruptă, cum este, spre exemplu, aşa-numita spiritualitate-pop, pe care o vedem în unele dintre manifestările curentului New Age, care prezintă tendinţe în mod evident stranii, ce pot fi comparate cu un fel de „virusuri“ comportamentale pentru oameni. Prin intermediul acestor tendinţe bizare, care proliferează, patologicul comportamental şi patologicul psihomental au devenit o bolnavă normalitate în viaţa de zi cu zi a multor oameni.
Preocuparea de a observa doar manifestările tridimensionale ale acestui câmp de manipulare și de control psihomental nu va aduce niciodată o adevărată transformare benefică eliberatoare. Transformarea veritabilă nu se poate realiza prin niciuna dintre instituţiile care aparţin acestei rețele de control, aşa cum sunt, de exemplu, guvernele, comisiile de tot felul, ori feluritele structuri organizatorice corupte, pentru că, de fapt, toate acestea nu fac altceva decât să pună în aplicare planurile viclene ale forţelor şi entităţilor malefice invizibile. Membrii sectei satanice a așa-zișilor „iluminaţi“, iezuiţii, bancherii, firmele corupte, cum este, de exemplu, firma Monsanto sau orice altă organizație guvernamentală sau corporatistă deviată, toţi sunt în realitate marionete şi unelte ale forţelor demoniace sau satanice, care au subjugat mintea oamenilor de pe Pământ.
Pentru oricine vrea să se trezească neîntârziat la realitatea autentic spirituală şi să aibă astfel parte de o viaţă spirituală împlinitoare într-o lume mai bună, cheia simplă şi practică de transformare constă în înţelegerea grabnică a naturii reale a câmpului de manipulare și de control psihomental care influențează în mod malefic și chiar acaparator mintea oamenilor. Efortul adecvat şi sincer de transformare benefică a propriei fiinţe şi de de-programare de la energia consensuală nefastă ce este pervers generată de acest câmp de manipulare reprezintă o parte importantă a procesului lăuntric de decondiţionare, de eliberare. Aceasta este o cale eficientă de a ne conecta la natura noastră spirituală profundă, autentică și de a fuziona în cele din urmă cu Dumnezeu prin revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN), care ne ajută apoi să transcendem pentru totdeauna acest câmp de manipulare și face cu putinţă să ne reconectăm la tiparul nostru dumnezeiesc arhetipal.
Aceasta nu este o cale uşoară şi toată munca de transformare implică în primul rând să ne înfruntăm propriile frici şi să ne reevaluăm în mod înţelept toate credințele ce sunt condiţionate de influențele socio-culturale, precum şi prejudecățile prostești ce sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa personală. Dez-iluzionarea este o parte inevitabilă a procesului de decondiţionare şi, practic, este singura cale de ieşire din câmpul subtil malefic de manipulare și de control psihomental. 
Lupta împotriva guvernelor şi a elitei psihopate ce este purtată doar la nivel tridimensional, fizic nu va duce la sfârşitul războaielor şi al suferinţelor omenirii, pentru că „elitele“ însele sunt nişte pioni şi nişte marionete ale forţelor demoniace și satanice care îi stăpânesc. Consimţind să fim conduşi astfel şi crezând în buna intenție a guvernelor corupte nu facem altceva decât să acceptăm în mod tacit încă o construcţie mentală obscură ce este destinată să ne controleze mintea, la fel cum oricare dintre dogmele insidioase ale lumii este concepută şi destinată să menţină oamenii prizonieri, complet deconectaţi de propria lor autoritate spirituală şi fără putinţa de a-și mai exercita liberul arbitru.
În astfel de situaţii, oamenii renunţă la propria lor putere spirituală şi urmează apoi orbeşte autorităţile exterioare perverse, formale, instituţionale. Indiferent cu ce bune intenţii sprijinim un alt „lider“ sau o altă marionetă politică, indiferent de partid, de programele afişate, influenţa câmpului malefic de manipulare și de control psihomental se manifestă după aceea prin intermediul fiecăruia dintre aceștia. Doar focalizarea pe probleme de mediu (lupta împotriva implementării și a utilizării organismelor modificate genetic, susţinerea progreselor pentru energia verde etc.) nu va duce neapărat la o „lume mai bună“, pentru că toate acestea reprezintă doar simptomele plăgii de care suferă omenirea.
Tot ceea ce literalmente vedem ca fiind o „problemă“ ce trebuie „rezolvată“ la nivelurile tridimensionale de manifestare ale câmpului de manipulare și de control psihomental, prin care forțele malefice conduc umanitatea, ascunse fiind după un „voal“ situat în afara percepţiei noastre senzoriale, ne distrage de la ceea ce se petrece de fapt în realitate. Scopul acestui demers viclean este de a ne ţine închiși într-o sui generis închisoare ocultă, fiind tributari unui program de supravieţuire fizică tridimensională, din care nu putem ieși decât dacă ne elevăm suficient de mult frecvența de vibrație. Aceste entități malefice se hrănesc pe spatele nostru cu fluxuri de energii psihice perverse, ce sunt extrase în mod abuziv şi pe neştiute din fiinţele noastre prin intermediul efluviilor de frică ce ne motivează adesea comportamentul automatic şi docil.
Ignoranţa nu este o binecuvântare, așa cum urmăresc elitele să ne convingă în mod perfid, şi nici nu ne protejează. Cel care nu este conştient de existenţa câmpului de manipulare și de control psihomental şi care nu înţelege cum operează acesta, nu numai la nivelul propriei sale minţi, ci și la nivelul întregii omeniri, se află sub influența acestui câmp şi nu are deloc „liber-arbitru“. Un astfel de om este în permanenţă amăgit doar de iluzia că ar avea „liber-arbitru“. Astfel, el poate fi un „agent“ inconştient al forțelor malefice care conduc omenirea din umbră şi este adesea jucat ca pion pe marea „tablă de şah“ a manipulării psihice ce este exercitată în masă asupra oamenilor.
Marele yoghin Sri Aurobindo afirmă în cartea sa The Hidden Forces of Life (Forțele ascunse ale vieții): „Aparenta libertate şi autoafirmare a propriei persoane, de care suntem atât de profund ataşaţi, ascund cea mai jalnică subordonare faţă de o multitudine de sugestii, impulsuri sau forţe nevăzute pe care le-am făcut să fie relevante micuţei noastre persoane. Egoul nostru, lăudându-se atunci cu libertatea întocmai precum un fanfaron al libertăţii, este în fiecare moment sclavul, jucăria şi marioneta nenumăratelor fiinţe, puteri, forţe şi influenţe nevăzute. Întreaga Manifestare este jocul forţelor ascunse universale. Individul conferă o formă personală acestor forţe universale, dar el poate alege dacă să răspundă sau nu acţiunii unei anumite forţe particulare. Doar că majoritatea oamenilor nu aleg cu adevărat, ci se lasă în voia jocului forţelor invizibile inferioare care îi domină. Emoţiile rele, bolile, stările de depresie, alienarea psihică, toate sunt jocul repetat al unor asemenea forţe oculte invizibile. Numai atunci când ne eliberăm cu adevărat de ele, putem deveni o fiinţă umană liberă şi putem trăi cu adevărat, dar putem deveni perfect liberi doar trăind pe deplin fuzionați cu Dumnezeu.
Aceasta este într-adevăr lecția de viață a ființelor umane din zilele noastre, indiferent care sunt aspectele pe care acestea își focalizează atenţia la nivel tridimensional. Bineînțeles, asta nu înseamnă că de acum înainte putem să ignorăm problemele tridimensionale ale lumii noastre fizice pământeşti, ci că este urgent necesar să le privim într-un context mult mai larg şi mai cuprinzător, îmbrăţişând un punct de vedere net superior.
Pentru a transcende câmpul de manipulare și de control psihomental, nu este suficient doar să cunoaștem din punct de vedere teoretic ce este acest câmp dincolo de manifestările sale tridimensionale. Cele mai importante aspecte pe care este necesar să le luăm în considerare pentru a ieși de sub influența sa înrobitoare sunt eforturile continue practice de elevare a propriei noastre ființe, de disciplinare a conştiinţei noastre, de purificare a învelişurilor noastre subtile, toate acestea fiind necesare pentru a ne putea ancora pe frecvenţa de vibraţie mult mai înaltă a purei discerneri şi a adevăratei iubiri.
Iubirea este Lumină dumnezeiască, este Energie dumnezeiască şi este totodată calea prin care primim Cunoaşterea dumnezeiască superioară, care nu poate fi percepută doar prin cele cinci simţuri fizice şi prin mintea noastră măruntă.
Ceea ce este esenţial în acest efort de transformare lăuntrică este ca niciodată, chiar niciodată, să nu capitulăm fricilor tenebroase pe care ni le induce în mod viclean câmpul de manipulare și de control psihomental, căci tocmai pe această reacţie bazală a omului se sprijină întregul demers manipulativ al forţelor oculte malefice, care au ca scop principal subjugarea liberului arbitru al oamenilor.
În fapt, frica este principala energie psihică cu care aceste forţe oculte răuvoitoare se hrănesc şi care le întreţine jalnica lor putere de influență asupra minţii şi psihicului uman. Triumful deplin asupra fricilor tenebroase este aşadar un jalon important pe calea către atingerea şi menţinerea libertății interioare a omului, şi aceasta face ca puterea malefică de influenţă a câmpului de manipulare și de control psihomental să poată fi neutralizată şi chiar anihilată prin efortul comun al unui număr cât mai mare de oameni ce sunt treziți din punct de vedere spiritual.

Articol preluat din Programul Taberei spirirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

yogaesoteric
3 decembrie 2016

joi, 1 decembrie 2016

ZIUA R O M Â N I E I




Prof. univ. dr. Ion Coja: O vorbă proastă, ce este prea des repetată: «Românii au trădat ușor!» Oare este aşa?

Într-un text intitulat „Vă spun și o noutate…”, aflam că într-o discuție purtată la Moscova de un oficial român, Silviu Brucan, cu redactorul șef al ziarului Izvestia, un fel de oficial din Rusia, expertul rus în politică internațională i-a declarat omologului său român următoarele: „Sunteţi nestatornici, domnule profesor. Din câte cunosc, de-a lungul istoriei, în marile conflagraţii europene şi mondiale, conducătorii români nu au fost loiali până la capăt cu cei ce s-au aliat. Au trădat uşor şi tot atât de uşor şi-au părăsit aliatul, trecând cu bagaje cu tot în tabăra adversă. Subliniez, este vorba de conducătorii români, nu de poporul român, pe care îl respect […]. Oscilaţia dumneavoastră în relaţiile cu aliaţii şi cu vecinii ne-a determinat să fim «prudenţi» cu politicienii români. Şi nu numai noi.”
Silviu Brucan nu a avut replică la această acuzație deosebit de gravă. N-aș pune tăcerea lui Brucan pe seama faptului că nefiind „român” nu s-a simțit jignit sau vizat! Cu ani în urmă, un ministru de externe român, neîntrebat de nimeni, s-a trezit într-un cadru relativ oficial să-i acuze pe românii săi cam în aceiași termeni (chiar şi-a cerut scuze în numele României de la un oficial german).
Acel ministru era nimeni altul decât Adrian Severin. Ca ministru și om politic, mai impostor decât „profesorul” Brucan. De data asta treaba este mult mai serioasă. Expertul rus nu pare să vorbească cu patimă și nici nu pare a fi necunoscător. Ce cunoaște el de fapt nu sunt faptele, ci opinia, larg răspândită în multe medii internaționale, cum că „românii trădează ușor”! Am întâlnit această vorbă și la alți vecini de-ai noștri, prea mulți ca să-i mai citez ca atare. Oare așa stau lucrurile? Oare românii, „în marile conflagrații europene și mondiale, nu au fost loiali până la capăt cu cei ce s-au aliat. Au trădat ușor și tot așa de ușor și-au părăsit aliatul, trecând cu bagaje cu tot în tabăra adversă”? Hai să verificăm!
Evident, această vorbă are sau pare că are o acoperire suficientă în evenimentele petrecute la 23 august 1944. Lăsăm pentru încheierea acestor rânduri examinarea celor întâmplate atunci și ne întrebăm care vor fi fiind celelalte „conflagrații europene și mondiale” la care se putea gândi specialistul sovieto-rus. Dacă vom considera, pe drept cuvânt, că războiul ruso-turc de la 1877 a fost o conflagrație europeană, atunci povestea cu trădarea se confirmă, dar cu roluri schimbate: România este trădată de aliatul ei, nimeni altul decât imperiul rus! Nu intru în detaliile cunoscute, dar este probabil un caz rarisim felul în care am pierdut noi atunci sudul Basarabiei, deși eram co-beligeranți învingători!… Dar se pare că decât să fii învingător alături de Rusia, mai bine lipsă! Următoarea conflagrație europeană ar putea fi considerate cele două războaie balcanice, care au antrenat toate țările din regiune. Are cineva ceva de reproșat românilor pentru cele petrecute atunci? După știința mea, numai românii ar avea ce să-și reproșeze: nu au profitat de conjunctura favorabilă pentru a-i ajuta pe frații lor din sudul Dunării în două privințe:
- să-i apere pe viitor de politica de deznaționalizare a românilor practicată pătimaş de statele din sudul Dunării;
- să-i ajute pe frații aromâni să capete un statut politic, la care aveau dreptul prin vechime, autohtonie și contribuție economică. Un stat aromânesc în sudul Dunării, în jurul Pindului, era posibil și era și îndrituit! Dacă nu s-a înfăptuit acel stat sau măcar ținut autonom, acesta este un motiv pentru ca oficialii statelor sud-dunărene să pună surdină oricărui reproș la adresa României. (Nota bene: dreptul la un statut propriu aromânii nu și l-au pierdut definitiv). Așadar a fost trădare: guvernanții de la București i-au trădat pe românii din sudul Dunării! O trădare care nu-l confirmă însă pe rus!
Ar urma Primul Război Mondial. Din care România a ieșit nesperat de bine, peste toate așteptările. Deși la intrarea noastră în război am fost în situația dureroasă de a alege între Transilvania și Basarabia, amânând ziua Unirii cu unul dintre cele două ținuturi românești, la sfârșitul războiului ne-am văzut cu Țara întregită și spre Est, și spre Nord-Vest, într-o formulă neimaginată de niciun politician înainte de 1916. A fost un miracol, un miracol dumnezeiesc! A fost un noroc „porcesc”, zic unii neprieteni, ca, prin izbucnirea „Marii Revoluții din Octombrie”, lucrurile să evolueze în direcții total neprevăzute. Dar poate va fi fost și o răsplată dumnezeiască pentru soldatul român, sigurul de pe frontul de Est care a luptat cu inima și sufletul dăruite unui ideal autentic, cel național. Mulți au văzut atunci așa lucrurile: Dumnezeu nu ne-a lăsat! Dumnezeu ne-a răsplătit pentru jertfele de atunci și de odinioară, fără egal în această parte a lumii! Și așa a fost! Au trădat românii pe cineva în acele momente?
Faptul că românii s-au dezis de înțelegerea dintre Carol I și Puterile Centrale, înțelegere secretă, care nu avea și nici nu putea să aibă acordul românilor, nu se cheamă trădare. Regele Carol I a ținut-o pe a lui, adică a fost loial cuvântului dat, dar legile Țării nu-i permiteau să decidă singur. Și au decis în Consiliul de coroană persoane care nu-și puseseră nicio semnătură pe înțelegerea de la 1883. Mai degrabă atunci putem spune că a fost un gest de trădare din partea regelui Carol I, dar nu față de niște aliați, ci față de supușii săi. Eu unul însă nu aș folosi cuvântul „trădare”!
Despre aliații pe care i-am avut în Primul Război Mondial se poate spune, pe drept cuvânt, că ei ne-au trădat! Rusia ne-a lăsat nu numai fără sprijinul militar promis, dar ne-a lăsat și fără Tezaur. Ceilalți aliați n-au fost nici ei corecți, nu și-au respectat angajamentele și promisiunile nici pe front, în timpul confruntării militare, nici ulterior, când diplomația a decis geografia politică nouă a Europei. Măcar că prin campania militară a României împotriva bolșevismului maghiar, România binemerita recunoștința întregii Europe!… Prin înțelegerile cu Franța și Anglia, hotarul de Vest trebuia să fie pe Tisa, Banatul întreg era un Banat românesc și se cuvenea să fie cuprins ca atare în România de după 1918! Mare, e drept, dar nu atât de mare cât s-ar fi cuvenit. Și asta din pricina aliaților noștri, care ne-au cam trădat la Versailles! Ei, nu noi! Oricum, indiferent cum privim lucrurile și indiferent cât ar fi ele de discutabile, nicicum nu se poate vorbi de trădare din partea României. Acest cuvânt dacă ținem să-l folosim nu poate avea România decât ca obiect al acțiunii de trădare. Subiectul verbului „a trăda” este mai degrabă Rusia tovarășului de la Izvestia. Dacă mă nimeream de față i-aș fi amintit rusnacului un detaliu pe care istoricii sovietici și ruși, dar și alții, l-ar vrea uitat, dispărut din conștiința publică: noi, românii, avem o legătură specială cu soarta țarului Nicolae, soartă pe care, înțelegem din același text, o deplânge insistent redactorul șef, regretând asasinarea familiei țariste imperiale.
A fost un asasinat rușinos, dezgustător. E bine de știut că țarul se bucura de protecția unei gărzi imperiale, care nu l-a părăsit în primele zile ale „revoluției”. Ci abia în următoarele… Garda era alcătuită din militari selecționați din tot imperiul. Erau printre ei și mulți români basarabeni! Ei, bine, eu i-aș fi amintit lui Ivan că românii au fost singurii din garda imperială care i-au rămas loiali țarului până în ultima clipă. Ceilalți militari, de alte etnii din Rusia multi-etnică, s-au lăsat prinși în iureșul deșucheat al revoluției plătite cu bani nemțești, cu banii inamicului, și au trădat, au părăsit palatul în care era ținut arestat țarul. Românii nu s-au clintit din preajma celui pe care au jurat să-l apere. Din păcate nu li s-a permis să-l însoțească pe țar atunci când acesta, cu toată familia, a fost scos din palat și urcat în tren, spre a fi scos din Petrograd.
Soarta a făcut ca de asasinarea țarului să se ocupe, cu elan revoluționar, o bandă de dezertori din armata austriacă, o echipă de voluntari unguri, printre care s-a aflat și Imre Nagy, cel căruia vecinii noștri i-au ridicat statuie la Budapesta, după 1990. Merită, firește! Deci nici la această conflagrație nu avem motive să-i stigmatizăm pe români cu pecetea de trădător!
Urmează Al Doilea Măcel Mondial. A început în septembrie 1939 când Germania și Rusia au dat buzna în Polonia. Noi nu eram aliați nici cu Germania, nici cu Rusia, așa că nu am trădat pe nimeni dacă am intervenit în ajutorul Poloniei. Căci așa trebuie considerată decizia României de a-i permite Poloniei să tranziteze prin România nu numai tezaurul Poloniei, dar și cea mai bună parte a elitei militare. S-a produs astfel propriu zis o intervenție a României în desfășurarea războiului, un act de co-beligeranță cu înfrânta Polonie. Avem noi românii un talent aparte de a ne băga în sprijinul celui căzut la pământ… De a paria pe gloabe. Ceilalți, marile puteri, nu au făcut nimic pentru Polonia. Aveau tratate de alianță cu Polonia, tratate care nu au mai avut nicio valoare la încheierea războiului. Deși aflată în tabăra învingătoare, Anglia nu a mai fost deranjată de ocuparea Poloniei de către U.R.S.S. Și-a lăsat aliatul la cheremul eternului dușman – Rusia! A trădat Anglia? Nu știu cum s-ar putea numi altfel!
E cazul să insistăm pe acest aspect prea ușor trecut cu vederea: intervenția României în desfășurarea primelor zile din cel de-al Doilea Război Mondial. Nu cumva, lipsindu-i pe germani de tezaurul Poloniei forța Germaniei a fost diminuată? Nu cumva, prin permisiunea acordată polonezilor, inclusiv armatei poloneze, de a tranzita România, prin faptul că n-am închis granița cu Polonia, ci am deschis-o larg, România a contribuit la sporirea forței militare a Aliaților? Căci, se știe, polonezii au fost extrem de activi ca militari în rândurile armatelor aliate! Iar dacă am intervenit încă din primele zile ale războiului împotriva intereselor germane, asta nu înseamnă co-beligeranță cu Polonia, cu Anglia și celelalte forțe militare anti-naziste?!
Dacă-mi aduc bine aminte, nu aveam nicio alianță, nicio înțelegere militară cu Polonia! Așa cum aveau alte state! Și atunci de ce am intervenit în sprijinul Poloniei?! Simplu: pentru că dintotdeauna România și românii au avut o înțelegere cu Dumnezeu! O înțelegere pentru ceea ce se cheamă sentimentul onoarei, al cavalerismului, al demnității! Dacă România și-ar fi închis granița cu Polonia lăsându-i pe polonezi pradă sălbăticiei nazisto-bolșevice, toți românii s-ar fi simțit rușinați de lașitatea guvernului. Ar fi simțit că guvernul ne trădează pe noi, pe români, că nu pune niciun preț pe valorile dragi tuturor românilor, că se dezice de tradiția românească cea mai profundă! Nimeni în acele zile nu a protestat împotriva guvernului care luase această decizie în deplin acord cu omenia românească, vestită și activă la ceas de cumpănă pentru celălalt! I-am primit pe refugiații din Polonia cu toată omenia și compasiunea! În acest spirit tatăl meu, Zaharia Coja, i-a oferit casă și slujbă bună lui Cazimir, un ofițer polonez. E jenant să constatăm că istoricii noștri nu s-au priceput să comenteze în termeni potriviți ce s-a întâmplat în septembrie 1939! Mai ales că termenii în care se puteau comenta acele evenimente sunt termeni de elogiu și laudă aduse spiritului românesc, capacității românești de a pune anumite valori morale mai presus de interesele propriu-zise! Căci, o asemenea intervenție în desfășurarea războiului, în favoarea Poloniei, ne punea automat în adversitate cu cotropitorii Poloniei! E oare o întâmplare că la scurtă vreme am avut de suferit și noi din partea acelorași cotropitori, Germania și Rusia?! Amputările teritoriale din vara lui 1940 să nu aibă nicio legătură cu faptul că în septembrie 1939 le-am încurcat socotelile celor doi monștri ai istoriei mondiale?[*]
Dacă nu mă înșel aveam și noi niște aliați în 1940. A schițat vreunul dintre ei un gest de solidaritate morală măcar, cu suferința noastră atât de nemeritată? Nu cumva am fost puțin, puțin de tot, foarte trădați?! În niciun caz nu am trădat noi, românii, vreun aliat în vara anului 1940. Ne-au trădat aliații însă, și nici până azi nu le-am bătut obrazul! Din nou, cel mult va fi fost o „trădare” a românilor de către propriii guvernanții, dar acesta este alt subiect! Iar discuțiile pe acest subiect vor avea de înfruntat alte stereotipii mentale. Îi asigur însă pe cititori că nu poate fi vorba de trădarea Bucureștiului față de românii din Basarabia sau Transilvania în vara lui 1940.
Exemplul Finlandei, care este mereu invocat, trebuie citit până la capăt: sacrificiul finlandez a fost inutil. Au făcut jocul germanilor, dar cu ce preț? La sfârșitul conflictului, Finlanda a pierdut mai mult decât le ceruse Stalin să cedeze prin ultimatumul său. Și pierdut a rămas!… Rămânem așadar la subiectul nostru: care sunt aliații pe care românii i-au trădat, cum susțin o mulțime de Severini și Brucani etc. Pun la „etc” și pe ambasadorul care l-a însoțit pe secătura de Brucan la întâlnirea cu Ivan cel obraznic! A tăcut și acel ambasador! Nu de diplomat ce e, ci de ignorant și fără șira spinării ce este! Că numai așa ajungi diplomat!…
Recunoștința Poloniei pentru intervenția la sacrificiu a României a fost de-a lungul anilor nulă! Inexistentă! N-am cunoștință de vreun gest semnificativ al Poloniei, al unor lideri ai opiniei publice poloneze, al intelighenției poloneze sau măcar al Crucii Roșii din Polonia, prin care să ajungă până la noi un gând de mulțumire, o urare de bine în amintirea acelui septembrie 1939 când România, guvern și popor deopotrivă, au dat întregii Europe o lecție de curaj, de demnitate, de solidaritate umană, de Omenie! Cuvânt pe care ne chinuim de sute de ani să-l facem traductibil și-n alte limbi și nu reușim! Rămâne biata noastră „omenie” fără pereche în celelalte limbi ale pământului, nevoiașele! Au fost aniversați și comemorați 76 de ani de la declanșarea celui de al Doilea Război Mondial. Răzbel pustiitor pe care l-a declanșat comportamentul tembel al guvernului polonez, al autorităților, care s-au jucat cu focul, fără să-și dea seama de consecințe! Mi-nchipui că în inconștiența lor devenită celebră, polonezii sunt azi mândri pentru cât au fost de imbecili în 1939, făcând jocul perfid al Angliei și al sionismului. Încă o dată, a câta oară?, n-au avut nici urmă de simț și instinct istoric. Asta în 1939!… În 2014, au invitat lume de pe lume ca să memoreze împreună cât au fost de grozavi în 1939, septembrie, cum au spulberat ei, urmașii lui Sobiețchi, cu vestita cavalerie leșească diviziile de tancuri germane! Pasă-mi-te, polonezii erau informați de spionajul englez că tancurile germane sunt de mucava, de carton, butaforie cu care să înșele fotografiile făcute din avion câmpurilor de tancuri Panzer…
La festivitățile comemorative din 2014 organizatorii au invitat toate statele cu o contribuție semnificativă la desfășurarea celui de-al doilea Război Mondial. Printre statele invitate, organizatorii leși – mare grijă să nu scriu lași!, au considerat că nu are ce căuta România! România nu a fost invitată! Cum să califici asemenea gest?! Căci nu este al unei persoane, ci este al unor instituții, cu specialiști și consilieri! La care se adaugă consultanța internațională! Au fost cu toții de acord, polonezi și establishmentul internațional, că România nu are ce căuta la această prăznuire ultra-selectă! A marilor învingători și învinși din al doilea Război Mondial! În ce tabără să participe România?! Nu m-aș mira să aflu că România nu a fost invitată pentru că „înmarile conflagrații europene și mondiale, românii nu au fost loiali până la capăt cu cei ce s-au aliat. Au trădat ușor și tot așa de ușor și-au părăsit aliatul, trecând cu bagaje cu tot în tabăra adversă”. Ajungem astfel cu căutarea noastră la „trădarea de la 23 august 1944”, pentru care, zice toată lumea, Germania nu ne va ierta niciodată! Nici nu mă mir, la câtă minte au nemții! Așadar, să fie Angela Merkel cea care nu ne-a dat viză de intrare la parastasul de 75 de ani?
Înainte de 23 august 1944 a fost însă Cotul Donului, unde românii au murit cu sutele de mii din cauza Germaniei! Trădarea care a dus la tragedia de la Stalingrad s-a produs de la cel mai înalt nivel nazist. Și a fost o trădare germană care a afectat în chip tragic toate armatele din Axă! Hitler, fie ca trădător, fie ca strateg de doi bani, precum și alți germani care au sabotat sau trădat, au pricinuit moartea a sute de mii de români! Mai mult decât riposta Armatei Roșii! Hitler a refuzat retragerea pe timpul iernii de pe aliniamentele de la Stalingrad, care nu puteau fi apărate din cauza aprovizionării deficitare! Nu a vrut să audă părerile generalilor aflați pe front! La fel cum generalii nemți, plini de sine și de mândria de a avea un Führer fără pereche, nu țineau seama de avertismentele ofițerilor români, care aveau alte informații despre ce se întâmpla în spatele frontului rusesc! Cine pe cine a trădat la Stalingrad, când s-a hotărât soarta războiului?! Românii, cărora nu li s-a dat armamentul promis? Nici echipamentul, nici muniția?! Să mai amintesc și de scenele dezgustătoare petrecute când a început retragerea? Când germanii îi împiedicau pe militarii ne-germani să urce în camionul salvator sau în avion?! Cum să se numească acele ordine de care ascultau trupeții germani, altfel decât trădare a aliatului?!
Dintr-o recentă carte a domnului Vasile Șoimaru despre ce a fost la Cotul Donului, aflăm că poziția românească era cea mai avansată și ajunsese la 9 kilometri de vestita cale ferată care lega Rusia de Iran și prin care S.U.A. făcea aprovizionarea continuă a Armatei Roșii! În zadar au cerut românii artilerie care să bată 9 km, cu care să distrugă acea sursă vitală pentru ruși! Pentru rezistența rusească de la Stalingrad! Li s-au trimis tunuri care băteau 7 kilometri. Le-a fost clar atunci ofițerilor români că armata germană este sabotată și trădată de înalți ofițeri germani! Acea trădare însemna însă și o trădare a camarazilor de arme români, italieni, unguri etc.! Însemna o trădare germană cu zeci de mii de victime printre români!
A venit și 23 august 1944! Mă înșel eu sau Mareșalul Ion Antonescu a început tratativele de ieșire din război numai după ce l-a înștiințat pe Hitler de intenția sa de a nu face din România un teatru de război devastator?! Eu așa știu, că Ion Antonescu, în cel mai corect mod cu putință, l-a avertizat pe Hitler că, în condițiile pe care le oferea situația de pe front, pentru România nu mai există decât soluția ieșirii din război!
E lucru sigur că Ion Antonescu nu-și imagina și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Dar despre iminenta ieșire din război a României l-a informat pe Hitler. Se pare că acesta nu a avut argumente cu care să-l convingă pe Mareșal să se răzgândească. Dacă era un ins responsabil, Hitler trebuia să ia exemplul lui Antonescu și să pună capăt războiului încă din vara aceea. Cu orice preț, inclusiv al capitulării! Numai că Ion Antonescu nu a mai avut nicio putere de decizie după ce a fost arestat la 23 august, oarecum în preziua semnării unui acord cu rușii privind condiții onorabile de ieșire din război. Cei care au preluat guvernarea țării la 23 august 1944 nu erau nicicum reprezentativi pentru neamul românesc: o mână de conspiratori manipulați de comuniști și un rege de stirpe germană, manipulat și el de forțe oculte anti-românești. Prin actul de la 23 august a fost trădat numai și numai poporul român! Se cunosc prea bine argumentele celor care consideră că despre așa ceva, despre trădare, a fost vorba la 23 august 1944! Dar față de aliații noștri germani nu a fost nicio trădare?!
România s-a angajat în război, a acceptat sacrificiile pe care le presupune războiul, în speranța că va elibera Basarabia! A fost aliatul Germaniei cel mai de nădejde, cel mai eficient din Europa! În august 1944 devenise însă clar că războiul era pierdut, că Basarabia, deocamdată, nu poate fi readusă la trunchiul național. Însăși continuarea războiului devenise în mod evident o strategie sinucigașă chiar și pentru germani, de neînțeles între oameni normali! Dacă germanii erau dispuși să lase soarta lor în mâna unui individ iresponsabil, asta era treaba lor! Noi nu puteam accepta sinuciderea din loialitate față de Hitler! Ce ne lega de Hitler? Tratatul său cu Stalin, din august 1939? Ne lega dictatul nazist de la Viena, din august 1940?! Merita Hitler să nu fie „trădat”?! Popoarele nu pot avea angajamente de loialitate decât față de propria lor supraviețuire și propășire! Germania când a capitulat și-a consultat aliații? Nici vorbă! Ci a făcut gestul care mai putea salva ceva cu gândul la supraviețuire!
Trădarea lui Mihai de la 23 august nu are legătură cu faptul că am ieșit astfel din război, că n-am rămas în continuare aliați ai lui Hitler! Acest act nu poate fi numit trădare față de aliați! Ci trădarea regelui de atunci constă în faptul că a cedat unei antipatii maladive pe care o nutrea față de Mareșal și l-a împiedicat pe Mareșal să trateze până la capăt cu rușii, tratative care ar fi evitat consecințele dezastruoase pe care le-a produs actul iresponsabil de la 23 august! Dacă acele tratative ar fi fost duse până la capăt de Mareșal, atunci existau toate motivele ca Mareșalul să rămână mai departe la conducerea țării! Or, tocmai asta i-a mânat în luptă pe vitejii de la 23 august: să-l îndepărteze pe Mareșal, a cărui prestație pe plan intern nu convenea deloc camarilei de la Palat și altor categorii de nemernici bugetivori! Era pentru ei o ocazie să scape de severitatea și corectitudinea mareșalului! De stilul său de a conduce țara după regula interesului național!
Precizăm încă o dată: dacă a fost vorba de trădare la 23 august 1944, este trădarea regelui Mihai față de supușii săi, nu față de aliați! Regele Mihai i-a trădat pe români, pe Ion Antonescu, nu pe Hitler și pe germani!
Câteva cuvinte despre ideea că, prin ieșirea României din război, războiul s-a scurtat cu șase luni de zile! Circulă presupoziția că în aceste șase luni Germania ar fi reușit să pună la punct teribila armă cu care Hitler a amenințat în mai multe rânduri că este pe cale s-o fabrice. Fizicienii germani, în frunte cu Werner Karl Heisenberg, care au lucrat la acest proiect, au dezvăluit după 1945 că germanii erau departe de reușită. Le mai trebuiau câțiva ani buni ca să ajungă la rezultatul urmărit!
În schimb, proiectul american Manhattan, de fabricare a bombei atomice, era la 23 august 1944 mult mai aproape de reușită. Mai avea nevoie de câteva luni, mai puțin de un an! Dacă nu se producea „trădarea” de la 23 august 1944, capitularea Germaniei, zic specialiștii, nu se mai producea la 9 mai 1945, ci la 9 noiembrie 1945! Asta ce ar fi însemnat? Printre altele asta ar fi însemnat că bombele atomice de la Hiroşima și Nagasaki, din august 1945, ar fi fost detonate asupra Germaniei, probabil la Dresda și Nürnberg! În mai 1945, aceste bombe nu erau gata. Se lucrase ani de zile la fabricarea acestor bombe, și toată lumea angajată în acest proiect știa că acele bombe vor fi aruncate asupra Germaniei! Ăsta era planul după care se lucra! Planul psihopatului Theodore Newman Kaufmann: „Germany must perish!” (Germania trebuie să piară!). Personal, ca unul care sunt tot mai convins că Hitler a trădat Germania de la bun început, mă întreb dacă nu cumva Hitler a prelungit cât s-a putut războiul ca să apuce fizicienii americani să fabrice jucăriile acelea atomice!
Se știe că printre fizicienii americani care au fabricat bomba atomică se aflau și mulți savanți evrei, veniți din Europa cei mai mulți, care nutreau față de naziști sentimentele firești, „logice”. Îi mobiliza și îi motiva speranța că acele bombe atomice vor fi detonate pe cerul Germaniei. După unele informații credibile, când s-a încheiat armistițiul cu câteva săptămâni înainte ca bombele să fie gata, fizicienii evrei nu și-au ascuns profunda dezamăgire! Transformarea Germaniei într-un deșert, visată de sionismul mondial, era ratată! Ca atare, s-a produs un fel de chiul al fizicienilor evrei, care n-au mai participat propriu zis la ultimele faze ale proiectului Manhattan. Nu-i interesase acest proiect decât în măsura în care putea să se încununeze prin aneantizarea Germaniei. Cu alte cuvinte, gestul de la 23 august 1944 germanii nu au motive să-l regrete, să-l condamne, să ni-l reproșeze! Regele Mihai, fără voia sa, le-a făcut un mare bine nemților prin „cotitura” de la 23 august. Grăbind capitularea Germaniei, a fost dejucat planul iudeo-american de folosire a primelor bombe atomice împotriva Germaniei. A căzut năpasta pe capul japonezilor, conform zicalei că nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește! Deh, războiul ar fi putut avea alt sfârșit dacă Japonia își ținea promisiunea de a ataca Rusia înainte de înfrângerea de la Stalingrad! Se poate spune și așa! Așadar, care sunt aliații pe care românii i-au trădat?! Nu-i văd nicăieri!
Vorba asta nerușinată au scornit-o frații noștri de la Budapesta, după al Doilea Război Mondial. Cum că românii i-au trădat pe nemți, în vreme ce ungurii, neam de cavaleri, i-au rămas loiali lui Hitler până la capăt! Cam asta ar fi, pe scurt, diferența între sufletul de valah și cel de maghiar! Așa se explică de ce Transilvania a fost dată de Stalin românilor după război! Ca răsplată că românii l-au trădat pe Hitler, pe nemți! Mereu au pierdut maghiarii prin cavalerism și corectitudine! Iar românii, care nu și-au respectat niciodată cuvântul, au avut numai de câștigat! Așa să fie?!
Adevărul este că în martie 1944, Horty a aflat că Stalin luase hotărârea să rezolve problema Transilvaniei după război dând-o întreagă fie românilor, fie ungurilor, în funcție de cine vor întoarce primii armele împotriva Germaniei. Walter Roman, aflat în acei ani de război la Moscova, în slujba propagandei de război sovietice, povestește în amintirile sale că a aflat de la Litvinov că Stalin a luat această decizie. Din păcate, Walter Roman nu a transmis această informație la București! Ci informația a ajuns la Budapesta. Via Walter Roman? Mă întreb deci dacă nu cumva Walter Roman, vorbitor nativ de limba maghiară, a transmis această informație la Budapesta? Cert este că amiralul Horty, cu totul intempestiv, într-un acord deplin cu ceilalți membri ai guvernului, a decis în martie 1944 ieșirea Ungariei din război! A făcut un comunicat oficial în acest sens, preluat de presă, de toată Europa. Adică în martie 1944 guvernanții maghiari au încercat să facă ei, înaintea românilor, un 23 august! L-au și făcut, dar nu i-a ținut cureaua. I-a cumințit Hitler mintenaș, în câteva ore, trimițând două avioane la Budapesta, din care au descins, prin parașutare, 64 de militari germani, mari și lați. Atât au fost de ajuns ca să pună capăt insurecției ungare. Mai mare râsul!
Nici vorbă de loialitate maghiară față de aliații germani! I-au trădat fără să clipească, dar nu e destul să vrei, mai trebuie să și poți! Iar Budapesta a avut întotdeauna probleme cu pututul. Totdeauna a vrut mai mult decât a putut! Cei 64 de militari germani au dezarmat garda maghiară care păzea Parlamentul și l-au arestat pe amiral, au desființat guvernul și autoritatea hortystă, punând la conducerea Ungariei partidul pro-nazist al lui Salassy. Un guvern care s-a străduit să fie mai nazist decât naziștii… Și a reușit cu brio, pe spinarea evreimii din Ungaria, când s-a comis în Ungaria și de către maghiari „cea mai abjectă crimă din istoria umanității” (apud Churchill). Cu totul, o rușine mult mai mare decât cea cauzată românilor de regele Mihai! Rușinea de care suntem copleșiți noi, românii, îl are în vedere mai ales pe Mareșalul Ion Antonescu: felul cum a fost judecat și executat, felul cum este necinstită amintirea sa de către guvernanții de azi!
Dar asta este altă poveste. Revenind la oile noastre, punem din nou întrebarea: care sunt aliații pe care românii i-au trădat, trădarea fiind, zic neprietenii noștri, un act repetat în istoria noastră?! Un sport național! Vorba asta au scornit-o bozgorii! Ungaria este probabil singurul stat care își cheltuiește fondurile de propagandă nu pentru a face reclamă valorilor naționale, ci pentru a-și defăima vecinii, pe români cu predilecție! Ar avea cu ce se lăuda, dar fixația stupidă că la Trianon au fost victime, că li s-a făcut o mare nedreptate, îi umple pe maghiari de o ură pe care noi, românii, nu o putem înțelege. Nici cu poliția! Au făcut din ura față de tot ce este românesc componentă de bază a identității lor spirituale. Au umplut lumea cu calomniile lor împotriva românilor! Nu s-ar putea spune că nu au avut oarece succes. Dovadă și prostia spusă de ditamai expertul în politică internațională. Faptul că-i rus nu-l scuză!
Și totuși, dacă mă gândesc bine, a fost un moment istoric, de mare cumpănă internațională, când România și-a trădat aliații: în august 1968, când Ceaușescu, în cel mai pur stil românesc, „și-a părăsit aliații din Tratatul de la Varșovia și a trecut cu bagaje cu tot în tabăra adversă”, în tabăra justiției și a respectului față de drepturile popoarelor! Am trădat în 1968 tratatul și aliații de la Varșovia! La asta s-o fi referit rusnacul de la Izvestia?
Notă 
[*] Într-o discuție pe acest subiect, fiind total de acord cu cele de mai sus, domnul T., fost ministru de externe, a mai adăugat un eveniment tragic pe care l-a provocat răzbunarea lui Hitler pentru intervenția României în desfășurarea invaziei, stricând planurile naziste care mizau pe Tezaurul polonez și pe militarii polonezi ce urmau să fie făcuți prizonieri, adică mână de lucru super-calificată și ieftină: primul ministru al României, cel care a încuviințat deschiderea granițelor, a pierit tot în septembrie 1939 într-un asasinat ai cărui autori nu au știut niciodată că fuseseră manipulați din ordinul lui Hitler. Domnul T. avea de unde să cunoască culisele asasinatelor politice din România. Firește, deocamdată este o ipoteză, pentru mine. Repet: domnul T. nu vedea povestea de mai sus ca pe o ipoteză, ci era ferm convins că îmi oferă o informație certă!

Citiţi şi: 

yogaesoteric
30 noiembrie 2016
 

Se împlineşte profeţia cuviosului Paisie Aghioritul referitoare la începutul celui de-al treilea război mondial


Turcia a blocat cursul râului Eufrat către Siria şi Irak

Unele profeții făcute cu mult timp înainte de declanșarea războiului din Siria vorbesc despre acesta ca despre un preambul al celui de al treilea război mondial. O astfel de profeție este și cea făcută de cuviosul Paisie Aghioritul: „Folosirea apelor Eufratului de către turci pentru irigații va fi o preînștiințare că a început pregătirea marelui război care va urma”.
În iunie 2014, guvernul de la Ankara a ordonat oprirea pompării de apă din râul Eufrat, ameninţând Siria şi Irakul cu o criză majoră de apă. În urma acestei măsuri abuzive, nivelul apei din Lacul Assad a scăzut cu aproximativ 6 metri, lăsând milioane de sirieni fără apă de băut.
Această intervenţie a guvernul turc în criza siriană a fost diferită de toate celelalte, iar repercusiunile acestei măsuri ar fi putut aduce catastrofe fără precedent pentru Siria şi Irak.
Încălcând normele internaţionale, guvernul turc a întrerupt complet furnizarea rezervei de apă din râul Eufrat. Ankara a început să reducă treptat pomparea apei din Eufrat pe parcursul a două luni, pentru ca mai apoi să o închidă complet.
Nivelul apei din Lacul Assad (un rezervor artificial creat pe cursul râului Eufrat) a scăzut cu şase metri sub nivelul normal (ceea ce înseamnă că a pierdut milioane de metri cubi de apă). O reducere suplimentară de un metru a nivelului apei ar fi scos barajul din funcţiune, potrivit unor surse locale. Statul Islamic Irakian şi Sirian (SIIS), o organizaţie islamică teroristă care controlează regiunea barajului, a anunțat că nu a suspendat furnizarea apei.
Rezervoarele ar fi putut să sece complet în orice moment. Rezervele de apă auxiliare din al-Khafsa erau aproape golite şi nici acestea nu ar fi putut rezista prea mult.
În aceste condiţii, şapte milioane de sirieni riscau să rămână fără apă. În acelaşi timp, din cauza faptului că Barajul Tishrin nu mai primea apă, turbinele nu mai generau electricitate, scăzând furnizarea de curent către oraşul Alep şi împrejurimile acestuia, ceea ce a intensificat şi mai mult criza din regiune.
Raqqa, partea nordică a Lacului Assad, a fost complet scoasă din funcţiune. Două milioane de sirieni care trăiesc în regiunea cuprinsă între localitatea Mica Swaydiya, din est, şi al-Jarniya, în vest, riscau să rămână fără apă de băut.
Secarea rezervelor de apă din baraj va face lacul să se usuce ceea ce va pune presiune pe structura sa, provocând fisuri şi posibil un colaps total”, a avertizat Al-Akhabar.
Un conflict istoric
Râul Eufrat a fost în istorie sursa unui conflict între Turcia pe o parte şi Irak şi Siria de cealaltă parte. Ankara insistă să considere Eufratul un „râu ce traversează graniţa” şi nu un „râu internaţional”, iar astfel „nu se supune legilor internaţionale”. Mai mult. Turcia este una din cele trei ţări ale lumii (împreună cu Burundi şi China) care se opun Convenţiei Folosirii Non-Navigaţionale a Cursurilor de Apă Internaţionale adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1997.
În 1987, un acord temporar între Siria şi Turcia implica împărţirea rezervelor de apă ale Eufratului în timpului perioadelor în care bazinul Barajului Ataturk era plin. În virtutea acestui acord, Turcia s-a angajat să furnizeze, peste graniţa turco-siriană, un nivel anual de peste 500 de metri cubi de apă pe secundă, ajungând într-un final la un acord cu privire la împărţirea reţelei de apă a râului între cele trei ţări. În 1994, Siria a înregistrat acest acord la Naţiunile Unite, ceea ce a garantat dreptul Siriei şi al Irakului la un nivel minim de apă din râul Eufrat.
 yogaesoteric
30 noiembrie 2016 

miercuri, 30 noiembrie 2016

Invidia

de Dan Puric

Într-o zi, vecinul nostru de bloc și-a luat un aparat de aer condiționat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiționat și nici bani ca să ne cumpăram unul. Sufeream de căldură și de invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea și am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagină-două despre bine și sensul vieții și, deși tot ne era cald, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai târziu, vecinul și-a deschis un butic și a început să umble îmbrăcat în costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis liniștiți, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am disprețuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai târziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merțan. Nu ne-a păsat, căci și noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel.
Și-a luat și un 4x4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zâmbim împăcați.
A mai trecut o vreme și vecinul și-a luat nevastă nouă: blondă, frumoasă, tânără. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia după Ioan.
Vecinul și-a îmbrăcat soața cu o garderobă întreagă și cu blănuri, bașca bijuteriile. Noi ne-am îmbrăcat spiritul, citind din Eclesiast.
În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la şosea cu gard mare, bodigarzi și piscină. Am rezistat și de data aceasta eroic, citind Richard al III-lea.
A urmat o a doua vilă – la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth
O a treia – la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al cărei efect l-am consolidat cu Ghilgameș, Ghandi și Declarația de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simțit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpânit emoția cu o porție de Caragiale.
L-au dat a doua oară, cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov și Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Așa a trecut mai mult timp. Vecinul își lua case, mașini, iahturi, femei. Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era strânsă, dar echilibrată.
În sfârșit, într-o zi l-au arătat cu cătușe la mâini, umflat de DNA. Am răsfoit atunci fericiți Apocalipsa.
Dar, peste vreo două săptămâni, vecinul nostru era eliberat și chiar și-a anunțat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scârbiți, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem! Pentru a treia oară, ne-am uitat cu atenție. Același rezultat: citiserăm toate cărțile. Și atunci, ne-a cuprins invidia...
Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului și să fii condus de toți tâmpiții?
yogaesoteric
29 noiembrie 2016 

luni, 28 noiembrie 2016

Spre deosebire de ţările incluse în Zona Euro, care se zbat înglodate în datorii, Islanda şi-a luat soarta în propriile mâini...

...iar acum este într-o stare financiară foarte bună în comparație cu 2006, înainte de începerea crizei economice!

Islandezii furioşi l-au forţat pe prim-ministru să demisioneze, în aprilie 2016 (ca urmare a celor relevate de Dosarele Panama despre el şi familia acestuia), iar la alegerile anticipate cele mai multe locuri în Parlament au fost câștigate de Partidul Independent, de Partidul Verde de Stânga și de Partidul Piraților (care susține libertatea de informare și drepturile civile).
Dar pe când ceilalţi votanţi europeni se supun partidelor tradiţionale într-o stare de slăbiciune, în Reykjavik există exprimări puternice de opinii împotriva autorităţilor. 
 
În contrast cu ţările din Zona Euro, atât cele de la mijloc cât şi cele de la periferie, care rămân constrânse puternic de mari datorii externe, Islanda şi-a plătit obligaţiile externe de 61 de miliarde de dolari americani, revenind la nivelul economic sigur din 2006.
Ţara care a suferit şi ea, în mod proporţional, colapsul financiar cel mai mare al lumii în 2008, este acum din nou pe picioarele ei, diversificându-şi activitatea de la pescuit, turism şi industria de aluminiu la energie regenerabilă şi IT.
Produsul intern brut al Islandei, deja printre cele mai mari din lume pe cap de locuitor, este mai ridicat acum decât era înaintea crizei, şi se află în creştere cu 4% în 2016 şi 2017 (potrivit datelor de la banca centrală) – dublu faţă de Zona Euro și Marea Britanie.
Deşi supradimensionarea băncilor sale a fost una din cauzele crizei financiare globale, Islanda a răspuns la prăbuşirea acestora în mod invers decât restul Europei – şi împotriva sfaturilor „înţelepte” ale majorităţii economiştilor. Islanda a permis monedei sale să cadă ca valoare – o opţiune indisponibilă pentru membrii Zonei Euro, care au trebuit să reducă salariile şi preţurile prin „devalorizare internă”. Islanda a naţionalizat marile bănci care s-au înglodat în datorii nesustenabile, salvând doar fracţiunea care servea economia internă. De asemenea, a impus controale de capital așa încât creditorii băncilor şi alţi investitori străini să nu îşi poată retrage banii. Localnicii, inclusiv fondurile de pensii, nu mai puteau investi în exterior.
Să privim din punct de vedere fiscal
Banca centrală a restrâns de asemenea politica monetară. Rata dobânzii era de 18% în 2009, şi a ajuns la 5,75% în 2016. În Marea Britanie, Zona Euro şi SUA băncile centrale au împins dobânda spre zero şi au aplicat politici fiscale de tipărire de bani fără acoperire.
Sfidând austeritatea care a măturat Europa, Islanda a permis politicii fiscale să ajute ţara din punct de vedere economic şi social. Mai exact, banii publici au fost folosiţi pentru a acoperi datoriile cetăţenilor, deoarece altfel islandezii s-ar fi oprit din a mai cheltui, ceea ce ar fi afectat grav economia.
Economistul Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, a atras în mod repetat atenţia asupra modului în care aceste politici au permis Islandei, care a sărit peste regulile clasice, să îşi revină mult mai rapid decât ţări mult mai puţin afectate decât ea din Zona Euro – chiar Irlanda, exemplul pentru „politici de ajustare” convenţionale.
Până acum, criticii au avut o ripostă puternică faţă de această rază improbabilă a soarelui nordic. Ei au afirmat că de fapt asistăm la niște zori falşi. Au argumentat că întreaga revenire a fost obţinută doar pe spinarea unor controale de capital draconice, impuse în noiembrie 2008. Îndepărtarea lor ar fi dureroasă, dar de asemenea menținerea acestor politici ar avea consecinţe teribile, afirmă criticii.
Aceștia consideră și că investitorii străini ar fi disperaţi din dorinţa de a-şi lua banii înapoi (blocați în băncile islandeze) – făcând imposibil pentru islandezi să mai împrumute bani pentru investiţii necesare, fără implicarea băncilor.
Criticii spun că agoniseala investitorilor islandezi va transforma, fără a avea unde să meargă în altă parte, creditele deja stabile la bursă şi în turism în bule supraîncălzite a căror spargere ar genera multe probleme.
yogaesoteric
27 noiembrie 2016