”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 23 mai 2016

Forţa superinteligentă şi malefică: Stăpâna lumii

Cetăţenii planetei se pot grupa, în funcţie de cunoştinţele lor asupra modului de funcţionare a sistemului, în diferite categorii.
Prima categorie de cetăţeni, care este cea mai numeroasă, crede cu tărie în faptul că politicienii sunt aceia care conduc ţările lor. Aceşti cetăţeni se duc la vot cu convingerea sinceră că vor vota politicieni competenţi şi cu caracter integru care vor sluji intereselor poporului lor. Ei, însă, se miră atunci când observă că politicienii aleşi de ei îi înşeală încontinuu. Pun acest lucru pe seama prostiei politicienilor sau a caracterului lor. De aceea aceşti cetăţeni, sau mai bine zis o parte din ei, protestează împotriva clasei politice atunci când le sunt încălcate drepturile. Ceea ce ei nu ştiu este faptul că politicienii, chiar dacă ar vrea, ceea ce bineînţeles că trebuie să fii foarte mărinimos în gândire să presupui aşa ceva, nu pot să facă ceva pentru populaţie. Ei, politicienii, sunt dependenţi de resursele financiare ce le sunt puse la dispoziţie de către alte forţe şi deci sunt, de fapt, marionete.
A doua categorie de cetăţeni, care este mai redusă numeric decât prima, deţine mai multe informaţii despre modul de funcţionare a sistemului. Ei ştiu că nu politicienii conduc ţara lor ci cei ce deţin sursele de finanţare, deci bancherii. Aceşti cetăţeni ştiu că bancherii produc bani din nimic şi deci au o sursă de finanţare inepuizabilă. Ei cred că bancherii conduc lumea şi ştiu că aceşti bancheri sunt aceia care finanţează războaiele.
Bancherii finanţează ambele părţi combatante. Interesul bancherilor este în primul rând să câştige cât mai mulţi bani. Războiul este o afacere foarte rentabilă pentru ei, prin care „împuşcă mai mulţi iepuri” dintr-o dată. În primul rând ei câştigă de pe urma vânzărilor de arme. Nu numai profiturile din vânzările de arme intră în buzunarele lor ci şi dobânzile, deoarece în preţurile armelor sunt incluse dobânzi. Al doilea avantaj pentru ei este faptul că ţara învinsă va fi inclusă în sistemul lor monetar ceea ce înseamnă că ei pot tipări mai mulţi bani fără riscul de a produce inflaţie. După cum observăm, pentru bancheri războaiele sunt afaceri şi mijloace antiinflaţioniste. Al treilea avantaj este faptul că prin uciderea în masă a oamenilor rămâne pământ mai mult pentru ei. Pământul este resursa cea mai de preţ a planetei.
A treia categorie de cetăţeni, care este mai puţin numeroasă decât cea de-a doua categorie, o constituie aceia care cunosc într-un mod mai profund sistemul. Ei ştiu că politicienii şi bancherii nu conduc lumea şi cred cu tărie că societăţile secrete şi semi-secrete sunt adevăraţii stăpâni ai lumii. Societăţile secrete şi semi-secrete sunt organizate piramidal şi şi-au infiltrat oamenii lor peste tot, în special în politică, finanţe, religie, mass-media şi domeniul ştiinţific şi tehnic. Scopul primordial al societăţilor secrete nu sunt banii ci stăpânirea și aservirea lumii. Ele fac acest lucru prin politică, cu ajutorul banilor, prin manipulare cu ajutorul mass-media şi cu ajutorul anumitor tehnologii. Ceea ce uneşte vârfurile societăţilor secrete nu sunt în mod primordial banii ci cunoaşterea şi utilizarea simbolurilor şi ritualurilor oculte. Societăţile secrete cunosc în mod foarte conştient faptul că simbolurile şi ritualurile au o putere foarte mare asupra oamenilor.
„Povestea” adevărată pe care o redăm în cele ce urmează este relevantă:
O grupă mică de tineri din România, văzând că în ţara lor totul merge rău, s-a decis să facă o rugăciune şi un ritual închinat lui Dumnezeu în parcul arheologic Sarmizegetusa Regia. Ei au înconjurat sanctuarul circular din acest parc şi, ţinându-se de mâini, au început să se roage la Dumnezeu pentru binele ţării lor. Nu au putut să continue rugăciunea deoarece a apărut imediat administratorul parcului, Vladimir Brilinsky, care împreună cu poliţişti înarmaţi au întrerupt în mod brutal acţiunea tinerilor. Argumentul administratorului: rugăciunile şi ritualurile sunt interzise în acest parc. Nici măcar rugămințile şi insistenţele tinerilor nu l-au înduplecat pe administrator. După cum observăm puterea vede totul şi se opune cu toată forţa şi brutalitatea de care dispune ritualurilor sincere, destinate cu adevărat lui Dumnezeu şi care nu sunt instituţionalizate. Puterea este conştientă de faptul că ritualurile şi simbolistica au un efect foarte puternic asupra societăţii.
Revenind la societăţile secrete, pentru ele, ca şi pentru bancheri de altfel, războaiele sunt foarte importante. Conducătorii societăţilor secrete nu sunt interesaţi să câştige bani din războaie, scopul lor fiind unul cutremurător. Războaiele sunt pentru aceştia ritualuri sângeroase de masacrare a populaţiei.
Aceste ritualuri măresc în mod considerabil forţa răului, forţa de care se folosesc societăţile secrete în vederea dominării absolute a Terrei. Numai forţa răului vrea să domine oamenii, forţa binelui însă oferă oamenilor libertate şi bunăstare. Forţa răului nu este o entitate abstractă, aşa cum o percepe omul de rând, ci este o entitate energetică care se poate manifesta şi întrupa în lumea materială.
A patra categorie de cetăţeni, cea mai redusă din punct de vedere numeric, este formată din aceia care ştiu mult despre sistem. Aceşti cetăţeni ştiu că nu politicienii, bancherii şi societăţile secrete se află în vârful piramidei sociale. În vârful piramidei se află o forţă superinteligentă, dar malefică, a cărei identitate foarte puţini o cunosc.
Aici se naşte întrebarea: Ce reprezintă această forţă şi cum poate fi ea înlăturată astfel ca umanitatea să se poată dezvolta material şi spiritual?Nu cunoaştem cu exactitate răspunsul la această întrebare. Există însă mai multe teorii avansate de cercetătorii şi oamenii care s-au implicat timp de decenii în vederea identificării acestei forţe malefice.
O teorie spune că ar fi vorba de extratereştrii malefici care vor să distrugă umanitatea infiltrându-se printre oameni şi manipulându-i. Pe aceşti extratereştri nu îi putem vedea datorită faptului că deţin o tehnologie foarte avansată care îi ajută să se facă invizibili ochilor noştri.
O altă teorie spune că ar fi vorba de nişte fiinţe interdimensionale, nişte fiinţe care s-ar afla într-un spaţiu cu mai multe dimensiuni decât spaţiul tridimensional în care trăim. Datorită faptului că aceste fiinţe trăiesc într-un spaţiu, spre exemplu cvadridimensional, noi nu le putem simţi prezenţa. Pentru a înţelege acest lucru, imaginaţi-vă că ar exista fiinţe care ar trăi într-un spaţiu bidimensional. În mod practic vă puteţi imagina o foaie de hârtie (grosimea hârtiei trebuie să fie neglijată pentru ca spaţiul să aibă numai două dimensiuni) pe care se află fiinţe, spre exemplu, sub formă de cerculeţe. Tu te afli în spaţiul cu trei dimensiuni şi de aceea fiinţele de pe hârtie, deci din spaţiul cu două dimensiuni, nu te pot sesiza deoarece ele nu pot privi în sus ci numai în direcţiile permise de spaţiul dimensional în care trăiesc. Dacă vei introduce un creion cu secţiunea rotundă în mod perpendicular în hârtie va rezulta un cerc la intersecţia creionului cu hârtia. Fiinţele bidimensionale vor vedea acest cerc şi vor crede că este o fiinţă ca şi ele. Ele nu pot însă să vadă tot creionul şi nici persoana care a generat cercul. Exact în acest mod poate acţiona şi o fiinţă aflată într-un spaţiu cu mai mult de trei dimensiuni. Noi putem vedea unele fenomene produse prin prezenţa acestei fiinţe, dar nu putem şti ce înseamnă ele şi nici nu putem vedea fiinţa respectivă.
O altă teorie presupune că este vorba de fiinţe reptiliene, deci nonumane, care au posibilitatea ca în anumite condiţii să-şi schimbe forma, să ia formă umană. Susţinătorii acestei teorii spun că majoritatea conducătorilor lumii sunt de fapt fiinţe reptiliene. Aceste fiinţe reptiliene au instincte foarte puternice: sunt lacome, au simţul teritorialităţii foarte pronunţat, se organizează în sisteme ierarhice şi se hrănesc cu energia negativă din noi. De aceea ele trebuie să producă în mod continuu frustrare, dezamăgire, suferinţă şi durere. Oamenii spirituali ne spun că forţa răului este o entitate energetică care se poate întrupa şi manifesta. Această entitate se întăreşte ori de câte ori cineva gândeşte, vorbeşte sau înfăptuieşte ceva negativ.
Oricare ar fi situaţia, indiferent care teorie ar fi reală, foarte important este să cunoaştem modalitatea prin care ne putem elibera de această forţă superinteligentă şi malefică. Pentru aceasta e necesar să cunoaştem modalitatea în care acţionează.
Această forţă, după cum am spus şi mai sus, este superinteligentă. Maleficitatea ei este marea ei slăbiciune, deoarece această caracteristică îi diminuează în mod semnificativ abilităţile creatoare şi îi limitează astfel nivelul de conştiinţă proprie. Ea este manipulatoare, dar nu creatoare. Pentru a înţelege acest lucru, imaginaţi-vă o cutie de carton destul de mare. Această cutie de carton reprezintă spaţiul de acţiune, deci conştiinţa, acestei forţe. În această cutie de carton se află o cutie mai mică în care, prin manipulare, se introduc oamenii. Deoarece forţa malefică are cunoştinţe avansate în ceea ce priveşte manipularea, deoarece reuşeşte să-i introducă pe oameni în cutiuţa mai mică, ea poate dirija omenirea în direcţia dorită.
Forţa malefică există de cel puţin 200.000 de ani pe Terra. În ţările în care ea şi-a construit comandamentul central, Mesopotamia, Egipt, Imperiul Roman, Marea Britanie, SUA, a apărut bunăstare. În prezent se pare că această forţă doreşte să se stabilească în China. Bunăstarea, însă, nu a fost creată de ea, ci de oameni. Ea nu este o forţă creatoare, deci nu poate crea nici bunăstare, ci este expertă în manipularea conştiinţelor oamenilor. Forţa malefică, cel puţin la început, creează condiţiile necesare pentru ca oamenii din ţara în care se află comandamentul central, să poată crea bunăstare. Oferă ceva mai multă libertate de acţiune şi creează condiţiile ca banii să circule mai repede. În acest mod economia ţării respective funcţionează la parametri normali şi oamenii par să se îmbogăţească. Forţa malefică permite bunăstarea oamenilor în vederea formării aşa-ziselor elite. Pentru ca o ţară să se autoînrobească e nevoie de „elite”.
După ce „elitele” s-au format, se începe strângerea laţului în jurul cetăţeanului obişnuit. Societatea începe procesul de autoînrobire. Cu toate acestea, în societate mai există anumite libertăţi, ce sunt mai mult de natură iluzorie. Spre exemplu, ţi se oferă libertatea să poţi manifesta împotriva politicienilor, dar numai în anumite condiţii restrictive. Pentru a modela închisoarea omenirii, au nevoie de reacţia oamenilor, aşa cum ai nevoie să ştii modul de reacţie a unui câine pentru a-l putea dresa. Reacţia oamenilor foloseşte sistemului deoarece în acest mod se poate eficientiza închisoarea în care vor fi închişi cetăţenii aşa încât ei să creadă că sunt liberi şi deci să participe la autoînrobirea lor fără a-şi dea seama de acest lucru. De aici deducem că, dacă dorim să ne eliberăm, trebuie mai mult să acţionăm decât să reacţionăm.
Este necesar să fie înţeles cum se concretizează acţiunea forţei malefice asupra individului. Prin intermediul celor cinci simţuri: văz, auz, gust, simţul olfactiv şi tactil, dar şi prin intermediul intelectului, ni se induc senzaţii manipulatoare. Ni se oferă o identitate birocratică formată din nume, prenume, data naşterii etc., pentru ca noi să credem că suntem acea identitate. În şcoală suntem îndoctrinaţi astfel încât să ascultăm de autoritate şi suntem modelaţi pentru a servi sistemul. Ni se servesc mâncăruri care stimulează papilele gustative în aşa fel încât credem că mâncarea fast-food este mai bună decât legumele şi fructele din grădină. Ni se oferă parfumuri pentru a trăi cu impresia că dacă nu le folosim vom mirosi urât, iar pentru simţul tactil au tot feluri de creme şi alte produse sintetice. Pentru intelect există tot felul de cărţi aparent interesante, dar care din punct de vedere practic nu au nicio valoare, ceea ce face să ne irosim energia intelectuală într-o direcţie care nu duce nicăieri. 
În acest fel noi ne identificăm cu trupul nostru, deci ne identificăm cu limitarea. În acest mod suntem introduşi în cutiuţa mică şi trebuie să ne supunem manipulării.
Ca să ne eliberăm de această forţă malefică, pentru a evada din cutiuţa mică în care ea ne-a băgat, este necesar ca noi să ne identificăm pentru totdeauna cu DUMNEZEU, care este de fapt infinit.

yogaesoteric
22 mai 2016
 

sâmbătă, 21 mai 2016

O descoperire revoluționară: medicina până acum nebănuită a cauzelor și a sensului apariției bolilor la nivelul trupului uman (II)

Să îndrăznim să descoperim neîntârziat originea bolii, iar apoi să urmărim sa facem să dispară cauzele spre a provoca anihilarea efectelor (vindecarea)

 
Trebuie să îndrăznim să recunoaștem realitatea trăirilor noastre, originea suferinței noastre și să acceptăm să ne dez-idealizăm trecutul și copilăria, privindu-le în față, cu detașare. Deși Freud considera copilul drept un „pervers polimorf“, doctorul Soulier este de părere că orice copil se naște plin de speranță, de inocență și de simplitate și că el va urmări, spontan, să-și exprime forța vitală și dorința de cunoaștere, însă mai târziu, lovindu-se de un mod de viață ce implică anumite reguli morale de comportament ori de tendințele conștiente sau inconștiente de manifestare ale familiei sale, ale părinților săi, el va trebui vrând-nevrând să se adapteze. Această adaptare se va realiza mai mult sau mai puțin armonios, mai mult sau mai puțin traumatizant și, în majoritatea cazurilor, ea va implica trăirea unor tipare de comportament (de exemplu, tipologiile comportamentale de pe Eneagramă) impuse din exterior, care nu au fost înțelese și acceptate pe deplin la acel moment, precum și trăirea și interiorizarea unor suferințe. Dacă în acest proces nivelul de suferință ajunge să fie foarte ridicat, atunci copilul va încerca să-și idealizeze părinții, căci altfel ar fi extrem de dureros pentru el să admită faptul că ceea ce primește de la ei nu este întotdeauna apanajul iubirii. Se știe, de altfel, că acei copii care sunt maltratați de către părinții lor își imaginează, în forul lor lăuntric, că faptul de a fi bătuți reprezintă o dovadă de iubire.
În acest caz, oare, iertarea ar putea fi suficientă? În anumite condiții, ea permite depășirea unui punct de cotitură foarte important. A ierta pe cineva care ne-a rănit și nu ne-a cerut, după aceea, iertare, înseamnă a ne abandona scuturile de protecție și a face un pas esențial spre propria vindecare. Dacă reușim cu adevărat să iertăm din toată inima și cu întreaga noastră ființă pe cel care ne-a rănit, iertarea va constitui pentru noi un fenomen salutar ce ne va elibera ființa de întreaga durere resimțită, oricât de mare sau îndelungată ar fi fost ea pentru noi până în acel moment și va tăia, în același timp, legăturile nefaste invizibile ce încă mai există între noi și acea persoană, eliberându-ne de aceste rezonanțe joase, profund perturbatoare pentru echilibrul nostru lăuntric. Iertarea nu numai că este o practică deosebit de benefică pentru cel care reușește să ierte, dar îl ajută totodată, într-un mod indirect, în anumite cazuri, și pe cel care ne-a rănit să-și conștientizeze fapta. Iertarea este un fenomen complex și ea pătrunde în cele mai ascunse unghere ale subconștientului nostru, eliberându-l și purificându-l de toate zațurile ce au fost acumulate în el. Ea presupune să ne abandonăm ființa în brațele lui Dumnezeu și, trăind o stare de umilință, să acceptăm așa-zisul rău care ne-a fost administrat din exterior, printr-o înțelegere superioară a motivațiilor acțiunilor celeilalte persoane, a rolului său în viața noastră și, nu în ultimul rând, a lecției de viață care ne-a fost facilitată prin intermediul ei. În acest fel, vom avea o nouă perspectivă asupra situației de ansamblu și aceasta ne va lărgi viziunea, ajutându-ne să ne detașăm și redându-ne libertatea.
Psihologul Alice Miller spunea că „nu trebuie să iertăm totul“ și sublinia faptul că „depresia este arta de a ne autopăcăli și refuzul de a recunoaște suferințele din propria copilărie“, sugerând prin aceasta posibilitatea de a nu reuși să iertăm în întregime și chiar faptul de a refuza să recunoaștem că am fost răniți și că a venit momentul să iertăm.
Acceptarea imediată și deplină a responsabilității
Ieșirea urgentă din starea de victimă cauzată de boală și suferință este cea mai potrivită acțiune pe care ar trebui să o realizăm cu noi înșine pentru a deveni cât mai repede responsabili și a ne deschide în mod real porțile propriei existențe. Trebuie să îndrăznim să spunem: „Viața mea este doar a mea, îmi recapăt puterea asupra propriei mele existențe și eu sunt singurul care decid ce trebuie să mi se petreacă și ce voi face de acum înainte“.
Există însă diferite procese ascunse, care, atunci când le punem în funcțiune, blochează mecanismul de vindecare, spre exemplu: beneficiile secundare ale statutului de bolnav (care ne poate ajuta să primim o anumită atenție, liniște, odihnă de care nu beneficiem în mod normal), plăcerea (în fond, stranie) de a gândi: „Am suferit și am învățat să ies din necazuri, am învățat să supraviețuiesc și acest demers al supraviețuirii mi-a generat o anumită plăcere...“ Uneori, renunțăm greu la plăcerea resimțită atunci când ne simțim rău. F. Dolto numea aceasta „a te bucura de viață sau a te bucura de suferință“ și ea se referea aici, nu atât la o alchimizare și o detașare de suferința în sine, cât la plăcerea masochistă pe care ea o creează în unele cazuri.
Să îndrăznim să răsturnăm cât mai repede cu putință situația precară în care, deocamdată, ne aflăm și ne complacem
Aceasta înseamnă să reușim să trecem, într-un mod volitiv și conștient, de la dragostea de putere la puterea dragostei. Încă de când începem să devenim conștienți de propria existență în această lume, încă din copilărie, noi trebuie să urmărim fără răgaz, de-a lungul întregii noastre vieți, să căpătăm putere deplină asupra existenței noastre, reușind să integrăm scopul său în armonia universală; însă, pentru a urca pe înalta treaptă a iubirii, noi trebuie să facem mai mult decât atât, trebuie să urmărim să depășim chiar limitele în care ne-am încadrat propria existență, fiind dispuși ca, la un moment dat, dacă este necesar, chiar s-o abandonăm pentru un scop mai nobil.
Un contraexemplu în acest sens este cel al cofondatorului Apple, Steve Jobs, care, în anul 2003 a aflat că suferă de cancer pancreatic. El s-a luptat cu boala până la moarte, în anul 2011 și în tot acest timp a continuat să apară în public, cu toate că era din ce în ce mai slăbit din cauza sănătății sale ce se deteriora, pentru a ne transmite anumite concluzii la care a ajuns confruntându-se cu propria-i boală. „Timpul nostru este limitat”, spunea el, într-un memorabil discurs emoționant. „Nu-l irosiți trăind o viață care nu este a voastră. Nu vă lăsați prinși în dogme, care înseamnă să trăiți prin clișeele de gândire ale altor oameni. Nu lăsați «hărmălaia» creată de opinia altora să vă acopere vocea interioară. Și, cel mai important, manifestați curajul de a vă urma inima și intuiția. Ele știu ceea ce voi înșivă vreți, cu adevărat, să deveniți. Restul este secundar.
Un element fundamental, ce constituie un veritabil izvor de vindecare către care medicina modernă ar trebui să-și îndrume pacienții, este înțelegerea treptelor iubirii și ascensionarea lor gradată. Această ascensionare constă în a evolua gradat de la iubirea de tip eros și puternica sa forță a vieții și a supraviețuirii, ce ni se revelează în dorința de a poseda, de ne găsi perechea, de a ne reproduce, la iubirea de tip philos: spontană, naturală, bazată pe intimitate lăuntrică, fiind o legătură puternică, liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți, iar mai apoi, trecând prin iubirea de tip storge, ce pune pe primul loc sentimentul de prietenie, ea fiind dragostea necondiționată și intrinsecă dintre părinți și copiii lor, cât și cea pentru umanitate, putem ajunge la cel mai înalt nivel al iubirii, cea de tip agape: iubirea de dragul de a iubi, din plăcerea de a iubi, unde trăim deliciul de a spune: „Iubesc pentru că sunt o ființă iubitoare“. Această ultimă formă de iubire înseamnă, totodată, abandon și sacrificiu de sine în favoarea și de dragul celuilalt, este o iubire sacrificială, care nu se manifestă prin trăsături omenești și contingente, ci dumnezeiești și absolute.
Viziunea geneticii asupra mecanismului apariției bolii
În interiorul trupului nostru domnește în permanență o conștiință a echilibrului precum și o constantă stare de fluiditate între ceea ce percepem ca venind din exterior și modul de a reacționa al trupului nostru, între stivuirea și arhivarea în memorie a informațiilor la nivelul codului genetic și utilizarea acestui cod.
Celula, cu nucleul său, cu citoplasma sa (care constituie partea interioară) și cu membrana sa (partea exterioară) este o imagine a lumii și a Sinelui. Genetica ne învață că ADN-ul, structură a patrimoniului nostru genetic, nu este activ, ci reactiv. Atunci când celula, într-o situație dată, primește un mesaj prin intermediul membranei sale, acest mesaj traversează citoplasma și contactează ADN-ul pentru a-l interoga, iar ADN-ul răspunde. Toate aceste procese de răspuns la o anumită presiune, la o agresiune sau la o tensiune sunt la originea structurării trupului uman încă din uterul matern: în acest fel, celulele-stem se diferențiază pentru a crea celulele specifice ale pielii, ale stomacului, ale oaselor, ale creierului etc. Această căutare a echilibrului persistă la ființa umană de-a lungul întregii sale vieți și de-a lungul generațiilor. Atunci când intuim că o anumită reacție de-a noastră nu ne este benefică, întrucât ne va strica acest echilibru conducându-ne, ulterior, la boală, ar fi mult mai înțelept să urmărim s-o alchimizăm înainte de a ne-o însuși și a o manifesta.
S-au vehiculat multe opinii iluzorii cu privire la faptul că genetica ar putea să permită tratarea majorității bolilor, deși este evident că rolul său esențial constă în a înmagazina informațiile din prezent pentru a ne ajuta în viitor.
foto
Fiecare celulă ştie, chiar foarte bine, la nivelul ADN-ului său, cum să facă față unei situații date; aceasta ne permite să afirmăm că organismul nostru ştie în permanență cum este necesar să reacționeze pentru a rămâne, în mod continuu, într-o stare de sănătate deplină, integrat armonios în realitatea înconjurătoare.
Embriologia este o cheie a înțelegerii
Dr. Soulier a studiat infinitul „mic“ descifrându-l ca pe o carte care revelează esența infinitului „mare“. Natura plurivalentă a ființei umane (alcătuită fiind dintr-un trup animal și un suflet divin) despre care vorbesc toate formele de spiritualitate se regăsește, la modul fundamental, în structura embriologiei și a funcționării noastre omenești.
Oare ADN-ul, transmis drept moștenire de către o multitudine de generații, ca un program care trebuie depășit pentru a atinge realizarea de sine, nu este cumva acel ceva care, la rândul său, este făcut „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu“ și care, în plus, știe și pare să ne ghideze? Se știe că traumatismele psihologice se inscripționează la nivelul ADN-lui. Inversând direcția, oare nu am putea dez-inscripționa ADN-ul?
Cele trei straturi ale embrionului și cele trei funcții principale ale lor, în organism, constituie tot atâtea niveluri de înțelegere:
‒ endodermul (uterul și tubul digestiv) reprezintă supraviețuirea (structură prezentă și la vierme);
‒ ectodermul (sistemul nervos, pielea și organele de simț) reprezintă viața noastră relațională și sexuală, forma cea mai evoluată a vieții noastre;
– mezodermul (oasele, carnea, mușchii și glandele) reprezintă interfața (între sufletul nostru și lumea fizică în care trăim) precum și modul nostru de adaptare în această lume, traducerea în fapte și în mișcări a vieții noastre.
foto
Natura plurivalentă a ființei umane se regăseşte, la modul fundamental vorbind, în știința embriologiei şi în modul complex al funcționării noastre ca ființe omeneşti.
Bolile autoimune
Bolile autoimune sunt datorate unei hiperactivități a sistemului imunitar față de țesuturi care sunt prezente în mod normal în organism. Printre aceste boli pot fi citate scleroza în plăci, diabetul de tip 1 (insulino-dependent), lupusul, tiroiditele auto-imune, poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, sindromul Goujerot-Sjögren, boala lui Crohn etc.
La granița somatizării, există un al treilea tip de boli, ce sunt generate de modul nostru dezechilibrat de viață, boli care constituie o adevărată provocare pentru medicina secolului al XXI-lea. În această perioadă în care medicina modernă nu acceptă riscurile de somatizare nici la copii, nici la adulți, nu ne mai rămâne ca posibilitate de exprimare decât somatizarea în boli autoimune, din ce în ce mai frecvente în zilele noastre. Acestea îi creează mari probleme medicinii, căci ea nu le înțelege și, din acest motiv, nu le poate explica și nici vindeca. Dintre acestea, amintim doar câteva: pornind de la alergii, migrene, insomnii, spasmofilie, oboseală cronică, apneea în somn, apoi tiroiditele, poliartritele, SLA (scleroza laterală amiotrofică) sau boala lui Charcot, scleroza în plăci, boala Lyme etc. și ajungând până la patologii precum autismul care pot, de asemenea, să aibă o legătură cu bolile autoimune. Cu toate acestea, ele au, toate, semnificații extrem de precise și stau mărturie interdicției impuse de mediu, de a exprima o suferință existențială și de a ne reîntoarce la adevăratul nostru sine.
Cazul semnificativ al sclerozei în plăci
Dr. Olivier a tratat deja peste 500 de cazuri de scleroză în plăci, boală considerată incurabilă de medicina convențională actuală, cu numeroase cazuri de remisiune prelungită pe durata a mai multor ani. Aceste cazuri tratate dovedesc eficacitatea medicinii „înțelegerii cauzei și a sensului bolii“. Odată cu declanșarea acestei boli, organismul individului începe să își atace propriul sistem de teci de mielină. Este remarcabil că, în toate cazurile de acest gen, pacientul trăiește un conflict declanșat de discrepanța dintre propriile aspirații de viață și aspirațiile grupului său ambiental (familia, prietenii…). Se pare că acest conflict constituie originea acestei maladii. Chiar dacă aspirațiile grupului au în vedere binele individului, fiind pline de bune intenții, adeseori ele vizează, în primul rând, menținerea și perpetuarea anumitor valori ce sunt considerate a fi vitale pentru respectivul grup sau pentru linia tradițională a familiei individului, valori care, în viziunea lor, trebuie transmise mai departe. Are, însă, neapărat nevoie persoana din această generație să urmeze acest tip de valori?
Pentru a se vindeca, ființa umană care se confruntă cu scleroza în plăci trebuie să urmărească să-și descopere aspirațiile și să le pună în aplicare, în mod concret. Această boală este vindecabilă mai ales în faza sa de început (sau, altfel spus, în „luna de miere a conștientizării și a vindecării“), atunci când persoana are o anumită conștientizare lăuntrică a ceea ce s-a petrecut cu ea. Însă, la un stadiu mai avansat, atunci când pacientul este instalat, de către boala însăși, într-o identitate care-i conferă din nou un loc în sânul grupului, cu multe beneficii secundare, fiind totodată influențat de dominația familiei, a asociațiilor, a mediului medical etc., el va întâmpina dificultăți mult mai mari în a-și regăsi calea și propriile aspirații. Ca dovadă, în cazul unei femei însărcinate care suferea de această boală, scleroza în plăci a început să-și atenueze manifestarea, căci femeia, aflată preponderent sub influența progesteronului, și-a modificat perspectiva asupra vieții. Problema ei nu mai era: „Care sunt aspirațiile mele?“, ci „Care este planul meu pentru această viață ce se naște în interiorul meu?“ Această nouă situație contribuie, pentru moment, la deconectarea persoanei de la conflictul centrat în jurul propriilor aspirații de viață, însă, ulterior, după naștere, boala va recidiva, crizele de scleroză în plăci acumulându-se până când se va ajunge la o frecvență „obișnuită“.
Una dintre cheile de vindecare ale sclerozei în plăci este intervenția realizată la trei niveluri:
‒ înțelegerea disconfortului psihologic și al alegerii drumului în viață;
‒ intervenția la nivelul digestiei: activarea bacteriană (tulburările sistemului digestiv și ale permeabilității intestinale reflectând permeabilitatea cerebrală și meningeală);
‒ intervenția la nivelul sistemului imunitar sanguin, care este esențială.
Acțiunea doar la unul singur dintre aceste trei niveluri nu va produce decât un efect moderat spre minimum, ce constă în ameliorări în 20% până la 30% din cazuri, rezultate ce sunt obținute și prin aplicarea tratamentului clasic, al medicinii convenționale.
În cadrul unei ecologii medicale (ramură a biologiei care studiază raporturile dintre organisme și mediul în care se dezvoltă și trăiesc), terapiile genetice ne vor ajuta, fără îndoială, într-un anumit număr de domenii, însă ele nu vor rezolva totul. Costul vindecării, prin intermediul medicinii clasice, a bolilor autoimune moderne este atât de ridicat, și aceste terapii sunt, în definitiv, atât de puțin eficiente, încât ne vom afla în curând puși în fața necesității de a reveni la o înțelegere mai fiziologică a vieții și a modului de a trata bolnavii.
În concluzie, putem observa că rolul medicului este acela de a însoți viața, în sensul de ghid care ajută la împlinirea menirii ei, și nu cel de a proteja ființa umană de orice formă de experiență. Cea mai bună prevenție nu este faptul de a preveni statistic apariția și manifestarea factorilor de risc sau de a limita riscurile exterioare apariției unei anumite boli, ci aceea de a favoriza dezvoltarea capacităților și a forței lăuntrice a ființelor umane pentru ca ele să fie din ce în ce mai capabile să se confrunte singure cu ele, menținându-se permanent într-un echilibru stabil, atât în ceea ce privește sănătatea trupului, cât și cea psihomentală, care, după cum am observat, sunt într-o intimă conexiune. Psihanalista franceză Françoise Dolto spunea: „A înțelege, uneori, este deja prea mult“. A înțelege într-un mod superficial, doar cu mintea, nu este niciodată suficient. Drumul propriei vieți este întotdeauna dictat de sufletul nostru asupra căruia este necesar să ne aplecăm urechea pentru a-l asculta cu atenție. Trebuie să fim apoi capabili să punem în practică această înțelegere, ceea ce însemnă să o experimentăm. În acest fel, înțelegând faptele, reacțiile și simptomele pe care le avem, le vom putea integra într-un mod armonios în viața de zi cu zi și ne vom menține permanent într-un echilibru euforic al minții, al trupului, al existenței însăși, care, în acest fel, va deveni pentru noi o viață trăită în afara fricii, o viață plenară, plină de căldura iubirii și a misterului ei copleșitor, într-un cuvânt, o viață fericită.
Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Herculane 2016, publicat laEditura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.


20 mai 2016

vineri, 20 mai 2016

Gropile antice enigmatice din Peru, un mister al transportului apei pe sub deșertul Nazca

Celebru pentru reprezentările antropomorfe, zoomorfe și geometrice trasate pe sol (liniile Nazca), platoul deșertic Nazca din Peru a fost studiat de zeci de cercetători și căutători dornici să dezlege misterele antice! Aceste desene sunt vestigii ale civilizației care s-a dezvoltat pe platoul Nazca între anii 200 î.Hr. și 600 d. H. și ele se alătură gropilor din deșert săpate în spirală și denumite puquios.
De curând, Rosa Lasaponara împreună cu echipa sa de la Institutul pentru Metodologie și Analize de Mediu din Italia, a examinat fotografii realizate din satelit ale acestor gropi. Concluzia la care a ajuns revoluționează toate ipotezele de până acum, iar lumea științifică este pe cale de a mai rezolva un mister al civilizațiilor antice! Se pare că aceste gropi –puquios, datorită poziționării lor în apropierea surselor de apă, sunt de fapt un veritabil sistem de transport al apei pe mari distanțe și nu doar simple rezervoare de apă, cum s-a crezut până acum.
Așa-numitele puquios reprezintă cel mai ambițios proiect hidraulic din regiunea Nazca, asigurând necesarul de apă pentru întregul an și nu doar pentru agricultură și irigații, ci și pentru nevoile domestice ale locuitorilor. Prin faptul că a permis exploatarea unor surse inepuizabile de apă de-a lungul anului, indiferent de anotimp, sistemul de puquios a făcut posibilă practicarea intensivă a agriculturii într-unul dintre cele mai aride locuri din lume”, a declarat Rosa Lasaponara pentru BBC.
Există 36 de astfel de puquios, majoritatea încă funcționale. Reprezintă și în prezent o bază pentru a aduce apă proaspătă în deșertul arid. Aceste gropi nu au fost niciodată pe deplin cartografiate și nici nu au fost excavate vreodată.
Cât despre desenele din deșert (liniile Nazca), acestea au captat deopotrivă atenția și imaginația arheologilor, istoricilor și pasionaților de mistere de-a lungul anilor; poate că explicația lor este legată de mai puțin spectaculoasele puquios, care, prin faptul că asigurau atât de necesara apă într-o zonă deșertică, au făcut posibilă însăși apariția și dezvoltarea civilizației Nazca.
Acestea au fost desemnate de UNESCO ca aparținând Patrimoniului Mondial. Platoul înalt și arid se întinde pe mai mult de 80 km între orașele Nazca și Palpa în Pampas de Jumana. Aceste desene apar în sute de figuri individuale, într-o gamă de complexitate de la linii simple la colibri stilizați, păianjeni, maimuțe, pești, rechini sau balene ucigașe, lame și șopârle.

yogaesoteric
19 mai 2016

SAREA DE HIMALAYA, UIMITOARELE BENEFICII ALE „AURULUI ROZ”

de  la 19 mai. 2016 
Sarea de Himalaya, uimitoarele beneficii ale aurului roz

Stiai ca inca de pe vremea romanilor sarea era considerata mai importanta decat aurul? Ca soldatii aveau "salarium", adica erau platiti in bulgari de sare? Ca incepusera se exploateze si sa consume sarea, intelegand si simtind empiric efectele benefice ale aerosolilor salini asupra organismului?

Da! Inca de-atunci dateaza termenul de haloterapie - referitor la imbunatatirea starii de sanatate cu ajutorul aerului salin. 
In celalalt capat al lumii, acolo unde Soarele rasare, efectul curativ al cristalelor de sare de Himalaya era cunoscut, recunoscut si folosit de medicii antici ai Asiei cu mii de ani inainte de romani. 
Considerata ca avand o vechime de peste 250 de milioane de ani, sarea din Himalaya pastreaza componenta marilor preistorice. Cristalul de sare de Himalaya contine 84 de minerale si oligoelemente din cele 92 ce se regasesc si in organismul uman. Printre ele se numara: manganul, calciul, fierul, magneziul si potasiul. Folosite si ca surse de incalzire si iluminare a grotelor, cristalele de sare de Himalaya au imbunatatit climatul adaposturilor oamenilor, contribuind astfel la cresterea starii lor de sanatate. 
Unanim recunoscute azi, calitatile cristalelor sarii de Himalaya sunt folosite in diverse moduri pentru ameliorarea sau chiar remediul unor afectiuni ca:
- Reumatism si boli ale articulatiilor
- Muscaturi de insecte, rani, edeme
- Probleme ginecologice
- Boli dermatologice, iritatii ale pielii
- Intoxicare etc.
Una dintre cele mai eficiente metode prin care poti beneficia de calitatile deosebite ale sarii de Himalaya o constituie inhalarea de aerosoli. Aceasta determina depunerea aerosolilor salini pe caile respiratorii superioare, dezinfectand, fluidizand mucoasele, eliminand toxinele, refacand elasticitatea membranelor si reducand pH-ul zonelor respective. Procedeul vizeaza ameliorarea starii de sanatate in cazul afectiunilor respiratorii superioare si inferioare precum: astm, bronsita, sinuzita, infectii ale urechii. 
Sarea, prin natura sa, este o substanta bactericida, actionand ca un dezinfectant. Sunt inlaturate astfel focarele de infectie responsabile de declansarea si intretinerea unor boli cu risc recidivant major. Inspirarea de aerosoli salini determina usurarea progresiva si de lunga durata a respiratiei, expectorarea pe cale naturala, eliminarea pericolului de sufocare si ameliorarea starii generale de sanatate.
Dar pentru ca nu intotdeauna ai la-ndemana o salina cu sare de Himalaya, iti recomandam sa aduci salina in apartamentul tau! Obtii aceleasi efecte benefice ca in cazul unui sejur in salina, cu efort mult mai mic si cu bani mai putini, utilizand inhalatorul salin
Pentru informatii complete acceseaza www.inhalatorsalin.magzone.ro!
http://www.sanatatesistaredebine.ro

joi, 19 mai 2016

PLANTE MEDICINALE PE CARE TREBUIE SA LE CRESTI IN CASA

de  la 18 mai. 2016
Plante medicinale pe care trebuie sa le cresti in casa

Cu toate ca plantele medicinale nu mai sunt folosite in ziua de astazi atat de mult ca in trecut, valoarea lor nu a scazut. Chiar daca rareori folosim plantele medicinale in forma pura, le recunoastem proprietatile benefice si le consumam sub forma de capsule sau ceaiuri pentru ameliorarea unor simptome, pentru energizare si pentru a ne imbunatati functiile organismului.

Plantele medicinale sunt folosite in medicina alternativa inca din cele mai vechi timpuri. Exista numeroase categorii de astfel de plante, pentru toate tipurile de afectiuni. Acestea nu sunt folosite numai atunci cand o afectiune este detectata, ci si in tratamentele de frumusete sau imbunatatirea functiilor creierului.

Faptul ca plantele medicinale au efecte sigure, insa mult mai lente decat medicamentele moderne, este binecunoscut de catre fiecare dintre noi. Vestea buna este ca atunci cand le folosesti pentru perioade indelungate de timp, iti asiguri sanatatea si energia de care ai nevoie. 

DE CE SA CRESTI PLANTE MEDICINALE IN CASA?

Motivul principal pentru care ar trebui sa cresti plante in apartamentul sau in casa ta este prospetimea de care te poti bucura atunci cand vine vorba despre aroma si proprietatile lor. Un motiv secundar, dar aproape la fel de important, este accesul rapid si simplu pe care il ai la imperiul de vitamine cu care plantele medicinale sunt inzestrate.   
Atunci cand decizi sa cresti cateva ghivece in balconul tau, pe terasa sau chiar in bucatarie sau in camera, ai acces imediat la resursele de proteine si vitamine, dar si de antibiotic. Ceea ce este si mai important este faptul ca tu controlezi cresterea lor si stii exact ce consumi. Teama de substante daunatoare corpului uman dispare, pentru ca le cresti chiar la tine acasa.
Astfel, stii ca vei consuma plante medicinale de calitate, fie ca sunt destinate uzului intern sau extern. De asemenea, poti creste cantitatile de care ai nevoie, nemaifiind nevoie sa apelezi la surse nesigure pentru procurarea lor.
Nu in ultimul rand, atunci cand alegi sa iti cresti plantele medicinale de care ai nevoie in propria locuinta, infrumusetezi acest spatiu, amenajand un colt verde care iti va face zilele mai frumoase.  

CARE SUNT PLANTELE PE CARE TREBUIE SA LE AI IN CASA?

Daca iti plac plantele de apartament, insa ai vrea sa imbini frumosul cu practicul, atunci poti alege cateva plante medicinale pe care sa le cresti chiar la tine acasa. Uite care sunt recomandarile noastre: 

MENTA

In sezonul rece, orice persoana pastreaza in camara cateva pliculete de ceai de menta sau frunzele uscate ale acestei plante. Atunci cand o cresti chiar tu, nu te bucuri doar de proprietatile ei inegalabile, dar si oferi spatiului in care traiesti un aer mereu proaspat si parfumat.
Daca alegi sa cresti menta intr-un ghiveci, vei vedea ca aceasta va creste foarte repede si nu vei avea prea mult de furca cu ea. Cu toate acestea, trebuie sa stii ca prefera spatiile umbroase si are nevoie de apa o data la doua zile, in special vara.
Foloseste menta pentru a combate racelile, pentru a-ti construi un sistem imunitar mai puternic si pentru a combate greata. Menta este cunoscuta si pentru abilitatea ei de a te feri de stres si de a-ti usura simptomele sarcinii. 

ALOE VERA

Aloe Vera este una dintre cele mai potrivite plante pentru apartament. Acesta arata superb si iti ofera surse extrem de valoroase de sanatate. Este bine sa ii gasesti acestei plante o incapere de dimensiuni mai mari, care poate fi aerisita usor. Balcoanele inchise sunt ideale pentru Aloe Vera, in special daca le poti feri de caldura soarelui.
Aceasta planta are nevoie de apa in cantitati mici pentru evitarea putrezirii radacinilor. Daca decizi sa cresti Aloe Vera, vei putea beneficia de proprietatile ei pe care multi le considera miraculoase.
Este una dintre putinele plante cu efect antibiotic puternic, capabila sa regleze intregul sistem digestiv, sa creasca absorbtia de proteine in corp si sa calmeze durerile la stomac. In cazul infectiilor gingivale, o cantitate mica de Aloe Vera este suficienta pentru a calma senzatiile neplacute.
Cu ajutorul acestei plante, este usor sa iti pastrezi greutatea corporala in limite normale si sa iti asiguri aportul zilnic de energie. 

LAVANDA

Credeai ca lavanda este populara numai pentru mirosul placut si frumusetea florilor sale? Ei bine, aceasta planta se incadreaza in categoria remediilor naturale si poate contribui la stabilizarea somnului, la ameliorarea starilor de stres si anxietate si la calmarea generala.
Lavanda este recomandata si pentru dezinfectarea pielii si in prevenirea bolilor respiratorii. In mod surprinzator, aceasta planta are si efect dezinfectant si se dovedeste a fi foarte eficienta in eliminarea paduchilor. Sistemul imunitar, urinar sau digestiv pot, de asemenea, sa beneficieze de avantajele lavandei, atunci cand uleiul extras din aceasta este administrat in mod corect.
Ceea ce trebuie sa stii despre cresterea lavandei este ca are nevoie de foarte multa lumina pentru a se dezvolta armonios. Asadar, alege-i un loc luminos si bine aerisit.

DAFINUL

Majoritatea dintre noi cunoastem dafinul datorita aromei puternice pe care o ofera mancarurilor traditionale. In afara de aceasta calitate, dafinul mai poate fi folosit si in scopuri medicinale, pentru ingrijirea ranilor, dar si in scopuri cosmetice.
Dafinul are nevoie de mult soare si trebuie sa fie ferit de frig. Daca reusesti sa il cresti la tine acasa, te poti bucura de numeroasele lui beneficii. Atunci cand frunzele sunt mature, le poti lasa la uscat, iar apoi la macerat in ulei de masline. Dupa o luna de zile, poti aplica rezultatul pe rani, iritatii, inflamatii sau pe intreaga piele, stimuland astfel productia de colagen si incurajand hidratarea intensa a pielii. 

ECHINACEEA

Poate ai vazut si tu gama larga de vitamine care poate fi gasita in farmacii, imbunatatita cu extract de echinaceea. Propolisul, vitamina C si multe altele sunt gasite deseori in formule din care face parte si aceasta planta medicinala. Pe langa calitatile ei care iti pot fi de folos in timpul racelilor sau pentru intarirea sistemului imunitar, aceasta este si o planta aspectuoasa, cu flori de culoare roz.
In trecut, echinaceea era folosita in mare parte la tratarea muscaturilor de sarpe, dar si la vindecarea oricaror tipuri de rani. Astazi, echinaceea este folosita in aproape orice scop, intrucat contribuie la redarea echilibrului optim al organismului si are rol antiviral si antibacterian.
Aceasta planta medicinala creste de cele mai multe ori in natura, pe pajisti, insa poate fi crescuta si in apartament cu succes. Adora soarele, nu este o planta sensibila, insa are nevoie de multa apa, in special in perioadele de crestere. 

Tu folosesti aceste plante medicinale in viata de zi cu zi? Analizeaza-le beneficiile si alege cel putin una pe care sa o plantei in ghivecele din locuinta ta. In timp, vei realiza ca reprezinta adevarate comori.  

Sursa: http://www.sanatatesistaredebine.ro/
Sursa imagine: www.colourbox.com

miercuri, 18 mai 2016

Creştem oare şi noi? Adevăruri uimitoare despre maturizarea emoţională

Inteligenţa academică are foarte puţin de-a face cu viaţa emoţională. Chiar şi cele mai strălucite minţi pot fi victimele unor pasiuni neînfrânate şi ale unor impulsuri indisciplinate. Oameni cu un IQ ridicat pot fi nişte piloţi incredibil de proşti în viaţa lor privată.” – Daniel Goleman
E vineri dimineaţa. Ioana şi Sofia sosesc la muncă şi află că managerul lor le cere să lucreze ore suplimentare pentru a preda un proiect important luni dimineaţa. Asta înseamnă că amândouă vor trebui să-şi anuleze planurile de vineri seara.
Întoarse în biroul lor, încep să se plângă şi să comploteze împotriva şefului lor. Ioana se apucă de treabă, iar dezamăgirea ei scade pe măsură ce se concentrează ca lucrurile să iasă cât mai bine. Sofia, pe de altă parte, e furioasă şi se simte o victimă a şefului ei. Îşi sună un prieten pentru a i se plânge şi lui şi nu reuşeşte să se concentreze pe ceea ce are de făcut. Hotărăşte să se răzbune pe şeful ei şi să facă un proiect mediocru.
În faţa dezamăgirii, Ioana demonstrează o capacitate de adaptare, iar Sofia nu. „A fi capabil să faci faţă suişurilor şi coborâşurilor vieţii e un semn distinctiv al maturităţii emoţionale”, ne spun specialiştii din cadrul Harvard Medical School.
Ce este maturitatea emoţională?
Ne lovim de zeci de titluri de articole prin reviste sau pe internet. Unele ne spun cum să tratăm cu ființa iubită dacă vrem să obţinem ceva de la acesta, cum să ne abordăm şeful dacă vrem concediu atunci când se apropie perioada training-urilor, cum să scăpăm de prostul obicei de a eticheta oamenii proaspăt cunoscuţi.
Ei bine, toate acestea sunt de fapt mici feliuţe ale unui întreg care poartă numele de maturitate emoţională. Şi interesant, prea puţini aleg să abordeze direct acest subiect. Poate pentru că, îmi asum când spun asta, suntem o societate de copii. Trăim într-o lume în care copilăria pare să nu mai vrea să se stingă încet pentru a face loc unui Eu matur şi responsabil.
Probabil (de fapt sigur) nu sunt cel mai în măsură om care să declare asta sus şi tare. Şi eu mă surprind de multe ori râvnind la cea mai mare bucată de tort sau îmbufnându-mă dacă cineva din anturaj schimbă planurile şi nu mai mergem la terasa MEA preferată. Noroc că, odată cu maturizarea emoţională, conştiinţa îmi semnalizează repede că mă reîntorc în timp.
Aşadar, ce presupune să fim maturi emoţional? Practic, maturizarea se petrece atunci când eşti capabil să iei ca atare lucrurile care vin spre tine şi să înţelegi că uneori nu le poţi influenţa. Tot ce-ţi rămâne să faci este să-ţi păstrezi încrederea în oameni şi în tine şi să generezi un sentiment plăcut asupra lumii în care trăieşti. Să fii maleabil. E un pas în faţă spre maturizare.
O persoană imatură reacţionează la dificultăţi prin amărăciune, resentimente, disperare sau furie. Îşi revine într-un timp mult mai lung şi se percepe ca fiind o victimă, fără putere sau drept la replică. De aici până la a se da bătut şi a renunţa la visele sale e un pas mic. În cele din urmă trece peste, însă iroseşte o grămadă de timp şi energie.
Personalitatea matură
Specialiştii definesc maturitatea emoţională ca fiind starea care „îţi permite să accepţi realitatea oamenilor şi a lucrurilor din jurul tău exact aşa cum este, fără să-ţi activezi nevoia de a-i schimba”. Sau, altfel spus, maturitatea emoţională este „arta de a trăi în pace cu ceea ce nu putem transforma, curajul de a schimba ce e de schimbat, cu orice preţ, şi înţelepciunea de a face diferenţa”, subliniază acest citat extrem de răspândit mai nou în întreaga lume.
Pe lângă această atitudine realistă faţă de viaţă, oamenii maturi posedă, de asemenea, şi alte trăsături de caracter sănătoase:
– abilitatea de a şti ce vor şi capacitatea de a face ca lucrurile să se petreacă;
– autocontrol şi chibzuinţă înainte de a acţiona;
– încredere în sine şi capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea pentru viaţă şi acţiunile lor;
– răbdare;
– capacitatea de a avea relaţii intime sănătoase şi de a închega relaţii sociale pozitive cu ceilalţi;
– generozitate şi dorinţa de a da şi de a fi acolo pentru alţii;
– integritate;
– un sentiment de echilibru şi calm în situaţii de stres;
– perseverenţă;
– determinare;
– modestie şi capacitatea de a admite atunci când greşesc.
Maturitatea începe acasă…
Motivul din cauza căruia unii dintre noi am fi lipsiţi de aceste atribute nobile stă în faptul că am crescut în condiţii mai puţin ideale. Nimeni nu se naşte matur. Dezvoltarea noastră emoţională este modelată de părinţii noştrii şi de experienţele de viaţă. Părinţii maturi, care îşi validează, iubesc şi acceptă copiii şi care sunt împliniţi în propria lor viaţă, îi ajută pe cei mici să se maturizeze emoţional.
Cred că părinţii care au reuşit să-şi identifice şi să-şi îndeplinească propriile ţeluri în viaţă sunt cei mai buni părinţi. Compară un părinte veşnic nemulţumit de job-ul lui, frustrat de tensiunile din relația conjugală sau disperat că mai mereu nu-i ajung banii, cu unul împlinit cu cariera sa, fericit cu soțul/soția şi relaxat acasă. Vibraţia părinților, fie aceasta bună sau rea, învăluie starea emoţională a copilului.
Un copil care se luptă cu succes cu eşecurile şi dezamăgirile se va maturiza emoţional mai mult decât unul răsfăţat şi peste măsură protejat de orice neplăceri şi inconveniente. De-a lungul copilăriei, sunt unele sarcini de dezvoltare pe care copilul trebuie să le îndeplinească. A-ţi face prieteni, a fi autonom în luarea deciziilor mărunte în perioada copilăriei (să-ţi legi şireturile, să-ţi alegi cu ce să te îmbraci, să-ţi pui singur în farfurie) fără stres nejustificat, fără conflicte şi fără dificultate, sunt lucruri care au contribuit mult la maturizarea ta ulterioară.
Un IQ ridicat, un fizic plăcut şi o dezvoltare fizică bună nu vorbesc deloc despre o maturitate emoţională. Întâlnesc zilnic „copii sub acoperire”. Dacă-ai şti câţi sunt… şi cât de uşor îţi poţi da seama de vârsta emoţională a celui cu care interacţionezi… ai fi uimit. Oameni cu cele mai înalte forme de studii superioare pică testul maturităţii emoţionale cu brio.
Cel mai la îndemână exemplu pe care ţi-l pot da: profesorul meu de statistică. Ce făcea? Avea o satisfacţie nebună de a-şi ţine propriul ritual în faţa noastră. Se juca cu noi. Reuşea mereu să ne inducă emoţiile jocului 6/49. Îmi amintesc limpede cum, după o noapte de nesomn, multe cafele şi un braţ de cursuri recapitulate, mă cuprindea o stare de iritare când îl vedeam aruncând cu foile noastre de examen în sus. „Ce cade pe masă, trece examenul. Ce cade pe jos, vine în toamnă.”
Mi-a luat mult timp să mă împac cu gândul că nimic din ceea ce făceam nu reuşea să influenţeze decizia acestui „copil” frustrat. Probabil că jocul lui sadic pleca de la nevoia sa de a se simţi important şi indispensabil pentru ceilalţi, nevoie pe care nu şi-a putut-o satisface niciodată în primii ani de viaţă.
Mai multă maturitate
Dacă simţi că maturitatea emoţională este încă o provocare pentru tine, faptul că citeşti acest articol şi că te preocupă acest subiect e un semn că eşti mai aproape de maturitate decât crezi. Oricum nu e niciodată prea mult, prea târziu sau prea greu să-ţi pui la punct câteva din aspectele care arată mai puţină maturitate. Terapia, meditaţia, petrecutul timpului „cu tine”, activităţile noi sau actele de voluntariat, toate te conduc plăcut spre maturizare.
Oricum, toate aceste metode au ca punct central analizarea emoţiilor. Chiar dacă unele te provoacă la autoanaliză directă (terapia, meditaţia) sau altele în mod indirect (munca de voluntariat, timpul petrecut în solitudine, activităţile noi), scopul acestora este să te ajute să te cunoşti, să-ţi identifici emoţiile şi să fii conştient de reacţia pe care o provoacă acestea asupra acţiunilor tale. Odată conştientizate, stările emoţionale pot fi controlate cu mai multă uşurinţă. Uneori, simpla conştientizare poate duce la dispariţia unor reacţii repetitive neplăcute.
Terapia
Psihoterapia, workshop-urile de dezvoltare personală îţi pot veni în ajutor în rezolvarea problemelor din copilărie, ajutându-te să te înţelegi, să te preţuieşti şi să te accepţi, atât pe tine, cât şi pe părinţii tăi. Dacă consideri că ai destulă obiectivitate, poţi să optezi şi pentru varianta mai intimă şi mai comodă: cărţile de specialitate. Cu toate acestea, relaţionarea cu alte persoane îţi poate oferi un feedback mai pertinent.
Activităţile noi
Maturizarea apare odată cu experienţa de viaţă. Încearcă activităţi noi, care te pun în situaţii nemaiîntâlnite, cu oameni complet noi. Ieşi din sfera ta de confort şi alătură-te unui grup sau unei comunităţi. Şi când spun asta nu mă refer la simpla participare la un curs în timpul căruia tot ce trebuie să faci este să stai cât mai comod pe scaun şi să asculţi neinteractiv…
Activităţile de grup care încurajează creativitatea, colaborarea şi responsabilizarea te pot transforma din temelii. Fie că decizi să intri într-o echipă de sport sau într-o echipă de organizare de evenimente culturale, interacţiunea cu echipa te pot ajuta să câştigi încredere în tine, să-ţi dezvolţi noi aptitudini şi să înveţi să munceşti în cooperare cu ceilalţi.
Munca de voluntariat plină de abnegație și altruism sau chiar KARMA YOGA
A-i ajuta pe ceilalţi înseamnă timp petrecut calitativ. Nu cred că există o cale de maturizare mai nobilă decât cea de a lăsa în planul doi problemele tale şi de a te face responsabil de starea de bine a altora. Voluntarii sunt oamenii faţă de care am o apreciere nemărginită. Sunt oamenii care au înţeles cel mai bine sensul vieţii şi menirea noastră pe pământ. Sunt maturi şi responsabili. Oferă necondiţionat fără să primească nimic în schimb.
Poţi încerca. E un sentiment inedit să generezi bucurie celor neajutoraţi. În plus, îţi diminuează din egoism, te responsabilizează fără răsplata materială ulterioară (greu pentru mulţi dintre noi care aşteaptă „bombonica” de la final) şi te învaţă ce e iubirea necondiţionată.
După toate acestea, trebuie să-ţi mai spun un singur lucru: ia-o încet. Copilăria e o zonă de confort din care ieşi greu… şi, oricum, n-o vei îngropa niciodată definitiv. Cum altfel am mai trăi micile bucurii ale vieţii?

yogaesoteric
17 mai 2015