”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 noiembrie 2017

Anul 70 după Hristos: Atunci când romanii au distrus din temelii Ierusalimul

 
Fiecare popor are unul sau mai multe momente de cumpănă hotărâtoare în istoria sa. Momente în care se află la limita între a mai exista sau a dispărea în valurile istoriei. Pentru poporul evreu, acest moment a fost, fără îndoială, acela în care împăratul roman Titus Flavius Vespasianus a decis asediul şi distrugerea cetăţii Ierusalimului, centrul religios, cultural şi al civilizaţiei evreilor din perioada antică. Distrugerea Ierusalimului a fost punctul culminant şi final al primei mari revolte a evreilor contra Imperiului Roman, precum şi momentul care a dus la exodul celei mai mari părţi a populaţiei evreieşti în lume. Pe lângă aceste aspecte, acest episod a demonstrat încă o dată dorinţa Romei de a-şi impune regulile în teritoriile cucerite, alături de antagonismele totale care apar adesea când două culturi şi civilizaţii total diferite intră în contact.
Începuturile
Cucerirea regatului evreiesc de către romani şi mai ales transformarea acestuia într-o provincie a imperiului lor, cu tot ce deriva de aici, s-a dovedit a fi o problemă care a crescut în timp până în momentul în care a culminat cu distrugerea Marelui Templu, masacrul populaţiei evreieşti şi aruncarea în exod a celor mai mulţi supravieţuitori ai răzbunării furioase a Romei.
Conform celebrului Josephus Flavius, violenţele au început în anul 66, în Cezareea şi ar fi fost provocate de nişte negustori greci care n-au ţinut cont de sensibilităţile religioase ale evreilor şi au tăiat nişte găini în faţa unei sinagogi. Iniţial, garnizoanele romane nu au intervenit, sperând că tensiunile vor dispărea de la sine. Nu s-a petrecut aşa, ci din contră. Un înalt preot evreu a ordonat încetarea rugăciunilor pentru împăratul roman, din sinagogă. Însă marea nemulţumire a evreilor era aceea că romanii îi obligau să plătească taxe care lor li se păreau cam mari. Curând, situaţia avea să degenereze sub forma violenţelor de care se făceau vinovaţi atât evreii, cât şi romanii.
Cum revoltele şi violenţele din provincia Iudeea creşteau, Cestius Gallus, legatul provinciei Siria, a ordonat legiunii locale din Siria, a XII-a Fulminata să se alăture unităţilor din legiunile a III-a Gallica, a III-a Scithyca şi a IV-a Ferrata, trupelor auxiliare şi aliaţilor (un total de circa 30.000 de soldaţi), pentru a reinstaura ordinea în provincia rebelă. Legiunile au înaintat zdrobind orice rezistenţă armată şi cucerind oraşele Narbata, Sipporis şi Atzmon. Oamenii conduşi de Gallus masacraseră deja peste 8.400 de evrei, când au fost oprite momentan la Geva, unde un număr de 500 de legionari au pierit de mâinile rebelilor evrei conduşi de Simon bar Giora. Legiunea Fulminata a ajuns la Ierusalim, dar din motive necunoscute s-a retras pe coasta Mediteranei, unde a căzut pradă unei ambuscade în timpul Bătăliei de la Beth Horon.
Înfrângerea avea să şocheze Roma, episodul fiind considerat unul dintre cele mai mari dezastre militare ale imperiului. Circa 6.000 de legionari au pierit atunci, mai mulţi au fost răniţi, iar legiunea a XII-a Fulminata şi-a pierdut chiar şi stindardul de luptă, odată ce Gallus a fugit în debandadă înspre Siria. La Roma, veştile despre Iudeea au provocat furie maximă, împăratul Nero l-a destituit pe Gallus şi i-a ordonat generalului Vespasian să zdrobească rebeliunea evreiască. Vespasian a fost pus în fruntea legiunilor a X-a Fretensis şi a V-a Macedonica, fiind urmat de fiul său, Titus, care venea din Alexandria în fruntea a 60.000 de legionari experimentaţi. Galileea a căzut prima, multe oraşe alegând să se predea fără luptă, în timp ce altele au fost distruse, iar populaţia, masacrată. Conform aceluiaşi Josephus Flavius, operaţiunile militare din Galileea s-au soldat cu peste 100.000 victime printre evrei, morţi sau luaţi ca sclavi.
Însă evreii nu s-au lăsat uşor învinşi, supravieţuitorii au refăcut Jaffa şi, cu ajutorul flotei de nave uşoare, au întrerupt comerţul pe mare, afectând astfel aprovizionarea cu grâne a legiunilor dinspre Alexandria spre Iudeea. Conducătorii revoltei zdrobite de romani, Ioan din Giscala şi Eleazar ben Simon reuşiseră să fugă în Ierusalim odată cu grosul trupelor evreieşti.
Plin de militanţi din toate taberele politice evreieşti şi fără ajutor roman, Ierusalimul a căzut rapid în anarhie, iar extremişti religioşi evrei, celebrii deja zeloţi şi sicari au luat controlul oraşului după un scurt şi sângeros conflict civil în care i-au executat pe toţi confraţii lor care susţineau predarea în faţa romanilor şi căutarea păcii cu aceştia.
În timp ce luptele deveneau mai intense în Iudeea, mari schimbări aveau să aibă loc şi în Roma. În anul 68, nebuniile lui Nero l-au făcut să piardă orice sprijin şi în cele din urmă s-a sinucis. Galba, noul împărat, avea să fie asasinat de rivalul său, Otho, iar anul 69, marcat de lupte pentru putere avea să rămână în istorie drept Anul celor Patru împăraţi. La finele acestui an, Vespasian, eroul din Iudeea, avea să fie impus drept împărat de către legiunile sale fidele.
Noul împărat l-a îndrituit pe fiul său, Titus, să înăbuşe cu totul revolta din Iudeea. Prevăzător, acesta a început o campanie metodică de cucerire şi distrugere a fiecărei aşezări întâlnite. Spre deosebire de tatăl său care nu dorea în mod deosebit cucerirea Ierusalimului, Titus simţise că nimicirea eficientă a poporului evreu se putea face doar după distrugerea simbolului său religios, cultural şi identitar. Campaniile şi exterminările în masă ordonate de Titus şi executate cu exces de zel de legionarii săi, sătui de clima locului şi de evreii care le asasinau camarazii din patrule şi avanposturi, i-au făcut pe mai toţi evreii să caute refugiu sub zidurile aparent inexpugnabile ale Ierusalimului.
Mare şi fatală greşeală! Dar zeloţii jubilau. Fanaticii religioși erau convinşi că Yahve îi va proteja, căci erau în apropierea templului, cel mai sacru loc din Oraşul Sfânt.
Căderea

Titus şi-a început asediul cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea Paştelui evreiesc. Pe 14 aprilie anul 70, marea cetate era deja înconjurată. Legiunile a XII-a Fulminata, a V-a Macedonica şi a XV-a Appolinaris erau plasate în partea de vest a oraşului în timp ce o a patra legiune, a X-a Fretensis, era pe Muntele Măslinilor. Soldaţii acestei legiuni aveau o poftă teribilă de luptă, căci fuseseră înfrânţi anterior de zeloţi. Răzbunarea plutea în aer, iar primele atacuri ale romanilor au vizat Poarta Jaffa. Apărarea cetăţii era împărţită între cele două căpetenii de război, Ioan din Giscala şi Eleazar ben Simon, doar că, în ciuda situaţiei deloc roz în care se aflau, cele două grupări au început să se lupte între ele cu rezultate dramatice, susţinătorii Iui Ioan din Giscala ajungând chiar să-l ucidă pe Eleazar.
Animozităţile dintre cele două grupări înarmate s-au sfârşit abia atunci când inginerii romani au început să ridice rampe de acces spre ziduri. Din acel moment avea să înceteze orice milă. Nu mai era vorba de război de cucerire, ci de o adevărată campanie de exterminare şi răzbunare. Evreii care au început să fugă din oraş au fost prinşi rapid de romani şi crucificaţi în văzul celor de pe ziduri. Uneori, până la cinci sute de fugari erau crucificaţi pe zi. În faţa acestor imagini cumplite, evreii realizau că nu mai aveau nicio şansă de a scăpa. Cu toate acestea, mulţi se temeau pentru vieţile lor şi ar fi făcut orice pentru a trăi. Însă, în timpul asediului, o mare parte din rezervele de hrană uscată ale oraşului au fost arse intenţionat de zeloţii care au vrut astfel să se asigure că apărătorii oraşului vor fi obligaţi să se lupte până la moarte, în loc să se gândească cumva să se predea.
Asediul continua, fără însă ca romanii să forţeze nota. Nici nu aveau de ce, bolile, foamea şi setea celor di Ierusalim conlucrau pentru căderea cetăţii. Un istoric contemporan cu acest eveniment nota că, spre finele asediului, doar aproximativ 6.000 de apărători mai erau în viaţă. Bărbaţi şi femei, în egală măsură, au arătat aceeaşi bravură, preferând moartea unei vieţi de sclavie, care ar fi echivalat cu cel mai cumplit lucru pentru un evreu din acele vremuri: părăsirea locurilor sale sfinte.
Situaţia avea însă să se schimbe destul de curând. Sătui de obstacolele reprezentate de cele patru ziduri de apărare, romanii au construit turnuri mobile de asalt. Acestea erau mai înalte decât zidurile şi le permiteau astfel legionarilor să arunce suliţe, săgeţi, pietre şi proiectile incendiare peste apărătorii zidurilor, care erau nevoiţi să se ferească. Tactica s-a dovedit a fi una deosebit de eficientă, căci, în timp ce apărătorii se fereau de proiectile, alte echipe de legionari puteau folosi în siguranţă devastatorii berbeci de asalt. Din acel moment, nu a durat mai mult de 15 zile până când o parte din ziduri s-au prăbuşit. Evreii s-au regrupat în spatele penultimului zid. Titus a ordonat un asalt concentrat asupra punctului slăbit al apărării, iar evreii au fost capabili să se lupte doar pentru alte patru zile, căci, într-a cincea, şi penultimul zid avea să se prăbuşească.

Timp de câteva luni de zile, Titus Flavius, fiul lui Vespasian şi viitor împărat roman, a asediat eficient oraşul reuşind să distrugă toate zidurile înconjurătoare. Era o mare lovitură, în special una psihologică, pentru evrei. Oraşul lor, centrul lor civilizaţional şi religios, pe care îl credeau sfânt şi de necucerit, era în pragul dezastrului. În data de 14 iulie, câţiva prizonieri evrei i-au mărturisit lui Titus că marii preoţi ai templului s-au văzut nevoiţi să întrerupă sacrificiile şi slujbele zilnice, iar acest amănunt i-a demoralizat puternic pe ultimii apărători ai oraşului-cetate.
În timpul ultimelor etape ale asaltului romanilor, zeloţii conduşi de Ioan din Giscala apărau marele templu, iar sicarii lui Simon Bar Giora apărau centrul oraşului. Peste ei avea să se reverse furia legionarilor, furie pe care Titus, sătul de rebeliunile evreieşti, nu a căutat deloc să o tempereze. Pe 10 august, legionarii au intrat în sfârşit în oraş, ucigând pe oricine încerca să le opună rezistenţă. În aceeaşi zi, legiunile au ajuns la cel mai sfânt loc al evreilor – Marele Templu, pe care l-au incendiat pe loc. Sfânta Sfintelor şi altarul erau profanate, iar legionarii îi omorau pe evrei chiar acolo. În mod miraculos, circa 6.000 de femei şi copii au fost cruţaţi, doar pentru a fi trimişi în sclavie.
În timpul zilelor următoare, romanii au distrus arhivele oraşului şi clădirile unde se întrunea Sanhedrinul. Apoi au descins în centrul vechi unde ultimii războinici evrei supravieţuitori încercau să se ascundă în tuneluri. Acolo, romanii i-au prins şi pe organizatorii apărării, pe căpeteniile Ioan şi Simon, pe care i-au trimis în sclavie. Pe 8 septembrie, Titus era stăpân deplin pe ceea ce mai rămăsese din mândrul oraş de altădată: nişte mormane de dărâmături fumegânde şi grămezi de cadavre.
Vae victic şi profeţia Mântuitorului
În timpul întoarcerii spre Roma, Titus şi legionarii săi erau fericiţi şi serbau triumful în opulentul stil roman. Atât Titus, cât şi soldaţii au mărşăluit în urale pe străzile Romei, într-o procesiune halucinantă care a culminat cu pedepsirea celor doi rebeli evrei. Simon a fost executat pe loc, iar Ioan a fost condamnat să fie închis pentru tot restul vieţii sale. Vasele sacre în care preoţii puneau Pâinea lui Yahve, masa lui Yahve, menorah cea mare, precum şi restul obiectelor de cult din templu au fost prezentate ca trofee de război şi purtate triumfal pe străzi în strigătele mulţimii. Nenumăratele comori depozitate în templu au fost topite, pentru ca romanii să facă din ele monede aniversare pe care au inscripţionat mândri „Judea Capta” (Iudeea cucerită). În plus, evreii au fost forţaţi să plătească o taxă specială – aşa numita Fiscus Judaicus.
În timpul celor aproape patru ani de război, romanii au dat cea mai cumplită lovitură evreilor, o lovitură din care aceştia nu şi-au mai revenit niciodată la ceea ce erau înainte de revoltă. Romanii au luat peste 97.000 de prizonieri care au ajuns sclavi. Mii de evrei au fost obligaţi să devină gladiatori şi să moară în arene, în lupte cu fiare sălbatice şi cu gladiatori profesionişti. Cei care au fost dovediţi ca fiind infractori au fost arşi de vii, iar restul sclavilor bărbaţi au fost trimişi în Seleucia unde au trebuit să sape tuneluri. Însă grosul prizonierilor a fost dus la Roma unde aceștia au fost forţaţi să construiască Forumul Păcii (!) şi Colosseumul. Menorah cea mare şi Tablele Legii ale lui Moise au fost expuse în Forumul Păcii, unde au rămas până când nu s-a mai ştiut nimic de ele.
În faţa cartierului evreiesc din Roma a fost construit un arc în onoarea lui Titus, un altul a fost construit în faţa Forumului Roman, unde poate fi văzut şi astăzi, primul fiind distrus în perioada Evului Mediu.
În străvechea tradiţie evreiască, templul era văzut drept indestructibil, era perceput ca o manifestare fizică, palpabilă, a puterii şi prezenţei lui Dumnezeu, precum şi o legătură dintre Dumnezeu şi poporul Său. După distrugerea lui de către romani, evreii au căutat o explicaţie tradiţională în urma căreia au concluzionat că evenimentele petrecute au fost o pedeapsă pentru păcatele lor. Reacţia religioasă la distrugerea templului avea să ducă la schimbări în Halakah (legea evreiască), Midraşul menţionează şi el agonia provocată de dispariţia templului.
Căderea Ierusalimului avea să ducă şi la un alt moment de cotitură în zbuciumata istorie a poporului evreu, anume la apariţia şi ridicarea rabinilor şi rabinatului. Instituţia rabinatului a fost fondată de Rabban Gamaliel, un fariseu, dar şi în prezent majoritatea specialiştilor conchid că rolul rabinilor de a înlocui în societatea evreiască pe marele preot de odinioară, din templu, a fost declanşat de dezastrul din anul 70. Căci, în absenţa Marelui Templu, sinagogile aveau să devină centrul vieţii şi civilizaţiei evreieşti ulterioare. Când templul a fost distrus, iudaismul a reacţionat prin fixarea lor ca centru spiritual al poruncilor din Tora. Rabinii aveau să umple golul lăsat de casta conducătoare a vechilor preoţi de odinioară, ajungând astfel să creeze un nou tip de iudaism, prin intermediul literaturii şi învăţămintelor create de ei de-a lungul timpului, din Antichitate până azi.
Cât despre noi, creştinii, tragicul moment al căderii şi distrugerii Ierusalimului nu poate să nu ne ducă cu gândul la profeţiile şi avertismentele Mântuitorului cu privire la soarta cetăţii care atunci s-a lepădat de El şi a cerut chiar moartea Sa...
yogaesoteric
22 noiembrie 2017
 

OBICEIUL ZILNIC CARE CRESTE RISCUL DE DIABET

de  la 22 nov. 2017


Cercetatorii ne atrag atentia asupra unui obicei zilnic ce tine de igiena personala. Se pare ca acesta poate creste riscul de aparitie a diabetului, asa ca ar trebui sa te intrebi de doua ori inainte daca mai merita sa il faci de acum incolo. Iata despre ce este vorba!
Un studiu publicat recent pe site-ul sciencedirect.com arata ca oamenii care folosesc apa de gura de doua ori pe zi sunt cu 50% mai predispusi la aparitia prediabetului si a diabetului fata de cei care isi clatesc gura cu aceasta o singura data pe zi ori deloc. Care este explicatia stiintifica? Ei bine, se pare ca acest produs de ingrijire corporala indeparteaza si anumite bacterii care au un rol important in sanatatea metabolica, potrivit autorului care a condus studiul – Kaumudi Joshipura, profesor adjunct in epidemiologie la Facultatea de Sanatate Publica de la Harvard.
Multe bacterii din gura au rolul de a converti nitratul in nitrit, care ajunge in tractul gastrointestinal in urma inghitirii.”, explica specialistul.  Acolo este transformat in oxid nitric, o substanta care regleaza metabolismul, nivelul de energie si pe cel al insulinei. Insulina are functia de a mentine nivelul de zahar din sange in limite normale. Atunci cand aceasta substanta nu functioneaza corespunzator, apare diabetul de tip 2.
Din pacate, aproape toate formulele de apa de gura de pe piata contin ingrediente care elimina  bacteriile bune din cavitatea bucala. Cele pe care trebuie sa le verifici sunt: chlorhexidina, triclosanul, clorura de cetilpiridinium, alcoolul, uleiurile esentiale, fluorura, peroxidul si altele asemanatoare. Aceste ingrediente cu efect antibacterian nu sunt selective in privinta bacteriilor, astfel ca le distrug si pe cele mentionate mai sus, care au un rol important in mentinerea sanatatii metabolice.
Inca un studiu publicat in acest an in Journal of Periodontal Research a scos la iveala faptul ca anumite bacterii din cavitatea bucala ne protejeaza de diabet si obezitate. La aceste rezultate de specialitate se mai adauga si unele ale unui studiu realizat in anul 2013, care a demonstrat faptul ca folosirea timp de 7 zile a apei de gura poate provoca scaderea productiei de nitrit in cavitatea bucala pana la 90% si poate conduce la scaderea acestei substante in sange cu pana la 25%.
 
In concluzie, nu este indicat sa folosesti apa de gura mai des de o data pe zi. De altfel, expertii de la The American Dental Association nu o considera atat de eficienta in ritualul de ingrijire a dintilor.
 http://www.sanatatesistaredebine.ro

duminică, 19 noiembrie 2017

Viața în Turkmenistan

(reluare)


Despre această țară se vorbește foarte puțin la știri. Cel mai probabil, pentru ca să nu apară prea multe întrebări …
Turkmenia, sau Turkmenistan – este o țară din Asia mijlocie, la care nici nu v-ați gândit, și de care alții nici măcar nu au auzit. Însă ar merita să cunoaștem mai mult această țară și să preluăm de la ei o parte din reguli.
Populația locală nu achită electricitatea, gazele, apa și telefonul fix din casele sale; totodată, odată pe lună, fiecare locuitor poate primi gratuit 120 de litri de benzină. 
Vă imaginați!? Câte economii fac acești oameni?
Poate ar trebui și noi să revizuim o parte din punctele activității politice din țara noastră…
Iată câteva curiozități:
1 Este o republică prezidențială din Asia Mijlocie.
2 Este a 4-a țară din lume, după rezervele de gaze naturale.
3 Este unica țară ex-sovietică, care solicită viză de intrare pentru toți cetățenii celorlalte țări ex-sovietice.
4 Capitala țării se află la Ashgabad. În centrul orașului, se află o statuie a primului președinte turkmen, turnată din aur pur.
5 Turkmenistan este cea mai neutră țară din toate țările membre CSI.
6 Industria, agricultura, sistemul energetic și infrastructura rutieră, aparțin statului.
7 Turkmenistan exportă în principal gaze naturale și produse petroliere.
8 Deși salariul unui cetățean de rând, este de aprox. 300$ pe lună, ei nu achită electricitatea, gazele, apa, telefonul, sau alte facilități.
9 Lunar, fiecare turkmen are dreptul să primească 120 de litri de benzină.
10 Turkmenii sunt unicul popor din regiune, care nu consumă carne de cal. Pentru ei, acest animal este sacru.
11 O altă ramură a industriei locale, este cea a bumbacului. O pereche de blugi de bumbac, aici costă 2$.
12 Capitala țării, Ashgabad, mai este supranumit Dubaiul Caspiei. Acest oraș este renumit pentru frumusețea, curățenia și clădirile sale impunătoare.
13 Funcționarii de stat, primesc apartamente gratuite de la stat, sau le pot lua pe credit, pe o perioadă de 30 de ani, cu dobânda de 1%. Când cumpără apartamentul, achită inițial 10% dei valoatrea totală, restrul în rate. 
14 Dacă acei 120 de litri, ce îi revin lunar unui cetățean, nu sunt suficienți, la benzinării, un litru de benzină costă 20 de cenți.
15 Stațiile de autobuz din Ashgabad, sunt amenajate în formă de încăperi cu aer condiționat și televizoare.

Oare, mai ai nevoie de altceva, atunci când statul îți oferă toate astea?



Confort şi libertate

 
Din referatul biblic despre Facere (Geneza) aflăm că nici nu s-a sfârşit bine ziua în care a fost zidit de Dumnezeu şi omul a şi căzut, încălcând porunca ascultării prin gustarea din pomul cunoaşterii binelui şi răului.
Căderea omului a fost, este şi va fi un lung prilej de ipoteze, mai mult sau mai puţin docte. „Păi, dacă protopărinţii, Adam şi Eva, n-ar fi gustat, cum ar fi putut cunoaşte binele şi răul sau, mai bine zis, diferenţa dintre bine şi rău?”, se întreabă mulţi. Cu siguranţă, prin ascultare, ar fi ajuns la vârsta spirituală la care să cunoască această diferenţă fără să guste din roadele înşelătoare ale pomului, suportând consecinţe nefaste şi devenind muritori: (...) „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: «Să nu mănânci», blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,17-19).
N-a fost, nu este şi nu va fi om care să nu fi simţit, să nu simtă cândva că blestemat este pământul pentru el, că, în loc de grâu curat, îi rodesc spini şi pălămidă, că hrana şi-o agoniseşte cu multă osteneală, mâncându-şi pâinea în sudoarea feţei, ca apoi să se întoarcă în pământul din care a fost luat, căci pământ este şi în pământ se va întoarce.
De la intrarea (naştere) în lume, şi până la ieşire (moarte), omul se află, mai întâi, într-o permanentă agresiune fizică, urmată de cea psihică şi sufletească.
Satana, transformat în şarpe, făcându-l să creadă că ascultarea de Dumnezeu este non-libertate şi neascultarea este libertate, l-a smuls pe om din confortul Raiului, l-a aruncat în disconfortul lumii. Omul ajuns în starea de sărac. Sărac de Dumnezeu şi de adevărata viaţă, cea fără griji.
Cel viclean nu l-a lăsat pe om aşa, de izbelişte, ci îl consolează, îl linişteşte cu conforturi lumeşti: posesia de averi, bani, putere, cunoştinţe, carieră, faimă, distracţie, distracţie, distracţie etc. Calea spre aceste conforturi presupune mult... disconfort! Şi, odată obţinute, se dovedesc înşelătoare, trecătoare.
Dar nici Dumnezeu nu l-a uitat pe om. În vremurile din urmă, înomenit, răstignit pe cruce, pus în mormânt şi înviat din morţi, Dumnezeu-Cuvântul îl trage pe om spre confortul împărăţiei Cereşti, prin eliberarea de conforturile lumeşti. Satana supralicitează, oferind noi conforturi, care-l amăgesc pe om în iluzia libertăţii lumii, antecamera non-libertăţii veşnice.
Definiţiile cuvântului „confort” sunt limitative la tot ce este material. De exemplu:
CONFORT s.n. Totalitatea condiţiilor materiale care asigură o existenţă civilizată, plăcută, comodă şi igienică – Din fr. confort (sursă: DEX09).”
CONFORT n. Ansamblu de condiţii care constituie comoditatea vieţii materiale; fr. confort(sursă: NODEX – 2002).”

În realitate se vorbeşte frecvent şi de confort psihic, spiritual, sufletesc, care ar fi o consecinţă a comodităţii vieţii materiale. Totul pentru starea de bine (wellness). Lumea secularizată a instituit chiar şi o Global Wellness Day (Ziua globală a stării de bine) dedicată „living well, both physically and spiritually” (trăirii bine, atât fizic cât şi spiritual). Să trăiţi bine!
Trăim vremuri în care nu trece o zi fără evenimente generatoare de disconfort: politice, militare, economice, financiare, sociale, umanitare, alimentare, medicale, (multi)culturale, sportive, religioase etc. Speranţa şi refugiul merg spre oferta bogată de comodităţi... politice, militare, economice, financiare, sociale, umanitare, alimentare, medicale, (multi)culturale, sportive, religioase etc.
Sub pomul cunoştinţei binelui şi răului, Satana (şarpele) continuă să îmbie Adami şi Eve să mănânce din rodul „bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă” (Facerea 3,6) asigurând „Nu, nu veţi muri!” (Facerea 3,4), şi moartea, pe valuri mari, bântuie peste tot, secerând recoltă din ce în ce mai bogată, pe măsură ce creşte iluzia ştiinţei care va răpune moartea! Şi dacă morţii ar fi morţi numai fizic, dar mulţi sunt morţi sufleteşte încă înainte de a muri fizic!
Pe altarele bisericilor, Pomul vieţii veşnice cheamă la Cina cea de taină, spunând: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mană şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.”
(Ioan 6,53-58).
Chemare şi ofertă dătătoare de speranţă nemincinoasă pentru a moşteni confortul şi libertatea, aşa cum le dă Hristos, nu cum le dă lumea.
 yogaesoteric
17 noiembrie 2017

Pe omul leneş şi delăsător, diavolul îl ispitește



Harnicul, leneşul şi… ispitele

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:

– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?

– Eh, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?

– Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.

– Păi, vezi, băiatul meu…! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!


Citiți și:


yogaesoteric 
18 noiembrie 2017

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Un semnal de alarmă! Studii recente dezvăluie că zilnic ingerăm o substanță mortală

Într-un raport prezentat în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.
Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nicio măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat.
În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai-marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri. 
De ce?
De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?
Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG. Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (cf. JECFA Toxicology Study, în FAO Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).
Ce este glutamatul de monosodiu şi în ce alimente se găseşte?
Fabricat din melasă (care este obţinută din zahăr) prin fermentaţie, glutamatul monosodic este sarea de sodiu a acidului glutamic. Mai poate fi întâlnit sub denumirile: glutamat de sodiu, monosodium glutamate, natrium glutaminat, E 621 (conform regulamentelor europene).
Glutamatul se foloseşte cel mai mult în alimentele fabricate artificial şi în semipreparate gen supe concentrate, sosuri, condimente, mezeluri, îngheţată, budinci etc. Rolul lui este de a da impresia creierului că acel aliment este foarte gustos (o păcăleală). Dar asta nu este totul…
Glutamatul este interzis în Australia, însă este tolerat în Statele Unite. Majoritatea persoanelor sunt sensibile la glutamat invocând simptome ca greaţă, dureri de cap, ameţeli, palpitaţii, slăbiciune şi oboseală. Toate acestea sunt cunoscute sub denumirea generică de „simptomul mâncării chinezeşti”.
Glutamatul se întâlneşte şi în alimente naturale. Cele mai mari concentraţii de glutamat se găsesc în drojdie, ciuperci, roşii, brânzeturi şi extracte vegetale. De aceea, unele semipreparate pot conţine valori periculos de mari de glutamat fără a fi „aditivate” cu E 621. Dacă un produs alimentar are ca ingrediente „proteină vegetală hidrolizată” (care conţine până la 30% glutamat), „proteină din plante hidrolizată”, „arome naturale”, „aromatizanţi”, sau „extract Kombu” atunci glutamatul este prezent în acel aliment în cantităţi suficient de mari pentru a ne atrage atenţia.
Cele mai bogate surse de glutamat sunt: drojdie autolizată, caseinat de calciu, gelatină, proteine hidrolizate, caseinat de sodiu, extract de drojdie, proteine texturate, caragenan, gumă vegetală, condimente, arome, bulion, concentrat de roşii, supă de carne, malţ din orz, extract de malţ, aromă de malţ, proteine din lapte, izolat proteic din lapte, concentrat proteic din lapte, proteine din soia, izolat proteic din soia, concentrat proteic din soia, sos de soia, extract de soia, chipsuri, floricele, supe instant, condimente, pate de ficat, pate vegetal, salam, parizer, crenvurşti.
În literatura de specialitate, „şoareci trataţi cu MSG” este o expresie sinonimă cu obezitatea, letargia şi creşterea nivelului de insulină. De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG (cf. Factors affecting the voluntary intake of food by sheep, Colucci P.E., Grovum W.L., 1993). 
Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.
Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta”.
Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere

MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, se arată într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”. Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (cf. Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).
Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară. Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (cf. Growth hormone status în morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006).
Glutamatul afectează pruncul încă din pântecele mamei sale
În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească bariera placentară şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale. Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate în pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987).
S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentară. Activarea excesivă a receptorilor de glutamat şi supraîncărcarea intracelulară cu calciu indusă de către MSG, care, în cele din urmă, conduce la moartea neuronilor, ar putea rezulta într-o reducere a capacităţii de învăţare şi memorare a puilor de şoareci, dacă mama a fost tratată cu MSG pe când purta puiul în pântece” (cf. Transplacental neurotoxic effects of monosodium glutamate on structures and functions of specific brain areas of filial mice, Gao J., Wu J., Zhao X.N., 1994).
În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.
Glutamatul potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare
Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor. Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele. Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?
Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat – de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?
Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se petrece în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă. Ajungem treptat asemenea puilor din crescătoriile de păsări – o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi – dacă se poate – fără urmaşi!
Paradoxul epocii noastre este nu numai acela că în societăţile abundente oamenii sunt subnutriţi, ci mai ales că, în societatea informaţiei, omul este tot mai dezinformat. Altfel cum ne-am putea explica faptul că, deşi avem acces la atâta informaţie, totuşi nu ştim ceea ce se petrece cu adevărat în jurul nostru?
Acest război perfid împotriva omului mizează însă nu numai pe dezinformarea lui, ci pe ceea ce este mai propriu omului după cădere: pofta. Ceea ce aduce nou epoca noastră, a alimentelor procesate la nivel industrial, este esenţializarea poftei sau, mai degrabă, a elementului chimic care o produce.
Să folosim ingrediente naturale, fructe şi legume, ierburi uscate, precum: anason, boia de ardei dulce, busuioc, chimen, cimbru, coriandru, cuişoare, ghimbir, hrean, mărar, mentă, leuştean, măghiran, muştar, nucşoară, ridichi, ardei iute, rozmarin, salvie, scorţişoară, şofran, tarhon, ţelină, vanilie, care împreună cu sarea şi piperul dau un gust mult mai bun mâncărurilor şi în acelaşi timp sunt sănătoase pentru organism.

yogaesoteric
17 noiembrie 2017
 

marți, 14 noiembrie 2017

Fii mulţumit cu ceea ce ai!



În zilele noastre,vedem frecvent oameni care nu ştiu cum să se plângă mai des de situaţia lor. Îşi doresc multe lucruri, îşi doresc să ajungă directori, îşi doresc să fie cunoscuţi, îşi doresc să aibă mulţi bani etc. Sunt puţini cei cărora le este de ajuns ceea ce au şi poate că această categorie este pe cale de dispariţie. Odată cu tehnologia, inventăm şi nevoile.

Toate au devenit din ce în mai sofisticate. Până şi copiii au început să ceară din ce în ce mai multe. La mijloc este un mecanism subtil declanşator al dorinţelor, care ne fac să fim aproape în permanenţă nemulţumiţi.

Să învăţăm să ne analizăm cererile

Atunci când ne plângem de ceva, automat universul înţelege aceasta ca pe o cerere. Legea rezonanței se pune în mişcare şi face tot posibilul să ne ajute, atrăgând la noi ceea ce invocăm – dar ea nu ştie că gândurile noastre evocă o lipsă. Ea ştie doar cuvântul cheie: maşină sau casă sau funcţie şi mai ştie vibraţia asociată acestui cuvânt, vibraţie pe care o emitem noi ori de câte ori vorbim despre ceea ce am vrea să avem. De cele mai multe ori, când ne gândim la ceva ce nu avem, emitem o vibraţie nefastă ce traduce lipsa acelui obiect. Astfel, conform legii rezonanței, vom atrage către noi și mai multă lipsă. Cu cât ne gândim mai des că nu avem acel ceva, cu atât ne vom îndepărta de acel obiect pe care îl dorim. 

Pentru a fi în acord cu legea divină, trebuie să ne alegem cu grijă cererile. Avem într-adevăr nevoie de o maşină nouă, când avem deja una? Sunt alţii care merg kilometri întregi pe jos şi nu se plâng. Este într-adevăr nevoie să schimbăm mobila veche cu una de ultimă modă? Alţii nu au nici apă de băut! Avem nevoie de toate pe care le vrem, sau am putea trăi fără ele?

Atunci când avem deja ce ne dorim, a cere din nou acel lucru este un afront adus direct divinităţii. Se încalcă astfel legea utilizării bunurilor, care spune că un obiect a fost creat pentru a fi folosit, nu stocat, nu distrus, nu aruncat aiurea. În spatele oricărui obiect se află consumuri de energie umană şi electrică, materiale, timp, apă etc, iar planeta nu îşi poate permite luxul de a risipi.

Mulţumirea aduce alte daruri

Dacă, totuşi, de exemplu, nu mai vrem să păstrăm mobila cea veche pentru că s-a demodat, dar ea încă este într-o stare bună, cel mai bine ar fi să o dăm cadou unei familii care nu are deloc. După ce am dat-o, ne putem cumpăra alta nouă, după gustul nostru. După aceea este necesar să mulţumim divinităţii că ne-a ajutat să câştigăm bani pentru această nouă investiţie.

Pentru fiecare obiect nou cumpărat este bine să manifestăm recunoştinţă. În felul acesta vibraţia noastră se elevează mult şi vom primi din ce în ce mai mult sprijin în ceea ce vrem să înfăptuim. 

Legea dăruirii îşi va aduce şi ea binefacerile şi toată viaţa noastră devine un sui generis schimb de binefaceri.

Noi oferim şi la rându-ne, primim ajutor

După cum se poate înţelege destul de uşor, actul de a mulţumi este deosebit de benefic.
Nimic nu se petrece în univers fără a avea un scop. Toate sunt orânduite de-aşa manieră încât vom primi sprijinul de care avem nevoie dacă dorim să înfăptuim ceva benefic, dumnezeiesc integrat. Acest sprijin vine întotdeauna atunci când trebuie şi este necesar să învăţăm să mulţumim de fiecare dată pentru el. 

Aşa este în viaţă: Dumnezeu oferă plin de generozitate și bunătate, și tot Dumnezeu ia ceea ce în înțelepciunea sa infinită consideră necesar!


Citiți și:
Puterea neaşteptată a recunoştinţei
Câteva sfaturi simple şi de bun-simţ pentru a fi mai mereu fericiţi (I)
Tehnica surâsului interior

yogaesoteric 
13 noiembrie 2017