Publicat 03 octombrie 2023
Traducere Const. Mihăilescu
Mari
Swaruu:
Bună din nou, sper că sunteți cu toții foarte bine. Vă mulțumesc
că-mi sunteți alături încă o dată. Eu sunt Mari Swaruu.
Vă
voi spune o poveste adevărată și tragică trăită de un grup de
exploratori taygetani plecați în misiune pe cea de a treia planetă,
Procyon,
care orbitează Taygeta, înregistrată sub numele 19Tauri,
și care, împreună cu pitica albă 19
Tauri B,
formează sistemul binar Sadicleya.
Într-unul
dintre videoclipurile mele recente am spus că planeta Procyon nu are
nimic de-a face cu steaua Procyon. Cercetând istoria planetei, am
găsit însă date noi despre motivul pentru care se numește astfel.
Planeta Procyon,
care
orbitează Taygeta,
a fost numită astfel de către primii oameni (taygetani) care au
descoperit-o și au cartografiat-o, cu mult timp în urmă. La
origine, aceștia erau exploratori procyonieni plecați foarte
departe din constelația Canis
Minor,
care este cea mai mică dintre cele două care formează „câinii
de vânătoare” ai Orion,
văzut pe cerul nopții.
Grupul
de exploratori a cartografiat planeta, dar nu și-au revendicat-o.
Asta s-a petrecut cu mult timp înainte ca primii coloniști lyrieni
să vină pe Taygeta.
Când un echipaj al unei nave spațiale
ajunge pe o planetă nouă, neexplorată anterior de cineva, trebuie
să respecte anumite reguli stricte de cercetare deoarece nu cunosc
dacă există anumite pericole care să le amenințe viața.
În
primul rând, trebuie să studieze elementele și substanțele
chimice prezente în atmosfera acelei planete pentru a afla dacă
atmosfera este respirabilă și poate întreține viața. Majoritatea
planetelor, care aparent sunt locuibile, au o atmosferă
incompatibilă cu viața, pentru cei care le-ar vizita.
Analiza compoziției atmosferice a planetei care urmează a fi explorată, oferă cercetătorilor indicii esențiale despre ce fel de ecologie este prezentă pe acea planetă.
Apoi, ei trebuie să studieze îndeaproape biologia planetară, pentru a afla dacă fauna și flora de acolo nu cuprind și specii periculoase precum: plante și ciuperci cu spori sau polen ori semințe otrăvitoare, ale unor specii noi și necunoscute, care ar putea fi un pericol pentru exploratori și viitorii coloniști de pe planeta respectivă.
În continuare, ei trebuie să studieze fauna planetei, animalele mai mari sau mai mici, gradul lor de agresivitate față de vizitatori.
În
funcție de aceste cercetări, noii veniți vor decide dacă pot
descinde și continua cercetarea, luându-și măsurile de protecție
necesare.
Primii imigranți lyrieni, care fugeau de
urmăritorii Reptilieni și Tall Gray (Grii înalți), în timpul
Războaielor din Orion și al Marii Expansiuni, au ajuns mai întâi pe
planeta Temmer,
care este o planetă super-locuibilă, cea mai apropiată de steaua
Taygeta,
așa cum am explicat în videoclipurile anterioare.
Temmer
este o planetă extrem de prietenoasă cu biologia umană lyriană în
toate modurile posibile, începând de la atmosfera sa, care este
curată și plină de oxigen, climă potrivită vieții și, de
asemenea, ecosisteme, prietenoase, cooperante și simbiotice.
Temmer
nu are prădători, aproape nimic acolo nu poate face rău, iar viața
sa vegetală și animală este prietenoasă sau neutră ființa umană
lyriană. Temmer este cea mai aproape de conceptul de planetă
ideală pentru susținerea vieții.
Primii coloniști lyrieni,
care mai târziu au început să se numească Taygetani, au găsit
această planetă extrem de confortabilă și ofertantă pentru ei.
După un timp, pentru propria lor siguranță, taygetanii (proveniți
din lyrieni) au început să exploreze și să cartografieze
celelalte trei planete ale sistemului
stelar Taygetan ,
următoarea planetă pe care au explorat-o a fost Erra.
Au descoperit, spre marea lor bucurie, că Erra
era o
planetă aproape perfectă pentru a trăi, singura problemă fiind
iernile sale foarte reci. După ce i-au studiat biologia, au aflat că
seamănă mult cu planeta lor Temmer,
simbiotică și prietenoasă cu lyrienii umani și fără nimic
periculos de menționat.
Așa cum era de așteptat, noii taygetani (nota C.M.: veniți de pe Temmer) au revendicat și colonizat planeta Erra după care și-au propus să exploreze cea de a treia planet, pe nume Procyon, care și ea orbita Taygeta.
Deși primii taygetani trimiseseră anterior sonde și nave pentru a cartografia Procyon de pe orbită, ei nu au studiat acea planetă suficient, motiv pentru care au plănuit ca o echipă de 50 de persoane (bărbați și femei) să coboare pe planetă și să înceapă explorările. .
Aceasta a fost o greșeală teribilă, deoarece, conform înregistrărilor de la distanță, consideraseră, în mod greșit, că Procyon nu prezenta nici-un pericol pentru ei. La urma urmei, gândeau ei, de ce ar fi Procyon diferit de vecinele Temmer și Erra, din același sistem solar, care se dovediseră perfecte pentru o viață armonioasă?
Cei 50 de exploratori taygetani, bărbați și
femei, au ajuns la Procyon cu două nave spațiale mici, asemănătoare
celor din clasa celor de vânătoare folosite și astăzi, dar care
erau mult mai primitive. Ajuns pe planetă, grupul de exploratori
și-a stabilit tabăra de bază pe o plajă calmă, aproape de
ecuatorul planetei. Adăposturile era făcute din structuri
prefabricate pliabile care se puteau îmbina între ele în mai multe
moduri, pentru a forma o structură mai mare, cu posibilitatea de
extindere în anumite direcții. Era, deci, o structură modulară,
precum o jucărie Lego. .
Deși au observat că forța
gravitațională a planetei era puternică, exploratorii nu au văzut
asta o problemă de nedepășit.
Primele
zile de ședere pe acea planetă au fost calme și pașnice, pline de
speranță și așteptări pentru colonizatori care își și vedeau
misiunea încununată de succes.
Destul de curând însă, au
început să apară problemele, prima fiind agresivitatea unor
insecte și viespi mari, ale căror înțepături erau pline de
venin. Doi dintre taygetanii care se îndepărtaseră mai mult, au
fost atacați de insecte, înțepăturile lor provocându-le decesul,
înainte ca ei să poată reveni în tabără. Astfel, în debutul
cercetărilor s-au înregistrat primele două decese din grupul de 50
taygetan.
Se pare că observațiile preliminare asupra
biologiei de pe Procyon avuseseră lacune deoarece, deși în marea
sa majoritate, ființele biologice de pe planetă erau pașnice și
nepericuloase, altele, precum acele insecte, prezentau un real
pericol. Ulterior, timpul a dovedit că pe planetă existau și forme
de viață prădătoare, mâncătoare de carne și foarte
periculoase.
Destul de repede grupul a înțeles că pe Procyon
situația era diferită de ceea ce exista pe Temmer și Erra.
Cu toate acestea, exploratorii au decis să-și continue investigațiile, prelungindu-și șederea pe planetă.
Zilnic
efectuau incursiuni lungi în zone necunoscute, din dorința de a
afla cât mai multe.
În acest fel, săptămânile s-au
transformat în luni, grupul constatând că vara procyoniană era
extrem de caldă și umedă, când ploua în fiecare zi, afundând și
izolând tabăra în noroi.
Căldura și umiditatea excesive au făcând ca numărul și agresivitatea insectelor să crească alarmant.
La
un moment dat, situația a devenit dramatică, grupului fiindu-i
aproape imposibil să mai iasă afară fără echipamentul de
protecție, ceea ce făcea explorarea aproape imposibilă.
Când temperatura și ploile s-au mai domolit, vremea a început să se răcească permițând continuarea muncii de explorare a planetei.
Într-o zi cercetătorii au dat peste o turmă de creaturi asemănătoare vacilor care fuseseră mâncate de niște prădători mari cu aspect înfiorător, pe care nu-i mai văzuseră până atunci.
Deși
constatarea aceasta i-a alarmat, ei au atribuit atacul unor pisici
mari, asemănătoare panterelor, pe care le văzuseră anterior.
Astfel că, deși nu fuseseră martori ai masacrului „cirezilor de
bovine”, au atribuit atacul acelor feline observate anterior.
Într-o
nefericită noapte, în timp ce toți cei 48 de coloniști se
odihneau, în tabăra lor modulară, de afară au început să
răzbată mișcări ciudate, inclusiv lovituri de parcă cineva ar fi
vrut să pătrundă prin ușile metalice. Patru voluntari, toți
bărbați, au decis să iasă afară să vadă ce se întâmplă,
toți înarmați, în timp ce reflectoarele luminau în noapte în
jurul taberei. Nici n-au apucat să iasă complet că au fost atacați
de hoarde de creaturi mari carnivore, pe care nu le văzuseră
niciodată înainte; le erau complet necunoscute.
Creaturile
oribile erau de dimensiunea unui urs slab, aveau o coadă mare și
guri ca de crocodil, mari, scurte și pline de dinți ascuțiți.
Acele animale se mișcau extrem de repede folosindu-și cele patru
picioare. și se mișcau extrem de repede pe toate cele patru
picioare. Destul de repede au pătuns în clădirea modulară,
atacând și mușcând din corpul taygetanilor pe care-i prinseseră
nepregătiți pentu un asemenea atac. Asediații n-au avut nici-o
șansă.
Doar cinci bărbați și două femei au reușit să
se baricadeze într-unul dintre compartimentele de depozitare din
spatele bucătărelor, unde au rezistat un timp în noaptea aceea, în
final căzând pradă atacatorilor care reușiseră să distrugă
ușile incintei unde oamenii se baricadaseră. Au pirit sfârtecați
de acele animale furioase și înfometate.
Doar trei dintre
cei patru bărbații, care ieșiseră inițial să vadă ce se
întâmplă, au supraviețuit, în primul rând pentru că ieșiseră
echipați de luptă, înarmați cu puști cinetice și cu plasmă cu
care au reușit să omoare mai multe dintre creaturi, dar nu numărul
și furia atacatorilor i-a copleșit.
Cei trei supraviețuitori
au fugit în junglă noaptea, trăgând din când în când în
urmăritori. Ajunși la un copac căzut la sol, s-au adăpostit după
acel trunchi, intenția lor fiind să ajungă la cele două nave
spațiale parcate aproape de clădirile modulare atacate. Creaturile
erau însă prea multe, așa că fugarii nu s-au putut apropia
suficient de nave, care, pe atunci, nu erau prevăzute cu
telecomenzi, pentru a putea fi aduse mai aproape.
În timp
ce creaturile îi asediau, cei trei bărbați care se luptau pentru
viața lor, au reușit să ajungă la o stâncă, pe care au reușit
să se urce suficient de sus pentru a putea opune o rezistență mai
eficientă. Asediați pe acea stâncă, cei trei au reușit să ia
legătura cu baza de pe Erra, cerând ajutor de urgență.
Cei
trei se aflau în vârful acele stânci unde exista totuși un mic
platou. Creaturile agresive, pe care nu le văzuseră niciodată
până atunci, săreau unele peste altele, străduindu-se să
escaladeze stânca. Disperarea celor trei a atins cote maxime atunci
când și-au epuizat muniția. Acum trebuiau să se lupte cu namilele
agresoare folosindu-se de cuțite și un fel de săbii, cumva
asemănătoare cu katanele japoneze. Luptele au durat câteva ore,
până în zori, când o navă spațială de pe Erra, având la bord
luptători de elită și armament, a sosit în sfârșit să-i
salveze.
De pe navă s-au tras câteva salve în acele
creaturile de dedesubt, creaturi care cu greu s-au decis să se
retragă. Asta a permis salvatorilor să extragă de pe stâncă pe
cei trei supraviețuitori. Cei de pe navă au cercetat tabăra dar nu
a mai găsit supraviețuitori.
În aceeași zi au
sosit și alte nave cu echipe de taygetani puternic înarmați, care aveau
sarcina macabră de a identifica ce mai rămăsese din corpurile
taygetanilor devorați de acele ființe oribile.
În acea noapte cumplită, 45 de oameni, bărbați și femei, au murit acolo. Doar trei au supraviețuit datorită pregătirii lor de luptă și pentru că erau puternic înarmați.
Multe lucruri au contribuit la posibilitatea de a se produce un asemenea tragic eveniment. În primul rând, coloniștii au considerat de la sine înțeles că biologia lui Procyon era la fel de prietenoasă ca cea din Temmer și Erra. A fost o greșeală teribilă.
Ei nu au înțeles comportamentul creaturilor de pe acea planetă, înainte de a se decide să facă cercetări la sol.
Astăzi se știe că atacul a fost efectuat de o hoardă de prădători alfa de natură reptiliană, cunoscuți astăzi sum numele de Gunahabuls. Trăiesc și atacă fie individual, fie în haită, precum lupii de pe Pământ, pe cont propriu sau în număr mare, la fel ca o haită de lupi. În timpul zilei se ascund în peșteri și crevase din munții Procyonieni și ies la vânătoare noaptea.
Ei decimează prada aproape în totalitate, nelăsând nici-o urmă a atacului în urma lor. Mai tot timpul sunt înfometați, asta explicând de ce din cele 43 de victime nu s-a mai găsit aproape nimic.
Acei exploratori taygetani au fost, din păcate, neglijenți și zgomotoși, prezența lor putând fi depistată cu ușurință.
Acele animale mai sunt și acum o amenințare pentru populația taygetană stabilită ulterior pe Procyon, deși s-au retras doar în anumite zone ale planetei, care nu este recomandabil să fie vizitate.
Aceste creaturi nu sunt indigene din Procyon, deoarece astăzi se știe că se găsesc pe mai multe planete din zona generală a Orionului.
Cineva, probabil reptilienii, le-au însămânțat pe Procyon
cu mult timp în urmă, dintr-o motivație încă necunoscută. Sunt
animale extrem de puternice și
rezistente, capabile să reziste la mai multe împușcături, înainte
de a fi ucise.
Pe atunci,
primele puști cu plasmă deși era foarte eficiente pentru calibrul
său, erau, totuși, limitate ca efect.. Puștile taygetane moderne,
cu plasmă, au ca sursă de energie un mic reactor de punct zero, ceea
ce le oferă o putere de foc aproape nelimitată, fără a fi
necesară reîncărcarea, și o rată maximă de tragere de aproape
180 de focuri pe minut. Sunt limitate doar de rezistența și
durata materialului din care este fabricat pistolul fizic în sine,
care se uzează, în cele din urmă, dar după mulți ani de
utilizare și nenumărate lovituri.
Acest incident trist este acum un exemplu de manual al greșelilor făcute în acțiunile de colonizare ale exploratorilor taygetani și se predă în școală personalului militar și viitorilor exploratori.
Sper că v-a captat atenția videoclipul meu. Apreciez foarte mult interesul vostru și sper să ne vedem și data viitoare, dragi prieteni.
Cu mult drag,
Mari Swaruu
https://swaruu.org/transcripts/the-terrible-ending-of-the-first-settlers-on-planet-procyon-english
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu