De Ryan McMaken,
Comenzile de anul acesta și blocările impuse de guverne populației din acest an reprezintă un moment important în istoria statului modern.
Înainte de martie 2020, era puțin probabil ca mulți politicieni - să nu mai vorbim de mulți oameni obișnuiți - să creadă că ar fi fezabil sau probabil ca oficialii guvernamentali să poată forța sute de milioane de ființe umane să se „autoizoleze”.
Dar, se pare că guvernele au fost într-adevăr capabile să forțeze o parte considerabilă a populației să-și abandoneze slujbele, practicile religioase, familiile extinse și viața comunității în numele „aplatizării curbei”.
Prin frica produsă și răspândită prin mass-media sau prin amenințări directe cu pedeapse, proprietarii de afaceri și-au închis magazinele și birourile, bisericile s-au închis, iar școlile și-au abandonat elevii.
Treptat, majoritatea guvernelor și-au redus restricțiile, în mare parte din teama că veniturile din impozite se vor prăbuși și din teama că publicul nu va mai fi dispus să se supună edictelor de blocare pe termen nelimitat.
Aceste temeri - nu obiectivitatea științifică - au condus în ultimele săptămâni la relaxarea treptată a blocărilor și restricțiile legate de blocare. La urma urmei, în multe jurisdicții - atât în SUA, cât și în Europa - cazurile și creșterea cazurilor sunt cu mult peste ceea ce era preconizat în martie și aprilie, când ni s-a spus că totalul nr. cazurilor impunea blocaje stricte. Acum, numărul cazurilor este mult mai mare decât în timpul vârfului anterior, dar nu mai există noi blocaje.
Nu vă faceți nicio iluzie, mulți politicieni ar dori să impună blocaje din nou și la nesfârșit. La urma urmei, puterea de a gestiona comportamentul fiecărei afaceri și a gospodăriilor în modul de blocare „ covid” este de o amploare nemaivăzută chiar de cel mai despotic împărat din vremuri. Nu este o putere pe care un regim ar abandona-o ușor.
Dar ar putea scăpa de ea? Aceasta este o întrebare pe care o pune fiecare politician pro-blocare. Pentru măsura de reducere a blocajelor, nu trebuie să mulțumiți politicienilor. Dacă blocările par să se restrângă acum, se datorează faptului că factorii de decizie politică se tem că la înăsprirea restricțiilor rezistența și neascultarea ar putea crește periculos. Pe scurt, retragerea restricțiilor este rezultatul unui armistițiu precar între publicul antiblocare (care nu reprezintă în niciun caz întregul public) și politicienii pro-lockdown (carantină). Politicienii se tem de o rezistență a maselor mai mare în viitor.
Deși încet încet se retrag carantinările complete, deocamdată, guvernanții au fost foarte atenți să mențină posibilitatea de a le reimpune - inclusiv blocarea strictă și nemiloasă - în orice moment. În unele zone, acest lucru a fost deja făcut, cum ar fi în sudul Australiei și în Noua Zeelandă. În statul Victoria din Australia, de exemplu, în ultimele săptămâni rezidenții au fost supuși unor măsuri stricte și chiar închideri de drumuri, care obstrucționează posibilitatea de a te deplasa pe distanțe mai lungi. Cei care nu sunt de acord - cum ar fi o mamă însărcinată care a fost arestată doar pentru că a vorbit despre proteste viitoare - sunt brutalizați. Între timp, personalul militar aplică legea marțială, scoțând oamenii din mașini și cerându-le să-și arate „hârtiile”.
China continuă să impună blocaje regionale și parțiale . Între timp, Belgia amenință că ar putea să impună „ blocare totală ”. În iulie, britanicul Boris Johnson a cerut populației să urmeze regulile de distanțare socială, altfel se va confrunta cu blocaje mai dure în viitor. Săptămâna trecută, guvernul Johnson a anunțat noi reguli stricte de distanțare socială, interzicând adunările a mai mult de șase persoane în majoritatea cazurilor.
Nici politicienii americani nu au abandonat aceste noi puteri. În Utah, care nu a impus blocarea în martie - aprilie, autoritățile încă amenință cu posibilitatea „închiderii complete” în viitor. Guvernanții din unele state, printre care Texas, Pennsylvania, Illinois, New York și Michigan au amenințat cu blocarea, dacă rezidenții nu fac ceea ce li se spune.
(Din câte știu, doar doi guvernatori au spus că nu vor impune blocaje viitoare. La începutul acestei luni, guvernatorul Ron DeSantis din Florida a promis că „nu vom mai impune niciodată asemenea blocaje” iar guvernatorul Kristi Noem, din Dakota de Sud, care a nu a impus niciodată un blocaj, a liniștit populația declarând că nu are nici în viitor în vedere asemenea măsură)
În multe cazuri, politicienii au renunțat la obligativitatea purtării măștii și închiderea de baruri și cluburi de noapte etc. dar au impus izolarea la domiciliu. Acest lucru limitează adunările publice dar și posibilitatea de a menține activitatea în întreprinderi și industrii, unde oamenii sunt eliminați de la locul de muncă iar proprietarii de afaceri sunt efectiv distruși. Prin aceste măsuri se speră obstrucționarea și blocarea posibilității de amplificare a nemulțumirii populare.
Este o veche practică a guvernelor de a folosi crizele ca o scuză, pentru a-și extinde puterea și controlul, adesea cu manipularea și inducerea în eroare a electoratului. De exemplu, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Partidul Laburist Britanic a căutat în mod explicit să perpetueze planul economic pe timp de război la nesfârșit . Sloganul era că prin planificare centrală se câștigase războiul și tot prin planificare centralizată se va „câștiga pacea”. Aceasta însemna menținerea a o serie de consilii și comisii care controlu totul, de la agricultură la locuințe.
Acesta este doar un exemplu. După cum a arătat Robert Higgs în cartea sa Criză și leviatan , utilizarea războaielor și a altor crize pentru a extinde permanent puterea de stat este o procedură standard de operare a nenumăratelor regimuri. Este, de fapt, ceea ce fac guvernele și în prezent.
Acțiunile restrictive ale guvernelor pot fi limitate sau reduse numai prin rezistența populației. Altfel ele nu au nicio limită.
Guvernele vor tinde să-și extindă puterea și să-și impună controlul indiferent cât, dacă poporul le permite. Nimic altceva nu le oprește. Așa că.....
După cum a arătat Étienne de La Boétie , toate regimurile - chiar și cele autoritare - spot fi în cele din urmă limitate de voința și determinarea popoarelor. Fără opinia publică de partea lor, regimurile devin constrânse, chiar și într-un stat polițienesc.
Ludwig von Mises a marșat pe această temă, când a remarcat în cartea sa Liberalism:
nu a existat niciodată o putere politică care să fi renunțat voluntar să împiedice dezvoltarea și funcționarea liberă a instituției proprietății private a mijloacelor de producție. Guvernele tolerează proprietatea privată atunci când sunt obligate să o facă, dar nu recunosc voluntar necesitatea acesteia. Chiar și politicienii liberali, după ce câștigă puterea, renunță la principiile liberale, împingându-le mai mult sau mai puțin pe un plan secund. Tendința de a impune restricții opresive asupra proprietății private, de a abuza de puterea politică și de a refuza respectarea sau recunoașterea oricărei sfere libere din afara sau dincolo de stăpânirea statului este prea adânc înrădăcinată în mentalitatea celor care controlează aparatul guvernamental de constrângere pentru ca ei să poată rezista. Un guvern liberal este un contradictio in adjecto. Guvernele trebuie să fie forțate să adopte liberalismul prin puterea opiniei unanime a poporului; căci liberalii și nici ceilalți nu este de așteptat să o facă.
Cu alte cuvinte, guvernele nu se abțin să exercite din ce în ce mai multă putere, cu excepția cazului în care sunt împiedicate să facă acest lucru. Dar ce a vrut să spună el printr-un guvern „obligat să adopte liberalismul prin puterea opiniei unanime a poporului”? Mises era un om care înțelegea cum funcționează statul în lumea reală. Așadar, este sigur că el nu credea că „opinia unanimă” a publicului s-ar transforma cumva magic într-un guvern loaial.
Mai degrabă, Mises el a înțeles că guvernele pot fi limitate prin presiunile grupurilor din afara aparatului de stat în sine. Acestea s-ar putea lua forma unor nerespectări pe scară largă, proteste pașnice sau chiar rezistență armată. Dar, a crede că guvernele se vor limita cândva fără cel puțin frica de o formă de rezistență populară ar fi cel puțin fantezist.
Acest lucru este probabil ceea ce limitează guvernele în visele lor de coerciție, din ce în ce mai dure acum. Am văzut deja această dinamică în acțiunile din Serbia, de exemplu, în care regimul a încercat să reimpună un blocaj la nivel național. Această încercare a fost întâmpinată atât cu proteste pașnice, cât și cu proteste violente . Statul s-a retras parțial și a optat în schimb pentru blocaje regionale mult mai slabe. Protestele continuă să crească și în Germania și au apărut chiar și la Londra.
În SUA, desigur, au apărut proteste de diferite tipuri, începând din aprilie, și având în vedere nivelul de furie din cauza blocărilor și închiderilor de afaceri, exprimate într-o mare varietate de mass-media, este ușor de văzut de ce guvernele statale și locale ar trebui să se aștepte la probleme dacă încearcă impunerea de noi restricții globale.. Trebuie doar să ieși pe ușa din față în multe zone pentru a vedea nenumărate exemple de nerespectare pasivă și rezistența la ordinele de purtare a măștii și de distanțare socială.
Problemele complicate apar din cauza stării reduse de aprobare publică a forțelor de poliție. Este adevărat că poliția are tendința de a primi sprijin public, atunci când este văzută luptându-se cu revolte și interlopi.
Dacă guvernatorii și primarii americani încearcă un nou set de blocaje, cât de departe vor fi dispuși să meargă pentru a le impune? Vor chema garda națională și vor deschide focul asupra protestanților clasei de mijloc? Dacă poliția încearcă să pătrundă în case, așa cum s-a întâmplat în Australia, lucrurile ar putea evolua destul de diferit aici. În astfel de situații, cel puțin unii locuitori se vor apăra cu arme de foc.
Asigurarea conformității va deveni, de asemenea, deosebit de dificilă, întrucât blocajele golesc visteria publică. Pe măsură ce economia slăbește, la fel și veniturile din impozite, iar programele de asistență socială nu pot subzista la nesfârșit din bani imprimați. Pe măsură ce facilitățile locale, de stat și federale și programele de bani gratuit acordați, își vor epuiza fondurile, va deveni mai greu să cumperi alegătorii.
Desigur, guvernele pot întotdeauna să înăsprească aplicarea prin mijloace polițienești dar acest lucru poate funcționa doar pe termen scurt.
Atunci, ce e de făcut ce? În afara măsurilor lute în unele state precum China și Australia, se pare că în majoritatea celorlalte state, guvernele nu sunt pregătite să escaladeze situația tensionată. Dar nici nu sunt dispuse să accepte înfrângerea.
Amploarea carantinărilor și interdicțiilor va depinde, în final, de determinarea cu care se va uni și va acționa populația fiecărui stat.
Surse:
-) https://mises.org
-) https://prepareforchange.net/2020/09/19/governments-will-impose-new-lockdowns-if-they-think-they-can-get-away-with-it/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=governments-will-impose-new-lockdowns-if-they-think-they-can-get-away-with-it
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu