”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 16 martie 2018

Studiu: Una din patru fete este depresivă până la vârsta de 14 ani



Un sfert dintre adolescente suferă de depresie până la vârsta de 14 ani, potrivit unui studiu demarat de Universitatea din Liverpool şi Universitatea din Londra, experţii spunând că ne aflăm într-un punct de criză, scrie IFL Science.
Acest studiu, realizat pe mii de copii, ne oferă cea mai convingătoare dovadă despre dezvoltarea bolilor mintale în cadrul copiilor din Regatul Unit”, a explicat Anna Feuchtwang, manager executiv al Biroului Naţional pentru Copii.
Cu un sfert dintre fetele de 14 ani arătând semne de depresie, este extrem de clar că această problemă atinge un punct de criză”, a mai adăugat aceasta.
Unii au sugerat că reţelele sociale au o parte din vină, completând presiunea pe care multe fete o simt în timpul adolescenţei.
Ştim că adolescentele se lovesc de o varietate de presiuni, incluzând stresul la şcoală, problemele de imagine, comportamentele ostile şi cea creată de reţelele sociale”, a declarat Marc Bush, manager al organizaţiei caritabile Young Minds.
O altă descoperire şocantă a fost discrepanța între realitate şi ceea ce spuneau părinţii despre stările copiilor. În timp ce 25% dintre fete şi 9% dintre băieţi au descris prezența de simptome ale depresiei, părinţii au recunoscut aceste simptome în 18% din cazuri la fete şi în 12% din cazuri la băieţi.
Cercetătorii au notat două cauze care favorizează apariţia depresiei în rândul adolescenţilor: etnia şi venitul scăzut.
Perioada adolescenţei este una crucială pentru dezvoltarea mintală a unei persoane, au notat autorii studiului. „Jumătate dintre cazurile de boli mintale ale adulţilor încep încă de la vârsta de 14 ani, ceea ce înseamnă că prevenţia şi susţinerea timpurie a copilului sunt vitale”.
yogaesoteric
15 martie 2018 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu