”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 15 martie 2018

Costel Stanciu, APC: «Senatorilor li s-a impus din afară de către structuri politice și economice să voteze legea»


 Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori, a participat la dezbateri publice legate de legea vaccinării obligatorii și a vorbit în exclusivitate pentru ActiveNews despre acest subiect, după ce legea a fost votată de Senat, în octombrie 2017. Acesta acuză interese economice și politice, dat fiind votul categoric – 99 de voturi „pentru” și o abținere – al acestui for legislativ.
Nu mă așteptam la un vot categoric. Asta arată că senatorilor li s-a impus într-un fel din afară de către structuri politice și economice să voteze această lege în forma în care a fost prezentată în cadrul comisiilor. Mi-am dat seama, din participarea mea la dezbateri, că mulți senatori au votat în necunoștință de cauză. Nu au citit legea nici măcar o dată. Mi-am dat seama că se punea accent numai pe vaccinarea obligatorie a copiilor, nicidecum a adulților. Senatorii se informaseră din ceea ce a publicat mass-media favorabilă acestui proiect de lege, care a dat numai știri cu vaccinarea copiilor, în niciun articol nu am văzut ceva legat de vaccinarea obligatorie a adulților”, a spus Stanciu.
Stanciu acuză lipsa oricărei dezbateri pe această lege, mai ales că anterior cu o săptămână de votul din Senat, în Parlament fusese depusă o moțiune de cenzură legată de sănătate: „Au picat toate amendamentele, niciunul nu a fost supus dezbaterii în plen. S-a încălcat Constituția României, votul s-a dat pe baza indicației liderului grupului senatorial din partidul respectiv. Toate partidele au votat în favoarea acestei legi. 99 de senatori au votat forma actuală a proiectului de lege. Mă îngrijorează că recent a fost depusă o moțiune cu denumirea PSD dăunează grav sănătății. Cei care au susținut moțiunea au votat pentru acest proiect de lege. Nu mai înțeleg nimic.”.
Alexandra Oberschi, președinta Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, a declarat că „niciunul dintre amendamentele noastre nu a fost admis. Au păstrat consimțământul prezumat, pedepsirea medicilor, interzicerea accesului în școli, neglijarea medicală”.
Singura modificare notabilă față de varianta trimisă de Guvern a fost eliminarea prevederii ca legea vaccinării să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, fără a se prevedea însă o altă dată.
Stanciu mai spune că acum, conform acestei legi, câțiva funcționari pot declara sau nu o epidemie, aspect ce poate duce la abuzuri.
Amendamentul cel mai important era cel privind eliminarea obligativității din acest proiect de lege. Un alt amendament se referă la faptul că s-a pus în sarcina Institutului Național de Sănătate Publică, mai exact în sarcina câtorva funcționari publici, declararea unei epidemii. Este inacceptabil acest lucru. A fost eliminat Comitetul Național de Vaccinologie, care se baza pe propuneri ale unor comisii de specialitate, și s-a ajuns în situația în care câțiva funcționari ai statului român decid în privința declanșării unor epidemii, ceea ce lasă loc la abuzuri, la acțiuni imposibil de înțeles legate de sănătatea unei națiuni.
În istoria acestei țări, nu a existat vaccinarea obligatorie. Adulții vor fi vaccinați obligatoriu. S-a lăsat la latitudinea Guvernului categoriile socio-profesionale care vor fi obligate să se vaccineze
.”
Președintele Asociației Pro Consumatori a dezvăluit că un senator a propus ca tot personalul din educație și alimentație să fie vaccinat: „Președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat, într-o emisiune pe un post TV local, a venit cu ideea vaccinării obligatorie pentru tot personalul din educație și domeniul alimentar. Această lege vizează mai mult interese de natură financiară decât aspecte ce țin de sănătatea publică”.
Stanciu nu crede că se va mai modifica ceva: „Mă îndoiesc că se vor discuta amendamente în Camera Deputaților. Este aceeași configurație politică”.
Vorbind despre efectele negative ale acestei legi, Stanciu a făcut previziuni sumbre: „În următorii 5-10 ani se va tripla numărul bolnavilor de boli cronice. Se vor înregistra multe decese în rândul copiilor. Mi-e teamă să nu fie sute de mii. Va fi o vaccinare realizată în masă, fără nicio atenție”.
Legea vaccinării în forma în care a trecut de Senat mai arată că la înscrierea în unitățile de învățământ va fi solicitată o adeverință care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizați.
Senatorii au stabilit ca angajatorii să-și poată deduce fiscal cheltuielile cu vaccinarea propriilor salariați, în timp ce posturile de radio și televiziune vor fi obligate să promoveze în mod gratuit campaniile de vaccinare ale ministerului de resort.
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaților.
yogaesoteric 
15 martie 2018
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu