”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 26 februarie 2013

Pe scurt despre Creație și despre suflet.



INTREBARE: Din explicațiile asupra "sufletului cumulativ" să înțelegem că noi ca indivizi, asa cum mai susțin și alți spiritualiști, avem mai multe dubluri (e-uri, ego-uri spirituale etc.) pe diverse niveluri de vibratie (dimensiuni, densități) răspândite în diverse locuri din univers , despre care cei mai profani nu știu nimic ?
Vă mulțumesc pentru raspuns.
Dumitru Aurel (DAurel), 15 feb.2013,
17:49

[la: 2013. Ce urmează?(3)”]

-------------------------------------------------------------------------
Răspuns:


Pe scurt despre Creație și despre suflet.

La început, în unicitatea (și, deci, singurătatea) Sa, Creatorul, care ȘTIA totul dar nu experimentase nimic, exista ca un singur punct, de dimensiuni infinitezimale în care se regăsea TOT ceea ce exista sau ar fi putut să existe. Acest punct aproape nedimensional avea o potențialitate infinită de a se exprima.

Ceea Ce Este știa un singur lucru: că nu există nimic altceva. Nu exista niciun punct de referință la care ar fi putut să se raporteze.

Tot ceea ce exista se afla în El. Atunci, Tot Ceea Ce Există s-a gândit că dacă El este un întreg, în mod logic, ar putea să existe și o parte din acest întreg, adică să considere că globalitatea Sa ar putea fi împărțită în mai multe părți. Puteau apărea, în acest mod, cel puțin două părți: ”întregul” și ”mai puțin decăt întregul”. Dar cum ”întregul” nu ar fi putut fi întreg dacă i-ar fi lipsit ”mai puțin decât întregul”, a dedus logic că El se poate diviza măcar în două părți, fie ele și inegale.

Într-un sublim moment al începutului, TOT CEEA CE EXISTĂ s-a putut împărți în două, creând pentru prima oară aceasta și aceea.

Pentru prima oară, aceasta și aceea existau separat una de cealaltă, ambele formând întregul. A apărut însă, măcar la nivel de logică filozofică, următoarea problemă esențială: dacă există simultan aceasta/aici și aceea/acolo, imperios se impunea ca între ele să existe o delimitare, altfel nu s-ar mai fi știut unde se încheie aceasta și unde începe aceea. Ceva trebuia să le delimiteze, să se interpună între cele două părți.

Astfel, simultan au apărut trei elemente: ”aceasta”, ”aceea” și ”nici aceasta nici aceea”, care le despărțea (sau care le unea) și care putea asigura existența celor două părți (căci dacă acest al treilea element ar fi lipsit, automat cele două părți ar fi rămas contopite în TOT CEEA CE EXISTA și nu s-ar mai fi deosebit). Așa a apărut TRINITATEA.

Încă o dată: ceea ce este ”nici aici nici acolo” nu ar putea înceta să existe deoarece de el depinde existența celorlalte două părți.

Acest nimic care ține la un loc totul este ceea ce noi, oamenii, numim Creatorul (pe care obișnuim să-l numim Dumnezeu). Dar, dacă acest liant este Dumnezeu, atunci ce mai sunt cele două părți pe care le ține strâns legate și care sunt părți din ființa Sa totală? Corect este să spunem că Dumnezeu este Tot Ceea Ce Există și Tot Ceea Ce Nu Există.

Nu ne este dat nouă, oamenilor, să cunoaștem exact ceea ce s-a întâmplat înainte sau în timpul declanșării PROCESULUI DE CREAȚIE.

UNICUL, CREATORUL, a decis să se exprime și din acest motiv a INTENȚIONAT primele faze ale procesului Creației.

Din propria-i substanță, Creatorul a emanat universurile într-un moment de grație supremă.

După crearea universurilor, Creatorul s-a divizat într-o infinitate de particule, scântei divine în care se regăsesc (ca într-o hologramă) toate caracteristicile Creatorului. Pentru a le conferi o anumită autonomie, scânteilor divine li s-a creat un Tărâm Existențial, (numit de Tobias Primul Cerc).

După ce au fost creați Arhanghelii, Primul Cerc a primit denumirea de Tărâmul Arhanghelilor.

Primul Arhanghel a fost Lucifer căruia Creatorul i-a permis să co-creeze alături de El. Acesta a fost învestit cu puteri colosale, aproape de același ordin de mărime cu cele ale Creatorului.

După eoni, Lucifer a hotărât că nu ar mai fi cazul să co-creeze alături de Creator, ci să-și elaboreze creațiile de unul singur, fără a mai ține cont de Legile Creației, promulgate încă de la început de către Creator.

Acela a fost momentul în care au apărut două tipuri de lumi: cele ale Creatorului și cele ale lui Lucifer.

Împreună cu Arhanghelii, Creatorul a creat Dumnezeii, fiecărui Dumnezeu repartizândui-se câte un univers, dintre cele create.

Tot în Primul Cerc au fost create sufletele (toate în același timp). Aceste suflete au fost denumite sufletele rădăcină.

Înainte de a continua, să enumerăm câteva din Legile Creației: Legea lui UNU, Legea Armoniei, Legea Cauzei și Efectului (karmei), Legea Liberului Arbitru, Legea Uitării, Legea Creației Conștiente, Legea Credinței, Legea Rezonanței etc.

De menționat că unele dintre aceste legi au aplicabilitate doar în anumite dimensiuni. De exemplu, Legea Karmei și cea a Uitării nu au valabilitate decât în dimensiunile inferioare.

Preluându-și universul care i-a fost repartizat, fiecare Dumnezeu a avut dreptul, încă de la început, să creeze și să și-l amenajeze așa cum a crezut de cuviință. Condiția care s-a impus, și are valabilitate eternă, a fost ca în tot ceea ce fac în universurile lor, Dumnezeii să respecte cu strictețe legile Divine elaborate de Creator.

Sufletele create în Primul Cerc, au fost invitate să-și întocmească un program de dezvoltare viitoare și, în funcție de acesta, și-au ales universul în care doreau să existe.

Părăsind Primul Cerc, sufletele au trecut în ceea ce s-a numit Al Doilea Cerc. Se spune că pentru a trece în cel de Al Doilea Cerc, sufletele au trebuit să treacă mai întâi prin Cercul de Foc. Aceasta este o exprimare metaforică prin care trebuie să se înțeleagă mai ales starea de surescitare, de debusolare și, poate, de teamă, a sufletelor care în lunga lor existență în Primul Cerc fuseseră permanent îndrumate și ocrotite de Tatăl Ceresc și de Arhangheli. Când au trecut de Primul Cerc, s-au trezit pe cont propriu, departe de CASĂ, în zone neexplorate ale Creației, zone pe care urmau să și le amenajeze pentru a putea exista. Este de înțeles starea de nesiguranță în care s-au trezit.

În universul în care au venit, univers care era condus de un Dumnezeu, sufletele au fost nevoite ca mai întâi să se adapteze condițiilor locale oferite de planetă sau arealul în care urmau să existe o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată de timp. Unele au găsit că cea mai bună dezvoltare a lor se poate obține pe ”planete nemateriale”, altele, pe planete cu grade de materialitate diferită.

Pentru a se adapta condițiilor locale, mai toate sufletele au fost ajutate să-și ”procure” un corp care să le ajute să experimenteze ceea ce își propuseseră. Corpurile pe care și le-au luat erau de densități impuse de adaptarea la planetă: unele mai grosiere, altele mai eterate, unele cu structură pe bază de carbon, altele de siliciu (cred că sunt mult mai multe alte elemente care stau la baza celulelor corpurilor ființelor în univers și în cosmos). Evident că și fizionomiile erau de o varietate aproape infinită. În funcție de experiențele pe care le-au avut, de condițiile locale, de mediul în care au hotărât să existe, viața s-a dezvoltat în infinite variante.

Condițiile locale au impus ființelor create o mulțime de transformări, de perfecționări, toate având scopul unei adaptări cât mai perfecte. În acest mod, s-au creat sistemele existențiale: planetare, galactice etc.

În baza Legii Creației, sufletele rădăcină, în co-participare cu Dumnezeul acelui univers, au început să creeze alte suflete, din aceeași rădăcină. Totul putea fi comparat cu un pom care în timp își formează coronamentul. Din trunchiul copacului au apărut ramuri, din fiecare ramură au apărut rămurele mai mici, s.a.m.d. Trunchiul, care stă înfipt în rădăcină, se dezvoltă atât cu ceea ce primește de la rădăcină cât și din ceea ce primește de la coronament. Dar el, totodată, are și rolul de a face legătura între coronament și rădăcină, prin el trecând toate substanțele nutritive.

Toate cele trei părți (rădăcină, trunchi, coronament) sunt într-o strânsă legătură și depind una de cealaltă, însă nu în aceeași măsură. Fiecare parte este condiționată și total dependentă de partea sa inferioară. De exemplu, fără rădăcină nu poaste exista tulpina și, evident, nici coronamentul etc.

Să revenim la suflete. Din sufletul rădăcină s-au creat alte suflete cu existență absolut independentă una față de alta. Ele se pot regăsi în întregul univers, în planuri diferite, cu nivel de evoluție diferit. În marea majoritate a cazurilor, tot ceea ce se dezvoltă din sufletul rădăcină face parte din același regn. Astfel, din sufletul rădăcină al unei ființe inteligente umane, descendența va fi, de regulă, tot una umană. Aceste ființe vor putea avea fizionomii diferite, sex diferit, grad de cultură sau inteligenți diferit etc. Locația lor poate fi, cum am mai spus, în lumi diverse ale universului, ca planetă și dimensiune. Și nu numai atât: ele se pot regăsi în eternul moment de ACUM, în trecut, în prezent sau în viitor.

În ceea ce privește nivelul de conștiință, sufletele pot evolua sau involua, în funcție de ceea ce aleg să facă și de rezultatele acțiunilor lor. Din acest motiv, există și posibilitatea ca un suflet uman (de exemplu) să regreseze până la nivelele cele mai de jos ale evoluției. Coborârea pe această scară poate trece regresiv de la ființă umană, la animal, plantă, mineral (elementalii).

Pe latura ascendentă a scării evolutive, sufletul poate urca până la nivelul celor mai înalte ențități, arhanghelii.

Să mai spunem că un suflet de animal (în cazuri excepționale, chiar o plantă) poate evolua destul de repede (în viața următoare) la nivel de suflet uman, dacă se îndeplinesc anumite condiții excepționale. Se spune că nu este neobișnuit ca sufletul unui câine, unui delfin etc. care a salvat vieți sau care s-a sacrificat pentru a salva în extremis o ființă umană, mai ales dacă era vorba de una cu destin uman valoros, în viața viitoare să fie promovat la statutul de ființă umană, dacă va alege acest destin.

Așa cum am menționat, sufletele rădăcină au fost create TOATE în același timp și, mai târziu, după ce au trecut în Al Doilea Cerc al Creației, s-au răspândit în tot Cosmosul.

O parte dintre aceste suflete rădăcină au ales Universul nostru, apoi, Galaxia noastră, Sistemul nostru solar,…planeta Pământ. Unele au ajuns pe Pământ după un lung periplu prin alte locații ale univerului.

Decendența rezultată dintr-un suflet rădăcină nu este obligatoriu egală numeric cu descendența altui suflet rădăcină.

Dacă un suflet decade din cauza unor comportamente neadecvate, el poate să involuieze atât de mult (în decursul unei singure vieți sau mai multor vieți consecutive) încât să devină un ”suflet pierdut”, suflet care, în fază finală, va fi resorbit, el pierzânu-și pentru totdeauna identitatea. Particulele lui se vor adăuga câmpului energetic global ca substanță primară, pentru perpetuarea vieții Cosmosului, în diferitele lui forme.

În cazul în care un ”suflet rădăcină” devine un ”suflet pierduit”, atunci, întreaga sa descendență va fi resorbită. Asta poate însemna că multe vieți ale multor ființe răspândite peste tot, dar ținând de același ”suflet rădăcină” devenit ”suflet pierdut”, vor fi curmate, inclusiv acelea care nu aveau ce-și reproșa din punct de vedere al corectitudinii și respectării legilor divine.

Trebuie spus că în toate cazurile de acest gen există posibilitatea acordării GRAȚIEI SUPREME, dar acestea sunt rarisime și, în niciun caz, nu pot fi invocate.

În interpretarea mea ”sufletul cumulativ” nu trebuie confundat cu ”arborele genealogic” crescut pe un ”suflet rădăcină”. ”Sufletul cumulativ” este echivalent unui grup de ramuri crescute dintr-o ramură principală. Altfel spus, un ”suflet rădăcină” poate cuprinde mai multe ”suflete cumulative”.

În cazul planetei noastre, când corpul fizic care a găzduit un suflet moare, sufletul ajunge în Nirvana (tărâmul nematerial unde ajung toate sufletele care părăsesc Pământul). Acolo va cunoaște precis componența ”sufletului cumulativ” din care face parte și locația fiecărui suflet component, chiar dacă unele vor fi în acea perioadă în corpuri umane, ne-umane sau vor fi fără corp fizic.

Mai vreau să adaug că experiența pe care o acumulează un suflet în fiecare viață, se depune și îmbogățește experiența globală a ”sufletului cumulativ” respectiv, experiență care se va regăsi în procentaje diferite în abilitățile și caracteristicile tururor ființelor care vor fi născute ulterior și vor găzdui un suflet component al acelui ”suflet cumulativ”.

Când se pune problema ca un suflet să ascensioneze la o dimensiune superioară, acesta va alege să se nască într-un corp pe planeta și în perioada în care s-a creat acea potențialitate (cum a fost cazul nostru în 2012).

Mulțumiri celor care citesc aceste rânduri!

(C.M.)

Un comentariu:

  1. Faptul ca sufletul radacina cauzeaza curmarea vietilor care au dovedit o conduita corecta nu mi se pare deloc CORECT (nu zic bun sau rau) fata de munca depusa de vietile respective. Cum este rasplatita stardania acestor vieti in acest caz?
    Multumesc pt raspuns.
    LM

    RăspundețiȘtergere