”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 30 decembrie 2010

PĂMÂNTUL, a treia planetă de la Soare (6)

(continuare)                                                                                           

15-Pământul solid.
Jakob Lorber  (1800/1864)
Pământul solid este alcătuit dintr-o substanţă particulară, care seamănă cu lemnul copacilor. Totuşi, ea devine mai puţin densă către interiorul scoarţei terestre. Pe măsură ce avansăm către interior, densitatea descreşte deoarece forţele polare sunt active prin intermediul organelor interne ale planetei care au o anumită elasticitate, pentru ca aceste forţe să nu se acumuleze, caz în care s-ar crea pericolul exploziei. Pe de altă parte, organele interne sunt foarte sensibile şi nu trebuie să fie afectate din cauza contactului cu pereţii rigizi, în timpul contracţiilor şi dilatărilor. Structura Păm. devine din ce în ce mai solidă cu cât ne apropiem de suprafaţă. Această parte solidă are o grosime de cca.1.500 km.si este suficient de puternică pentru a putea purta crusta exterioară a planetei, cu toate oceanele, mările şi continentele sale.

Dar, din ce material este formată această parte dură a Pământului? Este dificil de explicat dat fiind faptul că niciun material de la suprafaţă nu seamănă cu cel din această zonă tare. Acest material nu este nici piatră, nici metal, nici diamant, aur sau platină căci niciunl dintre acestea n-ar rezista temperaturilor şi presiunii din interior. Dacă ar fi să-l asemănăm cu ceva cunoscut, ar fi să spunem că azbestul este materialul cel mai apropiat, deşi nici el nu este indestructibil chimic si termic. Un singur gram din acest material al pământului dur ar valora mai mult de 5o kg. de perle. Culoarea lui este alb/cenuşie iar la lumină are stralucirea celor mai pure perle. Această zonă este străbătută de canale cu diametrul de caţiva metri prin care circulă un anumit fluid care se amestecă cu celelalte în punctele de intersecţie.
Din loc în loc, pe aceste canale există valve care se închid către interior şi se deschid spre exterior (n.m.: principiul diodei din electronică). Aceste valve au rolul de a împiedica revenirea fluidelor eliminate de organe în procesul de digestie, din cauza greuţatii lor.
Când lichidele pătrund, odată cu o nouă bătaie a marii inimi a planetei, valvele se deschid din cauza presiunii de jos în sus. Când presiunea încetează, lichidele care au pătruns, închid vanele si împiedică revenirea lichidelor eliminate. (Reţeaua este mai complicată, pe aceste trasee de mii de km., pe aceste canale existând şi alte mecanisme şi pompe de presiune menite să suporte enormele presiuni create de pulsaţia inimii; de fapt, asemenea pompe, valve şi mecanisme există în corpul fiecărui animal).

16- Propulsarea fluidelor Pământului
Am arătat până acum cum fluidele planetei sunt eliminate către suprafaţă, trecând prin mijlocul planetei. În această călătorie, pe parcursul a mii de mile, fluidele îşi pierd treptat puterea iniţială. Pentru a nu-şi încetini viteza, este nevoie ca ele să fie ajutate, ceea ce se realizează printr-un sistem extrem de ingenios. Există în interiorul Păm. un mare număr de filamente feruginoase, extrem de fine, orientate dinspre nord spre sud, şi altele, din platină sau minerale cuprifere, orientate invers, dinspre sud spre nord. Aceste filamente sunt atat de fine încât un fir de paianjen este de 10.000 de ori mai gros decât oricare dintre ele. Fibrele nu urmează o linie dreaptă, ci au un traseu sinuos, ondulatoriu şi spiralat, îndeosebi în zonele unde intersectează venele şi canalele ascendente. Aceste filamente sunt alcătuite din cristale eterogene cu o formă de piramidă triunghiulară, astfel conectate între ele încât vârful unei piramide intră în baza piramidei vecine, şi aşa mai departe, formând un şirag de lungime enormă. Vârful piramidelor feruginoase este îndreptat spre nord iar cel al celor din platină (sau cupru) spre sud. Circuitul este astfel aranjat încât fluidul electromagnetic activ să nu-şi diminuieze viteza pe distanţe care depăşesc 20.000 km.
Lanţul de piramide nu ar fi însa suficient pentru a conduce curentul pe asemenea distanţe enorme; puterea s-ar pierde pe parcurs. Din acest motiv, fiecare şirag este învelit într-o cămaşă electroizolantă care nu permite scurgeri de electricitate în mediul prin care trece.
Dar nici asta nu ar fi suficient transportului electricitatii pe asemenea distanţe. Curgerea fluidului electromagnetic trebuie să se facă într-un sens (este, deci, necesar un efect de diodă semiconductoare). Aceasta se realizează cu ajutorul unor camere de stocare amplasate în anumite puncte de pe traseu. Când un asemenea dispozitiv s-a umplut la capacitate, el influenţează fluidul din canal pe care-l încarcă cu o nouă energie. Aceste capacităţi pot fi încărcate cu energie pozitivă sau negativă, astfel încât substanţa din ineriorul lichidului aflat în ascensiune (devenită prea fierbinte, din cauza energiei pozitive) să poata fi răcită cu ajutorul electricităţii negative.

Celălalt scop al acestor filamente conducătoare de electricitate, constă în a pune în mişcare pompele de propulsie din canalele care susţin mişcarea generată de pulsul inimii Pământului. Fără acest sistem, puterea de propulsie a fluidelor s-ar pierde şi miliardele de miliarde de tone de fluide n-ar mai putea fi vehiculate. Fara ajutorul acestor pompe, inima planetei n-ar putea face faţă enormelor foţe care trebuie să deplaseze fluidele.
Există, deasemenea, anumite vase care resorb aceste fluide prin intermediul venelor, atunci când sunt pregatite pentru a hrăni corpul.
Dacă fluidele nu sunt suficient de preparate în conţinut, ele sunt returnate spre inimă pentru a se încărca suficient cu energie. Aceasta se realizează cu un anumit tip de valve care nu se deschid decât atunci când inima se contractă. În faza de dilatare a inimii, valvele se închid blocând deplasarea fluidelor.
Toate aceste mecanisme şi sisteme se regăsesc şi în corpul animalelor şi în trunchiul copacilor.

17- Crusta Pământului.
Suprafaţa planetei reprezintă pielea sau crusta corpului terestru. Acest organ este cel mai empiric, fiind de complexitate mai mică dar de o varietate foarte mare.
Activităţile din interiorul Păm. nu sunt deloc complicate, ele putând fi comparate cu o simplă roată care se învârteşte suficient de repede astfel în cât un ipotetic observator să nu vadă decât diametrul în mişcarea lui in jurul unui ax central. Comlexe sunt însă mecanismele care pun în mişcare roata.
Interiorul şi crusta Păm. sunt intim legate între ele, la fel ca scoarţa şi lemnul unui copac. Pielea planetei are o grosime de cateva mile (adica stratul imediat superior corpului dur al planetei). Acest strat este extrem de sensibil. Peste el se află crusta insensibilă.
 În această crustă se formeză seminţele noi şi se stabileşte forma care va creşte din ele.
În crustă se afală energia pe care o preiau seminţele plantelor care se vor dezvolta. Energia telurică este luată de seminţe şi utilizată apoi treptat de întregul regn vegetal, de apă şi de micile veţuitoare. Pentru acest proces este necesar un dispozitiv organic de mare complexitate. Nici el nu este însă suficient.
Pentru separarea şi distribuirea fluidelor şi forţelor care ascensionează din interiorul planetei, trebuie să existe un dispozitiv şi mai comlex care să recepteze influenţele subtile din spaţiul infinit (energiile cosmice), dirijindu-le spre scopul pentru care au fost create.
Pentru a înţelege cât de complexă este această diversitate, să ne gândim că o plantă relativ simpla are în componenţă: ghimpi, peri, noduli, fibre, frunze, flori, fructe, uleiuri, lichide, etc., toate formând un corp, o entitate.
Fiecare dintre aceste componente are necesităţi diferite, locuri bine stabilite unde să crească, compoziţii diferite etc. Un grăunte de nisip este format din multe cristale cu feţele tăiate în unghiuri precise. Fiecare cristal are în componenţă milioane de animale atomice, infuzoare minuscule neobservabile nici la microscop. Fiecare infuzor a avut organe de simţ, un corp care se alimenta într-un fel, organe de digestie şi eliminare, organe de deplasare etc.Toate aceste organe de producere şi reproducere sunt conţinute în scoarţa planetei.

Bibliografie: cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA, aut. Jakob Lorber, ed. Vydia, 2003
Pentru conformitate,
(C.M.)                                                                 LA MULŢI ANI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu