”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 decembrie 2010

PĂMÂNTUL, a treia planetă de la Soare (2)


(continuare)

6-Centrele de greutate si fluidele Pământului.

Jakob Lorber
Pentru a împinge fluidele în toate zonele corpului său, un copac este prevezut cu nenumărate tuburi (canale) prin care aceste fluide circulă.Dar, pentru ca procesul să se producă este nevoie de o puzderie de pompe, obturatoare si valve (care inchid si dechid canalele). Toate aceste pompe, obturatoare si valve reprezinta centre de greutate secundare prin care se asigură transmiterea în tot copacul a fluidelor si principiilor vieţii.Centrii secundari de greutate au o importantă deosebită căci ei, aflandu-se la intersecţia canalelor,amestecă fluidele în proporţiile necesare.Fluidele sunt de consistenţe şi compoziţie diferită căci şi cerinţele părţilor componente ale pomului sunt diferite (frunzele au nevoie de un fel de hrană,florile de un alt fel, fructele de un altul etc). Toate aceste tuburi, pompe, valve sunt din ce in ce mai mari cu cat ne apropiem de inima pomului. Rănirea inimii va provoca instantaneu moartea entităţii (pom, animal, planeta). Aceeaşi distribuţie si principii se regăsesc şi în corpul Pământului.

De unde primeşte însa planeta diferitele sale fluide ? Ca şi în cazul unui copac, planeta se hrăneşte cu  ceea ce se găseşte în apă şi în aer. Pentru acorespunde nevoilor planetei, această apă suferă multiple transformări în adevarate laboratoare în care lucrează entităţi specializate cu o structură şi existenţă care nu pot fi explicate decât spiritual, parte de studiere în care înţelegerea umană este depaşită.

7- Hrana si rotaţia Pamantului.

Ca orice entitate, Pământul trebiue să se hrănească cu ceva pentru a supravieţui. Dacă se hrăneşte are nevoie de o gură, o trompă sau un cioc (in funcţie de caracteristicile hranei). Apoi, are nevoie de un organ de digestie si unul de excreţie a rezidiilor care trebuie eliminate.
Gura principală a Pământului este plasată la Polul Nord iar la Polul Sud se află principalul canal de eleminare a dejecţiilor.
Gura este sub formă de pâlnie şi are diametrul de cca 150-220 km.îngustându-se treptat până la mai puţin de 1 km. Urmează gâtul care face legătura cu stomacul. Pereţii acestui tub nu sunt drepţi iar pe o porţiune destul de mare este acoperit cu ţepi.
Stomacul planetei este amplasat direct sub inimă, aprox. la jumatatea corpului terestru.
Suprafaţa sa este de cca 500 km.patraţi şi este susţinut de nişte piloni transversali uriaşi, unii având diametrul de 1200m. Stomacul si pilonii au o compozitie elastică comparabilă cu proprietăţile cauciucului.În acest fel, nu sunt comprimaţi de forţa exterioară de gravitaţie.
Un canal spiralat iese din stomac si ajunge la Polul Sud. Si acest canal are o consistenţă elastică.  

Hrana Pământului.

La polul Nord se află o regiune cu aer foarte rece, greu, care se uneşte cu o masă din ce în ce mai densă de vapori care este atrasă de Polul Nord, mai ales iarna, de numeroase surse luminoase (asemanatoare stelelor cazatoare, ca percepţie). În zonă se află banchize imense de gheaţă întarită şi gheţari. Acestea constituie hrana planetei care este atrasa în gură de o forţă magnetică foarte mare, după care ajunge în stomac. Când stomacul este plin, inima Pamantului degajă o mare cantitate de caldură, care pune în mişcare pereţii stomacului. Bârnele transversale dilată şi contractă stomacul, prin aceste mişcări zdrobind si macinând hrana şi generând un curent electric pozitiv care separă elementele nutritive si le impinge în canalele colectoare.
Un curent electric negativ separă elementele nedigerate şi le împinge în canalul de eliminare. Altfel spus, Polul Sud  dispune de mult mai puţine substanţe hrănitoare decât Polul Nord.
MIŞCAREA DE ROTAŢIE A PĂMÂNTULUI ESTE CAUZATĂ DE EXPULZAREA URIAŞELOR CANTITĂŢI DE DEŞEURI REZULTATE DUPĂ DIGESTIE. (Principuil motoarelor cu reacţie).

Menţionez aici şi procesul de regenerare a substanţelor hrănitoare din apele epuizate parţial (excretate de stomacul planetei) : aceste ape uzate de la Polul Sud se evaporă sub influenţa razelor solare care le regenereaza si le înnobilează cu componentele din univers conţinute în razele de lumină, precum şi cu anumite componente din atmosfera planetei, practic, obţinându-se din apa moartă o apă vie. Prin fenomenele atmosferice (ploi, vânturi, evaporare/ploaie/inghet), aceşti vapori de apă ajung la Polul Nord ca hrană pentru planetă

8- Plămânii şi respiraţia Pământului

Mama Pământ
Toate fiinţele respiră într-un fel sau altul. (Plantele o fac la 24 de ore). Când planeta inspiră aer, zona sa abdominală (care corespunde în geneal cu cea a oceanelor) se dilată iar apele oceanelor se ridică si inundă ţărmurile. La expir, se produce refluxul.Dacă respiră, înseamnă că Pământul are plămâni. Ei au o capacitate de cca 422000 km cubi, fiind localizaţi direct sub pământul tare de la suprafaţă şi acoperă o suprafaţă de cca 280.000 km.patraţi. Structura pălâmanilor planetei este una alveolară cu compartimente goale legate între ele de tuburi diferite ca dimensiune. Dilatarea si contractarea plămânilor au loc prin schimbarea polarităţii magnetice. La fel ca şi la om (şi nu numai), când sufletul primeşte substanţa vitală (prana n.m) din aerul inspirat, se produce schimbarea de polaritate. Din cauza aerului viciat, polul pozitiv devine negativ în urma inspraţiei, căci aerul viciat nu corespunde principiului pozitiv.Cănd plămânii primesc aer proaspăt, polaritatea devine din nou pozitivă. Când se produce inspiraţia şi pe unde ? Pământul inspiră prin gura sa principală, prin care işi primeşte şi hrana. La jumatatea distanţei tubului alimentar este un tub lateral care se deschide si se închide altrnativ şi care conduce la plămâni.Pământul respiră o dată la 6 ore.
Deci, Pământul este alimenat cu aer proaspăt o data la 6 ore deşi hrănirea se produce doar o dată la 12.ore. Altfel spus, planeta inspiră şi expiră de 4 ori la fiecare 24 de ore, timp in care se hrăneşte doar de două ori.
Culoarea plămânilor săi este albastrui/cenuşie iar forma esta aprox. asemănătoare unei nuci de cocos uriaşă.
Se poate concluziona că Pământul conţine toate elementele din care sunt alcătuite corpurile fiinţelor care trăiesc la suprafaţa sa.

9-Splina Pământului

Rolul cel mai important al splinei este cel de cuptor care încalzeşte trupul si facilitează reacţiile. Acest cuptor reduce substanţele nutritive la elementele lor constitutive pe care le direcţionează apoi prin vase. De aici, ele trec în sânge, ajung la nivelul inimii, unde sunt folosite conf. destinaţiei lor. Printr-o mişcare de fricţiune continuă, splina crează un foc electromagnetic, pe care-l reţine în intetiorul numeroaselor receptacule în formă de săculeţi, ca si cum ar fi vorba de nişte minuscule sticle care acumuleaza aceasta energie calorică şi o furnizează corpului atunci când este necesar.
Această energie produsă şi acumulată de splină este de două feluri: negativă, pentru necesităţile stomacului, şi pozitivă, pentru nevoile inimii.
Acest organ se regăseşte şi la Pământ şi este localizat în apropierea stomacului comunicând atât cu inima cât si cu stomacul.

Cu ajutorul energiei dată de splină, stomacul realizează digestia iar inima o utilizează pentru a funcţiona ca o uriaşă pompă. Efectele funcţionării splinei Pământului sunt unele observabile.
Printre aceste efecte se numară: eruprţiile vulcanice, izvoarele fierbinţi, formarea norilor si a ceţii, din cauza încălzirii şi evaporării apei care pătrunde până în zonele ferbinţi ale planetei.
Din cauza dezechilibrelor produse de vaporii rezultaţi, iau naştere vânturile. Cutremurele de pământ sunt şi ele cauzate de activitatea splinei sale. Aproape toate fenomenele meteorologice au drept cauză activitatea splinei Pământului.

Bibliografie: cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA, aut. Jakob Lorber, ed. Vydia, 2003

 (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu