”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 6 decembrie 2010

PĂMÂNTUL, a treia planetă de la Soare (1)

1- Cîteva date

Jakob Lorber
(1800/1864)
In sistemul nostru solar, ştiinţa a descoperit 9 planete. Dacă notăm cu 1 distanţa de la Soare la Pământ, atunci vom avea urmatoarele distanţe între Soare si fiecare planetă: Mercur (0,39), Venus (0,72), Terra (1), Marte (1,52), Jupiter (5,20), Saturn (9,54), Uranus (19,19), Neptum (30,07) si Pluto (39,54).
In acest sistem de notare, valoarea 1 corespunde la 149,6 mil.km.(deci, distanţa între Soare si Pământ).

Cea mai apropiată planetă faţă de Pământ este Venus, aflată la 39,5 mil. km. de noi.
In ce priveşte volumul, Soarele nostru este de 1,3 mil. de ori mai mare decât Terra, deşi el este unul dintre cele mai mici stele din galaxia noastră. Masa sa totală este de 700 de ori mai mare decât suma maselor tuturor planetelor care-l înconjoară.

Diametrul planetei Pământ este de 13040 km, conform dictărilor facute de Dumnezeu lui Lorber şi de 12756 km. conf.măsuratorilor efectuate de astronomi.
Ca volum, Pământul se află pe locul 5 între planetele sistemului nostru solar, mai mici decât el fiind, în ordine : Mercur, Pluto, Marte si Venus, ultima fiind considerată soră cu Terra, din cauza multor asemănări. Toate planetele şi sateliţii lor, din sistemul nostru solar, sunt corpuri solide. Adevărul este că înafara acestor corpuri, aflate în dimensiuni inferioare (max. 3D), mai există altele în dimensiuni superioare pe care omul nu le poate percepe cu cele 5 simţuri. (Este suficient să ne amintim că fiecare planetă are câte un teritoriu/amplasament aflat în dimensiunea imediat superioară acelei planete : Nirvana, pentru Pământ, Vamfim, pentru Marte etc.).

2- Entitatea PĂMÂNT :

Ca fiinţă independentă, Terra este întocmită de Creator identic cu oricare fiinţă din acest sistem solar, unde trebuie să existe o compatibilitate perfectă. Astfel, el are piele si organe interne (splină, intestine, inimă, ficat, rinichi, etc.) Materia din care este alcătuit Pământul se regăseşte, cu mici excepţii, în toate vieţuitoarele (eu consider aici vieţuitoare şi plantele).
Desigur, forma si dispunerea acestor organe pot să nu fie identice, acestea fiind în funcţie de particularităţi cum ar fi dimensiunile, tipul de hrană, rolul în sistem, interacţiunile etc. Dar, există o trăsătură comună: ordinea în alcătuire. Plantele, animalele, Pământul, toate au piele, carne, organe interne, sânge (sau un echivalent), precum si sistem endocrin, vascular, respirator, limfatic, nervos.

3- Inima Pământului

Ca si la animale, inima palnetei este centrul său de greutate, iar din punct de vedere fizic este un ţesut organic alcătuit într-o structură extrem de rarefiată si complexă, în ea salăşluind sufletul. In interiorul sufletului se află spiritul său nemuritor. Inima Pământului (sau centrul său de grautate) este laboratorul în care se obţine si se susţine întreaga viaţă a planetei. In acest organ este produsă o energie extrem de puternică, necesară propulsării diferitelor fluide ale vieţii Pământului către organele exterioare acestuia, pentru a le absorbi apoi din nou în centru, în vederea reîmprospătării.

Ca orice organ care-şi modifică dimensiunile într-un ritm pulsatoriu, inima Păm.variază între anumite limite: 375-1500 km diametru, valoarea medie fiind de cca 750 km.
Din cauza compoziţiei sale extrem de rarefiate, inima Păm. este mai degrabă o putere substanţială care se deplasează eficient printr-o structură vie si permeabilă (asa cum, de ex., sângele circulă prin porozităţile oaselor deşi acestea par, şi sunt, destul de dure).

Materialul din care este făcută inima Păm. are caracterisci destul de asemănătoare cu platina, cu anumite deosebiri. Trebuie spus că, în general, materia din care este făcut interiorul planetei, nu se regăseşte şi la suprafaţa sa. Esenţial este să înţelegem că centrul de greutate (inima) nu este fix şi el nu trebuie confundat cu centrul geometric al planetei. Deplasarea acestui centru de greutate este o caracteristică comună fiinţelor (inclusiv plantelor) deşi omul nu prea realizază aceasta.Un exemplu: cei care au urmărit în timp un pom fructifer, au putut constata că nu toată coroana face fructele la fel de mari. Unele crengi sunt într-un an mai viguroase şi mai pline de rod, pe când altele sunt mai plapânde sau chiar uscate. Anul urmator, alte zone vor fi uscate iar în partea uscată de anul trecut, ramurile sunt foarte bine dezvoltate. Explicaţia esta aceea că centrul de greutate al plantei s-a deplasat.
Divinitatea a organizat cu multă logică aceste migrări ale inimii (care este un centru polar) oricărei fiinţe pentru ca materia să nu rămână ‘’îngheţată’’ într-o formă care ar condamna acea fiinţă la stagnare, fără a mai putea participa la procesul de evoluţie (caracteristic oricărui fel de materie sau energie). Aşa dar, poziţia centrului de greutate al Pământului nu poate fi precizată decât cu aproximaţie si într-un interval de timp scurt.

4-Natura materiei si spiritele sale primordiale.

Este cunoscut că materia, indiferent de forma ei, este în continuă mişcare si transformare.Totul se naşte, trăieşte şi moare, transformându-se în altceva si urmând cursul evolutiv stabilit de Creator. Munţii (pentru a da un exemplu) şi-au pierdut, faţă de cum erau la început, peste jumatate din înalţime iar configuraţia lor s-a modificat. Până la urmă, ei vor deveni doar praf.

Nimic din toate aceste procese nu ar avea loc dacă centrul de greutate al Pamantului nu şi-ar schimba permanent poziţia. Nimic nu poate fi creat si nu poate dispărea brusc, totul are un program al sau de existenţă.
Centrul de greutate care-i dă viaţă planetei este micşorat gradual, până când va veni vremea ca şi Pământul să-şi încheie existenţa, transformându-se în altceva.
Dacă omul ar putea vedea cu ochii lui fizici centrul de greutate al Pământului, acesta i s-ar prezenta ca o enormă sferă de foc care trimite jerbe în care o infinitate de spirite se deplasează în colo şi-n coace, executând o multitudine de activităţi spre toate organele sale. Dacă o fiinţă omenească ar vedea cu ochii spirituali această inimă, ar observa că doar în aparenţă mişcările acestor spirite par a fi aleatore. 
Spiritele primordiale au ca ţel ridicarea lor spre straturile cele mai înalte ale planetei unde vor găsi o viaţă liberă si luminoasă.

5. Structura interioara a Pământului.

Inima Pământului bate cu frecvenţa de una la şase ore. Fluxul şi refluxul apelor, precum şi alte mişcări care se produc la suprafaţa planetei, inclusiv toate tipurile de vânturi, au drept cauză bătaia inimii planetei şi respiraţia sa. In plus, inima Pământului preia şi funcţiile plămânilor, întâlniţi la animale. Astfel, dilatarea şi contracţia ritmică a corpului terestru este asociată tot cu mişcarile inimii planetei.
Pământul trebuie privit din perspectiva unei trinităţi.
Să facem o analogie cu un copac.El are o scoarţă care are o parte, cea de la suprafaţă, moartă si una vie (numită alburn) aflată imediat sub ea.Urmează lemnul solid constituit din nenumărate tuburi micuţe aşezate unul lângă altul într-o ordine perfectă. A treia parte a copacului este cea din centrul său pe care-l numim deobicei (şi corect) inima copacului. Această parte este un tub umplut cu un ţesut celular spongios. Acest ţesut absoarbe lichidele extrase din pământ, le purifică, după care le trimite, prin mişcari de dilatare/contracţie, în tot corpul.
Încă un exemplu: să luăm o alună, sau o ghindă. Partea din exterior este coaja compusă (identic ca la copac) tot din două părţi. Urmeaza învelişul de protecţie şi apoi miezul (învelit si el într-o pojghiţă de protecţie). Aici găsim embrionul din care se va naşte o nouă plantă.
Exemplele pot continua şi în cazul regnului animal.Totdeauna în partea cea mai nobilă si mai protejată a fiinţei (plantă sau animal) va fi amplasată inima, centrul său vital.

Si în cazul Pământului vom regăsi o crustă moartă si insensibilă (care are o grosime de cca 150 km) .
Această crustă nu este uniformă ca relief si grosime dar este suficient de fermă pentru a susţine tot ceea ce este la suprafaţă. Sub această crustă moartă se află nucleul viu al corpului trestru iar în interiorul lui se găseşte inima planetei. Intre toate cele trei secţiuni există legături si schimburi despre care vom discuta în capitolele viitoare.

Bibliografie: cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA, aut. Jakob Lorber, ed. Vydia
Notă: cartea i-a fost dictată lui Lorber prin channeling de către Dumnezeu)
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu