Y - 308 Despre stele- conversație cu extraterestra Anéeka

Autor Agenția Cosmică
Publicat 03 august 2020
Traducere Const. Mihăilescu

A.C. : Care sunt caracteristicile clusterului stelar al Pleiadelor? Unde a mai greșit știința noastră, în afară concluziei că acest cluster este prea tânără pentru a conține viață?
Anéeka : Tot universul aflat dincolo centurile Van Allen este diferit de ceea știința voastră crede că există. De exemplu, vârsta unei stele este catalogată după spectrul de lumină pe care o emite și care determină compoziția stelei, și, în funcție de asta, acel corp ceresc este trecut într-un tabel deja întocmit de cercetătorii voștri, astrul putând fi considerat tânăr sau bătrân, în funcție de locul unde a fost plasat în acel tabel.
Prima problemă care poate introduce erori este că de pe Pământ puteți vedea doar 60% din banda de frecvențe ale luminii pe care le emană o stea în 5D. După cum am spus deja, 5D este cea mai comună frecvență de bază a materiei sau a lumilor materiale. (Asta afectează și observațiile făcute cu telescopul Hubble, care sunt viciate de influența centurilor Van Allen). Doar 60% din ceea ce se vede din densitatea 5D poate fi observat din densitatea 3D. Deci doar 60% din 5D poate fi văzut de pe planeta Pământ, 40% rămânând neobservabil. Aceasta ar fi prima problemă.
Cea de a doua este legată de teoria expansiunii universului.
Pentru a studia galaxiile îndepărtate, cercetătorii voștri se folosesc de studiul și observarea luminii emisă de stele, care, în timp, capătă o nuanță ce se deplasează spre partea roșie a spectrului. Ei afirmă că deplasarea spre roșu atestă faptul că acel corp ceresc se îndepărtează de ei cu mare viteză.
În parte, observația este logică dar generalizarea creează o mare problemă, pentru că ei presupun greșit că spațiul este un vid, un gol, în realitate el fiind un fluid aflat la o frecvență vibrațională ridicată.
Când lumina trece prin respectivul fluid apare fenomenul de refracție, energia luminoasă a fluxului își pierde din putere fapt ce determină deplasarea spectrului spre roșu, și aceste componente sunt cele care durează cel mai mult și călătoresc cel mai departe.

Aceasta înseamnă că citirile spectroscopului care determină atât dacă o galaxie sau o stea se îndepărtează, cât și rezultatele analizei chimice a unei stele pe baza luminii pe care o emite, sunt greșite, deoarece lumina nu mai este aceeași și nu mai păstrează integral proprietățile (compoziția) inițiale, când a ieșit din stea.
În cazul lui M45, lumina de la toate stelele trece prin nebuloasa care le înconjoară, modificând și mai mult citirile.

O problemă colaterală este că, chiar dacă stelele Pleiadelor ar fi tinere, ceea ce nu este adevărat, știința umană, foarte atașată de darwinism și de evoluția specielor, spune că nu a fost suficient timp pentru ca viața să evolueze acolo, cu atât mai puțin pentru a forma o civilizație complexă. Dar, după cum cunoașteți acum foarte bine (cel puțin unii dintre dv.) rasa din care fac și eu parte nu a apărut și evoluat acolo, ci a venit de pe Lyra. Nu trebuie să aștepți apariția vieții pe o anumită planetă doar prin evoluția nativilor, căci planetele pot fi colonizate de alte lumi (cazul Lyrienilor). Desigur, selecția naturală funcționează și face parte din întregul proces, dar selectează doar indivizii cei mai apți dintr-o specie, dar nu poate crea o nouă specie din una de bază..

Fără a face aprecieri negative, știința umană este pur și simplu rămasă prea în urmă pentru a înțelege de ce Pleiadele sunt pline de viață și nu sunt atât de tinere pe cât spun și calculează cercetătorii tereștri..Explicația se regăsește în egocentrismul uman care consideră că puterea de înțelegere a omului este maximă și imbatabilă, deși, în realitate, este mult în urma multor civilizații din univers.
Apoi, nu trebuie uitat că în 5D timpul nu este liniar. Așa că nu are sens să atribui o valoare de timp liniar la ceva din afara Pământului, pentru că toate observațiile pământenilor s-au făcut în cadrul de referință al Pământului, și nu au aplicabilitate în exterior.

Prima problemă este că de pe Pământ cercetătorii pot observa doar 60% din frecvențele luminii pe care o stea le are în 5D. După cum am spus deja, 5D este cea mai comună frecvență de bază a materiei sau a lumii materiale. Asta e valabil și pentru telescopul Hubble, aflat pe orbită, deoarece el se află sub benzile Van Allen.
Repet afirmația de mai sus: „5D este cea mai comună frecvență de bază a materiei sau a lumilor materiale”. Acesta este un punct de vedere acceptat de speciile, rasele și culturile care trăiesc în 5D.

Dar știți deja că Yazhi diferă drastic de toate acestea. Pentru ea totul este spirit, imaterialitate. Materia este doar o manifestare a spiritului și a conștiinței, o idee. (Eu doar lămuresc chestiunea și nu intru în controverse cu ea; văd totul plecând de la realitatea 5D, căreia-i aparțin)
A.C: Nu am înțeles prea bine partea privind refracția luminii când trece prin eter..
Anéeka: Când lumina trece printr-un fluid (apă. de ex.) își pierde din putere, începând cu benzile de lumina de frecvență mai mare, violetul și albastrul. La sfârșit rămâne galbenul, portocaliul și roșul. Cu alte cuvinte, pe măsură ce lumina trece prin spațiu, „obosește”, pentru că acel spațiu nu e gol, nu este un vid; acolo este un anume fel de fluid=eterul. Asta înseamnă că compoziția acelui „vid” opune o rezistență particulelor luminoase (inclusiv fotonilor) care îl traversează.
A.C.: Am înțeles, mulțumesc. Oare asta detectează știința Pământului pe măsură ce universul se extinde?
Anéeka: Da, se bazează pe asta. De fapt, Big Bang-ul nu s-a produs niciodată, este doar simbolism ezoteric.

Să revenim: galaxiile îndepărtate nu se îndepărtează, așa cum afirmă cercetătorii voștri, bazându-se pe descompunerea spectrului luminos. Acea lumină, care le oferă date, este așa (deplasată spre roșu) doar pentru că „obosește” și-și pierde din spectru, începând cu frecvențele înalte. După cum ar spune Yazhí, faptul că Universul nu se extinde, nu înseamnă că nu are mișcare.
Întrebare: Atunci, cum se mișcă de fapt universul? Mișcări toroidale?
Anéeka: Sunt în mare parte mișcări ciclice, repetitive, da, toroidale, exact. Pentru că aceasta este forma de bază a mișcării energiei.

Dar mai este un aspect mai complicat.
În cadrul acestei mișcări, poziția a orice se schimbă de la o linie temporală la altă linie temporală, de la persoană la persoană. Dar mișcarea perceptibilă va fi sau va putea fi observată doar într-o direcție, dintr-un cadru de referință al progresiei temporale, dintr-un loc sau de altă persoană.
Cu alte cuvinte, chiar dacă am putea dovedi că o galaxie se îndepărtează de noi, prin observare, acea mișcare sau direcție de mișcare este valabilă doar din percepția noastră, nu și a altor persoane sau din alte puncte.
Aceasta tocmai pentru că orice mișcare este supusă timpului, fără timp nu există mișcare. Și, din moment ce timpul este deformabil și neliniar, sau doar semi-liniar (după oamenii și după acordurile de percepție pe care le au între ei), chiar dacă o Galaxie se mișcă într-o anume direcție, acea realitate este valabilă doar pentru noi nu și pentru altcineva.
Însă universul, în integralitatea sa, este în afara timpului, pentru că cuprinde toate frecvențele și densitățile existențiale în ansamblu.

Aici se prăbușesc conceptele umane: că universul ar fi fost creat din Big Bang și că într-o zi se va sfârși. În consecință, trebuie cu necesitate acceptat conceptul de eternitate, anume că universul a fost din totdeauna și va fi mereu; la fel ca viața.
Ciclurile aparente, care se supun timpului liniar aparent, este aplicabil doar din punctul de vedere al unei densități sau frecvență a conștiinței. De aceea moartea nu există, ea este doar o aparentă liniaritate, iluzorie într-un cadru atemporal, permanent și infinit.
Întrebare: Înțeleg; de fapt am simțit mereu că este așa, deoarece fiecare percepe realitatea diferit, dar, poate fi aceeași pentru o comunitate care, prin educație, prin obișnuințe, prin fel de viață etc, respectă un acord, o convingere colectivă (exemplu, în percepția codului culorilor și a timpului...)
Anéeka: Da. Vedem lucrurile doar într-un mod similar, prin acorduri, dar nu poate fi niciodată la fel. Și cu cât oamenii diferă mai mult în gândire, cu atât realitățile lor vor fi mai diferite.
Întrebare: Lăsând deoparte știința noastră inexactă, cum ai defini clusterul Pleiadelor, conform științei voastre?
Anéeka: Pleiadele formează un grup de stele care lucrează în conjuncție și cooperează una cu cealălaltă. Dar nu sunt doar nouă (sau șapte, cum afirmă unii pământeni), sunt nenumărate în cadrul grupului.
De exemplu, Taygeta (Tau-19-A) este un sistem binar, deoarece are Sadicleya (Tau-19-B), o pitică albă, conform științei umane.

Sadicleya (Soarele de la miezul nopții) nu este inclusă în cele nouă stele ale lui M45, dar există și servește animalelor sălbatice ca o lună (lumină nocturnă), așa cum este Luna pentru Pământ. Însă menționez că niciuna dintre planetele din grupul Taygeta nu are luni naturale (sunt, de fapt, niște stații spațiale artificiale).
Întrebare: Și ce se întâmplă când viața unei stele se încheie?
Anéeka: După un timp, devine o pitică închisă la culoare în care se creează un portal în care se va prăbuși, apărând ceea ce noi numim o gaură gravitațională, care nu este același lucru cu o gaură neagră, dar are legătură. O gaură gravitațională poate fi formată în multe feluri, comparabil cu o groapă apărută în asfaltul unui drum prost întreținut. Când călătoresc, navele spațiale trebuie să aibă corect cartografiat traseul, altfel pot primi un șoc, iar senzorii ar putea dezorienta nava, care se poate pierde în spațiu. (Sunt pe hărți, hărți cu stele).
Acele gropi sau puțuri gravitaționale nu sunt o problemă pentru navele aflate în zbor Supra-luminic, doar atunci când sunt în regim de propulsie (viteze mai mici decât cea a luminii)
Întrebare: Taygeta este o stea albă, iar Sadicleya e o pitică albă, conform spuselor tale. Corect?
Anéeka: În echivalent, da. Dar, de exemplu, știința umană spune că Soarele-13 este o stea galbenă, dar această nuanță de culoare este observată doar de pe Pământ, sub centurile Van Allen. Din spațiul exterior, dincolo de centurile Van Allen, este perceput ca alb. ( iată un alt exemplu despre modul în care culorile sunt modificate și schimbă datele cunoscute de oameni.
Întrebare: Deoarece toți sorii sunt portaluri, la ce se conectează soarele vostru Taygeta? Adică, unde este gaura neagră a soarelui vostru?
Anéeka: Nu este o gaură de vierme fixă, ​​cu intrare și ieșire; din interior toți sorii sunt conectați în feluri diferite, dar chiar și așa există ieșiri mai puternice ca frecvență decât altele, ieșiri dominante.
În cazul tuturor stelelor M45 ele se interconectează între ele, deoarece este un sistem energetic foarte închis. Toate stelele M45 converg spre Alcyone, steaua principală, și cea pe care celelalte o orbitează foarte încet. Alcyone cu Aldebaran și Aldebaran cu Betelgeuse.

https://swaruu.org/transcripts/the-stars-aneeka-from-temmer