„Cei ce aud şi văd pentru prima dată produsele alimentaţiei naturale sunt deosebit de speriaţi, având impresia că ea este obligatorie şi că li se răpeşte cea mai plăcută plăcere a vieţii lor. Pentru a percepe acest mod de alimentaţie, entitatea trebuie deja să fie determinată de o evoluţie interioară, superioară faţă de cea medie.
De ce spunem aceasta? Deoarece în realitatea universală nu există ierarhii, acestea aparţin numai lumii formelor şi ignoranţei. Chiar şi pentru o entitate dotată, obişnuinţa îi oferă la început destule gafe şi tensiuni. Am atras atenţia, tocmai de aceea, că iniţiind alimentaţia naturală, nu trebuie să eliminăm orice dorinţă de a mai mânca şi altceva, aceasta ar însemna să devenim fanatici. Când apare o plăcere, un gust, după ingerarea unui aliment, cum este un salam, o friptură, un ou prăjit, ele nu trebuie respinse ca toxice, ci trebuiesc mâncate pentru a scăpa de asemenea forme mentale care cu timpul se vor îndepărta.
Ignoranţa este determinată în mod premeditat de educaţie
Obişnuinţa de a mânca denaturat, la care ne referim aici, este de cu totul altă natura, pur şi simplu este manifestarea prostiei, a necunoaşterii unor elemente de ştiinţă materialistă. Nu cred că există interese în acest sens, fiindcă practic nimeni nu doreşte să sufere. Tot aşa, nu cred că există un scop, deoarece se ştie că alimentaţia denaturată determină boala, îmbătrânirea şi moartea. În afară de nivelul de evoluţie, ignoranţa este determinată în mod premeditat, în planurile existenţei sale, de educaţie.
Educaţia se realizează sub diferite forme: religioase, materialiste, prin apartenenţă la diverse grupări. Putem vorbi aici de interese şi scopuri, fiindcă instituţiile menţin îmbolnăvirea, suferinţa, prin cunoştinţele cu care au fost instruite entităţile care îşi pierd astfel calitatea şi capacitatea de judecată. Rezultă deci că menţinerea lor la nivel de sclavie este mult mai uşoară decât prin alte metode sau sisteme persuasive. Educaţia se datorează acestui „merit”. Educaţia nu poate fi, nici în acest caz, obligatorie, deci ea este rezultatul acceptării. Acceptarea este la rândul ei un moft, indiferenţă, ea denotă anumite interese, scopuri şi lenevie.
Pentru cel ce se simte atras de alimentaţia naturală s-a mai explicat şi mai revenim. Sunt etape progresive determinate nu de voinţă, ci de răbdare şi de bun-simţ. Se ştie că după scurt timp de folosire a alimentaţiei naturale, entitatea se trezeşte solicitând o hrană mai subtilă care este cunoaşterea, revede toate aspectele existenţei sociale: ştiinţei, culturii, politicii; devine mai conştientă, mai responsabilă, mai amabilă, mai calmă şi mai atentă. Aceste calităţi civilizează, dar despre ele nu suntem încă în măsură să putem vorbi, pentru că la ora actuală civilizaţia este atât de formală, încât ea constituie o parodie ce ascunde şi disimulează cele mai atavice instincte.
Alimentaţia naturală este un factor de revenire la credinţă
De la alimentaţia naturală derivă un merit continuu de revenire la meritele funcţiilor şi calităţilor. Cel ce consumă alimentele aşa cum le găseşte în natură, nu mai suportă romanele care dezbat subiecte dramatice, în care se află o cantitate incomensurabilă de sugestii negative şi în ce mai rămâne este multă ignoranţă.
Cu toate că scriitorii sunt intelectuali dotaţi în acest sens, toţi sunt contestaţi din acest punct de vedere, la modul lamentabil. Alimentaţia naturală se reduce din punct de vedere cantitativ din ce în ce mai mult, ea se compensează prin perceperea mai liberă şi mai responsabilă a lumii în care existăm. Definim acest lucru ca factor de spiritualizare, de recunoaştere şi de revenire la credinţă. Accentuăm că singura credinţă este numai credinţa. Dacă îi dăm un nume sau atribut, devine specificul locului, a aspectului social, istoric, a limbii locale. Credinţa fiind eliberarea (de toate acestea).
Statul ascunde populaţiei adevărul despre alimentaţie
Rezultă în mod firesc situaţia că anumite instituţii nu doresc ca cetăţenii să fie liberi. Suma instituţiilor este statul, deci statul ascunde populaţiei adevărul despre alimentaţie. Pentru stat chestiunea alimentară nu este un factor de premeditare, ci rezultă prin cursul lucrurilor, fiind deci o consecinţă.
Realitatea alimentaţiei naturale este determinată prin implicarea entităţii în cunoaşterea propriilor sale manifestări şi cercetări, o entitate care nu este împotriva tradiţiilor, statului sau a acelora care-i contestă experienţa personală.
Este interesant că anumite instituţii şi personalităţi critică această alimentaţie, nebănuind la ce se expun. Situaţia lor este paradoxală, deoarece o alimentaţie denaturată implică un factor de anestezie, deci aceste instituţii şi personalităţi n-au posibilitatea de a percepe aceste realităţi. Urmează în mod firesc să vadă în alimentaţia naturală un factor destabilizator(?!), ignorant şi extrem de periculos. Dar să revenim la obişnuinţă…
După cum rezultă, ea constituie o consecinţă complexă a unor activităţi extrem de complicate, ce devin complici la starea de dezordine şi insuficienţă a vieţii. Obişnuinţa nu este, la fel ca şi în cazul educaţiei, nici ea obligatorie; ea se obţine prin ceea ce s-a afirmat deja. În situaţia în care un om obişnuit se întâlneşte cu alimentaţia naturală, el nu este în stare să perceapă alternativa, capacităţile sale sunt blocate şi atât de sufocate, încât vede în bine (sau în roz) cel mai rău aspect al realităţii. Tocmai de aceea, în multe cazuri iniţierea în alimentaţia naturală devine deosebit de dificilă, practic este posibilă numai prin păcăleală, prin joc şi mai ales prin curiozitate, pentru a descoperi un aspect neaşteptat al existenţei.(…)”
ELTA UNIVERSITATE
ION DUMITRESCU – „17B – Alimentația”
https://magiepegeea.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu