Două leacuri eficiente ce au fost uitate

Remediile „bătrânilorˮ, redescoperite cu entuziasm de ştiinţă

În urmă ceva timp în urmă, mi-a căzut în mână o carte rară: un manual de farmacie editat în anul 1827. O carte scrisă cu caractere chirilice, plină de reţete şi sfaturi medicale pentru o sumedenie de boli. M-am hotărât să o studiez din pură curiozitate, convins fiind că reţetele de acolo erau total depăşite de cercetările fitoterapiei moderne.

Curiozitatea mea s-a transformat însa în uimire când am regăsit acolo remedii care fac astăzi vâlvă în Occident: folosirea gelului de aloe, a eucaliptului, a extractelor de muguri sau a spânzului erau lucruri la ordinea zilei în marile farmacii din Iaşi, Bucureşti sau Sibiu acum două secole.

Înainte cu mult de a fi descoperite principiile active ale plantelor, înainte de a fi puse la punct procedurile microbiologiei, maeştrii farmaciilor ştiau să stimuleze capacitatea naturală de apărare a organismului, să prevină o sumedenie de tulburări şi afecţiuni. Redescoperirea descoperirilor lor nu face decât să reconfirme virtuţile de excepţie ale remediilor naturii, pe care ştiinţa pare în sfârşit hotărâtă să le exploreze şi să le repună în drepturi, după ce anterior au fost abandonate pentru mirajul medicamentelor chimice „atotputerniceˮ.

Din sipetul cu leacuri vechi am ales acum două remedii-forte: camforul şi ricinul, care la noi sunt pe cale de dispariţie, în timp ce în Occident reprezintă o adevărată revelaţie.

Camforul

Camforul (Cinnamomum camphora) este obţinut din răşina unui copac originar din sudul Chinei, înrudit cu arborele din care se obţine scorţişoara. Arborele de camfor este un fenomen de vitalitate: ajunge la vârste de peste două mii de ani, atinge cincizeci de metri înălţime, secretă antibiotice şi antimicrobiene atât de puternice încât este practic invulnerabil la boli. Fireşte, proprietăţile sale terapeutice sunt pe măsura caracteristicilor sale biologice, fiind printre cele mai vechi şi mai folosite medicamente din lume.

Chinezii, la fel ca şi indienii, aveau un adevărat cult pentru această răşină despre care spuneau că sporeşte energia tuturor celorlalte plante cu care intră în amestec, că este printre puţinele remedii capabile să reînvie spiritul adormit şi că stimulează circulaţia energiilor stagnante. Apoi, camforul împreună cu theriacul veneţian (un remediu alchimic obţinut din răşina de zadă) se spune că sunt singurele componente ale bitterului suedez care nu pot fi substituite de nicio altă plantă.

Camforul reglează activitatea inimii şi a sistemului nervos, decongestionează căile respiratorii şi plămânii, scade febra, „uneşteˮ toate componentele remediilor în care intră, făcând din acestea un tot unitar. Se mai afirmă că această răşină are proprietatea de a transporta şi de a difuza în tot trupul principiile vindecătoare ale celorlalte plante.

Până de curând, în mai toate farmaciile noastre se preparau remedii pe bază de camfor pentru afecţiuni din cele mai diverse, de la astm la reumatism, de la hipertensiune la gripă, remedii pe care din păcate le găsim tot mai greu, fiind împinse deoparte de avalanşa de medicamente de sinteză. Iată câteva dintre cele mai reuşite remedii pe bază de camfor şi câteva din aplicaţiile lor.

Alcoolul camforat

Este leacul pe bază de camfor cel mai simplu şi mai la îndemână pentru a fi folosit atât intern, cât şi extern. Se obţine prin dizolvarea cristalelor de camfor în alcool alimentar de mare puritate (96 de grade), în proporţie de 1:9. Pentru a obţine 100 de grame de alcool camforat, se pun într-o sticlă 10 grame de camfor şi 90 de grame de alcool, după care se pune dopul şi se agită bine pentru a se omogeniza. Intern, se administrează 50 de picături de camfor de 3-4 ori pe zi, iar extern se foloseşte sub formă de comprese sau pentru fricţionări.

Unguentul cu camfor

În varianta sa casnică, se obţine din ghee (circa 10 linguri) şi cristale de camfor (10 g). Se pune într-un vas camforul, se adaugă peste el o linguriţă-două de alcool alimentar de 96 de grade, se zdrobeşte şi se amestecă bine pentru a se dizolva, după care se adaugă ghee (untul clarifiat) şi se omogenizează prin amestecare. Se păstrează la frigider şi se aplică local.

Elixirul pentru inimă şi sistemul nervos

Este o veche reţetă farmaceutică, readusă de curând la lumină în Occident şi care face adevărate minuni în clinicile şi sanatoriile naturiste din Germania şi Franţa. Se obţine din camfor şi tinctură de păducel. Mai întâi se prepară tinctura de păducel: se umple pe jumătate un borcan cu pulbere (obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea) de flori şi frunze de păducel (Crataegus monogyna); se completează volumul rămas cu alcool alimentar de 70 de grade; se închide ermetic borcanul si se lasă să se macereze 8 zile, după care se filtrează conţinutul, iar tinctura rezultată se trage separat într-o sticlă închisă la culoare. La jumătate de litru de tinctură de păducel astfel obţinută se adaugă o linguriţă (aproximativ 7 grame) de camfor, care se va dizolva prin agitare. Din acest elixir se ia câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Afecţiuni în care sunt recomandate preparatele cu camfor

Palpitaţii cardiace, hipertensiune

Se administrează elixirul de mai sus pentru inimă şi sistemul nervos, din care se ia câte o linguriţă de patru ori pe zi. Se face o cură de trei luni, cu trei săptămâni de pauză, după care se reia de câte ori este nevoie. Este un remediu extraordinar mai ales pentru firile agitate, cu tendinţa spre irascibilitate, nervozitate sau anxietate.

Tulburări de menopauză (bufeuri, transpiraţie, aritmie, nervozitate)

Se ia de trei ori pe zi câte o linguriţă din elixirul pe bază de camfor şi păducel descris mai sus. Tratamentul durează un an şi are efecte de reglare hormonală şi nervoasă extraordinare. Persoane care erau dependente de medicamentele hormonale de sinteză au reuşit să le înlocuiască cu acest remediu simplu şi fără efecte adverse.

Sindrom premenstrual, ciclu menstrual abundent şi/sau dureros

Se ia alcool camforat începând cu o săptămână înainte de ciclul menstrual şi până în ultima zi, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Camforul are efect de reglare a gonadelor, este un anafrodiziac de intensitate medie, iar cercetări de ultimă oră confirmă efectele sale contraceptive, cu care era creditat în trecut de către medicina chineză.

Tulburări de dinamică sexuală la bărbaţi

Se recomandă, de asemenea, alcoolul camforat: câte o linguriţă de patru ori pe zi, pentru combaterea ejaculării premature şi a hiperexcitabilităţii. Contra ejaculării premature se mai foloseşte extern un unguent special cu camfor, care reduce excitabilitatea senzorilor tactili de la nivelul glandului.

Epuizare psihică

Se recomandă elixirul pentru inimă şi sistemul nervos pe bază de camfor: 2-3 linguriţe pe zi, pe stomacul gol.

Utilizarea externă a camforului

Reumatism – se fac aplicaţii cu unguent de camfor de 2-3 ori pe zi, pe articulaţiile dureroase.

Bronşită, astm, adjuvant în pneumonie – se amestecă în unguentul camforat clasic câteva picături de ulei volatil de mentă (se găseşte în magazinele naturiste). Se masează cu acest unguent întreaga zonă toracică (pieptul şi spatele). Efectele de stimulare şi uşurare a respiraţiei, de eliberare a căilor respiratorii de secreţii sunt imediate. Acest tratament este indicat şi contra tusei.

Mâncărimi ale pielii, indiferent de natura lor

Se pun în alcoolul camforat câteva picături de ulei volatil de mentă. Se aplică pe piele printr-o fricţionare uşoară.

Dureri de cap

Se masează ceafa şi tâmplele cu alcool camforat.

Crampe musculare

Se masează blând zona afectată cu unguent camforat.

Leac băbesc – Pe timp de iarnă, o bucăţică de camfor, pusă într-o punguţă şi atârnată la gâtul copiilor (şi adulţilor), îi fereşte de răceli şi gripe.

Atenţie, nu supradozaţi camforul!

Intern, în doze mai mari de 4-6 g pe zi, camforul generează simptome neplăcute: hipotensiune, deranjamente digestive, dificultate în respiraţie. La adulţi, o doză de peste 17 g produce paralizia unor centri nervoşi, care duce la comă şi apoi la moarte.

Uleiul de ricin

Ricinul este un arbust adus din India în Europa cu milenii în urmă. Prima extracţie a uleiului de ricin a avut loc, se pare, acum nu mai puţin de şase mii de ani şi tot de atunci este folosit şi în terapie, fiind probabil cel mai vechi medicament de semisinteză din lume. Care sunt proprietăţile sale? În primul rând, deblochează tranzitul intestinal şi intensifică eliminarea substanțelor toxice din organism. Apoi, folosit extern, este un adevărat elixir pentru piele, păr şi mucoase, având proprietăţi trofice, antimicrobiene, antitumorale. Atât în farmacia, cât şi în medicina populară românească, era un leac de căpătâi, având foarte multe aplicaţii. Iată-le pe cele mai importante dintre ele:

Constipaţie, constipaţie atonă

În cazurile uşoare se ia o lingură pe zi, dimineaţa. În cazurile cronice se iau 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face vreme de două săptămâni, urmat de una-două săptămâni de pauză. Este un remediu eficient şi în cazul persoanelor sedentare sau imobilizate la pat.

Viermi intestinali

Se consumă dimineaţa 100-200 g de seminţe de dovleac, după care se iau 1-2 linguri de ulei de ricin. Tratamentul se repetă şapte zile la rând.

Lipoame

Am aflat următorul tratament de la o bătrână din satul Moeciu de Jos, judeţul Braşov: se unge în fiecare zi zona afectată cu ulei de ricin vreme de un sfert de oră, atât cât poate absorbi pielea. Se face tratamentul vreme de 3-4 săptămâni sau, dacă este nevoie, şi mai mult. Lipoamele scad gradat, cu timpul ajungând să se resoarbă.

Aluniţe (nevi)

Se ung nevii cu ulei de ricin de 2-3 ori pe zi. Tratamentul durează 2-3 luni.

Negi, condiloame

Se pun pe zona afectată comprese cu ulei de ricin, care se ţin minimum o jumătate de oră în fiecare zi. Aplicaţiile se fac până când formaţiunile se retrag.

Pete pe piele la persoanele cu probleme hepatice

Se fricţionează uşor zona cu tulburări de pigmentaţie, câte un sfert de oră în fiecare zi. În câteva săptămâni pielea îşi recapătă coloraţia normală.

Alopecie (chelie)

Se fac fricţionări energice cu ulei de ricin în zonele unde a căzut părul. Tratamentul se face zilnic, câte un sfert de oră, vreme de minim o lună.

Prevenirea crăpării pielii şi a degerăturilor

După baie se masează corpul cu ulei de ricin din abundenţă, după care se lasă pielea la aer să se zvânte vreme de o jumătate de oră. Ca preparat de masaj, mai ales pentru persoanele cu pielea uscată, uleiul de ricin este neîntrecut, singurul neajuns fiind mirosul său destul de neplăcut. Pentru a rezolva acest inconvenient se adaugă la uleiul de ricin câteva picături de ulei de lămâie, care va da o aromă plăcută şi înviorătoare.

Sursa: formula-as.ro

Citiţi şi: 
Tămâia, un dar regesc și un vindecător dumnezeiesc, cu o mare putere de vindecare. Topeşte pietrele de la rinichi, tratează cancerul
Ghimbirul cu miere, un preparat simplu, perfect natural ce prezintă unele efecte extraordinare 

yogaesoteric
20 martie 2016