de Daciana Matei
Nenumărate
dovezi arheologice atestă existența unei civilizații foarte vechi – în
urmă cu aproximativ 10.000 de ani înaintea erei noastre – care își avea
zona de origine pe pământurile actualei Românii. Patrimoniul românesc
abundă de monumente, opere de artă, artefacte, documente vechi ce sunt
mărturii ale unei epoci pline de glorie, cu o civilizație foarte
înaintată față de cea a altor populații ce existau pe Pământ în acele
vremuri.
Un
aspect foarte important în cadrul renașterii culturale a Vechii Europe
l-a constituit evoluția scrierii arhaice spre alfabetul dacogetic de 23
de litere, dar numai în cadru inițiatic, așa cum se arată în Cosmografia lui Aethicus Dunăreanu (aprox. 370 – 435 e.n).
Dar să vedem cum s-a făcut această trecere de la scrierea arhaică la alfabetul dacogetic.
Dar să vedem cum s-a făcut această trecere de la scrierea arhaică la alfabetul dacogetic.
Scrisul în Vechea Europă
Scrierea
veche europeană datează din perioada 5500 – 4000 î.e.n. și este cu mult
mai veche decât cea sumeriană – considerată până nu demult ca fiind cea
mai veche – care datează din anul 3300 î.e.n. Ea a fost răspândită în
întregul spațiu ocupat de civilizația Vechii Europe. La ora actuală se
cunosc aproape o sută de așezări unde au fost descoperite diferite
obiecte prezentând inscripții din acea perioadă. Majoritatea acestor
obiecte au fost descoperite în zonele din bazinul Dunării, Moravei și
Tisei, în teritoriile de azi din România, Serbia, Ungaria și Bulgaria.
Primele
descoperiri ce atestă această străveche scriere datează din anul 1874
când echipa Zsófiei Torma, prima femeie arheolog, antropolog și
paleontolog din Romania a făcut săpături pe un deal de lângă Turdaș,
lângă Alba Iulia. Diferite obiecte ceramice scoase la iveală cu acea
ocazie, datând din neolitic, erau inscripţionate cu ideograme simple şi
complexe. În total s-au descoperit peste 300 astfel de inscripţii. Alţi
iluştrii arheologi ai anului 1880 au ajuns la aceeaşi concluzie, văzând
multitudinea de obiecte inscripţionate cu o protoscriere atât de veche:
populaţiile neolitice europene aveau un sistem propriu de scriere. Apoi,
peste 87 de ani s-a făcut o altă mare descoperire, mult mai cunoscută
în lumea întreagă: plăcuțe de la Tărtăria descoperite de către
arheologul Nicolae Vlasa în anul 1961.
Tăblițele
sumeriene au apărut cu 2000 de ani după plăcuțele de la Tărtăria, având
o scriere asemănătoare acestora. În acele tăblițe sumeriene se
relatează despre venirea poporului dintr-o regiune muntoasă, înconjurată
de ape. Dar niciuna din regiunile învecinate Sumerului nu posedă așa
ceva. Singura regiune care corespunde acestei descrieri din apropierea
Sumerului este Depresiunea Transilvaniei, fiind descrisă ca o cetate
naturală muntoasă înconjurată de ape. De fapt Tărtăria înseamnă
Tarta-ria, adică ținut înconjurat de râuri.
Pe
vasele și figurinele de la Vinca, de lângă Belgrad, descoperite de M.
Vasic în anul 1908, s-au observat o serie de semne ce aduceau cu unele
litere din inscripțiile de pe vasele grecești arhaice. Una dintre cele
mai interesante descoperiri provenind din cultura „veche europeană” a
fost făcută în anul 1969 la Gradesnica, lângă Vraca, în nord-vestul
Bulgariei. Marija Ghimbutas o descrie astfel: „un castron aproape
plat, cu scriere pe ambele părţi. Faţa este împărţită de patru linii
orizontale în patru registre, fiecare conţinând de la patru la opt
semne. Pe spate este incizată o figură umană schematizată, alcătuită din
v-uri sau triunghiuri înconjurate de semne liniare”.
Profesorul
de origine iugoslavă Radivoje Pesic (1931 – 1993) a identificat 57 de
litere obținute după sistematizarea semnelor descoperite pe diferite
obiecte găsite în siturile arheologice de la Vinca, Turdaș și Lepenski
Vir. Aceste litere, susține dumnealui, au stat la baza alfabetului
etrusc organizat din 26 de litere. Ideea întocmirii unui tabel
cronologic al apariței scrisului sub forma lui pictografică și liniară
i-a aparținut tot lui R. Pesic. Tabelul a fost ulterior completat de
alți cercetători, pe măsura ce au fost făcute noi descoperiri
arheologice.
• inscripțiile geometrice de la Cuina Turcului (cca. 11 000 î.Ch)
• proto-scrierea de la Lepenski Vir (cca. 8 000 î.Chr )
• proto-scrierea de la Turdaș – Vinca (cca. 7 000 î.Chr.)
• inscripțiile de la Miercurea Sibiului (cca.6.200)
• scrierea de Tărtăria (cca.5 500 î.Chr.)
• scrierea de la Sumer (cca. 3 100 î.Chr.)
• scrierea proto-elamită (3 000 – 2 000 î.Chr.)
• scrierea egipteană (3 000 î.Chr.)
• scrierea proto-indiană (cca. 2 200 î.Chr.)
• scrierea cretană (cca. 2 000 î.Chr.)
• scrierea hitită (cca. 1 600 î.Chr.)
• scrierea chineză ( cca. 1 300 î.Chr.)
• inscripțiile geometrice de la Cuina Turcului (cca. 11 000 î.Ch)
• proto-scrierea de la Lepenski Vir (cca. 8 000 î.Chr )
• proto-scrierea de la Turdaș – Vinca (cca. 7 000 î.Chr.)
• inscripțiile de la Miercurea Sibiului (cca.6.200)
• scrierea de Tărtăria (cca.5 500 î.Chr.)
• scrierea de la Sumer (cca. 3 100 î.Chr.)
• scrierea proto-elamită (3 000 – 2 000 î.Chr.)
• scrierea egipteană (3 000 î.Chr.)
• scrierea proto-indiană (cca. 2 200 î.Chr.)
• scrierea cretană (cca. 2 000 î.Chr.)
• scrierea hitită (cca. 1 600 î.Chr.)
• scrierea chineză ( cca. 1 300 î.Chr.)
Opiniile unor scriitori, cercetători și cunoscători ai istoriei Vechii Europe
- I.H.Crişan afirmă în cartea sa Spiritualitatea geto–dacilor: „Limbile
indo-europene evidenţiază numeroase apropieri, în primul rând
gramatical, care nu se pot explica decât printr-o unitate lingvistică
genuină, o limbă comună, ce presupune o patrie comună şi un popor
iniţial”.
- Sextus Rufus vorbește despre
împăratul Traian ce a cucerit Dacia, care era situată pe pământul
barbariei și a prefăcut-o în provincie. Aceleași referințe la limba
barbară și ținutul barbar le găsim și la Herodot: „De ce limbă s-au
folosit pelasgii, eu cu siguranță nu pot să afirm; dar dacă ne este
permis să facem o concluziune după pelasgii ce mai există și astăzi în
orașul Crestonia deasupra tursenilor (în partea orientală a Macedoniei,
lângă mare) și cari locuiau odatî în regiunea numită astăzi Thessaliotis
… de asemenea, dacă vom avea în vederea limba pelasgilor, cari au
întemeiat orașele Placvia și Scylace din Hellespont și care locuise mai
înainte laolaltă cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea că
pelasgii s-au folosit de o limbă barbară. (...) În ce privește însă
neamul hellenilor, aceștia încă de la începuturile lor s-au folosit
întotdeauna de aceeași limbă, însă diferită de a neamului pelasg. (...)
Pelasgii înșiși erau un popor de neam barbar”.
- „Latineasca,
departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice
că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat
mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o
înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai
nouă dintre toate, sau cel puţin a aceleia în ale cărei părţi se găsesc
mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba
latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai
ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D`Hauterive, Memoriu asupra vechei și actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
- Marcus Tullius Cicero (03.01. 106 î.e.n. - 07.12.43 î.e.n.) afirmă că limba poporului său este o limbă barbară coruptă (Barbaries domestica). O limbă barbară înseamnă o limbă rustică, vulgară. Și Isidor din Sevilla spune că cea mai veche limbă latină a fost numită lingua prisca, adică limba bătrână.
- Marele poet roman Horațiu face următoarea afirmație în opera sa Odele: „Colhii și dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină”.
- „De
aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii
latinești, adeca acei corecte, totuşi dacă vom avea a grăi oblu, limba
românească e muma limbii cei latineşti.” – Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, 1812
- „Limba lor [a românilor] n-a
putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de
barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât
parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” – Antonio Bonfini, istoriograf italian la curtea lui Matei Corvin
- „Dachii
prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară, cum o lepădară aşa
de tot şi luară a romanilor, aceasta nici să poate socoti, nici crede...” – Constantin Cantacuzino
- Al. Busuioceanu afirmă în cartea sa Zamolxis,
în urma cercetărilor făcute în arhivele mai multor biblioteci din
Spania, că hispanicii din secolul al XV-lea se considerau descendenții
geților.
- Miceal Ledwith, fostul consilier
al Papei Ioan Paul al II-lea, într-un interviu acordat postului de
televiziune TVR Cluj afirmă următoarele: „Chiar dacă se știe că
latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba
Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume
cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care
se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română
este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească.” Această declarație șocantă pentru marea majoritate a oamenilor a fost făcută în 16 decembrie 2012.
În
concluzie, putem afirma că deși romanii au cucerit doar 14% din Dacia,
ei nu au reușit să învețe limba dacilor și nici nu au reușit să-i
cunoască teritoriile pe tot parcursul celor 165 de ani de domnie, așa
cum nu au reușit să-i romanizeze pe egipteni timp de 425 de ani, pe
greci în cei 640 de ani, pe evrei în 325 de ani sau pe britanici în cei
400 de ani de domnie.
yogaesoteric
4 martie 2015
4 martie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu