Arjuna, discipolul lui Krishna

de Aldolinor Teodorescu

Zei, zeițe, lumi mitice, paradisuri, confruntări epice dintre bine și rău, puteri extraordinare, iubiri legendare și nesfârșite - fascinați privim către lumi marcate de superlativ și, intuitiv, le simțim atunci realitatea profundă, la un milimetru distanță sau chiar mai aproape. Alteori credința noastră scade și credem că acestea sunt plăsmuiri ale imaginației, dar oare ce ne-am fi putut noi imagina, care să nu existe deja în mintea nesfârșită și misterioasă a lui Dumnezeu? Binecuvântați fiind, suntem conduși de o forță nevăzută pe firul plin de surprize al vieții și întâlnim ființe umane excepționale, revelații cutremurătoare și momente când, plini de umilință, ne simțim străbătuți de o forță care este una cu întregul univers. Pasiuni umane alchimizate și reîntoarse la cauza lor transpersonală, macrocosmică, surpriza descoperirii unor puncte de vedere divine, care ne arată același univers, dar acum înțeles dintr-o perspectivă mult mai largă, rezultate de care nu ne credeam inițial capabili, dar care iată, au apărut. Încurajați fiind, pornim mai departe, și chiar dacă noi abia am parcurs un mic pas, ne întrebăm cu o justificată curiozitate: Până unde se poate ajunge? Până unde au ajuns alți căutători și, mai ales, cum au făcut să ajungă acolo? Și astfel deja suntem, din plin, pe cale…

Călătoria

În călătoria noastră spirituală, inevitabil trecem printr-o serie de etape, stadii, condiții existențiale, fiecare dintre ele purtând semnul unei anumite împliniri lăuntrice, a unei completări necesare sufletului nostru, care se avântă apoi din ce în ce mai sus, aspirând astfel mereu la următoarea treaptă a apropierii de Dumnezeu.
Ajungem, pe măsura strădaniilor noastre, să amplificăm fiecare în noi calități particulare, rezonanțe din ce în ce mai înalte, care de fapt se structurează nebănuit în ființa noastră ca veritabile porți către Împărăția Tatălui Ceresc. Aspirând la o completare totală a ființei noastre, noi avansăm mai ales datorită  anumitor energii divine asupra cărora am insistat mai mult și chiar semnificativ în cursul evoluției noastre, de-a lungul diferitelor încarnări, și care aduse la maturitate în universul nostru lăuntric se constituie în adevărate „motoare”, uneori chiar foarte puternice, care ne propulsează mereu înainte, spre Dumnezeu, cu mare viteză. Astfel unii dintre noi își trezesc un curaj excepțional și explorează plini de o curiozitate nestăvilită divinele posibilități care  li se oferă în fiecare moment. Alții pot avea ca energie predominantă pe aceea a iubirii și ajung să cuprindă din ce în ce mai mult, într-un mod activ, diferitele ființe și fenomene, apropiate sau depărtate, în aura lor. Alții își trezesc în mod deosebit virilitatea (respectiv feminitatea) divină în din ce în ce mai multe aspecte ale ei, trăind o polarizare intensă și înălțătoare în fiecare moment al vieții lor. Alții învață sau se îndreaptă fulgerător direct spre Dumnezeu Însuși.

Oricare ar fi calea noastră particulară, exemplele care trec testul timpului pot reprezenta pentru noi semnificative surse de inspirație și ocazii de a ne obiectiva și a învăța. Iată în continuare câteva secvențe din viața unui discipol ale cărui atitudini și realizări pot constitui pentru noi adevărate modele pline de învățături.

Arjuna – discipolul

Arjuna a trăit în urmă cu câteva mii de ani, dar, făcând abstracție de contextul istoric, experiențele sale sunt parcă desprinse din zilele noastre.  El era cel de-al treilea fiu al familiei de regi Pandava și împreună cu Krishna, este eroul epopeii indiene Mahabharata şi este în special cunoscut datorită faptului că este cel căruia Krishna îi expune învăţăturile iniţiatice din Bhagavad Gita.
Cuvântul sanscrit arjuna înseamnă alb, clar, luminos (desemnează culoarea zilei, a zorilor şi a fulgerului în Rig Veda), numele eroului fiind un indiciu al calităţilor sale mentale şi supramentale ieşite din comun. Deși întruchipează magistral calitățile războinicului, Ksatriya, a cuceritorului de neînvins, fiind deseori celebrat ca atare, de data aceasta vom arunca o privire asupra asupra lui Arjuna-discipolul, asupra relației și atitudinii sale față de ghidul său spiritual și față de practica spirituală.  Oare ce calități l-au făcut să fie ființa umană cea mai iubită de către maestrul său spiritual Krishna, ce însușiri au atras asupra lui Grația și ghidarea divină neîncetată?

Primii ani

De la o vârstă foarte fragedă, Arjuna a fost încredințat, alături de ceilalți prinți ai familiilor regale, marelui învățător și războinic Dronachariya, pentru a fi instruit în arta mânuirii armelor, abilitate indispensabilă regilor acelor vremuri. Arjuna a ieșit repede în evidență ca fiind cel mai dedicat, cel mai sârguincios și abia apoi ca cel mai talentat dintre discipoli. Deși era abia un copil, Arjuna își servește cu asiduitate învățătorul, acesta fiind foarte impresionat de devoțiunea elevului său.
Iată câteva povestiri, care scot în evidență trezirea diferitelor calități în ființa lui Arjuna, în contextul educației pe care o primea.

Curajul și vigilența

Arjuna a depășit așteptările lui Dronachariya cu ocazia a numeroase încercări. Atunci când acesta a testat vigilența prinților creând iluzia unui crocodil care l-a atacat și l-a înșfăcat, majoritatea prinților au rămas locului înlemniți, incapabili pe moment de o reacție adecvată. Spre deosebire de aceștia, Arjuna imediat a început să tragă cu săgeți spre fiorosul animal și Dronachariya l-a felicitat pe Arjuna pentru că a trecut testul. Ca recompensă, el l-a ințiat pe Arjuna în mantra de invocare a armei divine extraordinar de eficiente numită Brahmaastra, avertizându-l pe Arjuna să nu folosească această armă prea puternică împotriva unui războinic obișnuit.

Trezirea centrilor de forță si stăpânirea asupra elementelor subtile 

Într-o altă încercare, Dronachariya a dat fiecărui prinț un vas spre a-l umple cu apă și apoi a-l returna rapid. Cel care avea să se întoarcă primul urma să primească inițierea într-o cunoaștere specială. El i-a dat fiului său Ashvatthama un vas cu gâtul larg, spre deosebire de celalalte vase, care aveau gâtul îngust, sperând că astfel acesta va umple vasul mai repede și se va întoarce primul. Dar Arjuna și-a aplicat cunoașterea unei  modalități mistice de invocare a apei, și-a umplut rapid vasul și s-a întors primul, în ciuda competiției inițial inegale.

Puterea de concentrare 

Într-o mare întrecere, Dronachariya a plasat o pasăre de lemn în frunzișul unui copac, iar apoi s-a grupat cu elevii săi de partea cealaltă a râului. El le-a cerut acestora să doboare pasărea lovind-o în minusculul ochi. Elevii erau încrezători în succesul lor, deoarece deja doborâseră animale feroce în trecut și atunci, ce provocare ar putea reprezenta pentru ei o pasăre? Nerăbdători ei așteptau să fie chemați pe rând de învățător. Primul care a luat poziție lângă Dronachariya și a întins arcul a fost Yudishthira, iar atunci Drona l-a întrebat: „Poți să vezi bine pasărea, spune-mi tot ce vezi?” Conștiincios, Yudhishthira a răspuns: „Văd o pasăre de lemn, ramura pe care stă și copacul. Văd frunzele care se mișcă și chiar mai multe păsări pe același copac. Văd râul, iarba, alți copaci, cerul…”. „Pune jos arcul și așează-te Yudhisthira”, a spus atunci Dronachariya, „tu nu o să nimerești ochiul păsării”. Următorul a fost Karna, dar și el a dat răspunsuri asemănătoare, enumerând tot ceea ce putea vedea. Din nou, băiatului i s-a zis să pună de-o parte arcul. Același lucru s-a petrecut apoi cu fiecare dintre discipoli, până când a venit rândul lui Arjuna. Dronachariya și-a reţinut un zâmbet atotștiutor în timp ce Arjuna își pregătea arcul și apoi i-a întins coarda. „Spune-mi ce vezi”, a cerut el. „Văd numai ochiul păsării” răspunse Arjuna, fără a pierde nici un moment focalizarea asupra țintei sale. „Dar nu poți să vezi copacii și cerul? Sau măcar ramura pe care stă pasărea?”, a întrebat mentorul său. „Nu învățătorule, văd numai ochiul și nimic altceva” a răspuns Arjuna, păstrând nemișcate arcul și privirea. Dronachariya a fost mulțumit de acest răspuns. A aruncat o privire semnificativă către ceilalți băieți, care rămăseseră tăcuți, și care începeau gradat să înțeleagă lecția. „Trage”, i-a zis lui Arjuna și pasărea de lemn căzu cu săgeata înfiptă direct în ochi.
„Iată puterea concentrării”, concluzionă Drona, bucuros de discipolul său.

Aspirația spirituală, dorința de cunoaștere și autoperfecționare

Într-una din zile, Arjuna și-a observat fratele Bhima mâncând în întuneric complet. Mâinile lui Bhima nu ratau niciodată gura, cu alte cuvinte ţinta. Întrebându-l cum poate să facă aceasta, Bhima i-a răspuns că mâinile au ochi. Dându-și seama că aceasta este natural posibil, Arjuna a început să se antreneze la trasul cu arcul în întuneric, reușind să își dezvolte o mare abilitate și în această privință. Când Dronachariya l-a descoperit noaptea trăgând cu arcul perfect la ţintă, el i-a spus: „Eu nu te-am învăţat să faci asta. Cum ai ajuns să realizezi acesta?” Arjuna i-a răspuns: „Este învăţătura voastră, Maestre, doar că idea mi-a venit de la Bhima.”
Vedem aici că dacă discipolul nu este dornic să înveţe, ce ar putea să facă maestrul? Iniţierea/cunoaşterea este asemenea unei seminţe. Mintea ar trebui să fie fertilă pentru ca sămânţa să rodească.
Dronachariya a fost foarte impresionat de concentrarea mentală a lui Arjuna, de determinarea și motivarea lui și i-a promis că va ajunge cel mai puternic arcaș de pe pământ. I-a dat pentru aceasta inițieri pe care nici un alt prinț nu le-a primit.

Dăruirea și devoțiunea față de maestru

După o lungă perioadă de formare la şcoala lui Dronachrarya, prinții ajunși acum la vârsta maturității, se întorc la palat. În faţa tuturor membrilor familiei regale, a oficialilor, şi a poporului, ei îşi demonstrează în arenă abilităţile pe care le-au deprins în acest timp. Înainte de aceasta, fiecare prinț se prezintă în faţa regelui Dritrirashtra şi a publicului, numindu-şi părinţii şi apartenenţa la una dintre familiile dinastiei regale. Singur, Arjuna, spre deosebire de toți ceilalţi, se identifică simplu, ca: „Discipol al lui Dronacharya”. Întrebat de către rege, dacă mai are şi o altă identitate, a răspuns: „Adoratorul se identifică după zeitatea pe care o adoră, iar aspirantul, după Ghidul său spiritual. Nu există decât o singură identificare, altfel ar apărea confuzia.”  

Integrarea în energiile timpului și spațiului

Unul dintre regii Indiei de la vremea aceea, Drupada, a organizat o ceremonie de alegere a soţului fiicei sale, frumoasa Draupadi, ceremonie numită Swayamvara. Draupadi fusese într-o viaţă anterioară o adoratoare ferventă a lui Shiva, şi se rugase acestuia pentru a primi Graţia lui sub forma unui soţ asemenea lui Shiva. Draupadi, ca urmare a puterii tapasului acumulată în vieţile anterioare, s-a născut din Foc, în cadrul unui ritual special realizat de către tatăl său.
Cu prilejul ceremoniei swayamvara, cel care avea să câştige mâna lui Draupadi trebuia să treacă un test: trebuia să ţintească din maxim cinci încercări ochiul unui peşte de aur fixat pe o roată în mişcare suspendată, dar privind în jos, la reflexia peştelui dintr-un vas cu apă, vas care era aşezat dedesubtul roţii respective. După eşecurile tuturor prinţilor pretendenţi nerăbdători să o cucerească pe frumoasa Draupadi, care nici măcar nu au reuşit să ridice arcul de pe suportul lui (semn al orgoliului de care dădeau dovadă), Arjuna a fost singurul capabil să treacă testul. După ce s-a înclinat cu umilinţă în faţa arcului, l-a ridicat fără nici o forţare. Apoi, dovedind un control perfect, Arjuna a ţintit şi a nimerit din prima ochiul peştelui. În tradiţia hindusă, peştele este, printre altele, un simbol al lui Kama, zeul dorinţei. Privind în oglindirea din apă, aici simbol al Mayei, Arjuna străpunge cu săgeata (care-l simbolizează ascuţimea lui Buddhi- intelectul discriminativ) vălul iluziei care acoperă realitatea, şi atinge astfel Adevărul.   
Din aceste perspective, nu ne mai miră că, mai târziu, Arjuna a fost ales de Krishna spre a-i deveni cel mai iubit prieten și discipol.

Numai Dumnezeu este Cel care asigură victoria

Înaintea bătăliei hotărâtoare de la Kurukshetra, cei doi oponenți, Arjuna și Duryodhana s-au gândit să ceară ajutorul lui Krishna. Duryodhana ajunge primul, dar fiindcă Krishna dormea, se așează pe un scaun la capul acestuia. Arjuna, ajuns al doilea, se așează în genunchi la picioarele lui Krishna. Trezindu-se, Krishna îl vede mai întâi pe Arjuna și în consecință îi dă acestuia posibilitatea să aleagă primul ce ajutor va dori: ori armata lui Krishna, ori pe Krishna însuși, care a decis însă că nu va pune mâna pe nici o armă. Imediat Arjuna îl alege pe Krishna, spre bucuria lui Duryodhana, care s-a ales cu o puternică armată, dar care nu știa că de fapt, astfel, rezultatul bătăliei s-a hotărât deja în defavoarea lui. Pentru Divinul Krishna, situat acum de partea lui Arjuna, era imposibil să piardă.

Realizarea voinței divine

Ajungând pe câmpul de luptă și văzând că adversarii săi sunt chiar familia sa, bunicul său, verii lui și cei dragi, Arjuna este profund afectat, își pune arcul jos și spune că inima lui nu îi permite să lupte preferând mai degrabă să renunțe la regatul său. Krishna însă îi expune atunci divina sa învățătură, determinându-l să acționeze, dar într-un mod divin integrat, inițierea din partea lui Krishna devenind imediat eficientă în el datorită calităților necesare pe care le avea deja trezite în ființă (putere de concentrare, discernământ, forță lăuntrică, hotărâre, perseverență, noblețe a inimii, capacitate de detașare și… încă ceva esențial!).

Arjuna înțelege și își asumă cu toată ființa înfăptuirea voii divine, adoptând un punct de vedere ce transcende condiționările umane obișnuite. Victoria divină a fost inevitabilă.

Puritate sufletească

Krishna se referă la Arjuna și ca Anagaha, ceea ce înseamnă Cel cu inima perfect pură, sau cel lipsit de păcate. Într-a 17-a zi a războiului de la Kurukshetra, atunci când Karna, unul dintre cei mai cruzi, nemiloși și nedrepți dușmani ai săi, era preocupat să-și scoată carul de luptă din noroi, Arjuna nu a vrut să îl omoare. Aceasta dovedește stăpânirea de sine, autocontrolul. Natura nobilă a lui Arjuna se manifestă în mărinimia de care dă dovadă în urma victoriei și în compasiunea față de adversari. El suportă toate nedreptățile Kauravasilor și totuși nu dorește deloc să-i omoare în război.

DEVOȚIUNEA

Totuși Arjuna era departe de a fi perfect. Avea un temperament impulsiv care îl împingea uneori spre acțiuni greşite și judecăți pripite. Cu o ocazie era cât pe ce să își omoare fratele pentru că acesta îi insultase arcul, apoi imediat vroia să se omoare pe el însuși, regretând impulsul său de mai devreme, de fiecare dată Krishna fiind cel care cu mult tact îl determină să se răzgândească. Și atunci, totuși ce l-a făcut pe Krishna să îl aleagă pe el, pe Arjuna, ca discipol și vas de manifestare a voii sale divine, și nu pe alți mari luptători, aparent egali sau chiar superiori lui Arjuna, cum ar fi Karna, Drona sau Bhishma, ceilalți trei mari războinici ai vremii, dar care au ajuns să lupte în bătălia finală de partea adharmei, împotriva lui Krishna și Arjuna? Diferența nu a constat în priceperea în luptă, nici în educație sau antrenament și nici măcar în principiile ferme după care au trăit toți acești luptători, ci în alegerile lor referitor la valorile lăuntrice pe care le-au îmbrățișat. Mahabharata ne arată că toți patru erau mari bărbați, dar trei dintre ei au dat greș în împlinirea a ceea ce este cu adevărat drept și divin și numai unul singur, Arjuna, a rămas ca erou admirat de toate generațiile de la el încoace. Să vedem ce putem învăța de aici.
         Karna.
Karna a fost un mare războinic, în multe privințe mai mare decât Arjuna. Deși erau egali în mânuirea arcului,  fizic, Karna era pe departe cel mai puternic dintre cei doi. Chiar și în respectarea principiilor, Karna apărea a fi mai stabil comparabil cu Arjuna. Dar în viața lui Karna a existat un punct slab care i-a devenit fatal. A pus prietenia și loialitatea sa pentru Duryodhana, regele devenit uzurpator, mai presus de orice, mai presus de bine și de rău și chiar mai presus de Dumnezeu. Deși loialitatea este o calitate esențială, în cazul în care ea trece chiar și peste chemarea directă a divinului, această loialitate de acum prost înțeleasă devine cauza unui sfârșit tragic. Karna și-a folosit toată puterea pentru a-și servi prietenul, pe Duryodhana, fără nici un gând egoist, fără să vrea nimic pentru el însuși. Totuși loialitatea sa era oarbă, lipsită de discernământ,  deconectată de valorile sufletești și spirituale, și și-a urmat prietenul orbește chiar și când acesta a început să acționeze total greșit, egoist, ceea ce l-a dus și pe el la un sfârșit tragic. Povestea lui ne avertizează să alegem cu înțelepciune, mereu numai chemarea divină.
         Bhishma
Bhishma a fost o altă ființă care nu s-a dedat nici unei acțiuni egoiste în întreaga sa viață. Era măreț, învățat și respectat. Dar și el a ajuns să lupte de partea adharmei, deci împotriva voinței divine și a avut parte de un sfârșit tragic. El practic a fost un impediment în constituirea regatului divin. De ce? Pentru că și-a pus jurământul pe care și l-a asumat, prin propria lui voință, pe un piedestal și l-a transformat în punctul central sau chiar obsesia vieții sale. Jurământul era că va urma necondiționat și va realiza voia oricui va fi regele Hastinapur-ului. Acest jurământ, pe care el a vrut să îl facă, fără o adresă precisă, nu l-a călcat pe durata întregii sale vieți, nici chiar atunci când aceasta a implicat să lupte împotriva iubiților săi nepoți, despre care știa că nu au făcut nimic rău.  A respecta un jurământ este important, mai ales în zilele noastre, când oamenii fac promisiuni pe care le încalcă a doua zi (sau chiar în următoarea secundă). Dar Mahabharata ne arată că, dacă atașamentul față de un jurământ asumat personal, te împiedică să faci ceea ce este în mod evident binele divin și te determină ca , dimpotrivă, să servești răul, un asemenea legământ, care nu este făcut față de Dumnezeu, trebuie devalidat imediat și dat ferm deoparte.
Bhishma și-a pus jurământul lui deasupra a tot, chiar și atunci când jurământul s-a transformat într-o unealtă a răului. El a desconsiderat sfatul lui Krishna de a renunța la jurământ în favoarea unui bine mult mai înalt.
         Dronachariya
Drona era în slujba regelui din Hastinapur, iar sarcina lui era să educe toți prinții regatului în arta războiului și a conducerii statului. Era considerat cel mai mare învățător al timpurilor sale. Pentru serviciile sale era plătit generos, înainte de fi angajat el fiind foarte sărac, deci era deosebit de recunoscător regelui Duryodhana. Atunci când regele acționa greșit, împotriva Binelui, Drona era perfect conștient de aceasta și chiar dacă uneori a încercat să-l oprească pe Duryodhana, el s-a pliat în fața răspunsului regelui: „Nu mușca mâna care te hrănește”.
Atunci când bătălia inevitabil a început, Drona a luptat de partea lui Duryodhana și a fost omorât printr-o succesiune de evenimente determinate de Krishna. Drona, deși era un luptător cu totul excepțional și cunoscător al moralității, și-a pus loialitatea față de angajatorul său mai presus  de voia divină. Deși știa care este binele divin, de fapt nu a avut niciodată curajul să plece și să spună regelui: „De ajuns! Ceea ce tu faci este greșit, iar eu nu te voi mai sprijini în continuare”. I-a fost prea frică de a nu fi considerat nerecunoscător.
Drona și-a pus loialitatea pentru angajatorul său deasupra poruncii divine a lui Krishna, care a urmărit să îl convingă pe Drona să nu se plaseze de partea răului din cauza loialității sale deja greșit orientate.

Revenind la Arjuna, în ciuda micilor sale defecte, Arjuna avea o mare calitate, poate chiar mai importantă decât alte calități ale sale, și care l-a distins de ceilalți făcându-l să aibă nu numai succes, ci și o soartă măreață. Pentru Arjuna, cuvintele lui Krishna, a lui Dumnezeu încarnat, erau absolute. Devoțiunea sa față de Krishna era mai presus de orice. A lăsat deoparte orice notă personală, s-a dăruit total, a urmat sfaturile și a îmbrățișat cu toată ființa sa ghidarea și astfel a beneficiat de grația indescriptibilă a lui Krishna.

Văzând spiritul său total și nelimitat de sacrificiu și hotărârea sa în restabilirea dreptății divine, divinul Krishna declară că nimeni nu îi este mai drag în această lume și că nu există ceva ce i-ar putea refuza. Afirmă chiar că nu ar putea trăi într-o lume în care să nu existe Arjuna nici măcar pentru un moment, numindu-l Purusharshava, cel mai bun dintre bărbați.

În încheiere

Având o viziune clară putem intui cu ușurință ipostazele divine în cei din jurul nostru, care le încarnează și le exprimă din plin. Dar odată ele întrevăzute, ca discipoli ai lui Dumnezeu, nimic nu mai trebuie lăsat deoparte, care ni L-ar putea aduce chiar în interiorul nostru, în plenitudinea Lui.
Diferențele cu reverberații în eternitate, în noi și în jur, sunt date de alegerile și atitudinile noastre chiar din acest moment, iar cele față de ghidul spiritual sunt întotdeauna expresia a ceea ce suntem sau devenim în cel mai profund loc al ființei noastre.

yogaesoteric
12 martie 2015