”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 5 iulie 2014

Ciorbea, breşa cea lacomă din planul lui Ponta


de Laurentiu Mihu , 03 iulie 2014 

„Băieţii deştepţi” din Educaţie s-au mişcat cu mult talent în timpul guvernării Ponta, trbuie s-o recunoaştem. Într-o oarecare măsură, omologii lor din Energie ar putea fi chiar invidioşi pe ei, dată fiind viteza cu care şi-au atins ţelul, cu toate că nici cei din urmă nu mai au mult până la victoria finală (să urmăriţi cu atenţie povestea legată de insolvenţa Hidroelectrica). Dar în barajul de rea-credinţă încă mai poate fi creată o breşă bună.
Pierdură şmecherii din Educaţie câteva bătălii, din 2010 şi până acum, dar sfârşitul de iunie şi începutul de iulie 2014 au adus soarele şi pe strada lor.
Promovată într-o taină aproape mistică, recenta modificare a Legii Educaţiei Naţionale, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, le poate asigura o relativă linişte şi o nemărginită prosperitate pe termen lung.
De partea cealaltă, optimiştii incurabili, care încă visează la îndreptarea imediat-miraculoasă a răului creat de Cabinetul Ponta, îşi pot lua gândul de la aşa ceva.
În cel mai bun caz, va lua timp... destul de mult timp.
Dar apropo de prosperitate, un exemplu elocvent din punctul ăsta de vedere îl constituie modificările aduse dispoziţiilor privind înfiinţarea universităţilor.
După şedinţa de Guvern din 26 iunie, aceste instituţii vor putea apărea la iniţiativa unor persoane fizice, minţi sclipitoare ce vor avea ocazia, tot în baza Ordonanţei promovate de echipa lui Victor Ponta, să-şi însuşească ulterior un patrimoniu care niciodată nu a fost al lor; şi să creeze o industrie din ale cărei profituri (grase şi sigure, ca în cămătărie) să fie finanţat traficul de influenţă la vârf.
Pentru a reîntoarce totul în matca adecvată, ar fi nevoie de o voinţă politică uriaşă, dar momentan premisele lipsesc cu desăvârşire.
Ar fi nevoie şi de o voinţă colosală din partea profesioniştilor din Educaţie, dar şi în acest caz suntem departe de aşa ceva.
În România, învăţământul se numără printre cele mai refractare domenii la reformă.
De altfel, e binecunoscut faptul că vocile solitare, care ies din tiparul trasat de sindicate, sfârşesc adesea fie prin a fi eliminate din sistem, fie prin a fi aduse cu „picioarele pe pământ”. „Noile prevederi sunt cele cerute de sindicate”, spunea cu satisfacţie Marius Nistor, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret”.
Mai degrabă politruc decât şef de sindicat şi, cu siguranţă, o căpuşă indecentă şi un iubitor al confortului asigurat de „coabitarea inteligentă” sindicate-guvern, domnul Nistor suceşte încheietura logicii de aşa manieră încât să nu rezulte mai puţin de o fractură.
„Legea Educației (tocmai modificată – n.a.) a fost o lege impusă, ea nu a fost negociată cu părinții sau cu cadrele didactice, ceea ce este inacceptabil”, explică mai departe împricinatul Nistor, considerând astfel că ordonanţa de urgenţă e infinit mai transparentă decât o lege care, în mod normal, trece prin faza dezbaterii publice, prin votul în comisii, apoi prin votul dat în plenul Parlamentului.
Nu în ultimul rând, pentru a răsturna cu 180 de grade nebunia comisă pe 26 iunie de Palatul Victoria, ar fi mare nevoie de o coalizare între beneficiarii direcţi ai procesului de educaţie – de pildă, părinţii –, dar e nerealist să te aştepţi pe termen scurt la apariţia unei mase critice în stare să genereze schimbări fundamentale de jos în sus.
De altfel, cum s-ar putea realiza asta, în condiţiile în care Guvernul Ponta a avut grijă să ofere, prin cele aproape 100 de modificări aduse Legii Funeriu, o generoasă şi extrem de infamă pomană naţională?
Cabinetul condus de eminentul plagiator a pus pe tava ruginită a poporului un soi de a treia sesiune de bacalaureat, doctorate - din nou - pentru toată lumea şi organizate de oricine sau accederea cu o nebănuită uşurinţă în sistem a pretendenţilor la statutul de cadru didactic.
În plus, Guvernul de la Bucureşti i-a înnobilat pe baroni, de la primari la preşedinţii de consilii judeţene, cu un control crescut asupra unităţilor de învăţământ, motivând „elitele” locale să acorde o atenţie electoral-feudal-aleasă Şcolii.
Constituie, însă, tabloul înfăţişat mai sus un argument şi necesar, şi suficient pentru abandonarea luptei pentru reforma Educaţiei?
Este violenţa tăcută cu care actuala putere operează schimbări de substanţă o armă căreia să te gândeşti din start că nu-i vei face faţă?
În fine, e ţesătura intereselor financiare şi politice, care ţin captivă această zonă a siguranţei naţionale, atât de compactă, încât să nu îndrăznim nicicând a ne imagina că breşe esenţiale pot fi, totuşi, create?
Cei care, demotivaţi de transformările de moment, sunt înclinaţi să creadă că nu mai e nimic de de făcut ar trebui să fie conştienţi că, tocmai renunţând, vor contribui ei înşişi la falimentul total al ţării lor.
Educaţia rămâne o chestiune mereu de viitor, nu o simplă anexă la prezent.
Educaţia este motorul, şi, totodată, combustibilul oricărei societăţi.
Dacă ne raportăm inteligent la speţa de faţă, putem întrezări, în ciuda pâclei aparente, zorii posibili ai unei reveniri.
Poate va fi o luptă de durată, aşa cum admiteam şi la începutul acestui material, dar, totuşi, există unele şanse.
De ce spun asta?
Pentru că tocmai ceea ce a dat iniţial forţă schimbărilor-fulger operate de Guvernul Ponta, constituie, în acelaşi timp, şi slăbiciunea maximă a criminalei operaţiuni – Ordonanţa de Urgenţă.
Drept e că acest tip de document oferă autorului ocazia de a schimba sau deturna rapid şi cu efecte imediate un curs legislativ.
Dar, în acelaşi timp, face şi ca schimbarea schimbării să fie mai uşor de operat decât dacă am fi avut de-a face cu o lege în adevăratul sens al cuvântului.
Breşa, în cazul de faţă, se numeşte Avocatul Poporului.
Ordonanţa de urgenţă, oricare ar fi ea, poate fi atacată la Curtea Constituţională de această instituţie
(numai de ea) şi, aşa cum s-a demonstrat de atâtea ori, ceea ce e flagrant la Curte pică.

Pe de altă parte, aşa e, Avocatul Poporului are astăzi un nume de tristă rezonanţă – Victor Ciorbea.
Fostul premier ţărănist a ajuns între timp o slugă hidoasă a puternicilor zilei, după o numire ratată şi neconstituţională la ASF.
Aşa cum a demonstrat-o în zilele scurse de la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă care a modificat Legea Educaţiei Naţionale, domnul Ciorbea nu a avut până în prezent nici cel mai modest gând de a ataca la Curtea Constituţiuonală demersul Guvernului Ponta.
În ultimii ani, Ciorbea, a cărui declaraţie de avere arăta la un moment dat că are credite de aproape 1,3 milioane euro, i-a mâncat din palmă turnătorului Dan Voiculescu, s-a ploconit în cel mai jenant mod în faţa plagiatorului Victor Ponta şi a prestat nopţi întregi în studiourile Antenei 3, ca o bufniţă ameţită.
Visând la a deveni escortă, fostul premier şi şef de sindicat s-a tot prostituat politic până la punctul acela în care a putut, în sfârşit, să perceapă tarife exorbitante.
Ceea ce şi face acum.
Şi totuşi, cât timp mai e o şansă, cred că e cazul să fie folosită.
Victor Ciorbea, omul prin care poate fi pusă în cămaşa de specialitate nebunia lui Victor Ponta, trebuie presat de opinia publică să facă acest lucru.
Personal, nu cred doar că trebuie, ci chiar că se şi poate.
Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost modificată Legea Educaţiei Naţionale este atât de vulnerabilă, în cazul unei eventuale atacări la Curtea Constituţională, încât singura provocare cu adevărat majoră rămâne aceea de a-l convinge pe Victor Ciorbea să-şi facă numai meseria.
O presiune publică bine focalizată l-ar putea face fie să renunţe la funcţie, fie să cedeze solicitării.
Lăcomia, în cazul lui Victor Ciorbea, e unicul mobil care-l mai motivează să tergiverseze.
Teama şi însăşi logica, în schimb, l-ar putea, în final, determina să cedeze.
E drept, a primit recent, el şi instituţia pe care o conduce, nişte cadouri guvernamentale, tot printr-o ordonanţă de urgenţă.
Dar tocmai prin asta, victoria bunului simţ ar fi cu atât mai dulce.

SURSA: http://www.romanialibera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu