”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 16 iulie 2011

LUNA, fiica cea mare a Pământului (2)


 (continuare)

(Carte dictată de Domnul prin channeling lui Jakob Lorber)      

2- Fiinţele umane de pe Lună.
La fel ca şi pe Pământ, oamenii de pe Lună sunt de două sexe. Ei au fost creaţi o mie de ani mai târziu decât oamenii de pe Pământ, nu direct de Creator ci de către un înger autorizat pentru aceasta. Inalţimea lor atinge cu greu 60 de cm. şi au o infaţişare care aduce mult cu cea a piticilor din miturile scandinave. Au burţi proeminente, care le servesc pentru două scopuri : pe de o parte, pentru digestie, într-un stomac convenţional, şi, pe de alta parte, pentru colectarea unui gaz uşor într-un al doilea stomac, care le aduce trei tipuri de beneficii. Mai întâi, acest gaz îi face atât de uşori, încât ei pot sări cu uşurinţă peste râuri şi lacuri. Dacă lacurile sunt de mari dimensiuni, ei pot pluti foarte uşor pe apă.
Al doilea avantaj constă în emiterea unor sunete ascuţite prin expulzarea acestui gaz, pentru a-şi face astfel cunoscută prezenţa unii altora în locuinţele lor subterane. De acelaşi gaz se folosesc şi pentru a vorbi, scoţând nişte sunete guturale, din plămâni, de frecvenţă foarte joasă. Ei însă detesta acest mijloc de comunicare, folosit doar de către rezidenţi (cei întrupaţi acolo dar având suflete de pământeni, ajunşi pe Luna pentru a se corecta).
Un al treilea avantaj al acestui gaz stomacal constă în încalzirea locuinţelor friguroase, pe timpul nopţii. Gazul este expulzat în acele grote (asemănătoare unor clopote turtite) şi, având o temperatură mai mare decât cea din exterior, menţine în aceste sărăcăcioase spaţii o atmosferă cât de cât acceptabilă, de afară pătrunzând doar cantităţi mici de aer proaspăt dar rece, absolut necesar supravieţuirii.  
Acelaşi gaz este utilizat ca termoregulator în acele jalnice locuinţe şi pe timpul zilei, când temperatura de afara devine insuportabil de mare.

O altă particularitate a acestor fiinţe umane constă în faptul că ochii lor îndeplinesc două funcţii : de a vedea şi de a lumina în întuneric ca nişte lanterne (Acest atribut se regăseşte şi la unele vieţuitoare de pe Pământ).
O altă însuşire a celor de pe Lună este auzul lor extrem de ascuţit ; ei pot auzi cu cea mai mare uşurinţă chiar şi cele mai mici zgomote, de la distanţe foarte mari. Explicaţia constă în faptul că urechile acestor oamneni sunt înzestrate cu pavilioane foarte mari şi robuste.

Bărbaţii sunt mult mai solizi decât femeile. Comparativ, s-ar putea spune că dacă bărbaţii ar avea, să zicem, puterea unui bărbat pământean, femeile ar dispune de puterea unui copil de zece ani. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care soţul se poarta extrem de gingaş cu soţia, mult mai firavă decât el. Bărbaţii poartă pe umeri femeile în orice deplasare, astfel încât un strain de pe alt corp ceresc ar crede că este o fiinţă dublă, dispusă pe verticală. Femeile nu au aproape nimic de făcut înafară de copii. Chiar şi hrana le este preparata şi mestecată în gură de către barbaţi. Femeile nu părăsesc gâtul bărbatului, când se deplasează în exteriorul grotei, decât în cazuri excepţionale, cum ar fi ultima perioada inainte de naştere şi nevoi fizilologice.


O femeie de pe Lună nu poate avea mai mult de două sarcini în toată existenţa sa lunară, însă de fiecare data naşte câte 4 copii. Dacă concepţia va avea loc ziua, naşterea avea loc tot ziua, iar copiii vor fi băieţi ; dacă a fost noaptea, vor fi patru fete.
Chiar de timpuriu băieţii se obişnuiesc să  ţină  în cârca fetele. Si aici, ca şi pe Pământ, moartea poate răpi şi copii, nu numai adulţi. Este interesant de menţionat că un copil nu poate fi posedat de un spirit malefic decât după vârsta de 100 de zile lunare (peste 7 ani pământeni).

Toţi locuitorii de pe Lună sunt înzestraţi cu cea de a doua vedere (referiri la aceasta gasiţi şi în cartea lui Lorber, " Impărăţia misterioasă a spiritelor", ed. Vydia, 2001- n.m.). Aceasta vedere specială le permite celor de pe Lună să-L recunoască pe Dumnezeu şi fiinţele angelice, ceea ce este un mare avantaj căci pot primi îndrumări directe de la Divinitate şi pot fi ghidaţi în ceea ce întreprind. (Despre cea de a doua vedere, de data aceasta ca însuşire a unor fiinţe evoluate de pe Pământ, vorbeşte şi Castaneda în seria de cărţi referitoare la don Juan, un vrăjitor mexican în preajma căruia a trait mai mulţi ani.Editura RAO).

Jakob Lorber
Oamenii de pe Pământ care au fost  nevoiţi să-şi aleagă un stagiu (o viaţă sau mai multe) pe Lună, pentru a se purifica de ataşamentele puternice faţă de bunurile materiale, au sufletele peticite, uşor de recunoscut de spiritele complet pure. Regretabil dar adevarat este că aceste suflete peticite nu vor putea accede niciodată în rândul sufletelor complet pure, rămânând un fel de suflete de rangul doi. Singurele spirite care vor fi ghidate direct de pe Lună către regiunile superioare sunt cele originare de pe acest satelit (deci nu sufletele oamenilor veniţi de pe Pământ pentru a se reforma). Este imposibil ca aceste suflete de rang inferior să poată atinge un nivel spiritual superior, căci nu ar putea supravieţui luminii divine cea mai rafinată.


(Din cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA apărută la ed.Vydia în 2003)

 Pentru conformitate
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu