..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

luni, 11 aprilie 2011

Anul 2011 şi mai departe (3)


Mesaj de la Kryon
(25 February 2011; channeler: Lee Carroll)            
(continuare)

Conştiinţa umană
Permiteţi-mi să vorbesc despre conştiinţa umană şi despre ceea ce se întâmplă. Sper că aţi înţeles ceea ce am spus în aceste ultimele luni, când am făcut o transmisie prin channeling pe care am intitulat-o "Sfârşitul Istoriei." Era o metaforă care semnifica sfârşitul modului în care v-aţi obişnuit să gândiţi până acum. În viitor veţi gândi cu totul altfel, veţi privi lumea şi universul din altă perspectivă.
Deci, ce se va schimba? Se va schimba, nici mai mult nici mai puţin decât NATURA UMANĂ. Omul viitorului va fi altfel, va gândi altfel şi va face altfel totul, complet diferit de rutina epocilor prin care a trecut.

Istoria voastră v-a spus că oamenii sunt separaţi. V-aţi gândit vreodată cum într-un spaţiu atât de limitat cum este Europa, trăiesc o mulţime de naţiuni, cu particularităţile, cultura, obiceiurile, concepţiile şi limba lor, deosebite de a celorlalte naţiuni?
Permiteţi-mi să vă spun cum s-a întâmplat. Face parte din natura umană. Când unor grupuri de oameni nu le-au plăcut ceea ce gândeau şi făceau alte grupuri, s-au izolat de ei, au aşezat între ei un zid al intoleranţei şi neacceptării, pe care l-au „consolidat” în ani şi secole de separare. Cei deveniţi străini au ajuns, cu timpul, să se invidieze, dacă altora le mergea mai bine, apoi au început să se duşmănească, să se provoace şi, în final, să se lupte; pentru principii diferite, bogăţii diferite,... dumnezei diferiţi. Conflictele au fost escaladate şi separarea s-a accentuat.
Chiar şi ceea ce era mai sacru pentru umanitate a devenit motiv de separare deşi totul se prelungea în domeniul spiritualităţii. Naţiunile formate l-au împărţit pe Dumnezeu, l-au pus în cutii, fiecare naţiune cu caseta ei proprie. V-aţi certat pe Dumnezeu. Fiecare religie şi-a revendicat propriul Dumnezeu, ca fiind singurul adevărat. Dacă nu i-aţi convins pe cei de altă religie să v-o accepte pe a voastră, le-aţi impus-o cu forţa. Fiecare naţiune şi-a colorat camera într-o culoare diferită, în care s-a nascut, a trăit şi a murit. 

Ei bine, vă voi spune că acest mod învechit de a gândi va fi schimbat complet, în viitorul apropiat.
Modificarea va fi înfăptuită mai întâi în domeniul financiar, pentru ca recesiuni de felul celei din care încă nu aţi ieşit, să nu mai fie posibile.
V-am spus cândva va veni un timp când pe planetă vor fi doar cinci monede, deoarece continentele vor decide să-şi unifice financiar ţările. Modelul l-au constituit Statele Unite ale Americii, atunci când au extins utilizarea unei singure monede în toate statele componente. Şi experimentul a prins şi a prosperat mai bine de 100 de ani.

Cu cincizeci de ani în urmă, la sfârşitul ultimului război mondial, europenii au luat exemplul SUA în domeniul economic şi apoi monetar.  Ei au creat Uniunea Europeană. Ideea a fost privită cu neîncredere la început, mai ales că în ultimul război unii luptaseră împotriva altora.
Astăzi, moneda europeană este mai puternică decât dolarul.

Ce vreau să spun cu asta? Am vrut să remarc că niciodată izolarea nu a adus prosperitate. Separatismul ucide. Numai unitatea asigură supravieţuirea şi prosperitatea societăţii umane. Veţi începe să puneţi lucrurile la un loc şi asta vă va asigura creşterea în toate domeniile.
Ce a adus crearea Uniunii Europeane? Vă voi spune. Nu este vorba doar de o monedă unică ci de faptul că popoarele se cunosc mai bine, se ajută mai bine şi nu se mai duşmănesc. Asta înseamnă că nu va mai putea fi război, că motivul principal care a făcut ca naţiunile să nu poată progresa sau, şi mai rău, să dea înapoi, va dispărea. Schimburile de mărfuri, de valori, se întensifică atunci când ţările trăiesc în comuniune, monetară, economică etc. Nimeni nu mai are interes să provoace conflicte deoarece bunăstarea fiecăruia ar fi afectată.
Apropierea în plan economic, cultural etc, va face ca şi în plan spiritual să apară o accelerare în evoluţie.

Noi politici
Acum, permiteţi-mi să vă dau ceva pentru viitorul îndepărtat, ceva ce nu veţi crede sau nu veţi înţelege în totalitate. După această perioadă,
va urma sfârşitul sistemului politic actual. Când începi să înţeleagi atributele noii energii de pe planetă, constaţi că existenţa partidelor politice devine anacronică. Ce ar trebui să facă un partid din opoziţie dacă ţelul şi obiectivele lui în toate planurile vor coincide cu cele ale partidului de la guvernare? Opoziţia înseamnă dezacord, lupta contrariilor; ori, viitorimea se va baza pe consens, pe colaborare, pe obiective comune. Cine va avea idei bune, va putea să şi le facă cunoscute societăţii căci nu ar mai avea sens ca o propunere viabilă să fie împidicată să se realizeze.

Unii vor spune: "Da, dar, evident, nu ştii cum funcţionează politica pe Pământ, Kryon. Finanţarea se poate obţine doar dacă eşti afiliat la partidul care deţine puterea". Credeţi? Ce se va întâmpla dacă milioane de oameni vor fi informaţi simultan şi îndemnaţi să nu-şi mai deschidă punga pentru a susţine un anume partid ?

Permiteţi-mi să vă spun despre o idee care începe să se contureze în Brazilia. Chiar acum există un comitet de iniţiativă care propune ca toate ţările din America de Sud să-şi desfiinţeze graniţele şi să circule o monedă unică.Vă sună familiar? Asta se va întâmpla în cele din urmă. Acea monedă va fi una dintre cele cinci pe care vi le-am anunţat.
Unificarea naţiunilor va aduce pacea mondială şi prosperitatea popoarelor.
În ce priveşte Orientul Mijlociu, lucrurile vor lua o întorsătură la care nimeni nu se aşteaptă. Amintiţi-vă cât de repede s-a destrămat Uniunea Sovietică. Nu au contat de loc cantităţile uriaşe de armament cu care era ţinută în şah omenirea. Şi în Orientul Mijlociu evenimentele se vor derula foarte rapid. O problemă de sute de ani nerezolvată îşi va găsi soluţia cu repeziciune şi totul va deveni istorie a unui trecut cu care omenirea nu prea are motive să se mândrească.
 
Potenţialităţi
Tendinţa spre unificare se va extinde în viitorul de loc îndepărtat şi în Africa, continent din care SIDA va fi comlet eradicată. Africa se va vindeca! Aceasta şi în sensul că popoarele africane nu vor mai avea parte de dictatori puşi pe înavuţire din sudoarea celor asupriţi. Africa  va avea una din economiile cele mai dezvoltate din lume, concurând cu China pentru primul loc. De ce? Deoarece Africa nu are nici o încercare de unificare economică sau doctrinară. ,, Pământul afirican este nedesţelenit, din acest punct de vedere. Economia africană va demara având la bază starea proaspătă asigurată de noua energie. Ea va înainta mai repede faţă de China unde refacerea a început cu lupta între vechi şi nou, luptă care încă nu s-a încheiat. Vechea gardă chineză, concepţiile rigide au o vechime de peste 1000 de ani în China, în timp ce Africa este « curată » din acest punct de vedere.
Lee

Cam acesta este viitorul care vă aşteaptă. Acestea sunt potenţialităţi care au toate şansele să fie aduse în realitatea materială a planetei.
Când vorbesc acum, stau în faţa unor vechi suflete Lemuriene şi Sumeriene, fiinţe care au mai trăit în trup şi altădată. Stau în faţa celor care au trăit înainte. Stau în faţa energiei Shamanice.

Dragi fiinţe umane, 2011 va mai fi încă un an dificil căci mai sunt multe modificări de făcut de către Mama Gaia, pentru a se stabiliza definitiv în noile energii în care se va crea Noua Eră. 
Poate nu sesizaţi, dar în această sală în care ne aflăm, au asistat spiritele anticilor, ale strămoşilor voştri doritori să vă prezinte admiraţia şi încurajarea lor pentru ca voi să realizaţi ceea ce ei nu au reuşit.
Şi aşa este!
KRYON

SURSA: http://lightworkers.org                         S F Â R Ş I T 
(C.M.)
                                      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu