”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 4 ianuarie 2011

PĂMÂNTUL, a treia planetă de la Soare (7)

(continuare)

18 – Pielea sensibilă a Pământului.
Jakob Lorber (1800/1864)
Este străbătută de numeroase canale, care se încrucişează în multe feluri. Există multe puncte de colectare, de diverse mărimi, adevarate depozite pentru lichide care ascensionează la suprafaţă şi altele pentru lichidele care se întorc în interiorul planetei. Aceste capacităţi sunt sub formă de ou şi au drept scop principal să permită fermentarea lichidelor pe care le conţin, proces prin care are loc şi o decantare chimică. Aceste depozite nu trebuie confundate cu bazinele acvatice subterane din care apa buna de băut ajunge la suprafaţă prin fântâni, izvoare naturale sau puţuri. Această apă (potabilă) se află în bazine plasate în crusta insensibilă în timp ce depozitele de care am vorbit la început în care sunt adunate fluidele planetei), sunt localizate mai în interior, la mai mare adâncime şi anume în zona sensibilă a Pământului.

Întreaga crustă insensibilă a planetei (mări, oceane, continente) se sprijină pe anumiţi stâlpi uriaşi. Temelia acestora se află în zona solidă a Păm., de unde se ridică, ca un fel de schelet uriaş. Aceşti stâlpi nu sunt însă la fel de fermi ca pietrele de la suprafaţă ci au mai degrabă un aspect cartilaginos, având un anume grad de elasticitate necesar pentru a putea prelua cât mai amortizat efectul proceselor din zona dintre pielea sinsibilă şi cea insensibilă, acolo unde se formează pungi uriaşe de gaze.
Uneori aceste gaze reuşesc să pătrundă până la suprafaţă provocând mişcări seismice şi uragane.
O compoziţie rigidă a pilonilor ar duce la fisurarea sau distrugerea lor din cauza acestor imense presiuni. Cu cât se înalţă mai spre crustă, pilonii devin din ce în ce mai fermi. Tavanele bazinelor subterane de apă sunt susţinute de stâlpi pentru a nu se prăbuşi (totusi, în decursul timpului asemanea prăbuşiri s-au produs şi în locul pământului au aparut lacuri.) Mai menţionăm aici sursele din care işi iau apa oceanele: o sursă o formează numeroasele depozite de fluide existente la nivelul pielii sensibile a planetei, şi care nu reprezintă decât vezica urinară a Pământului.

O a doua sursă o reprezintă bazinele de care s-a vorbit mai sus precum şi apa marilor râuri ale planetei (care conţin apă dulce). Această apă dulce asigura viaţa prin efectul de diluare a apelor provenite din vezicile urinare ale planetei (care sunt surse de apă sarată).
Fără efectul de diluţie a apelor dulci, ar exista riscul ca oceanele şi mările să se transforme în masă solidă, dând naştere unor munţi de sare. Aceşti munţi de sare ar vicia aerul iar fiinţele vii nu ar putea supravieţui şi însuşi Pământul s-ar îmbolnăvi de o boală periculoasă numită ANURIE (reţinerea urinei), care i-ar provoca arsuri interioare, în final planeta nemai putându-şi desfăşura procesele care îi asigură existenţa ca planetă sănătoasă şi vie, capabilă să întreţină viaţa.

19 – Natura şi compoziţia aerului.
Aerul atmosferic este format dintr-o multitudine de gaze. Oamenii de ştiinţă au stabilit ca el este format din oxigen, hidrogen, carbon şi azot. Dacă ar fi aşa, creşterea plantelor, crearea mineralelor şi viaţa animalelor ar fi practic imposibile.

Fiecare plantă absoarbe din aer numai un anumit tip de gaze, care corespunde speciei respactive, aceasta sugerând faptul că aerul are o compoziţie mult mai complexă, în el existând cel puţin atâtea tipuri de gaze câte specii si tipuri de consumatori există. Afirmaţia, deşi surprinzătoare, este exactă. O dovadă ar fi, de ex., mirosul diferit al parfumului florilor care acţionează diferit asupra simţurilor animalelor.
Parfumul unui trandafir întăreşte simţul mirosului dar ascute şi vederea.
Garoafa are un efect astringent asupra simţului mirosului şi slăbeşte vederea. Liliacul reduce si el simţul mirosului si produce, în timp, o senzaţie de greaţă. Violetele au un efect de regenerare asupra sufletului, persoana care a mirosit florea căpătând o stare de voioşie şi, în plus, îi fortifică creierul în timp ce florile de măselariţă provoacă greaţă, ameţeli şi dilatarea pupilelor ochilor.
Toate aceste efecte nu s-ar putea obţine doar prin combinarea a patru elemente. Există şi plante cu efecte mai speciale cum ar fi acela de a-i chema înapoi pe cei decedaţi de curând.

In ce priveşte animalele, deşi acestea inspiră acelaşi aer, fiecare specie reţine din el doar componentele specifice speciei. Cândva, existau pe pământ plante şi animale care au dispărut, dar au aparut alte. Speciile şi-au schimbat nu numai forma dar şi dimensiunile.
Ca urmare a schimbării compoziţiei aerului, plantele şi animalele care nu au mai găsit în aer componentele specifice, au dispărut iar pentru utilizarea noilor componente ale aerului, au apărut alte specii.
Compoziţia schimbătoare (în perioade relativ lungi de timp) a aerului stă şi la baza multor boli care nu existau mai înainte, precum şi a dispariţiei altora care înainte făceau ravagii.
Toate aceste schimbări în compoziţia aerului atmosferic au explicaţii care vor fi date în capitolele următoare.

20- Efectul luminii asupra aerului.
Un cer înstelat, privit noaptea, este fascinant.
Lumina este cea care ne dezvăluie minunea miriadelor de corpuri cereşti.
Ea este cea care provoacă formarea atmosferei în jurul acestor corpuri. Atmosfera din jurul corpurilor cereşti este o adevărată lentilă uriaşă, un fel de ochi enorm (Nota C.M.: o referire interesantă asupra acestui ochi gigantic, găsiţi în cartea ‘’Darul Vulturului’’, scrisă de Carlos Castaneda, ed. RAO).
Tot ea este cea care crează ochiul uman. Dacă ochiul n-ar fi format din lumină, el n-ar putea vedea nimic.
Aerul atmosferic al planetei nu este altceva decât o oglină strălucitoare pe suprafaţa căreia se odihneşte eterul şi în care se reflectă lumina tuturor stelelor.

De la acest nivel, imginea este proiectată la suprafaţa Pământului, cu o intensitate luminoasă mult mai concentrată (n.m., efectul lentilei convergente). Lumina astfel captată de lentila planetei (deci, atmosfera planetei) acţionează asupra aerului atmosferic, afectând diferitele părţi aleTerrei., inclusiv suprafaţa sa.
Lumina fiecărui corp ceresc este o putere creatoare care influenţează mai profund sau mai superficial atmosfera.
Tot ce se petrece în interiorul Păm., la suprafaţa sa sau în atmosfera care-l înconjoară, este rezultatul direct al acţiunii stelelor.
Din cauza distanţelor enorme pe care le parcurge, lumina unor stele poate ajunge la noi abia acum, deşi steaua care a emis-o poate să fi dispărut de mult (n.m. amintiţi-vă : ‘’ La steaua care-a răsărit…’’, Eminescu).
Cu timpul, această lumină va disparea şi odată cu ea va disparea şi planta sau vieţuitoarea care se baza în existenţa ei pe această lungime de unda.

Dar, lumina poartă în ea informaţia care poate fi benefică sau nu unui organism. Când dispare sursa de lumină cosmică (din cauza dezintegrării), şi, odată cu ea, spectrul de frecveţe luminoase corespunzator, se vor produce schimbări în compoziţia atmosferei Păm. iar anumite specii (cele care-şi datorau viaţa acestui spectru) vor disparea. În schimb, vor aparea alte specii de plante şi animale corespunzătoare spectrelor luminoase ale stelelor care abia îşi fac apariţia pe firmamant.

Apariţia şi dispariţia unor asemenea surse de lumină este cauza şi a apariţiei unor boli inexistente până atunci sau dispariţiei unor boli cu care viul se confruntase până atunci.
Trebuie spus că, aşa cum există oameni care fac bine şi oamani care fac rău, există şi stele, şi planete bune sau rele, pentru fiinţa umană de pe Pământ (şi nu numai). In plus, există şi aşa-numitele stele duble care pot ocupa poziţii diferite faţă de direcţia Pământ (şi care pot avea, una influenţă benefica şi alta malefică). Când steaua malefică se interpune ca poziţie perechii sale, steaua benefică va fi obstrucţionată, nemai putând să-şi trimită lumina către Păm. astfel că se va propaga în atmosfera planetei noastre doar influenţa malefică. Şi invers.

Aici se poate vorbi şi despre efectul eclipselor (de soare sau de lună, dar şi a altor planete sau stele din cosmos). In functie de vizibilitatea fiecărei planete, sau astru în general, de puterea sursei de lumină şi de timpul cât Păm. este expus influenţei fiecăruia, se vor produce modificari la suprafaţa, în interiorul sau în atmosfera planetei noastre.
După fiecare eclipsă pot apărea modificari mai mari sau mai mici în existenţa materială şi spirituală a fiinţelor.

Acestea fiind spuse, începem să înţelegem mai uşor ce înseamnă astrologia şi zodiacul (adică poziţia astrelor) pentru fiecare entitate.
Planetele şi stelele nu au înfluenţă numai asupra a tot ce este pe Terra, dar se influenţează şi între ele.
Sunt mii de rezultante ale interacţiunilor reciproce, depinzând de structura spectrului luminos, de puterea lui (determinată de distantă şi unghiul de incidenţă).
Toate acestea au efect asupra planetei noastre.
Când influenţa negativă a unui astru ajunge la noi, în zona atinsă pot aparea fenomene nedorite ca furtuni, vreme foarte urâtă, grindină sau boli şi molime la plante şi la animale, naşteri de fiinte diforme etc.
Astrologii din vechime işi bazau mult previziunile pe ceea ce observau pe cer, căci ei inţelegeau că omul nu poate fi rupt de cosmos şi că, aşa cum se spune….când cade o frunză din copac, ştie tot universul.

Bibliografie: cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA, aut. Jakob Lorber, ed. Vydia, 2003
Pentru conformitate,
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu