”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 decembrie 2010

PĂMÂNTUL, a treia planetă de la Soare (5)


(continuare) 
JakobLorber (1800/1864)
13- Pământul privit ca bărbat şi ca femeie.
Să presupunem că este o zi frumoasă care trezeşte încântarea sufletului. Avem un sentiment de fericire şi de bunăstare fără a face ceva special. Aceasta se întâmplă când marele suflet al planetei se stabileşte în zona rinichilor pentru a se relaxa.
În asemenea momente, pe deasupra planetei pluteşte un sentiment de linişte, de siguranţă şi de pace. Asemenea momente sunt urmate, de regulă, de o vreme morăcănoasă şi de furtuni, natura dezlănţuindu-se cu o forţă teribilă (în popor se şi vorbeşte de liniştea dinnaintea furtunii). Aceste fenomene de agitaţie corespund ieşirii planetei din starea de letargie, de odihnă şi revenirii sufletului în locul din organele sale active (inimă şi minte). Trebuie înţeles că în timpul de odihnă, Păm. nu - şi poate permite o relaxare totală. Vor rămâne suficiente activităţi vitale care se desfaşoară non-stop. O comparaţie cu plantonul pe care-l fac doi oameni cu rândul, ilustreaza destul de plastic şi corect această perioadă de relaxare.
Pământul are şi o funcţie procreativă, deşi ea este destul de diferită de cea întâlnită la animale. Din cauza funcţiilor sale, Pământul poate fi privit ca o fiinţă hermafrodită (ceea ce se întâlneşte şi la Înaltele spirite). Principalul organ reproducător este POLUL SUD, zona extrem de proeminentă a cestuia. Polaritatea  planetei în această zonă este negativă, adică feminină. 

Dar, cine îl ajută să procreeze, cine îndeplineşte rolul masculin ?
SOARELE este partenerul masculin al Pământului. Polaritatea lui este, desigur, pozitivă, deci masculină. 
Şi, care sunt produsele procreaţiei ?
 Primul şi cel mai important copil al Pământului este LUNA. Dar, copiii planetei sunt mult mai mulţi : un nr. considerabil de comete care apar pe firmament din când în cănd fără ca noi să ştim că ele s-au născut în pântecul Pământului după care au fost expulzate cu viteză la mari înalţimi. Apoi, ceea ce numim în deobşte stele căzătoare (desigur, unele vin şi din cosmos, captate de atracţia planetei). Pământul are multe canale prin care naşte, cel mai important fiind localizat în mijlocul Oceanului Pacific, nu departe de Ecuator, în vecinatatea Insulelor SOCIETY (este şi locul unde s-a născut Luna). Alte locuri de naştere sunt unele lacuri, mlaştini sau peşteri din munţi.

14- Procrearea de tip masculin/feminin a Pământului.
Toate mineralele, plantele şi animalele îşi au originea materială în acest tip de procreare. În ipostaza sa de parte masculin / feminină, există 4 forme de procreare.
În calitate de bărbat, Pământul procrează dar nu poate naşte; pentru edificare, să luăm cazul relaţiei dintre un copac şi pământul din care creşte. Să facem presupunerea că la început a existat mai întâi sămânţa, din care s-a născut copacul.
Presupunerea este viabilă deoarece este oricum mai uşor să apară din Pământ o sămânţă, din care să crească un copac, decât invers.
În cazul animalelor, situaţia este inversă. Pasarea trebuia să fi existat înaintea oului, fie şi pentru motivul că cineva  trebuia să-i facă un cuib şi să-l clocească. Aici este o situaţie specială căci în perioada de început, şi când Pământul era în starea de procreare, a fost creat un ou primordial din care s-a născut prima pasăre care, la rândul ei, a făcut primul ou cu o structură diferită de cel făcut de Pământ. Din acest ou s-a născut o nouă pasare, etc., unele având caractere masculine. De fapt, în cazul păsărilor şi al peştilor, trebuie considerat că primul ou a fost un fel de sămânţă.
În cazul plantelor lucrurile stau astfel: seminţele s-au născut direct din Pământ, fiind identice cu cele generate ulterior de plante.
Toate speciile de mamifere s-au născut mai întâi din Pământ, primind de la acesta capacitatea de a se reproduce. 
Pentru a face precizări legate de puterea de procreare a Pământului, vom reveni la exemplul copacului.
O sămâţă cazută din copac cade pe sol. Acolo Pământul se comporta ca soţie, care rămâne gravidă.
Lăstarul născut din pământ va creşte şi va deveni copac care, în perioada când dă naştere la fructe şi seminţe, se va comporta ca soţie a Pământului.
Exempul demonstrează caracterul dual, masculin/feminin sau feminin/masculin, al Pământului.

Cunoaştem că planeta are doi poli şi că Polul Nord este, la nivel exterior, receptiv (primeşte întreaga cantitate de hrană precum şi aerul) în timp ce Polul Sud are funcţia de eliminare.
Dacă ne raportăm însă la funcţia interioară a polilor, vom putea spune că Polul Nord este cel care alimentează planeta şi trimite materia spre Polul Sud. Aşadar, Pământul manifestă alternativ ambele polarităţi, fiind parţial de polaritate masculină şi parţial de polaritate feminină.

Dacă vom face acum referire la efectul polar inversat ce apare la trecerea de la un anotimp la altul, vom putea da urmatoarea explicaţie ezoterică a acestui fenomen: iarna este aspectul masculin iar vara cel feminin.
Iarna îşi depozitează sămânţa în receptaculul feminin al verii, care poartă în pântec ceea ce a procreat iarna. Din acest motiv, în timpul iernii, una din emisfere are polaritate masculină iar cealaltă una feminină, ceea ce face ca Polul Sud, care de regulă este feminin, să apară ca fiind masculin faţă de Polul Nord, care devine feminin, în timpul acestei perioade.
Există, totuşi, o diferenţă calitativă: fructele din emisfera sudică sunt întotdeauna mai dulci decât cele din nord dar nu sunt la fel de tari. Ne-am putea exprima astfel: nordul planetei este un bărbat/femeie, în timp ce sudul este femeie/bărbat.

Am înţeles, deci, că Pământul are o dublă polaritate. Mai trebuie considerat şi fapul că planeta îşi schimbă polaritata şi în funcţie de zi sau de noapte, noaptea fiind, totdeauna feminină iar ziua, masculină.
Faptul ca Pământul produce seminţe din care pot ieşi animale sau plante pare paradoxal, dar acesta este adevarul.
Un examplu: pe povârnişurile munţilor pietroşi apare răzleţ câte un copac şi, deşi ne minunăm cum a răsărit acolo, ne explicăm că, cine ştie, o sămânţă a fost luată de vânt şi urcată până acolo când, de fapt, cel care a produs acea sămânţă  a fost nu un copac ci însuşi Pământul.
Tot în această categorie de fenomene, cu care omul obişnuit nu prea va fi de acord, întră şi rarele dar binecunoscutele ploi cu broaşte, peşti sau şerpi.

Deşi oamenii de ştiinţă încearcă să acrediteze ideea că aceste fiinţe au fost ridicate de furtuni şi transportate la mari distanţe, o logică simplă arată că această explicaţie nu stă în picioare: cum s-ar putea demonstra ca presupusul lac, de unde s-ar fi putut lua broaştele sau peştii, a rămas cu apa întreagă deşi picăturile de apă ar fi fost mult mai simplu de ridicat în văzduh decât broaştele sau peştii? Cine a putut realiza o asemenea densitate de fiinţe (broaşte, şerpi sau peşti) pentru a precipita asemenea ploi de mii de fiinţe?
Si apoi, cum se poate explica faptul că aceste fiinţe venite de la mari înalţimi şi mari distanţe ajung pe sol întregi şi nevătămăte ?

Aceste fenomene se petrec într-o asemenea manieră încât să dea impresia că animalele ar fi aspirate de un vârtej atmosferic, care formează un adevărat nor viu, după care, când puterea vântului se domoleşte, animalele cad din nou la sol. Ar fi necesar un adevărat uragan caruia nu i-ar putea rezista aceste fiinţe.
Cum se face că aceste ploi nu conţin şi alte obiecte: noroi, crengi, iarbă şi nici apă?
EXPLICAŢIA este urmatoarea: Pământul procrează în interiorul său ouăle acestor animale, într-un numar foarte mare. Ouăle sunt foarte mici şi uşoare ca să poată ieşi cu uşurinţă prin porii şi canalele terestre.
În timp ce ascensionează, ele îşi măresc dimensiunile, în final ajungând să fie mai uşoare decât aerul. Ele se ridică în atmosferă precum baloanele cu aer cald. Când ajung la o anumită înălţime, ouăle pătrund într-un curent electric extrem de puternic sub a cărui influenţă, ajung rapid la maturitate. Cum greutatea lor creşte treptat, datorită procesului de maturizare rapidă, iau în greutate progresiv ceea ce le provoacă şi coborarea spre sol, unde ajung vii si nevătămate.
Este adevarat însă că aceste animale, rezultate în acest mod, nu mai trăiesc decât câteva ore, aceasta explicandu-se prin faptul că, în crearea lor, s-au sărit unele etape de dezvoltare iar procesele au decurs rapid.
Explicatia ezoterică a acetui tip de creaţie constă în faptul că Creatorul a introdus şi această metodă rapidă de ascensiune evitându-se, pentru cei merituoşi, procesul lung al reîncarnării.
Acestea sunt excepţii, calea normală a evoluţiei fiind una îndelungată şi care trece prin toate stadiile, de la mineral, plantă, animal şi, în sfârşit, om.
În cadrul fiecărui regn (mineral, plantă, animal) există trepte de dezvoltare. (De ex., plantele nobile sunt foarte aproape de a trece în regnul animal. Exista şi foarte rari excepţii când o plantă poate trece direct la stadiul de om ( !!!??).

Crearea anumitor seminţe în maniera descrisă mai sus este o altă însuşire a Pământului, mai ales în zonele de deşert şi stepă, dovedind grija Divinităţii de a nu lăsa planeta stearpă definitiv. Graţie aceluiaşi proces, pe insulele abia născute din oceane, apare vegetaţie, urmată, mai târziu, de anumite fiinţe (larve, şerpi, broaşte, insecte).
În această fază, nu se pune însă problema apariţiei animaleler mai evoluate. Abia după această etapă plantele şi animalele, îşi vor continua evoluţia, conf.principiului evoluţionist, atât de drag multor oameni exclusivişti (care nu acceptă creaţionismul).

Trebuie spus că toate aceste manifestări îşi au originea în rinichii Pământului, organul unde se produce substanţa seminală.

Bibliografie: cartea PĂMÂNTUL ŞI LUNA, aut. Jakob Lorber, ed. Vydia, 2003

Pentru conformitate,
 (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu