”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 12 ianuarie 2017

De ce a crescut procentul de cancere la copii cu 40% în ultimii 16 ani?

Cancerul pare a fi o ciumă a lumii moderne. Știm cu toții că înaintaşii noştri puteau fi afectaţi letal de 
această boală (ciuma), dar se pare că ei nu au suferit de cancer, cel puţin nu la rata cu care se confruntă acum omenirea. În anul 1900, doar 64 din 100.000 de oameni mureau de cancer. Acum rata mortalităţii pentru această boală atinge cifra de 200 la 100.000 de oameni, anual. Şi dacă se examinează orice societate umană înainte de anul 1900, se va observa că îmbolnăvirile de cancer erau uimitor de rare. 

După toate aparenţele, există ceva în viaţa modernă care ne face mai susceptibili la cancer. Bineînţeles, ştiinţa a oferit anumite explicaţii pentru această tendinţă, şi care nu sunt fără valoare. Este posibil ca omul din epoca modernă să sufere mai mult de cancer din cauză că pur şi simplu este capabil să trăiască mai mult. Însă indiferent de cât de sănătos eşti, şansele de a muri de cancer cresc pe măsura înaintării în vârstă; iar înainte de revoluţia industrială, majoritatea oamenilor nu trăiau prea mult.

Un alt factor care se poate lua în considerare este limitarea cunoaşterii medicale din trecut. Fără tehnologia modernă, au existat multe cazuri de cancer care nu au putut fi diagnosticate. Până în secolul XX, disecţia era considerată tabu sau era interzisă în mod absolut în multe societăţi. Astfel că dacă simptomele nu se puteau observa la suprafaţa trupului, era dificil de diagnosticat cineva cu cancer postmortem.

Cu toate acestea, este o problemă cu ambele idei de mai sus. Deşi cu certitudine acestea explică un anumit procent din diagnosticele de cancer din zilele noastre, totuși nu sunt aplicabile ratei cazurilor de cancer care se observă la copiii de astăzi. În septembrie 2016, cercetătorii din cadrul organizaţiei caritabile Children with Cancer UK au publicat date pe acest subiect pentru prima dată. Ei au observat că în prezent există în Marea Britanie cu 1.300 de copii cu cancer mai mult decât existau în 1998, fapt care reprezintă o creştere cu 40%. Creşterea numărului de cazuri includea adolescenţi şi tineri, cu vârste între 15-24 de ani. 

După cum spunea dr. Denis Henshaw, consilier în cadrul Children with Cancer, UK:
Poluarea aerului este de departe cel mai mare factor de risc, dând o creştere de 40% a numărului de cazuri, dar alte elemente ale stilului modern de viaţă sunt de asemenea implicate. Printre acestea se numără obezitatea, pesticidele şi solvenţii inhalaţi în timpul sarcinii, afectarea ritmului circadian printr-o luminozitate prea mare noaptea, radiaţiile de la examene radiografice sau prin CT, fumatul în timpul sarcinii şi după aceasta, câmpurile magnetice de la liniile de înaltă tensiune, gadget-urile de acasă şi probabil radiaţiile telefonului mobil.

Când privim cazurile de cancer cum ar fi leucemia la copii, nu este nicio îndoială că factorii de mediu joacă un rol important. Suntem şocaţi de cifre (numărul cazurilor – n.r.), şi din păcate acestea se datorează stilului modern de viaţă.

Multe aspecte de pe lista factorilor de mediu ca şi cauze (ale cancerului) sunt cunoscute a fi carcinogene, cum ar fi poluarea aerului ori pesticidele şi solvenţii. S-au realizat studii serioase în care s-a căutat o corelaţie între dieta mamei şi afectarea ADN-ului, detectabilă în sângele de cordon ombilical. Știm că lumina în timpul nopții este foarte nocivă pentru trup, motiv pentru care cei care lucrează în schimbul trei au o sănătate fragilă.


Rata crescută a cazurilor de cancer la copii vine să contrazică ideea că numărul general al îmbolnăvirilor de cancer ar fi în creștere vertiginoasă deoarece oamenii ajung la vârste mai înaintate în lumea modernă. Aceste statistici contestă de asemenea noţiunea că rata cancerelor creşte deoarece tehnologia şi cunoaşterea medicală fac mai uşor de diagnosticat un caz de cancer. 

Dr. Henshaw a argumentat că unele dintre aceste cazuri de cancere la copii pot fi explicate prin ipotezele enunțate mai sus, dar cu siguranță nu toate – este totuşi vorba de copii care trăiesc în ţări dezvoltate din lumea modernă. Cât de mult timp poate să treacă de la apariția unei simptomatologii și până la prezentarea la medic, unde copiii primesc nivelul adecvat de îngrijire medicală pentru identificarea cancerului? Cel mai probabil destul de puțin. Astfel, dacă rata cazurilor de cancer la copii creşte, este evident că aceasta se petrece din cauza factorilor de mediu, iar aceşti factori afectează oamenii de toate vârstele. 

Putem afirma că, în majoritatea cazurilor, îmbolnăvirea de cancer nu apare de la sine, fără vreo cauză. Apare când trăieşti într-o lume în care a fi expus la toxine este aproape de ne-evitat. 



Citiţi şi:

Milioane de americani s-au îmbolnăvit de cancer, în urma campaniilor de vaccinare anti-poliomielită
Cancerul – oglindă a afectării psihice negative şi problemă de sănătate publică
Atacat de autorităţi şi concerne farmaceutice, un doctor a vindecat timp de 30 de ani cancere în faza terminală – documentarul «Burzynski-The Movie»

yogaesoteric
11 ianuarie 2017



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu