..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 23 decembrie 2023

W93 - Forțelor Regresive și Negative care influențează Pământul

Autor Gosia de la Agenția Cosmică.
Publicat 04 decembrie 2023
Traducere și adaptare Const.Mihăilescu

Gosia: Videoclipul pe care Mari l-a distribuit în urma cu câteva zile (interviul cu Arishah, partea 3), mi-a trezit sentimente puternice și familiare. Familiaritatea cu cuvintele lui Ari, energia, atitudinea, puterea, etica și tot ceea ce reprezintă civilizația Urmah, de parcă eu însămi aș fi avut o încarnare acolo (deși, după câte știu, am aparținut civilizației Taygetane). Știu însă că între Taygetani și Urmahși există o puternică relație de înțelegere și prietenie, așa că sentimentul meu are justificare.
Dar, în mare parte, ceea ce a afirmat Ari despre posibila infiltrare negativă a civilizației de pe Orion, componentă a Federației, intențiile orionienilor legate de Pământ și rasa umană au trezit sentimente puternice îngrijorare și respingere din partea sufletelor de pe Pământ. Sunt mândră că, în acest moment sunt „cu picioarele pe pământ”, și fac parte din scutul protector, împotriva oricăror forțe malefice și regresive care intenționează abuzeze pe oameni. Da, asta simt că suntem: semințe stelare și oameni treziți, formând o fortăreață de înaltă frecvență care protejează și apără Pământul de forțele invadatoare din univers sau din interiorul planetei. Vom face tot ce putem pentru ca omenirea să se elibereze și să nu mai fie subjugată forțelor întunecate, aceste adevărate lipitori, care ne sug energia.
În ceea ce mă privește, sunt mândră că mă aflu în acest moment pe Pământul fizic, în contact cu solul său și cu cei care locuiesc aici; mulțumesc reprezentanților civilizației Urmah care păzesc planeta noastră din spațiu și veghează asupra acestui cadran galactic, implicându-se în dejucarea oricăror inițiative și acțiuni ale forțelor malefice din univers.
Destul cu abuzurile întunecaților, săvârșite asupra ființelor umane, destul cu folosirea acestei planete și a rezidenților ei ca hrană și combustibil pentru entitățile regresive. Trebuie oprit ca alte civilizații să-și dispute întâietatea , prin războaie și fenomene „naturale” asupra Pământului, acțiuni prin care umanitatea este folosită drept „carne de tun”, sacrificată pentru interese care nu ne privesc ! Rasele negative, întunecate, manipulatoare nu doresc altceva decât să stăpânească în continuare planeta Pământ, să o mențină în dimensiunea 3D, asigurându-și necesarul de energie prin manipularea sufletelor umane pe care le întoarce la reîncarnare, pentru a-și ispăși „păcatele” în vederea unei iertări și eliberări care nu va veni niciodată.
-----------------------------------------
Iată declarația mea către toate forțele regresive:

Această planetă nu este a voastră și nu va fi niciodată a voastră, oricât ați încerca. Eu și milioanele de oameni ca mine vom fi pe acest pământ, cu trupurile și sufletele noastre și vom accesa în continuare nenumăratele sale tărâmuri astrale (4D, 5D..) ori în afara lui, în spațiul nostru planetar, asistați de prietenii noștri taygetani, urmah și alte rase pozitive. Această planetă nu va accepta niciodată să fie absorbită de voi, pentru a vă satisface poftele voastre pline de lăcomie. Nu noi trebuie să suportăm consecințele deconectării voastre de la SURSA PRIOMRDIALĂ.
Cu o viteză din ce în ce mai mare, noi, oamenii Pământului, ne „trezim” și înțelegem că fiecare dintre noi este extrem de puternic și nu poate fi învins de nimeni, deoarece fiecare dintre noi este parte integrantă a SURSEI infinite și atotputerinice. Noi suntem pretutindeni și, în calitatea noastră de semințe stelare, am coborât și mergem printre oameni, ori ne aflăm în astralul superior al Pământului. Suntem și ne vom păstra vigilența pe toate fronturile pentru a proteja planeta și rezidenții ei cu suflet, împotriva oricărei încercări sau intenții de intruziune a forțelor întunecate. 

Nu există absolut nimic care să ne poată determina să renunțăm la lupta noastră de eliberare. Noi transcendem timpul, spațiul, forma și toate limitările. 

Voi nu aveți nicio șansă să ne mențineți în ignoranță și sclavie.
Oamenii ar putea cu adevărat să manifeste pentru ei înșiși multe din cele pe care doresc să le trăiască; unii dintre ei sunt încă dominați de demoni și alte entități malefice, dar noi știm că tot ceea ce fac duce spre eliberarea lor. Cunoaștem că voi ați pătruns până și la conducerea Federației Galactice, de unde acționați împotriva noastră și a altor civilizații benefice. 

Oricât v-ați opune, veți fi forțați să părăsiți planeta Pământ și veți pleca pentru totdeauna din componența Federației și din acest sector galactic.
Vibrația și etica noastră nu vă vor lăsa să dominați acest tărâm, așa cum intenționați, frecvența noastră este mai puternică, iar noi suntem mult mai puternici decât voi, și ne aflăm în tărâmuri mult mai înalte, la care voi nu puteți decât să visați. 

Vom face această planetă complet inaccesibilă pentru voi. 

Voi sunteți umbrele noastre, manifestările noastre întunecate de care ne vom debarasa în totalitate.
Aceia dintre voi care se „trezesc”, se vor putea integra în societatea umană viitoare.

Deocamdată însă, dat fiind comportamentul vostru întunecat, vă respingem și alegem să vă expulzăm de pe planetă și din proximitatea ei. Puteți merge în spațiile goale ale universului, unde vă puteți crea societatea pe care v-o doriți, însă trebuie să vă ridicați prin munca și intențiile voastre bune.

Vă avertizăm:  

NU NE SUBESTIMAȚI PUTEREA, INTELIGENȚA ȘI VOINȚA !! 

RETRAGEȚI-VĂ CÂT O MAI PUTEȚI FACE ! 

AICI NU MAI PUTEȚI RĂMÂNE, NU MAI AVEȚI NICIO ȘANSĂ ! 

PLECAȚI, altfel, prin voința noastră comună, vă vom trimite la reformare în SURSA A TOT CE ESTE.  --------------------------------------------------------------------------------
Mă adresez tuturor semințelor stelare care ascultă sau citesc această scrisoare de intenție și avertisment către întunecați.

Nu sunteți singuri, ca voi sunt milioane. Uitați de ceea ce vă diferențiază pe unul de celălalt, uitați de discriminare și de lezarea personalității.

Imediat ce citiți acest apel:

ÎNCEPEȚI SĂ GÂNDIȚI ȘI SĂ ACȚIONAȚI PENTRU BINELE VOSTRU  ȘI AL TUTUROR CELOR BINEINTENȚIONAȚI !

UNIȚI-VĂ ÎN GÂND ȘI ÎN FAPTĂ !

FIȚI BUNI UNII CU ALȚII !

IUBIȚI DIVERSITATEA ȘI ACCEPTAȚI-O !

A SOSIT MOMENTUL CA RASA UMANĂ SĂ SE IMPLICE ȘI SĂ SPUNĂ NU ORICĂRUI ABUZ, ORICĂREI NEDREPTĂȚI.

SĂ AVEM GRIJĂ DE PĂMÂNT ȘI SĂ-L VINDECĂM !

NIMENI NU VA VENI SĂ NE ELIBEREZE DE SCLAVIA CIVILIZAȚIILOR ÎNTUNECATE. 

SUNTEM PRIVIȚI CU SIMPATIE ȘI ÎNCURAJAȚI DE CIVILIZAȚIILE PRIETENE ALE UNIVERSULUI DAR SARCINA ELIBERĂRII NOASTRE NE REVINE ÎN TOTALITATE.

PUTEREA STĂ ÎN NOI CĂCI NOI SUNTEM PĂRȚI DIN SURSA CREATOARE.  

https://swaruu.org/transcripts/this-is-to-all-regressive-and-negative-forces-influencing-earth

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu