Autor Gosia
de la Agenția Cosmică,
Publicat 30 ianuarie 2023
Traducere Const. Mihăilescu
Swaruu (9): Sărind câteva milioane de kilometri, ajungem la Pluto. Pe el se află cel puțin trei baze ale UFoP „Federația Unită a Planetelor”. Seamănă sau este aproape același caz cu Ceres. Are două luni (sateliți), Charion și Hydra, dar de acolo încolo este o stâncă rece.
Există o dezbatere: dacă Pluto este sau nu o planetă. Pentru ca aceasta să fie considerat o planetă este necesar ca el să nu fie un satelit al cuiva, să orbiteze în jurul Soarelui și să aibă o anumită masă. Pluto este la limita acestor condiții, mulți retrogradându-l de la rangul de planetă pitică la rangul de planetoid.
Însă definiția unei planete dată de către oameni diferă de cea a Federației. Pentru Federație și în hărțile stelare, Pluto este considerat planetă.
O ALTA CONVERSAȚIE
Swaruu (9): Știm că specialiștii pământeni au retrogradat Pluto de la calitatea de planetă la un planetoid. Un planetoid este o masă, în general sferică, care ar putea fi considerat un satelit sau un asteroid, dacă nu ar fi singur și pe orbită solară. Luna voastră, de ex., orbitează în jurul unei planete care, la rândul ei, orbitează în jurul Soarelui. Asteroidul, deși nu mă îndoiesc că există și alte definiții, este un corp care ar putea fi un planetoid sau un satelit, dacă nu împarte orbita cu un număr de elemente sau alte mase care sunt egale, mai mari sau mai mici, decât el însuși, precum centura de asteroizi sau centura Kuiper.
Ideea mea aici este că nu există nicio justificare pentru retrogradarea lui Pluto; a fost retrogradat din motive ezoterice pe care le vom expune aici.
Psihopații aflați la conducerea Cabalei funcționează în întregime ezoteric, după cum știți. Totul este astrologie pentru ei. Dar conceptul sau reprezentarea astrologică nu are nimic de-a face cu un obiect real sau cu o rocă care plutește în spațiu.
Saturn,
de ex., are portaluri către lumile sale negative și pe ele au
existat baze, acesta fiind singurul lucru cu adevărat fizic pe care
îl avea „roca” din spațiu numită Saturn. Pe Pluto, în
prezent, există o mare bază a Federației, și este singurul lucru
fizic pe care îl are.
Deci, în hărțile și lumile lor
astrologice, Pluto reprezintă o energie a schimbării. Reprezintă
distrugerea vechii paradigme, expunerea minciunii, dizolvarea
corupției.
Energia lui Pluto, astrologic vorbind, îl reprezintă pe
zeul Shiva, distrugătorul lumilor, dar niciodată nimic nu se anihilează, totul se transformă, conf. legii universale. Deși, ei îl
consideră pe Shiva un distrugător malefic, nu este așa.
Shiva
reprezintă distrugătorul lumii lor, al Cabalei, al
minciunii, al controlului mental asupra umanității. De aceea l-au
retrogradat pe Pluto la un planetoid, pentru ca acesta să nu aibă
atât de multă influență asupra oamenilor.
Energia sa este
una de transmutare și dizolvare a minciunilor și înșelăciunii la
nivel mental. Înseamnă că funcționează din aspecte inconștiente,
atât la nivel colectiv, cât și individual. Semnifică elementul de
curățare a sinelui și a inconștientului. Reprezintă îndepărtarea
vălului de pe ochii colectivității - înseamnă trezirea colectivă
planetară și ascensiunea planetară, precum și individuală.
Shiva, reprezentat ca Pluto, aduce schimbări conceptului de ego
colectiv și individual ---> transcenderea falsului. De asemenea,
reprezintă lumea interioară, realitatea interioară, renunțarea la
atașamentele emoționale care se ancorează în concepte distructive
învechite, eliberând karme și atașamente, nebazându-se pe idei
vechi.
Gosia:
De ce Shiva înseamnă toate astea?
Swaruu (9): Pentru că Shiva a făcut asta. Shiva
este, a fost o persoană reală. Conform
înregistrărilor Federației, el era andromedan, de aceea l-au
vopsit în albastru.
https://swaruu.org/transcripts/pluto-and-why-it-was-degraded-to-planetoid-swaruu-of-erra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu