Cătălin Motea; 17.10.2021; actual; INSTANT ARTICLES
Preşedintele Colegiului Medicilor Daniel Coriu avertizează că va susţine cu toată tăria sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, periclitând astfel sănătatea publică. ”Am citit şi am auzit în spaţiul public teorii de genul “Pandemia nu există”, “Este o banală răceală”, “Prin vaccin ne cipează”, “Vaccinul ne omoară”. Care este rezultatul? Că astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2”, argumentează medicul.
”Ca medic şi ca preşedinte al Colegiului Medicilor din România
(CMR), analizând şi văzând situaţia dramatică a pandemiei din România,
voi susţine din acest moment cu toată tăria, sancţionarea oricărui medic
prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în
spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, iar prin
informaţiile transmise poate duce în eroare populaţia în privinţa stării
de sănătate şi periclita sănătatea publică.
Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră, atât colegi medici cât şi
cetăţeni, aţi considerat că astfel de decizii trebuiau luate pana acum
şi cu siguranţă aveţi dreptate. Din păcate prerogativele mele şi ale CMR
sunt limitate, iar pentru astfel de situaţii se parcurg proceduri
disciplinare de lungă durată până a se ajunge la o decizie. Astfel
pentru a exista o astfel de cale legală, trebuie să existe o nouă
prevedere în legea 95/2007”, transmite Coriu.
În opinia sa, în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2, situatie
exceptională în care se află întregul sistem medical, se impune
existenţa unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a
profesiei de către medicii care propagă, prin orice mijloace de
comunicare, în spaţiul public sau în timpul exercitării profesiei,
opinii nefundamentate ştiinţific, false şi care periclitează sănătatea
publică.
Coriu subliniază că apreciază şi susţine dreptul la liberă exprimare şi la liberă informare, dar pe de altă parte trebuie să existe dreptul de a avea acces la informaţie corectă.
”Sănătatea şi medicina trebuie să se bazeze, pentru a avea
fundament, pe ştiinţă, pe medicina bazată pe dovezi, pe studii clinice.
Da, şi în medicină şi ştiinţă se poate gresi, dar atunci lucrurile
trebuie recunoscute şi văzut ce este de facut. Am citit şi am auzit în
spaţiul public teorii de genul “Pandemia nu există”, “Este o banală
răceală”, “Prin vaccin ne cipează”, “Vaccinul ne omoară”. Care este
rezultatul? Că astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de
decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2.
Mor şi se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienţi şi avem foarte
multe cazuri de îmbolnăviri în rândul populaţiei, sistemul medical este
la limită din cauza acestei pandemii, iar din păcate mulţi îşi
fundamentează decizia în privinţa sănătăţii lor pe informaţii care nu au
bază ştiinţifică. Noi ca şi reprezentanţi ai corpului medical trebuie
să fim un exemplu în privinţa conduitei legată de sănătatea publică!”,
conchide medicul, conform news.ro
https://www.bugetul.ro/se-strange-latul-in-jurul-medicilor-presedintele-cmr-daniel-coriu-voi-sustine-din-acest-moment-cu-toata-taria-sanctionarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu