Este Luna o creaţie artificială?

O serie de rapoarte ale oamenilor de ştiinţă susţin ipoteza că Luna ar putea avea o origine artificială. Printre teoriile menţionate până acum există unele care spun că aceasta ar putea fi, de fapt, o sferă de metal care s-a acoperit de-a lungul miliardelor de ani cu un strat gros de praf cosmic.

În acelaşi timp, această ipoteză presupune existenţa, cu miliarde de ani în urmă, a unei civilizaţii umane avansate – teorie care ia amploare în lumea arheologică odată cu descoperirea unor relicve vechi de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de ani – însă toate acestea pot veni în contradicţie parţială cu istoria larg acceptată şi chiar cu teoria darwinismului.

Există, însă, o serie de fenomene inexplicabile, care ar susţine această teorie. În continuare, vă prezentăm câteva dintre ele.

1. Reverberaţia lunii este asemănătoare cu a unei sfere goale

În 1969, astronauţi şi cercetători ai NASA au încercat să studieze natura valurilor seismice de pe lună, folosind sonda Apollo 12 pentru a provoca un impact suprafaţa acesteia. Dar undele de şoc provocate Lunii "i-au şocat" în schimb pe oamenii de ştiinţă.

Rezultatul obţinut de aceştia era foarte diferit de orice fenomen seismic înregistrat pe Pământ. Prin impactul cu Luna s-au produs vibraţii care au început cu amplitudine mică, dar care se amplificau în timp, şi care au durat aproape o oră.

Experimentul a fost analizat de doctorul Ross Taylor, un cercetător care a ajutat la adunarea de probe de pe Lună în timpul proiectului Apollo 11.

Despre vibraţiile asemănătoare celor provocate de o sferă goală, Taylor a precizat, în Apollo Lunar Surface Journal al NASA, că experimentul a provocat un rezultat complet diferit de cutremurele terestre, care se sting destul de rapid din cauza compoziţiei solului şi straturilor de subsol.

”Acesta a fost unul dintre lucrurile extraordinare. Acel experiment, de pe Lună, a produs rezultate complet diferite de un cutremur terestru, care moare rapid. Undele de şoc au continuat să reverbereze în jurul lunii o oră sau chiar mai mult. Acest lucru a fost atribuit naturii extrem de uscată a pietrei lunare”.

2. Orbită neregulată

Fizicianul italian, Lorenzo Iorio, a publicat, în 2011, un articol în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society comentând ”comportamentul neobişnuit” al lunii.

El a explicat că traiectoria pe care orbitează luna se schimbă de-a lungul timpului, adăugând că teoria curentă privind orbita lunii nu cuprinde această schimbare.

Orbita lunii creşte de-a lungul timpului în excentricitate. În limbaj tehnic, excentricitatea este o măsură care descrie cât mult deviază traiectoria unei orbite de la un cerc perfect.

Cercetătorul italian a continuat afirmând că o explicaţie satisfăcătoare pentru comportamentul neobişnuit al lunii încă nu a fost descoperită.

3. Cratere convexe

Unele cratere ale lunii au fundul convex (suprafaţa lor este rotunjită în exterior) şi nu concav (rotunjit în interior). În mod normal, când meteoriţii se lovesc de suprafaţă lasă în urmă un crater concav. Există o ipoteză care spune că formele convexe de pe lună sunt o dovadă a faptului că sub interiorul prafului cosmic de lună există o crustă tare, elastică.

În acest sens, o serie de excavaţii efectuate în timpul misiunii Apollo au scos la suprafaţă roci în care se s-au găsit diferite metale, precum cupru şi titaniu, cât şi elemente precum uraniu 236 şi neptuniu 237, care nu se găsesc în natură.

O serie de rapoarte ale oamenilor de ştiinţă susţin ipoteza că Luna ar putea avea o origine artificială. Printre teoriile menţionate până acum există unele care spun că aceasta ar putea fi, de fapt, o sferă de metal care s-a acoperit de-a lungul miliardelor de ani cu un strat gros de praf cosmic.

În acelaşi timp, această ipoteză presupune existenţa, cu miliarde de ani în urmă, a unei civilizaţii umane avansate – teorie care prinde amploare în lumea arheologică odată cu descoperirea unor relicve vechi de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de ani – însă toate acestea pot veni într-o contradicţie parţială cu istoria larg acceptată şi chiar cu teoria darwinismului.

Această teorie, oricât de stranie ar părea, este acceptată de cercetători de renume mondial, care au prezentat o serie de dovezi greu de contestat. În continuare vă prezentăm trei dintre ele.

1. Densitatea mică

Rapoartele tehnice au susţinut că raportul de densitate a Lunii este de 3,3 g/cm3 în timp ce densitatea Pământului de 5,5 g/cm3. Mai mult, datele tehnice furnizate de astronomi arată că unele zone interne ale Lunii au o densitate chiar mai mică decât zonele externe ale acesteia.

În susţinerea teoriei, eminentul om de ştiinţă Carl Sagan, unul dintre cei care se arătau sceptici în această privinţă, a declarat: ”Un satelit natural nu poate fi un obiect gol”, sugerând că un satelit natural n-ar avea o densitate prea mică, deci există posibilitatea ca Luna să aibă o altă origine.

2. Luna stabilizează axa Pământului

Potrivit cercetătorilor NASA, luna stabilizează axa de rotaţie a Pământului. Ceea ce nu au precizat oamenii de ştiinţă, în schimb, sunt procentele pe care le are Luna pentru a ajunge să servească, în mod natural, acestui scop.

”Luna stabilizează rotaţia Pământului, ceea ce a dus la un climat mai stabilit”, s-a notat pe website-ul NASA.

Cercetătorul NASA, Eric Christian, şi specialistul NASA, Beth Barbier, au explicat că "[Luna adaugă] o ancoră la rotaţia Pământului, în formă de curenţi, atât oceanici, cât şi interni. Această ancorare tinde să stabilizeze treptat rotaţia, încetineşte rotaţia Pământului, ceea ce prelungeşte treptat zilele terestre".

3. Numere similare în raport cu Pământul

În măsurătorile efectuate asupra Lunii, Soarelui şi Pământului au rezultat câteva „coincidenţe” destul de interesante. De exemplu, diametrul Soarelui este de aproximativ 400 de ori mai mare decât diametrul Lunii; iar Luna este de aproximativ 400 de ori mai aproape de Pământ decât Soarele.

Diametrul Soarelui este de aproximativ 108 mai mare decât diametrul Pământului; iar distanţa dintre Pământ şi Soare este de 108 ori mai mare decât diametrul Soarelui. De asemenea, diametrul Lunii, 3.400 de kilometri, este aproximativ un sfert din diametrul Pământului, 12.756 kilometri.

Dacă Luna este într-adevăr ceva artificial, rămâne încă să ne întrebăm care este scopul ei şi cine a construit-o. A fost făcută pentru a lumina cerul nopţii, pentru a stabiliza axa de rotaţie a Pământului, sau pentru alte scopuri? Câmpul său poate afecta valurile maritime, ciclul menstrual al femeii, iar unii cred că Luna poate afecta chiar şi starea mentală, de vreme ce corpul omenesc este constituit din peste 70% apă. Fiind o parte integrată a vieţii de pe Pământ, este greu să ne imaginăm o lume fără Lună. Dar poate că Pământul a cunoscut odată o perioadă când avea doar stele pe cerul nopţii.

https://epochtimes-romania.com/news/este-luna-o-creatie-artificiala--