Cum bine vă dați seama, problemele care ne urmăresc depășesc frontierele țării noastre, de unde și interesul de a analiza situația generală, internațională care, în contextul schimburilor comerciale și de tot felul, o determină pe cea a națiunilor. Desigur sunt multe probleme la nivel intern dar, vă asigur, și mai multe probleme sistemice, la nivel global.
Odată cu intervenția rusească din Siria și, mai înainte de aceasta, anexarea Crimeii, s-a validat sfârșitul procesului mondializării.
China, țară asiatică înconjurată de un zid, bine organizată și baricadată în interiorul frontierelor proprii, ca urmare a războiului comercial, al taxelor vamale început de președintele Trump, pare obligată să se orienteze tot mai mult spre piețele asiatice limitrofe și pe dezvoltarea lor, împiedicând prin politica prețurilor mici accesul produselor americane și europene pe aceste noi piețe.
Rusia, Turcia și Iranul par a se alinia Chinei, nu doar în domeniul comercial, ci și militar, ceea ce face să asistăm la formarea a două tabere.
Expansiunea comercială și teritorială a Occidentului și politica sa de jaf pare a fi luat sfârșit din imposibilitatea cuceririlor liniștite de noi teritorii.i. ( vezi și cazul Ucrainei). Ori, Sistemul, această mașinărie de exploatare a resurselor, naturale și umane, are o nevoie permanentă de expansiune peste teritorii și populații noi, pentru a se reproduce, a se reînventa, pentru a-și prelungi existența și a se menține în viață.
Dacă în ceea ce privește limitarea posibilităților de cucerire soft de noi teritorii lucrurile par evidente, tot cam așa stă treaba și cu posibilitățile de exploatare a oamenilor.
Carburantul sistemului sunt banii, a căror natură a fost modificată și, încet încet, transformată pe nesimțite din bun public în credit, acordat de bănci private. Vom reveni asupra acestei chestiuni foarte importante.
Pe scurt, instrumentul de exploatare principal al popoarelor este creditul.
Ori, și aici Sistemul a ajuns la o limită. Nu poți obliga pe un măgar să bea apă dacă nu-i este sete. Nu poți acorda credit decât celor care-l acceptă și în limita solvabilității lor. Ori, și aici s-a ajuns la o limită. De unde nevoia, repet, și nevoia sistemică de a îndatora statele.
Sistemul nu a mai putut să se reproducă în același mod ca înainte, din moment ce și-a epuizat posibilitățile de îndatorare normală din marele ciclu de credit și mijloacele sale de creștere a ratei de exploatare a angajaților. Nu este suficient profit în fața unui capital prea mare, în special fictiv, reprezentat de masa creditelor acordate și care-și cere cu insistență plata ratelor și a dobânzilor. Ordinea socială este în pericol.
Sistemul și-a epuizat marjele care i-au fost date de neoliberalismul anilor 60-70-80, completat de financiarizarea economiei, apoi de o mondializare fără concurență veritabilă.
Pentru a continua, este obligat să forțeze, să se scufunde în iliberalismul autoritar și în sărăcirea maselor, trebuie să se îndepărteze de democrație, să arate poporului „capcana” Republicii (Republica este Res Publica, lucru public confiscat de elite și plutocrați) și să se pregătească de totalitarism și/sau de război.
Procedând astfel, sistemul produce populismul, vrând nevrând. Și cine mai știe ce altceva…
Ioan Mircea Crăciun (Sursa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu