..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

luni, 2 decembrie 2019

Pericolul ascuns al frecvenţelor 5G. Meteorologii trag un semnal de alarmă privind sateliţii care monitorizează schimbările atmosferice

Tehnologia 5G ar putea avea un impact major asupra preciziei sateliţilor de a furniza date despre fenomenele meteo extreme, susţin experţi în domeniul meteorologiei, relatează The Guardian.
Predicţiile meteo ar putea fi serios afectate de introducerea reţelelor de internet mobil 5G la nivel global, atrage atenţia Tony McNally, cercetător din cadrul European Centre for Medium-Range Weather Forecasts in Reading (ECMWF).
Introducerea acestei tehnologii la scară globală „ar putea ajunge să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte”, crede McNally. „Suntem extrem de îngrijoraţi.”
Sistemul wireless 5G ar putea afecta senzorii hipersensibili ai sateliţilor care monitorizează schimbările atmosferice. Programele de la bordul sateliţilor studiază variabilele din atmosferă, cum ar fi vaporii de apă, ploaia, zăpada, pătura de nori sau conţinutul de gheaţă. Cu alte cuvinte, factori cruciali care influenţează vremea.
De exemplu, vaporii de apă emit un semnal slab care corespunde frecvenţei de 23,8 GHz, iar informaţia este măsurată de sateliţii meteorologici. Meteorologii folosesc apoi informaţia furnizată prin satelit şi studiază probabilitatea de formare a unei furtuni.
Asemenea date sunt vitale pentru capacitatea noastră de a face previziuni”, subliniază Niels Bormann, analist din cadrul ECMWF.
Unele reţele 5G pot transmite semnale identice cu cele ale vaporilor de apă, determinând astfel sateliţii să furnizeze informaţii eronate.
Primele abonamente 5G din Europa ar urma să apară în 2019, arată Ericsson în Mobility Report. Industria de echipamente de telecomunicaţii va traversa o perioadă dificilă, pe măsură ce cererea de echipamente 2G, 3G şi 4G va scădea, iar solicitările pentru următoarea generaţie vor spori abia peste doi ani.
Între 2016 şi 2019, 5G s-a transformat dintr-un serviciu tehnic într-o problemă de securitate naţională, după ce Statele Unite au acuzat compania Huawei că spionează prin intermediul echipamentelor furnizate şi a recomandat aliaţilor să renunţe la utilizarea acestora.

yogaesoteric
1 decembrie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu