”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 23 martie 2018

Pielea trupului uman, o tainică şi nebănuită reflexie a anumitor atribute divine (II)

 de  Gregorian Bivolaru
Citiți prima parte a articolului
În tradiţia spirituală milenară, pielea este prezentată şi ca un vehicul ce reflectă, în mod simbolic, anumite calităţi ale puterilor nesfârşite pe care le manifestă zeii. Totodată, ea exprimă forţa regenerantă sau, altfel spus, transformatoare, pe care aceste fiinţe divine o au. Există o tainică legătură între aparenţa exterioară a trupului, piele şi simbolismul spiritual sau religios. Aproape fiecare descriere mitologică a zeilor sau a diferitelor personaje legendare face implicit referire şi la pielea lor, deoarece culoarea, strălucirea sau alte caracteristici ale pielii sunt o expresie a atributelor lor dumnezeiești. În acest sens, textele sacre ale înţelepciunii orientale cuprind numeroase povestiri iniţiatice care prezintă în mod alegoric şi simbolic existenţa zeilor şi a zeiţelor, prin intermediul cărora putem înţelege şi ne putem apropia mai uşor de lumea lor fascinantă şi plină de mistere. După cum vom vedea în continuare, aceste zeităţi mitice din panteonul spiritual indian manifestă diferite ipostaze în interacţiunile pe care le au cu fiinţele umane, în funcţie de meritele acestora. Zeii sunt generoşi, buni, plini de compasiune şi graţie, dar au şi aspecte teribile, distrugătoare, care anihilează fulgerător energiile malefice, purificându-i pe cei care au greşit şi îndreptându-i astfel pe calea cea bună.
În contextul lucrării noastre, enumerăm în continuare câteva scurte prezentări, care dezvăluie culorile mirifice ale diferitelor ipostaze zeieşti precum şi semnificaţiile lor oculte.
În tradiţia tantrică, zeul SHIVA, care mai este numit şi Stăpânul Universului sau Cel Bun şi Blând, are o mie de ipostaze divine, care personifică multiplele sale acţiuni simultane. El se revelează plin de bunătate tuturor acelora care îl invocă plini de iubire, dar le apare acelora care greşesc şi în aspectele sale terifiante.
În ipostaza Sa de SHIVA NILAKANTHA, el este reprezentat ca având gâtul de culoare albastru închis, datorită faptului că a înghiţit toată otrava Universului (HALAHALA). Pornind în căutarea nectarului beatific al nemuririi, zeii şi titanii au început să strecoare laptele oceanului universal, dar în final au găsit doar teribila otravă ce le ameninţa existenţa tuturor. Ajutat de consoarta sa TARA, zeiţa compasiunii, SHIVA a fost singurul capabil să înghită această otravă ucigătoare, şi ca urmare gâtul său a devenit de culoare albastru închis. Acest simbolism trimite la forţa lui SHIVA de a alchimiza şi de a sublima energiile malefice.
 SHIVA NILAKANTHA
SHIVA MATANGARI reprezintă manifestarea cea teribilă a lui SHIVA care a înfrânt demonul GAJASURA, manifestat în trup de elefant. Culoarea lui SHIVA MATANGARI este roşu intens. El este reprezentat strivind sub talpa sa capul elefantului şi jupuindu-i pielea cea groasă de pe trup cu o singură mişcare realizată cu două dintre mâinile sale. Fiind desprinsă de pe trupul animalului răpus, pielea de elefant s-a transformat subit într-o sublimă MANDALA luminoasă. Păcatul demonului – şi anume acela al abaterii de pe calea spirituală a fiinţelor care aspiră să-L descopere pe Dumnezeu – este unanim considerat ca fiind unul foarte mare. Tocmai de aceea, SHIVA se manifestă prompt, punând capăt fărădelegilor cumplite ale demonului. Pielea cea groasă a demonului cu trup de elefant simbolizează egoismul şi opacitatea faţă de influenţa subtilă, spirituală care vine de la Dumnezeu. Acţiunea divin integrată, în acest context, de jupuire a pielii elefantului dintr-o singură mişcare, şi apoi folosirea ei drept veşmânt, ne indică drumul purificator rapid şi totodată foarte dureros pe care trebuie apoi să-l traverseze o fiinţă păcătoasă care a săvârşit grava greşeală de a abate alte fiinţe de pe calea spirituală.
SHIVA MATANGARI
Corecţia severă care este aplicată aici de către SHIVA MATANGARI este, fără îndoială, pe măsura gravelor greşeli ce au fost făptuite de demoni. În mod normal, pielea unei fiinţe este agentul ori calea care permite acelei fiinţe să simtă în mod tainic, prin intermediul atingerii, realitatea mediului în care ea trăieşte. Acţiunea de jupuire a pielii semnifică procesul de îndepărtare a unei bariere, a unui obstacol pe calea spirituală, şi care face ca fiinţa respectivă să fie insensibilă la influenţele dumnezeiești exterioare. O astfel de piele groasă şi tăbăcită nu mai adăposteşte decât masa grosieră şi limitată a egoismului şi a puterilor individuale, care sunt folosite în scopuri malefice. Rămas fără piele, demonul cel plin de egoism şi mânie este astfel obligat de către SHIVA să înceapă să simtă realitatea aflată în afara sferei egoului său. El este forţat astfel, prin acțiunea divină corectoare a a lui SHIVA, să devină receptiv la influenţele benefice superioare, fiind deposedat instantaneu de grosul acoperământ al egoismului, care în cazul său, a devenit o barieră.
SHIVA VRISHABHARUDHA reprezintă ipostaza lui SHIVA de Stăpânitor al Legii divine a dreptăţii şi armoniei universale. El este însoţit de consoarta sa PARVATI şi de fiul lor, GANESHA. În această ipostază, SHIVA are pielea de culoare albă, iar chipul său emană pace şi seninătate. Este o ipostază blândă a Sa, în care răspunde cu iubire, oferind minunate daruri spirituale, însă atunci când este necesar, SHIVA VRISHABHARUDHA anihilează forţele răului şi restabileşte ordinea şi armonia universală.
SHIVA VRISHABHARUDHA
SHIVA KANKALA este o ipostază teribilă, asociată acţiunii dumnezeiești de distrugere a răului, pentru a accelera în felul acesta progresul spiritual al fiinţelor care sunt pregătite. Trupul său este de culoare roşu sângeriu, chipul său înfloritor are o minunată expresie plină de seninătate, iar Luna este prinsă în părul său. În această ipostază divină, SHIVA face cu putinţă transcenderea rapidă a tentaţiilor lumeşti care, indiferent de natura lor, nu pot oferi garanţia nemuririi şi a Eliberării spirituale ultime. El ne revelează astfel că singura salvare din ciclul renaşterilor succesive este identificarea perfectă cu esenţa Sa nemuritoare, transcendentă.
SHIVA BHIKSHATANA este ipostaza divină care oferă fiinţelor umane învăţătura înţeleaptă a împlinirii dorinţelor legitime şi spirituale prin intermediul rugăciunii adresate direct lui Dumnezeu. Culoarea pielii sale nude este aceea a albului pur, iar gâtul său este albastru. El este simbolul triumfului forţei spirituale nesfârşite care învinge toate ostilităţile, precum şi al stăpânirii depline a naturii umane.
SHIVA ARDHANARISHVARA este ipostaza Androginului divin glorios. Ea este expresia tainică a Unităţii divine, în cadrul căreia Supremul Masculin este intim fuzionat cu Supremul Feminin, cele două aspecte constituind nişte sui-generis jumătăţi complementare ale întregului dumnezeiesc. Tratatul Brihat Narada Purana recomandă ca în reprezentările iconografice jumătatea feminină să fie de culoare neagră, în timp ce jumătatea masculină trebuie să fie de culoare galbenă.
SHIVA ARDHANARISHVARA
Androginul simbolizează echilibrul polar perfect al celor două aspecte fundamentale YIN (–, feminin, lunar) şi YANG (+, solar, masculin). SHIVA ARDHANARISHVARA este totodată Fiinţa Divină, cosmică ce există dincolo de orice polaritate sau dualitate, ea fiind atunci situată deasupra tuturor aspectelor complementare care există în Manifestare.
SHIVA CHANDESH-ANUGRAHA este SHIVA Cel de culoare galbenă, în ipostaza Sa de Stăpân Divin al tuturor fiinţelor şi protector al celor dăruiți în totalitate lui Dumnezeu. El este minunatul Stăpân al Tuturor sufletelor, ce revarsă Grația Supremă asupra adoratorilor Săi plini de devoţiune. Este una dintre cele mai cunoscute ipostaze blânde ale lui SHIVA.
SHIVA KALYANASUNDARA este una dintre cele mai fascinante şi mai fermecătoare ipostaze ale lui SHIVA. El are o înfăţişare plină de bunăvoinţă. Culoarea pielii sale este o nuanţă de roşu coral. El se manifestă ca fiind plin de o divină frumuseţe, luând-o de soţie pe SHAKTI, cea care s-a născut ca PARVATI, fiica muntelui Himalaya. Chipul Său este foarte strălucitor, plin de iubire şi debordând de un erotism sublim, transfigurator. El oferă o intensă şi neasemuită stare de pace interioară profundă.
SHIVA KALYANASUNDARA
SHIVA VIRABHADRA este una dintre ipostazele teribile ale lui SHIVA, el fiind numit şi SHIVA cel Înspăimântător. De regulă, El este descris ca fiind negru la culoare, având trei ochi şi purtând şerpi la gât. Această ipostază este strâns legată de procesul impulsionării şi regenerării spirituale a fiinţelor angrenate pe o cale spirituală, care tind să alunece, în anumite momente de cumpănă ale existenței lor, de pe calea cea bună.
SHIVA JALANDHARARI este ipostaza distrugătorului prompt al pornirilor egoiste exacerbate şi al orgoliului. El este înfăţişat ca fiind de culoare roșie, simbol al vigorii spirituale imense care învinge întotdeauna pornirile egoiste exacerbate. Cei trei ochi ai Săi simbolizează stăpânirea si atotcunoașterea dumnezeiască. Ei au o fixitate teribilă şi înfricoşătoare, mai ales pentru cei care sunt foarte egoiști, dar celor sinceri şi perseverenţi SHIVA le oferă, plin de bunăvoință, protecţia sa Divină.
(va urma)
Extras din cartea Aproape totul despre pielea trupului şi tainele ei, de profesor de yoga Gregorian Bivolaru, publicată la Editura Shambala, tipărită de Ganesha Publishing House.
http://www.editurashambala.ro/
http://ganesa.ro/
yogaesoteric
22 martie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu