de Monica Dascălu
M.D. |
În
absenţa unei educaţii spirituale adecvate, mulți oameni sunt lipsiţi de
repere fundamentale şi de un sistem de valori universal valabil. Din
acest motiv, ei îşi irosesc vieţile, sunt iresponsabili sau uneori se
confruntă cu stări de angoasă existenţială. Din perspectiva spirituală,
rostul existenței fiecărei ființe umane în creație este ca ea să îl
descopere pe Dumnezeu și să atingă starea de desăvârșire spirituală, sau
altfel spus de îndumnezeire. În Bhagavad Gita, KRISHNA explică faptul
că pentru a atinge starea de desăvârșire spirituală sau îndumnezeire,
care implică o fuziune integratoare cu Divinul, prin revelarea Sinelui
Suprem Nemuritor ATMAN, este indispensabilă transcenderea egoului.
Revelarea plenară în fiinţa noastră a Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN)
echivalează cu descoperirea lui Dumnezeu în propria noastră fiinţă şi
atingerea stării de îndumnezeire. Bhagavad Gita numeşte această stare
supremă a fiinţei umane starea de yoga şi insistă asupra importanţei
cruciale a transcenderii egoului, care este o condiţie sine qua non a
atingerii stării de yoga şi implicit a revelării sinelui suprem
nemuritor ATMAN. Orgoliul, importanţa de sine, egoismul sunt toate
incompatibile cu revelarea Sinelui Suprem nemuritor ATMAN și evident și
cu starea de îndumnezeire. Nu întâmplător, Bhagavad Gita revine de mai
multe ori asupra caracteristicilor fiinţei care a atins starea de yoga, a
înţeleptului care şi-a revelat Sinele Suprem Nemuritor ATMAN şi este
într-o stare continuă de comuniune cu Dumnezeu Tatăl. Despre o fiinţă
umană care manifestă stări de egoism, orgoliu, importanţă de sine etc.
putem spune cu certitudine că nu este un yoghin avansat şi nu se află în
starea de yoga.
Dintr-o perspectivă care vine
în completarea acestei viziuni esențiale, pentru a atinge starea de
îndumnezeiere, yoghinul trebuie să urmărească permanent să îşi amplifice
virtuţile şi să îşi elimine rezonanţele inferioare, prin rezonanţă cu
atributele dumnezeieşti. În Bhagavad Gita, KRISHNA face unele revelaţii
despre aşa-numita stare divină, care este descrisă în contrast cu starea
demoniacă; subiectului îi este rezervat un întreg capitol şi este, fără
îndoială, extrem de important pentru fiecare practicant yoga. Sunt
enumerate diferite caracteristici ale stării divine şi ale stării
demoniace; acestea din urmă ne pot ajuta să identificăm, la o analiză
lucidă, dacă am alunecat deja în astfel de stări sau suntem pe cale să o
facem. Sunt prezentate într-un mod foarte pertinent obişnuinţele care
ne pot împinge spre starea demoniacă (care poate fi considerată o
condiţie degenerată) şi practic, tentaţiile în faţa cărora nu trebuie
niciodată să cedăm. Este foarte interesant să remarcăm că, chiar şi în
urmă cu câteva mii de ani, slăbiciunile fiinţelor umane erau cam
aceleaşi ca şi acum – căci în spatele lor se află aceiaşi demoni.
Orgoliul, egoismul, lenea, mânia, tentaţiile materiale, dorinţele
inferioare necontrolate, ataşamentul, sunt doar câteva dintre
„otrăvurile” care ne fac să regresăm şi să alunecăm în stări demoniace.
Un aspirant spiritual serios şi sincer va face tot posibilul să elimine
din fiinţa sa orice rezonanţă demoniacă şi se va strădui consecvent să
amplifice în fiinţa sa „calităţile divine”. De fapt, eliminarea
defectelor (a trăsăturilor fiinţei aflate în starea demoniacă) se face
cel mai eficient prin amplificarea calităţilor opuse (adică, a celor
divine): umilinţa ne va ajuta să depăşim orgoliul, altruismul ne va
ajuta să depăşim egoismul, pacea profundă ne va ajuta să depăşim mânia
etc. În Bhagavad Gita sunt menţionate câteva dintre calităţile divine
importante, aşa-numitele virtuţi; este uşor de observat că aici se face
referire de fapt la atributele dumnezeieşti. Prin urmare, o modalitate
eficientă de trezire şi amplificare a virtuţilor (numite în Bhagavad
Gita calităţi divine) este acumularea în fiinţa noastră a energiilor
specifice atributelor dumnezeieşti corespunzătoare. „Virtuţile cardinale
sunt tendinţe care ţin de adevărata natură a fiinţei umane, care este
divină.” (Bhagavad Gita XVI.3) În Bhagavad Gita sunt menţionate doar
câteva dintre aceste atribute dumnezeieşti importante: iubirea,
compasiunea, generozitatea, voinţa, continenţa, răbdarea, umilinţa,
onestitatea, puritatea, adevărul, detaşarea, curajul, pacea. În mod
genial, Mircea Eliade condesează ideile din Bhagavad Gita astfel: „S-ar
putea spune că esenţa doctrinei pe care o revelează KRISHNA este
cuprinsă în această formulă sumară: înţelege-Mă şi imită-Mă!”
Prin
urmare, starea de îndumnezeire implică să fim asemenea lui Dumnezeu,
adică să asimilăm în ființa noastră calitățile lui, așa-numitele
atribute dumnezeiești. În consens cu aceste idei tradiționale, o
abordare revoluționară, așa cum a fost revelată în cadrul școlii noastre
de yoga și al Mișcării Charismatice Teofanice ne propune să ne apropiem
de Dumnezeu, prin trezirea directă în ființa noastră pe baza Legii
rezonanței oculte, a diferitelor atribute dumnezeiești. Exact cum este
oceanul pentru un scafandru, care poate să îi cuprindă ființa dar totuși
apa nu pătrunde în ființa lui pentru că el este închis în costumul de
scafandru, exact așa și marea majoritate a oamenilor sunt precum niște
pești care înoată în ocean și se întreabă unde e oceanul. Toți oamenii
sunt permanent îmbăiați și cuprinși în ființa enigmatică, eternă și
nesfârșită a lui Dumnezeu, care le oferă permanent, cu generozitate,
acces la diferitele sale aspecte sau atribute dumnezeiești, și totuși
marea majoritate a oamenilor nu percep aceasta și nu se deschid pentru a
intra în contact cu aceste miraculoase energii ale atributelor
dumnezeiești. Să luăm, de exemplu, bunătatea. Toți oamenii care sunt
buni sunt de fapt inspirați și „alimentați” din izvorul nesecat al
bunătății dumnezeiești. Iar această bunătate a lui Dumnezeu este
infinită și reprezintă chiar unul dintre atributele dumnezeiești
fundamentale. Dacă omul se deschide față de acest atribut are acces
nesfârșit la această energie a bunătății. Mecanismul este similar cu
ceea ce se petrece atunci când iubim. Orice ființă umană care iubește
intră de fapt în rezonanță cu atributul dumnezeiesc al iubirii divine și
iubirea ei se hrănește de fapt din sursa infinită a iubirii lui
Dumnezeu. Acest mecanism e universal valabil și se aplică pentru orice
atribut divin. Altruismul se hrănește de fapt din altruismul
dumnezeiesc, compasiunea își are sursa în compasiunea dumnezeiască,
iertarea în iertarea dumnezeiască etc. Iar atunci când reușim să
menținem nealterate procesele de rezonanță corespondente acestor
fenomene, resursele noastre devin ca prin minune infinite.
În
concluzie, starea de îndumnezeire implică o transformare radicală a
ființei umane, pe de o parte prin descoperirea lui Dumnezeu în ființa
noastră ca Sinele nostru suprem nemuritor ATMAN, pe de altă parte prin
acumularea masivă în ființa noastră a energiilor specifice diferitelor
atribute dumnezeiești. Ea implică totodată ca ființa umană să iasă de
sub incidența limitatoare a egoului, (AHAMKARA), care practic o „rupe”
de Dumnezeu. Fără a insista asupra acestor aspecte, este important
totuși să avem în vedere că îndumnezeirea plenară a ființei umane
implică nu doar eliminarea completă a egoismului, ci și a tuturor
celorlalte defecte penibile asociate cu stările și influențele
inferioare, demoniace.
yogaesoteric
7 mai 2015
7 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu