Revelarea în universul nostru lăuntric a stării de îndumnezeire plenară și profundă

de Monica Dascălu

M.D.

În absenţa unei educaţii spirituale adecvate, mulți oameni sunt lipsiţi de repere fundamentale şi de un sistem de valori universal valabil. Din acest motiv, ei îşi irosesc vieţile, sunt iresponsabili sau uneori se confruntă cu stări de angoasă existenţială. Din perspectiva spirituală, rostul existenței fiecărei ființe umane în creație este ca ea să îl descopere pe Dumnezeu și să atingă starea de desăvârșire spirituală, sau altfel spus de îndumnezeire. În Bhagavad Gita, KRISHNA explică faptul că pentru a atinge starea de desăvârșire spirituală sau îndumnezeire, care implică o fuziune integratoare cu Divinul, prin revelarea Sinelui Suprem Nemuritor ATMAN, este indispensabilă transcenderea egoului. Revelarea plenară în fiinţa noastră a Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) echivalează cu descoperirea lui Dumnezeu în propria noastră fiinţă şi atingerea stării de îndumnezeire. Bhagavad Gita numeşte această stare supremă a fiinţei umane starea de yoga şi insistă asupra importanţei cruciale a transcenderii egoului, care este o condiţie sine qua non a atingerii stării de yoga şi implicit a revelării sinelui suprem nemuritor ATMAN. Orgoliul, importanţa de sine, egoismul sunt toate incompatibile cu revelarea Sinelui Suprem nemuritor ATMAN și evident și cu starea de îndumnezeire. Nu întâmplător, Bhagavad Gita revine de mai multe ori asupra caracteristicilor fiinţei care a atins starea de yoga, a înţeleptului care şi-a revelat Sinele Suprem Nemuritor ATMAN şi este într-o stare continuă de comuniune cu Dumnezeu Tatăl. Despre o fiinţă umană care manifestă stări de egoism, orgoliu, importanţă de sine etc. putem spune cu certitudine că nu este un yoghin avansat şi nu se află în starea de yoga.

Dintr-o perspectivă care vine în completarea acestei viziuni esențiale, pentru a atinge starea de îndumnezeiere, yoghinul trebuie să urmărească permanent să îşi amplifice virtuţile şi să îşi elimine rezonanţele inferioare, prin rezonanţă cu atributele dumnezeieşti. În Bhagavad Gita, KRISHNA face unele revelaţii despre aşa-numita stare divină, care este descrisă în contrast cu starea demoniacă; subiectului îi este rezervat un întreg capitol şi este, fără îndoială, extrem de important pentru fiecare practicant yoga. Sunt enumerate diferite caracteristici ale stării divine şi ale  stării demoniace; acestea din urmă ne pot ajuta să identificăm, la o analiză lucidă, dacă am alunecat deja în astfel de stări sau suntem pe cale să o facem. Sunt prezentate într-un mod foarte pertinent obişnuinţele care ne pot împinge spre starea demoniacă (care poate fi considerată o condiţie degenerată) şi practic, tentaţiile în faţa cărora nu trebuie niciodată să cedăm. Este foarte interesant să remarcăm că, chiar şi în urmă cu câteva mii de ani, slăbiciunile fiinţelor umane erau cam aceleaşi ca şi acum – căci în spatele lor se află aceiaşi demoni. Orgoliul, egoismul, lenea, mânia, tentaţiile materiale, dorinţele inferioare necontrolate, ataşamentul, sunt doar câteva dintre „otrăvurile” care ne fac să regresăm şi să alunecăm în stări demoniace. Un aspirant spiritual serios şi sincer va face tot posibilul să elimine din fiinţa sa orice rezonanţă demoniacă şi se va strădui consecvent să amplifice în fiinţa sa „calităţile divine”. De fapt, eliminarea defectelor (a trăsăturilor fiinţei aflate în starea demoniacă) se face cel mai eficient prin amplificarea calităţilor opuse (adică, a celor divine): umilinţa ne va ajuta să depăşim orgoliul, altruismul ne va ajuta să depăşim egoismul, pacea profundă ne va ajuta să depăşim mânia etc. În Bhagavad Gita sunt menţionate câteva dintre calităţile divine importante, aşa-numitele virtuţi; este uşor de observat că aici se face referire de fapt la atributele dumnezeieşti. Prin urmare, o modalitate eficientă de trezire şi amplificare a virtuţilor (numite în Bhagavad Gita calităţi divine) este acumularea în fiinţa noastră a energiilor specifice atributelor dumnezeieşti corespunzătoare. „Virtuţile cardinale sunt tendinţe care ţin de adevărata natură a fiinţei umane, care este divină.” (Bhagavad Gita XVI.3) În Bhagavad Gita sunt menţionate doar câteva dintre aceste atribute dumnezeieşti importante: iubirea, compasiunea, generozitatea, voinţa, continenţa, răbdarea, umilinţa, onestitatea, puritatea, adevărul, detaşarea, curajul, pacea. În mod genial, Mircea Eliade condesează ideile din Bhagavad Gita astfel: „S-ar putea spune că esenţa doctrinei pe care o revelează KRISHNA este cuprinsă în această formulă sumară: înţelege-Mă şi imită-Mă!”

Prin urmare, starea de îndumnezeire implică să fim asemenea lui Dumnezeu, adică să asimilăm în ființa noastră calitățile lui, așa-numitele atribute dumnezeiești. În consens cu aceste idei tradiționale, o abordare revoluționară, așa cum a fost revelată în cadrul școlii noastre de yoga și al Mișcării Charismatice Teofanice ne propune să ne apropiem de Dumnezeu, prin trezirea directă în ființa noastră pe baza Legii rezonanței oculte, a diferitelor atribute dumnezeiești. Exact cum este oceanul pentru un scafandru, care poate să îi cuprindă ființa dar totuși apa nu pătrunde în ființa lui pentru că el este închis în costumul de scafandru, exact așa și marea majoritate a oamenilor sunt precum niște pești care înoată în ocean și se întreabă unde e oceanul. Toți oamenii sunt permanent îmbăiați și cuprinși în ființa enigmatică, eternă și nesfârșită a lui Dumnezeu, care le oferă permanent, cu generozitate, acces la diferitele sale aspecte sau atribute dumnezeiești, și totuși marea majoritate a oamenilor nu percep aceasta și nu se deschid pentru a intra în contact cu aceste miraculoase energii ale atributelor dumnezeiești. Să luăm, de exemplu, bunătatea. Toți oamenii care sunt buni sunt de fapt inspirați și „alimentați” din izvorul nesecat al bunătății dumnezeiești. Iar această bunătate a lui Dumnezeu este infinită și reprezintă chiar unul dintre atributele dumnezeiești fundamentale. Dacă omul se deschide față de acest atribut are acces nesfârșit la această energie a bunătății. Mecanismul este similar cu ceea ce se petrece atunci când iubim. Orice ființă umană care iubește intră de fapt în rezonanță cu atributul dumnezeiesc al iubirii divine și iubirea ei se hrănește de fapt din sursa infinită a iubirii lui Dumnezeu. Acest mecanism e universal valabil și se aplică pentru orice atribut divin. Altruismul se hrănește de fapt din altruismul dumnezeiesc, compasiunea își are sursa în compasiunea dumnezeiască, iertarea în iertarea dumnezeiască etc. Iar atunci când reușim să menținem nealterate procesele de rezonanță corespondente acestor fenomene, resursele noastre devin ca prin minune infinite.

În concluzie, starea de îndumnezeire implică o transformare radicală a ființei umane, pe de o parte prin descoperirea lui Dumnezeu în ființa noastră ca Sinele nostru suprem nemuritor ATMAN, pe de altă parte prin acumularea masivă în ființa noastră a energiilor specifice diferitelor atribute dumnezeiești. Ea implică totodată ca ființa umană să iasă de sub incidența limitatoare a egoului, (AHAMKARA), care practic o „rupe” de Dumnezeu. Fără a insista asupra acestor aspecte, este important totuși să avem în vedere că îndumnezeirea plenară a ființei umane implică nu doar eliminarea completă a egoismului, ci și a tuturor celorlalte defecte penibile asociate cu stările și influențele inferioare, demoniace.

yogaesoteric
7 mai 2015