Realitatea tainică a experiențelor la granița dintre viață și moarte (I)

de Gregorian Bivolaru

Ce este o experiență la granița dintre viață și moarte (EGVM)?

 

În epoca modernă experienţele de moarte clinică au ajuns la cunoştinţa publicului prin intermediu cărţii lui Raymond Moody, Viaţa de după viaţă, a cărţii lui George Ritchie, Întoarcere din viitor şi a cărţii lui Kenneth Ring, Călătorind către Omega. În aceste lucrări, autorii au oferit numeroase exemple de oameni care au murit doar în aparenţă, şi-au părăsit trupurile, au vizitat alte tărâmuri, au avut o mulţime de experienţe bulversante şi s-au reîntors la viaţă în planul fizic.

În procesul expunerii şi analizei diferitelor povestiri, aceşti trei autori au ilustrat anumite elemente care se repetau şi care au jalonat majoritatea evenimentelor într-o experienţă etalon. Aceste evenimente includ: un simţ al inefabilului, părăsirea trupului fizic, încetarea durerii, recepţionarea ştirilor despre propria moarte, perceperea unor sunete sau a unei muzici celeste, trecerea în revistă a propriei vieţi, alegerea de a rămâne acolo sau a reveni, întoarcerea la viaţă. Autorii au stabilit că nu toate aceste evenimente au loc în fiecare EGVM, că unele experienţe au alte caracteristici, dar a existat o repetabilitate destul de mare ca să se poată realiza un model structurat.

Pentru scopul acestei cărţi, au fost definite EGVM ca acele experienţe care prezentau majoritatea elementelor expuse mai sus. În plus, au fost incluse experienţe în care moartea nu era iminentă, dar erau prezente totuşi multe dintre celelalte aspecte. Unele dintre aceste experienţe par să fie declanşate nu doar de traume fizice, ci şi de traume emoţionale, teamă, rugăciune, meditaţie sau, în unele cazuri, de apariţia unor fiinţe din alte lumi cu scopul de a-l învăţa sau a-l avertiza pe subiect.

De ce se pune accentul pe experienţele din apropierea morţii?

Cercetările pe care le-am făcut m-au convins că există un mesaj universal care se degajă din toate studiile şi relatările celor care au vizitat, pentru scurtă vreme, eternitatea. Şi deoarece un număr din ce în ce mai mare de psihologi, medici, sociologi şi educatori şi-au devotat mare parte din carierele lor studierii acestui fenomen vast, informaţia de bază a avut potenţialul de a determina transformări majore în filozofia vieţii şi a morţii.

Simultan cu creşterea interesului pentru genul acesta de experienţe din partea oamenilor de ştiinţă despre care am amintit, o mulţime de fizicieni, astronomi, cosmologi, matematicieni, chimişti, biologi, microbiologi, geologi şi paleontologi au început să creadă din ce în ce mai mult că manifestarea Universului şi a vieţii nu mai poate fi explicată doar ca o serie de evenimente mecanice şi fizice. Oamenii de ştiinţă din aceste ultime domenii începuseră să se confrunte continuu cu enigme care distrugeau ceea ce mai înainte fuseseră teorii şi credinţe aproape sacre. Deşi adevărata natură a investigaţiei în aşa-numitele „ştiinţe grele” cerea un scepticism puternic asupra a orice nu putea fi măsurat cu uşurinţă din punct de vedere fizic, totuşi măsurătorile fizice ale multor procese fundamentale din natură nu mai aveau aceeaşi valoare – având un anumit „cuantum de ciudăţenie”.

În acest cadru de incertitudine crescândă printre cei care lucrau în ştiinţele grele, unii psihologi, medici practicanţi şi alţii au început să se manifeste mai încrezător. Intruziunea lor în teritoriile sacrosante ale ştiinţelor grele era inevitabilă. Erau deja prea multe dovezi care susţineau argumentele existenţei unor alte tărâmuri, diferite de cel în care trăim şi murim noi. Şi acea intruziune a unui număr crescând de profesionişti cu educaţie ştiinţifică – deşi în diferite alte discipline decât ştiinţele grele – a putut transforma o atitudine referitoare la ceea ce constituie realitatea şi ce nu. La fel de important este faptul că studiile despre EGVM constituie, prin natura lor, o punte către lumea spiritualităţii. Ceea ce părea a fi un conflict între ştiinţă şi spiritualitate se poate acum dizolva sau diminua prin intermediul fenomenelor de EGVM şi prin alte studii din cadrul ştiinţelor grele.

Paul Davies este un fizician teoretician englez care a scris peste 20 de lucrări tratând diferite aspecte din fizică şi cosmologie. Într-o carte recentă, Al cincilea miracol – Căutarea originilor şi sensului vieţii, el îşi pune întrebarea cum a apărut viaţa în Universul nostru. Iniţial el considera că, conglomeratele celulare organice au fost create spontan, fenomen explicat de evoluţia darwiniană, apoi că acestea s-au replicat mereu şi mereu, ajungând să creeze viaţa. În legătură cu această credinţă mai veche a lui, el afirmă: „Acum sunt mult mai sceptic. Nu prea mai îmi vine să cred că tot ce trebuie este o reacţie chimică potrivită sau o combinaţie moleculară potrivită pentru ca procesul apariţiei vieţii să aibă loc. Eu cred că progresul adevărat în cadrul biogenezei nu se face prin chimie exotică, ci prin ceva care este nou din punct de vedere conceptual.”
Evidenţele din ce în ce mai serioase legate de EGVM nu vor putea fi evitate la infinit de cei care pretind că sunt în căutarea adevărului, indiferent din ce direcţie vine el.

Întrebări despre EGVM

Cele mai neobişnuite întrebări

Unele dintre cele mai comune întrebări în legătură cu EGVM sunt:
De unde ştim că acei oameni spuneau întotdeauna adevărul? Poate că ei credeau că fusese o experienţă reală, şi totuşi să nu fi fost vorba decât despre un vis sau o halucinaţie? Nu cumva experienţa lor apăruse ca efect al medicamentelor pe care le luau? De ce ar spune ei cuiva o poveste ca aceasta – care ar fi motivaţia lor? Au cerut bani în schimbul poveştii lor? N-au apărut şi tot felul de nebuni care să spună nişte poveşti aiuristice – cum le putem discerne de experienţele autentice? De ce unii au astfel de experienţe de moarte clinică, iar alţii, care suferă şi ei accidente sau boli la fel de grave, nu au? De ce oamenii au experienţe atât de variate – nu dovedeşte acest lucru că ele sunt de fapt plăsmuiri ale minţii? Cum se explică unele lucruri bizare care apar în cursul unor EGVM? Dovedesc oare aceste experienţe că există viaţă după moarte? Reîncarnarea ar putea explica unele dintre aceste experienţe? Toate aceste experienţe sunt plăcute? Nu prea pare să existe căinţă şi judecată în cadrul acestor EGVM – nu este aceasta în contradicţie cu scripturile? Îngerii fac şi ei parte din experienţele EGVM şi, dacă da, ce fac ei? Ce se poate spune despre cei care susţin că l-au văzut pe Iisus sau pe DUMNEZEU, aceasta nu arată că sunt cam confuzi?

Ce e interesant este că aceste întrebări sunt puse cel mai adesea de oameni care nu s-au deranjat să citească mult în legătură cu subiectul. Cei care s-au documentat serios sunt şi ei curioşi, dar întrebările lor sunt axate mai mult pe ce s-a descoperit. De aici şi din alte întrebări, este clar că subiectul a creat un interes substanţial în rândul publicului.

Toţi cei care au o EGVM spun întotdeauna adevărul?

Sigur că nu. Neadevărurile sunt spuse dintr-o grămadă de motive. Unii dintre cei care au avut EGVM se lasă exploataţi de comentatorii TV şi de moderatorii talk-show-urilor. Editorii profită şi ei de aceşti indivizi. În aceste cazuri, subiecţii extind uneori explicaţiile despre ceea ce au văzut şi auzit în timpul experienţelor lor. Uneori, ei chiar confundă credinţele lor pământeşti cu ceea ce au văzut sau auzit. Din păcate, câţiva chiar şi-au folosit faima lor temporară ca să-şi întărească ego-ul.

Fabricaţiile făţişe de EGVM au fost, din fericire, foarte rare, însă ele totuşi au apărut. Kenneth Ring a investigat o povestire plăcută a unei femei oarbe care a avut o EGVM. S-a dovedit că toată povestea a fost falsă. Mai există şi un alt caz foarte interesant şi foarte suspect al unui individ care a susţinut că a avut EGVM.

Din ce cauză oamenii îşi povestesc EGVM?

Oamenii intervievaţi de diverşi cercetători au venit să-şi relateze experienţele din diverse motive, dar niciunul dintre motive n-a avut vreo legătură cu banii. Motivele pentru care au venit majoritatea au fost: să se destăinuie cuiva care le ascultă cu bunăvoinţă experienţa lor; să afle despre alţii care au avut experienţe similare; să-i ajute pe alţii, împărtăşind ceea ce ştiau ei despre moarte. Majoritatea erau impresionaţi că li se acceptă relatările lor ca fiind exact ceea ce erau – o experienţă spirituală profundă – şi erau extrem de curioşi să ştie despre ceilalţi. La fel de importantă pentru ei a fost şi posibilitatea ca povestirile lor să fie publicate într-o manieră în care să-i poată ajuta pe alţii. În multe cazuri, ei au simţit că au obligaţia să depună mărturie despre ceea ce au văzut şi auzit.

Ce fel de oameni au EGVM?

Nu există răspuns definitiv la această întrebare, dar au fost studii care examinează cine anume şi ce procent din  populaţie este mai predispus să aibă EGVM. Keneth Ring a rezumat cercetările pertinente astfel: „Luând în calcul toate cercetările relevante publicate până acum şi considerând posibilitatea ca profilul lui Gallup să reflecte o valoare minimă pentru cei care pot avea EGVM, aş spune că procentul celor care ajung aproape de moarte şi trăiesc EGVM ar fi cam între 25-35%.”

Studiind aceeaşi posibilitate de apariţie a EGVM, cel puţin în cadrul societăţii occidentale, dr. Ring a afirmat: „Caracteristicile demografice, cum ar fi vârsta, sexul, rasa, clasa socială, nivelul educaţional, ocupaţia şi altele, par să nu aibă nicio legătură cu apariţia EGVM. Nu am găsit nicio interrelaţie nici cu statutul marital sau apartenenţa religioasă.

De fapt, nu există nicio diferenţă dată de orientarea religioasă a omului – sau chiar de lipsa acesteia. Un agnostic sau un ateu s-ar putea să întâmpine unele dificultăţi în a explica experienţa pe care a trăit-o şi s-ar putea să o interpreteze în termeni mai puţin convenţionali decât un credincios, dar forma şi conţinutul EGVM tot nu ar fi diferite.”

De ce unele experienţe sunt atât de variate?

Mulţi dintre cei care au avut EGVM au descris detaliat lumea de dincolo ca fiind remarcabilă şi foarte viu colorată. Din păcate pentru cercetător, descrierile lor nu sunt luate în considerație. Unii vorbesc de clădiri şi străzi de marmură şi aur, despre oraşe de lumină. O englezoaică povestea despre casa superbă a mamei ei din lumea spiritelor, care era înconjurată de flori de condurul doamnei. Clădirea era una din prefabricate, de tipul celor folosite ca adăposturi în Anglia, în timpul celui de-a doilea război mondial.

Unele persoane povestesc despre apariţia unei fiinţe incredibile de lumină şi iubire, care le vorbeşte. Mulţi sunt siguri că acea fiinţă este Iisus Cristos. Alţii, de obicei cei din alte religii, non-creştine, descriu acea fiinţă ca pe Marele Spirit, iar în viziunea unui ateu, era vorba de „o imagine făcută din particule de lumină care a luat formă umană”.

De ce toate aceste diferenţe? Nu ştie nimeni, există doar speculaţii că Dumnezeu ne furnizează câte o sclipire din lumea spiritelor, care să fie potrivită nevoilor noastre. DUMNEZEU ne cunoaşte mult mai bine decât ne cunoaştem noi şi dacă, în înţelepciunea Lui infinită, decide că trebuie să ne vedem bunicii decedaţi în forma unor fiinţe tinere şi strălucitoare, atunci asta vom vedea.

Ce se poate spune despre aspectele bizare din unele EGVM?

Oamenii îşi exprimă ocazional neîncrederea în legătură cu anumite elemente din cadrul EGVM, elemente care par bizare. Spre exemplu, Forrest Hansen susţine că în timpul EGVM când s-a pomenit în spaţiu, a văzut un obiect gigantic dublu-conic. El a interpretat că acel obiect ar reprezenta spectrul posibilităţilor Universului, din trecut, prezent şi viitor. Mai târziu, cel care l-a intervievat a citit relatarea lui Phyllis Atwate, care vorbea despre un eveniment similar în cadrul EGVM, cu înţelesuri aproape identice cu cele propuse de Forrest. Mulţi oameni se îngrijorează de ceea ce par a fi spirite rele care apar în unele EGVM. George Ritchie a spus că a văzut în cadrul EGVM multe fiinţe care nu ar putea fi descrise decât ca venind din iad. Howard Storm a descris şi el fiinţe bizare care l-au atacat în timpul EGVM.

Am menţionat în secţiunea precedentă că oamenii au experienţe EGVM care par să fie ajustate în mod deliberat la nevoile lor particulare. Aceasta este adevărat, dacă ţinem cont de cum se percep pe ei înşişi şi cum văd alte persoane pe care le întâlnesc în cadrul EGVM. Marea majoritate se văd pe ei înşişi şi pe alţii în formă umană, dar aceasta nu se petrece întotdeauna. Mai mult, aceste apariţii variază chiar şi când e vorba de forma umană. De exemplu, unii îşi văd rudele sub forma unor fiinţe mai tinere sau mai bătrâne decât aşa cum îi cunoşteau ei în viaţa pământească. Bunicii şi alte rude în vârstă apar de regulă într-o formă mai tânără decât îi ştia persoana, iar copiii mici apar sub formă adultă.

În mod similar oamenii se văd pe ei înşişi aşa cum obişnuiau ei să fie în perioada lor cea mai bună a vieţii, chiar dacă ei, la momentul când au trăit EGVM, ajunseseră extrem de bolnavi sau decrepiţi. De exemplu, un australian a relatat cum şi-a pipăit faţa şi trupul ca să se asigure că sunt întregi şi sănătoase şi fără defectele fizice datorate bolii fizice pe care o avea. A descoperit că poate să-şi simtă faţa şi alte porţiuni din trup şi că, pentru prima dată în viaţa lui, a putut să respire fără nicio dificultate. Braţele şi picioarele, precum şi alte porţiuni din trupul său păreau normale, doar atât că aveau parcă o strălucire. Era îmbrăcat într-un costum alb.

Este interesant când subiecţii se văd pe ei înşişi şi pe ceilalţi în forme non-umane, în timpul EGVM. Howard Storm a văzut fiinţe care apăreau ca luminiţe sclipitoare fără formă. Când Forrest Hansen a fost întrebat despre EGVM, el a spus: „Eram doar eu. Era ca un fel de... nu puteam să văd niciun trup. Era doar o experienţă strict mentală.” Phyllis Atwater s-a văzut pe sine şi pe alţii cam la fel cum a văzut şi Howard Storm acele fiinţe eterice. Ea a spus: „Pentru prima dată, m-am uitat la mine să văd ce formă aş putea avea şi, spre surprinderea şi bucuria mea, nu aveam nicio formă. Nu eram decât o scânteie de conştiinţă pură, cea mai mică scânteie de lumină imaginabilă. Asta era tot ce eram... Peste tot în jur erau luminiţe ca şi mine, milioane, miliarde, clipind, pulsând, parcă emanând dintr-o sursă necunoscută.”

Sylvia a descris corpul său ca fiind de forma unei meduze, cu apendice mişcătoare. Mai târziu, în timpul experienţei, s-a văzut din nou în corp uman – atât de real, încât ea s-a gândit că trebuie să fi fost vorba de trupul ei.

Un alt aspect unic din experienţa Sylviei au fost acele bule minunate, translucide, galbene şi purpurii, pe care le-a văzut în tunel. Într-una dintre EGVM, Phillis Atwater s-a trezit că e afară din trup şi se întreba ce se va petrece. Iată ce a povestit: „Ce o să se întâmple acum? Nu e nimeni aici? Trebuie să fac ceva sau să spun ceva? Hei, oricine ai fi, ce urmează? Unde mă duc? Ce să fac?
În timp ce gândul meu genera întrebări, au început să se formeze bule în jurul meu. Din nou acele picături, de data aceasta sub formă translucidă. Erau frumoase şi îmi plăceau. Mi-am dar seama în sfârşit că bulele acelea erau gândurile mele transformate în substanţă, dar lipsite de vreo direcţie, mărime sau formă specifică.”

Congruenţa remarcabilă dintre bulele pe care le-a văzut Sylvia şi experienţa lui Pyllis este tipică pentru cercetările EGVM. Ceea ce pare bizar la un moment dat, sau pentru anumite persoane, devine un element obişnuit atunci când apar mai multe informaţii. Acesta este rolul cercetărilor.

(va urma)

yogaesoteric
19 martie 2015