”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 12 iulie 2014

Tehnică de vindecare şi purificare folosind peroxid de hidrogen

Până în prezent se cunosc peste 30 metode de oxiterapie. Ele sunt compatibile cu oricare dintre terapiile naturiste sau homeopate, dar au un efect mult mai redus în combinaţie cu terapiile alopate, deoarece reziduurile care sunt lăsate de medicamentele alopate sunt atât de mari, încât oxigenul transferat în organism prin oxiterapie se consumă rapid prin reacţii cu acestea, nemaiajungând şi la focarul de infecţie. Chiar dacă în anumite cazuri nu se poate renunţa complet la un anumit tratament alopat, este bine, pe cât posibil, să se reducă cantitatea de medicamente, iar acestea să nu fie luate în acelaşi timp cu peroxidul de hidrogen, ci cu cel puţin o oră înainte sau după administrarea acestuia. Iată acum, într-o prezentare succintă, care sunt cele  mai importante metode de oxiterapie:
 – ingerarea pe cale orală de peroxid de hidrogen (H2O2) diluat cu apă (H2O); cel mai bine este să se folosească pentru diluare apă naturală de izvor;
 – în colon: introducerea prin clismă de peroxid de hidrogen (H2O2) diluat în soluţie de apă (H2O) (cel mai bine cu apă naturală de izvor) şi NaCl (sare naturală de bucătărie, dar fără a exagera dozarea acesteia);
 – intravenos: soluţie de H2O2 şi ser fiziologic;
 – intramuscular: soluţie de H2O2 şi ser fiziologic;
 – baia de peroxid de hidrogen (sau duş cu pompa manuală). Cea mai eficientă în această direcţie este baia în care rămânem complet scufundaţi până la gât o anumită perioadă de timp şi apoi se recuperează din nou şi din nou soluţia de peroxid de hidrogen în canistre de apă pentru refolosire;
– injectarea de ozon în sânge;
– inhalarea ozonului care este produs în cantitate suficientă cu ajutorul unor aparate generatoare de ozon;
– ozonarea sanguină prin autohemoterapie;
– ozonarea colonului prin intermediul unui aparat special de insuflare rectală;
– ozonarea sanguină prin afereza poliatomică asistată de calculator.


  Atenţie!!! Datorită efectelor secundare negative care pot apărea din cauza folosirii greşite a concentraţiilor şi a aparatelor respective cât şi în lipsa unei aparaturi de produs ozon medical de înaltă puritate şi de cifră moleculară suficient de ridicată este strict interzis să se experimenteze în condiţii de amatorism metodele de ozonare sanguină!
Metoda simplă şi eficientă de ingerare orală  a peroxidului de hidrogen (H2O2)
 
Atenţie! Nerespectarea strictă a protocolului de administrare a peroxidului de hidrogen (H2O2) poate produce efecte secundare negative!
Dacă în momentul de faţă nu avem nicio afecţiune (boală) vizibilă sau manifestă, atunci se porneşte în terapia preventivă cu o doză de atac de 3 picături de perhidrol pe zi (ce conţine H2O2 în concentraţia de 30%) sau cu 30 picături de apă oxigenată pe zi (ce conţine 3% H2O2). Se pune astfel o picătură de perhidrol (respectiv 10 picături de apă oxigenată) într-un pahar cu 200–250 ml apă (cel mai bine se va folosi atunci pentru diluare apă naturală de izvor) sau eventual la alegere cu sucuri naturale de legume sau fructe, ceai din plante medicinale obţinut prin macerare la rece în apă naturală de izvor), lapte etc. Se beau astfel 3 pahare pe zi, cu 20-40 de minute înainte de masă. Dacă în momentul începerii terapiei ne confruntăm eventual cu răceală, gripă, viroză etc., atunci se începe tratamentul cu o doză de atac de 4 picături de perhidrol în prima zi, iar în a doua zi se reduce la 3 picături şi apoi se creşte din nou la 4 picături de perhidrol în a treia zi. În continuare, în ambele cazuri se mai adaugă o picătură de perhidrol în fiecare zi până când apar primele reacţii de purificare, care de regulă constă în: diaree mai multe zile, transpiraţii intense, strănut, dureri de cap, ameţeli, febră, expectoraţii, secreţii nazale, lăcrimare, tuse, precum şi alte posibile semne secundare de purificare, în funcţie de zonele mai afectate din organism sau care au fost multă vreme afectate.
În această fază se va scădea raţia zilnică de picături cu o picătură şi se menţine apoi constantă cantitatea de picături până la dispariţia completă a acestor simptome (aceasta poate dura de la câteva zile până la două-trei săptămâni) după care, în funcţie de starea noastră lăuntrică vom putea eventual decide, fie continuarea perioadei de purificare prin creşterea treptată a numărului de picături până la o valoare medie convenabilă, fie reducerea numărului de picături cu câte o picătură pe zi şi apoi întreruperea curei (pentru 1-2 luni de zile) dacă organismul nostru a reacţionat prea violent la această terapie. 
O condiţie importantă 
Cura minimă obligatorie cu peroxid de hidrogen este de 21 de zile!!! Maximul îl putem stabili noi înşine, dar minimul eficient este stabilit prin cercetări realizate de către experţii cu o mare experienţă în acest domeniu.Tratamentul cu peroxid de hidrogen se poate realiza fără probleme şi în zilele de post negru. Trebuie să ţinem seama de faptul că organismul nostru poate reacţiona mai mult sau mai puţin violent la acest tratament, în funcţie de toxinele şi factorii patogeni care există în corpul nostru. 

Efecte secundare
Până în jurul valorii de 7-9 picături de perhidrol (soluţie 30% de H2O2 - peroxid de hidrogen  -) la 200-250 ml apă naturală de izvor nu mai apare nimic deosebit (la un om relativ sănătos şi echilibrat), dar peste această doză poate apărea în unele cazuri starea de greaţă şi vomă. Pentru a păstra un echilibru, pentru a asigura o oxigenare foarte bună, cât şi pentru o întreţinere în stare excelentă a tubului digestiv, nu este nevoie să depăşim 7-9 picături de 3 ori pe zi în câte un pahar de apă (naturală de izvor). Dacă dorim să utilizăm această metodă simplă nu în scopuri profilactice, ci chiar în tratamentul efectiv al anumitor boli, atunci este necesar să depăşim cantitatea, dar în acest caz vom bea mai întâi o jumătate de pahar (gata dozat), iar a doua jumătate o vom bea peste 7-15 minute, astfel încât să evităm cât mai mult posibil eventuala stare secundară de greaţă. Ne întindem apoi în pat sau la sol (cu capul orientat la Nord şi picioarele la Sud) timp de zece minute şi ne relaxăm profund, după care vom realiza (dacă deja am învăţat aceasta) câteva (7-8) respiraţii yoghine complete, în aer curat. După alte aproximativ 15 minute, putem mânca (dacă dorim). Putem de asemeni combina (este chiar indicat) picăturile de perhidrol cu ceai de plante medicinale, obţinut prin macerare la rece în apă naturală de izvor, cu lapte sau cu sucuri naturale de fructe sau legume sau putem adăuga în paharul cu apă pe care o bem o picătură dintr-o esenţă naturală volatilă foarte plăcută la gust sau miros, cum ar fi uleiul natural de mentă, de portocale, de lămâi, de mere etc. Ceaiul din plante medicinale, obţinut prin macerarea la rece în apă naturală de izvor, nu trebuie să fie foarte rece şi nici cald, pentru că dacă este cald peroxidul de hidrogen se descompune foarte repede. Cel mai bine este ca acesta să aibă temperatura corpului. S-a constatat că senzaţia de vomă poate să reapară uneori cam în jurul valorii de 20 de picături.

 Sfaturi practice
 Dacă nu avem frigider pentru a păstra în el  laptele sau sucurile din fructe, atunci putem introduce în ele o doză de perhidrol (soluţie 30% de H2O2), de aproximativ 25 de picături/litru, iar  acest mod de a proceda le va menţine nealterate chiar şi 3 săptămâni, deoarece atunci orice proces de fermentaţie este oprit prin uciderea rapidă a bacteriilor. Vasele (sticlele) în care păstrăm laptele sau sucurile trebuie să fie închise ermetic, altfel în ele vor intra alte bacterii.
Soluţia utilizată pentru băut se prepară şi se consumă repede, după care ne vom clăti imediat gura cu apă curată (de 3-4 ori la rând), altfel plombele dentare vor fi serios afectate de soluţia de peroxid.

Este foarte bine să reţinem că oxigenul va oxida şi va elimina aproape întotdeauna din organism şi din mediul  ambiant tot ceea ce este nenatural sau depreciat. Dinţii cariaţi şi netrataţi vor fi oxidaţi rapid deoarece au smalţul distrus. Tartrul dentar poate fi astfel rapid eliminat dacă vom face gargară  timp de maxim 30 secunde cu apă oxigenată (ce conţine 3% H2O2), fără a o înghiţi, după care în mod obligatoriu vom clăti gura (de 3-4 ori), timp de mai multe minute încontinuu, cu apă curată (naturală de izvor). 


Efecte benefice 
După numai una sau două săptămâni de tratament corect şi consecvent apar primele semne pozitive care vor indica faptul că procesul de purificare a început. Printre acestea vom constata că urina şi fecalele noastre nu mai au miros. Urina noastră capătă atunci o culoare uşor gălbuie, cristalină sau poate deveni chiar incoloră. Digestia şi respiraţia noastră vor fi mult îmbunătăţite; întregul traseu al aparatului respirator va fi purificat, iar după mai multe luni de practică a acestui tratament vom putea constata în plan psihomental următoarele efecte: limpezirea minţii, calm profund lăuntric, nevoia zilnică de somn va fi redusă cu cel puţin 2-3 ore, putere de concentrare crescută datorită oxigenării ample şi profunde, amplificarea magnetismului individual (biocâmpul eteric), purificare sanguină excelentă - după un an de zile de cură neîntreruptă -, trecerea rapidă de la starea de somn la cea de veghe şi eliminarea gradată a stărilor de inerţie, de somnolenţă şi mahmureală, care apar mai ales dimineaţa la trezire. Cercetările au confirmat că oxigenul este singurul element din univers care are, printre altele, proprietatea de a  reface rapid şi profund sistemul imunitar, celulele şi organele.

SURSA: yogaesoteric

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu