..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

marți, 6 mai 2014

Informare în ceea ce priveşte situaţia actuală şi din lunile următoare a omenirii, din perspectivă extraterestră


Raportându-ne la evenimentele care se vor petrece în următoarele luni (până în septembrie), cel mai important aspect pe care dorim să-l subliniem este FRICA de care s-ar putea lăsa cuprinşi cei mai mulţi oameni. Această emoţie negativă, atunci când domină fiinţa umană, provoacă mult rău atât la nivel individual, cât şi global (în ceea ce priveşte transformările ce vor avea loc pe Pământ în toate domeniile de activitate). Începând cu lunile care vor urma, aceste transformări vor deveni din ce în ce mai clare, dezvoltându-se în anii care urmează.

Chiar dacă nu este totdeauna manifestată în mod evident, frica poate fi nuanţată, luând de cele mai multe ori forma NEGĂRII. Într-un astfel de caz, ea este FRICA DE NECUNOSCUT, care înseamnă de fapt FRICA MANIFESTATĂ ÎN FAȚA TRANSFORMĂRILOR IMINENTE ce vor avea loc în viaţa noastră.

Descoperirile şi dezvăluirile ce vor începe să apară cu precădere din a doua jumătate a lunii iulie vor pune la încercare reacţia instinctivă a multor fiinţe umane. Controlul FRICII este fundamental în perioada actuală, mai ales din perspectiva revelării existenţei vieţii extraterestre şi a legăturilor anumitor civilizaţii extraterestre cu planeta noastră şi cu omenirea. Este deci imperios şi chiar stringent necesar ca frica să fie eliminată, deoarece ea blochează foarte mult posibilitatea de acţiune şi ajutorul minunat pe care fiinţele extraterestre benefice ar putea să ni-l ofere din preaplinul lor.
Din această perspectivă, noi dorim să subliniem în special aportul civilizaţiei siriusiene din sistemul Sirius A care, prin intermediul echipajului navei-mamă Anais, ce se află în apropiere de Pământ, în plan eteric, menţine un echilibru foarte necesar în aceste timpuri dificile şi contribuie foarte mult la pregătirea saltului vibrațional al omenirii şi al planetei noastre.
Pentru cei care au urmărit deja filmul nostru documentar: „Cometa Ison. Evenimentul. Adevărul despre ele” lucrurile sunt destul de clare. În cadrul acestui film s-a prezentat chiar răspunsul comandantului navei-mamă, care este siriusiana AMUN, în ceea ce priveşte ajutorul pe care ei ni-l pot oferi. Siriusienii sunt fiinţe extraterestre avansate din punct de vedere spiritual, care cunosc foarte bine legile de manifestare ale Universului, acţionând în deplină conformitate cu acestea. Tot ceea ce ei fac este subliniat de necesitatea existenţei ARMONIEI şi de respectarea LIBERULUI ARBITRU al fiinţelor umane.
Totuşi, AMUN a subliniat faptul că, pentru ca ei să ne poată ajuta, este necesar în primul rând ca noi înşine să acționam, să cerem şi să chemăm acest ajutor, deoarece fără această iniţiativă a noastră, siriusienii nu pot face nimic. Este adevărat, nu suntem singuri, în sensul că ei ne sunt mereu aproape şi gata să ne ajute; dar ei nu pot face ceea ce ne este nouă dat să facem. Cu alte cuvinte, fără aportul fiinţelor umane, nu se face nimic. Aşa se explică iniţiativele noastre în această direcţie, legătura noastră cu ei (cu siriusienii) şi apelurile noastre către voi, pentru că deschizându-vă către realitatea lor existenţiala, vă deschideţi practic către o nouă lume, spre care mulţi dintre voi nici măcar nu aţi îndrăznit să visaţi până acum.
EVENIMENTUL despre care s-a vorbit în film, ca manifestare energetică extraordinară şi profund transformatoare la nivel spiritual pentru întreaga omenire, va avea loc negreşit, chiar dacă unii nu cred aceasta. Siriusienii ne-au transmis într-un mod ferm şi fără echivoc că EVENIMENTUL va reprezenta saltul vibrațional fundamental pe care omenirea îl va trăi în curând.
Mai mult decât atât, tot ei ne-au spus că, datorită devansării anumitor evenimente şi situaţii (cu aproximativ 3 ani) faţă de cursul lor normal, se va putea realiza un transfer de energie subtilă din viitor, adică de după translaţia vibrațională a Pământului şi a omenirii, transfer care va aduce în prezent focare de manifestare energetică a ceea ce urmează să fie în viitor, în scopul realizării mai uşoare şi totodată mai rapide a transformărilor la nivel spiritual ale omenirii. Efectele evidente ale unor astfel de manifestări energetice, prin intermediul unor portaluri, vor putea fi resimţite cu precădere după încheierea celor trei implementări energetice realizate de „cometa Ison”; ultima dintre acestea va avea loc la începutul lunii iulie, anul curent.
Cu alte cuvinte, în această vară se vor simţi şi se vor manifesta primele rezultate atât în plan spiritual cât şi în plan tehnologic, cultural şi social, ca urmare a eforturilor depuse până în prezent şi a transformărilor subtile care au avut deja loc pe Pământ. Vor fi, de asemenea, făcute descoperiri extraordinare la nivel arheologic şi dezvăluiri uluitoare despre istoria reală a omenirii. (Vom prezenta detalii în acest sens într-un documentar de informare ce va apărea în curând pe YouTube sub sigla GALACTIS).
Activitatea centrului nostru de rezonanţă spirituală şi de contact cu civilizaţiile extraterestre benefice (în special cu civilizaţia siriusiană, din sistemul Sirius A) deja a devenit puternică, atrăgând tot mai multe fiinţe umane care sunt interesate de acest domeniu. 
De asemenea, răspunsul internaţional este extraordinar şi diferenţiază o anumită pătura autentică a celor care simt interes pentru această activitate. Sincronicităţile uluitoare care apar aproape la tot pasul, conferinţele şi interviurile internaţionale care sunt susţinute de noi, relatările deosebite care ne sunt trimise şi aspiraţia anumitor persoane, chiar din străinătate, care ne ajută in mod constant arată fără dar şi poate trendul ascendent pe care iniţiativa noastră îl are în ultimele luni.
În perioada care urmează vom prezenta mai multe documentare şi informaţii inedite, care vor clarifica şi mai bine aspectele la care ne-am referit, precum şi elemente care ţin de originea adevărată a fiinţei umane şi succesiunea unora dintre civilizaţiile străvechi de pe planeta noastră. Vom prezenta, de asemenea, într-o altă serie de documentare, elemente fundamentale despre formarea galaxiei noastre şi despre cauzalităţile care stau la baza unor astfel de fenomene galactice, aşa cum ne-au fost ele înfăţişate de o conștiință-spirit foarte evoluată spiritual, de sorginte siriusiană, al cărui nume este Nagal.
Dorim ca un număr cât mai mare dintre voi să înţeleagă corect aceste informaţii şi să simtă autenticitatea din spatele lor. Vom deveni astfel o forţă spirituală redutabilă, un pol fundamental al transformărilor extraordinare ce vor marca în curând întreaga omenire.

SURSA: http://www.galactis.net
(Sublinierile și unele corecții ortografice îmi aparțin; C.M.)

Un comentariu:

  1. Aceste stiri sant in sfarsit in faza de IMPLINIRE.MULTI CA MINE ASTEAPTA FINALITATEA INCA DIN ANII TRECUTI.BAGAJUL DE CUNOSTINTE IN DOMENIU REALIZAT DE-A LUNGUL ANILOR SPER SA FIE O RAMPA DE INTELEGERE LA NIVELUL RATIONAMENTULUI A FENOMENULI GALACTIC LA CARE SANTEM CO-PARTICIPANTI,MOMENTUL CAND DISPENSA DIVINA A DECIS CA E VREMEA CA SI UMANITATEA IN INTREGUL EI VA IESI DIN INTUNERICUL MIILOR DE ANI.AR FI-CRED DE BUN AUGAR CA NOI CARE CAT DE PUTIN INTELEGEM CURSUL EVENIMENTELOR SA DUCEM MESAJUL TUTUROR-ZIC SI EU,CA N-AR FI RAU........GeorgedeDrobeta

    RăspundețiȘtergere