Călătorie în Himalaya

Postat la: 12.12.2013 

Himalaya este locul în care cerul se întâlneşte cu pământul. Mintea se uneşte cu inima. Iar sufletul se deschide asemeni unei ferestre pentru a primi binecuvântările înaintaşilor în ale spiritualităţii.

Când ajungi din atmosfera fierbinte şi încărcată a oraşului Delhi pe valea râului Parvati, situată în districtul Kullu, e ca şi cum ai păşi pragul Raiului. Iar intrarea este de-a dreptul spectaculoasă, căci în Bhuntar apele tumultoase şi maronii ale râului Parvati se topesc printr-un joc fascinant în limpezimea verde a râului Vyas. Cocoţată pe acoperişul autobuzului, asemeni altor turişti, savurez cu nesaţ priveliştea, bucurându-mă în acelaşi timp de aerul curat şi răcoros.Sunt la a doua mea vizită în India şi simt din plin cât de mult mi-a lipsit atmosfera parcă mereu în sărbătoare a acestei ţări, căldura sufletească a oamenilor, simplitatea minţii lor şi bunătatea plină de naturaleţe. Autobuzul pare să depună un efort serios pentru a urca pe drumul îngust, săpat în stâncă, asemeni tuturor drumurilor din Himalaya. E ca şi cum trebuie să treci un test pentru a pătrunde în acest ţinut de basm, să-ţi învingi propriile temeri şi frica de moarte.  

Fulgerele care nu distrug.

O infecţie la plămâni apărută subit mă face să întrerup ascensiunea pentru aproape o săptămână şi să rămân în Kasol, un mic sat de munte, sub îngrijirea unui entuziast medic ayurvedist. Această suferinţă fizică are darul să mă înveţe multe, mă pregăteşte parcă pentru experienţele spirituale ce vor urma. Constat cu umor că ajung acum să-mi depăşesc şi frica de păianjeni prin simplul fapt că, neputând să mă ridic din pat, urmăresc mare parte din zi mersul legănat al prea-bine dezvoltatelor specimene de Himalaya. Simt totuşi mereu mâna Providenţei Divine care mă protejează şi mă ajută să înţeleg lucruri noi. Şi astfel, deşi trăiesc experienţe-limită, văd că acestea îmi purifică şi îmi transformă viziunea asupra vieţii, asupra morţii, asupra iubirii. Observ cum Dumnezeu se joacă în felul său năstruşnic, plin de inocenţă, cu noi, cu fiecare dintre noi. N-am intrat în cea mai bună stare posibilă pe uşa spitalului Y.M. din Bhuntar unde urma să-mi fac nişte analize medicale. Eram uşor slăbită şi decepţionată că trebuia să-mi întrerup călătoria şi, de asemenea, îngrijorată de evoluţia bolii.

Speranţa mi-a revenit în suflet şi m-am simţit brusc luată în braţe de Dumnezeu când, de pe peretele din faţă, m-a întâmpinat un chip cunoscut, cu un zâmbet larg şi dătător de încredere. Paramahansa Yogananda. Şi atunci am realizat că Y.M. Hospital era de fapt Yogananda Mission Hospital..

Şederea în Kasol mă familiarizează cu nenumăratele legende locale. Întrucât Parvati este consoarta mistică a lui Shiva, întreaga vale este presărată doar cu temple închinate lui Shiva (pentru a exprima parcă suprema ei devoţiune). Aici îşi au sălaşul asceţi, maeştri spirituali şi peşteri pentru retrageri spirituale. De altfel, întreaga regiune Kullu este cuprinsă de acest spirit shivaic, iar mărturie sunt nenumăratele locuri sfinte şi povestiri legate de fiecare dintre ele. 

Templul Bhijali Mahadeva este construit în vârful unui deal de lângă platoul ce este în fiecare an teatrul unor serii de fulgere strălucitoare şi viu colorate extrem de interesante. Sătenii consideră că sunt manifestările lui Rudra Shiva mai ales că, într-un mod curios, aceste fulgere nu au distrus niciodată nimic. După o săptămână, parcă renăscută şi ceva mai întremată, pornesc din nou urcuşul de-a lungul văii râului Parvati.

Devata ajută la exorcizarea bolnavei.

Legenda spune că apele sfinte şi fierbinţi din Manikaran (1737 m altitudine) sunt lacrimile preafrumoasei Parvati care plânge de dorul mult iubitului Shiva. Sute de mii de pelerini vin aici în fiecare an să aducă un omagiu cuplului divin, căutând să-şi trezească în suflet setea arzătoare de Dumnezeu. La fiecare răsărit de soare, dârele de fum ale focului sacrificial din templul central, închinat lui Shiva, se împletesc cu aburii sulfuroşi ai izvoarelor ce ţâşnesc din gura pământului şi se revarsă mai apoi în valurile reci ca gheaţa ale râului Parvati.O familie modestă de nepalezi ne serveşte prânzul şi savurez cu încântare gustoasele mo-mo, un fel de pateuri umplute, coapte pe aburi - deliciul populaţiilor din regiunile muntoase ale Asiei centrale.Îmi urmez drumul şerpuitor printre munţi, în timp ce la picioare se desfăşoară viziunea  neîmblânzită a râului Parvati, iar deasupra pereţii abrupţi ai Himalayei. Ajung în Varshani. Aici se sfârşeşte şoşeaua, lăsând să se întrevadă doar potecile de munte. De la o altitudine de peste 2000 de metri, privesc în urmă la valea râului Parvati şi, aşa cum se deschide, observ că are aparenţa miraculoasă a unui yoni. O matrice sacră din care se nasc mereu lumi, zei şi oameni.Musonul ne face să mai aşteptăm câteva zile în apropiere de Varshani, până când cărările îmbibate deja de apă se mai zvântă. Următorul popas este în Naktan, un sătuc de munte cu copii curioşi şi case din lemn, simple şi luminate de florile multicolore din jur. Seara urmărim un spectacol la care străinii sunt mai rar acceptaţi: exorcizarea unei femei din sat prin invocarea zeităţii locale (devata). O reprezentare rudimentară a zeiţei Durga, aşezată pe un fel de lectică împodobită, purtată de patru bărbaţi. Ceremonia se desfăşoară sub privirile atente ale sătenilor, care au venit cu mic cu mare. Femeia este  grav bolnavă de ceva vreme, iar bătrânii satului au decis că devata o va ajuta, dacă i se va cere ajutorul. Pentru un occidental, întreaga ceremonie poate părea puţin sălbatică datorită strigătelor, cântecelor devoţionale sau focurilor ce se înalţă până târziu în noapte. Nu poţi să nu observi însă că sătenii, în simplitatea sufletului lor, se roagă cum ştiu ei mai bine pentru fiinţa aflată în nevoie. A doua zi, dis-de-dimineaţă, pornim spre ashramul lui Pagal Buri Baba, situat la picioarele cascadei Rudranaga. Sfântul este un nonconformist care, după câte spune însoţitorul meu, la cei 84 de ani ai săi sare sprinten ca o căprioară pe stâncile potecilor din împrejurimi. Trebuie să mă mulţumesc doar cu povestirile care circulă despre el, întrucât, după ultima sa năzbâtie (când, cu ajutorul unei mantra a dat foc unor case dintr-un sat învecinat, pentru a da o lecţie unor oameni prea hrăpăreţi), a simţit că e mai bine să plece într-un pelerinaj.

N-au coborât în sat de şase ani. Rudranaga este unul dintre locurile favorite de pelerinaj ale saddhu-şilor, în special a celor ce locuiesc retraşi în peşterile din împrejurimi. Localnicii vin aici adesea pentru a face sacrificii şi a aduce ofrande. Legenda spune că Shiva ar fi meditat aici pentru o mie de ani, iar că la sfârşitul acestei perioade, un şarpe uriaş şi-ar fi făcut apariţia din munte, venerându-l pe zeul ascet. Cascada nu ar fi altceva decât corpul metamorfozat al şarpelui. Meditaţia pe care o fac chiar la poalele marii căderi de apă mă surprinde prin forţa ei, dar şi pentru faptul că îmi confirmă spusele localnicilor. Aceştia cred că, deşi zgomotul ei este mare, cascada are puterea de a linişti mintea, pe care o ajută să se interiorizeze. Un saddhu care mai ştie puţină engleză îmi explică fenomenul: sunetul cascadei este atât de puternic, încât acoperă orice manifestare a minţii proprii. Îmi continui urcuşul în amonte, spre ultima destinaţie a călătoriei, Khirganga, locul cel mai sfânt al întregii văi, la peste 3000 de metri altitudine.
Se spune că, într-o zi, Parvati îl aştepta pe Shiva si a pregătit pentru el tradiţionala mâncare a yoghinilor din lapte şi orez (khir). Atunci când preaiubitul ei soţ s-a întors acasă, emoţionată, ea a atins cu piciorul vasul cu orez. Astfel ne explică un pelerin apariţia apelor calcaroase fierbinţi ce conferă culoarea albă vegetaţiei şi pietrelor pe care le ating. Printr-o divină sincronicitate, meditaţia hiatusului anual o realizez chiar aici, pe creasta munţilor Himalaya. Evoc în inimă spirala yang din Costineşti, şi mă simt mai prezentă ca niciodată acolo. Stările sunt copleşitoare prin intensitatea şi ineditul lor.
Conştientizez că adevărata prezenţă într-un anumit loc se realizează în chiar sufletul tău, iar graţia lui Dumnezeu se poate revărsa asupra ta indiferent de timp şi spaţiu, importante sunt aspiraţia şi deschiderea inimii. În următoarele zile, mii de vizitatori vin în pelerinaj la micul templu. Este festivalul anual închinat lui Shiva. Oamenii intonează cântece devoţionale până spre răsăritul soarelui. Atmosfera de sărbătoare cuprinde întreg versantul. Ştiu cât de dificil este să ajungi în acest loc (mai bine de patru ore de urcuş pe un traseu dificil, prin pădure, pe teren abrupt, adeseori umed şi alunecos). De aceea sunt uimită de aspiraţia localnicilor de a-l venera pe Shiva aici, căci unii vin chiar şi de la câteva sute de kilometri distanţă, bătrâni şi copii deopotrivă.Mă împrietenesc cu un bătrân ascet ce trăieşte aici, retras de peste patruzeci de ani. Discipolul său, Kailash Giri, un tânăr firav cu un zâmbet fermecător prin inocenţa lui, îi este alături de mai bine de doisprezece ani şi pare netulburat de asprimea vieţii pe munte. În timpul vizitei pe care le-o fac, îmi descriu cu naturaleţe peisajul din timpul iernii (de multe ori nu pot ieşi zile la rând din casa lor săpată în munte) şi greutăţile cu care se confruntă. Ei n-au mai coborât în satele din apropiere de mai mult de şase ani. Se hrănesc doar cu ierburi, rădăcini şi puţinul pe care îl mai primesc de la vizitatori.

Am păşit pe urmele miresei lui Shiva . În zilele care urmează, caut să mă dedic mai mult practicii spirituale şi să simt cât mai bine încărcătura specială a acestui loc. Caut apoi, în meditaţii, să-l simt pe bătrânul Himalaya, părintele (conform legendei) frumoasei Parvati, manifestându-se prin pereţii înalţi de stâncă ce străjuiesc valea. Caut să o întrezăresc pe minunata sa fiică în practica sa devoţională de a atinge uniunea cu Realitatea Supremă a lui Dumnezeu. Peisajul este magic. Nu pot să mă opresc să nu escaladez muntele.

Ajung astfel la peşterile în care se spune că ar fi realizat retrageri spirituale cei doi fii ai cuplului divin Shiva şi Parvati, şi anume Kartika şi Ganesha. Îmi umplu sufletul cu vibraţiile magice ale sălaşurilor săpate în piatră, în care au locuit retraşi asceţii din împrejurimi. Fac zilnic meditaţii Laya yoga de comuniune cu Shiva, la micul templu ridicat în partea de sus a platoului, pentru a putea simţi puterea locului. Şi, la un moment dat, în timpul unei asemenea meditaţii, am revelaţia că Parvati sălăşluieşte chiar în interiorul meu, sub forma lui Kundalini Shakti, în Muladhara chakra şi că tot ea aspira plină de o arzătoare dorinţă să se unească cu mirele ei spiritual, Shiva, în chiar creştetul capului, în lotusul cu o mie de petale - Sahasrara. Multă vreme rămân martorul tăcut al acestei uniuni mistice ce are loc chiar în fiinţa mea. Fericită că am putut asista la acest sublim spectacol, deschid ochii şi regăsesc această uniune dintre Shiva şi Parvati în tot ce mă înconjoară, de la sărutul apusului de soare ce mângâie vârfurile albe ale munţilor Himalaya, până la firele de iarbă umezite de răsuflarea pământului.

În depărtare, Kailash Giri îmi face semn cu mâna. A doua zi în zori urmează să plece în pelerinaj spre izvoarele râului Parvati, gheţarul din Mantalay, împreună cu un tânăr profesor de sanscrită de la Universitatea din Ierusalim. Şi, pe măsură ce silueta lui subţire se pierde printre pinii himalayeni, gândurile mele se pierd şi ele, undeva în drum spre o nouă destinaţie. Multe peripeţii mă aşteaptă acum în cale. Peretele de stâncă ce se înalţă privirii reduce la tăcere orice gând ce ar îndrăzni să se iţească.

de Feika Timoce

SURSA: http://www.yogamagazin.ro/articol/816/cltorie-n-himalaya-2.html.

(pentru conf. C.M.)