..................................................................................................PENSIILE SPECIALE ȘI FONDURILE ALOCATE PARTIDELOR POLITICE DIN BUGETUL STATULUI SUNT ILEGALE ȘI REPREZINTĂ FURT DIN AVUȚIA NAȚIONALĂ

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 3 noiembrie 2013

Protestez !



NU ESTE NECESAR CA TOȚI SĂ FIȚI DE ACORD CU CELE DE MAI JOS.

    Nu înţeleg de ce ţipă Ponta si Băsescu la mine. De ce mă ameninţă că intră România în  colaps. În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.     
    Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau  fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe  orătăniile din bătătură.
    Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape  nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps.  În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. 
Va fi, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
    Acum aud că România se duce fix în faliment. Iar guvernantii mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea,15% din pensia mea.
Mă uit la Ponta si la cei ce se perindă zilnic la televizor: nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul nici Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate. Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.
     - Da. Aparatul de Stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş.Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru.
     - Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi,
PDL, PSD PNL si gâscuțele mai mici: PC, UDMR, Partida romilor, partidele minuscule cu tenta de reprezentant minoritati, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab!
      Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.
    - Aţi spart instituţiile Statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
    - Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.
Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.Capușe lacome,corupte si fară control,ce fac ca legea si bunul simt sa nu se intâlnească nicicând.
    - Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
    - Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.
    - Nu mama-mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministerele conduse de voi, clasa politică, au  făcut-o. Prefecturile voastre, Consiliile voastre judeţene, Primăriile voastre.
    - Nu populaţia a prăpădit banii statului - sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani, pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştrii voştri, ai clasei politice.
    - Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui ?! Pe ăştia pe care-i tăiaţi de la pensionari !
    - V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi instituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
     - Nu populaţia se află în A.G.A. şi C.A. din Companiile şi Băncile de Stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
     - Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică.
    Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de anterior şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.
Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri !
    Veniţi, acum, cu obrăznicie, cu tupeu și nerușinare, să mă trageţi de urechi pe mine, să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă!!
Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere.
Cu ce curaj ? Cu ce moralitate ? Câtă nesimțire ! ...
Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, de medical care se zbate sa salveze viata romanului, dar si a voastra, restructuraţi-vă întâi pe voi !
Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi. După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.
După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui gras, de 500, sau de 600 de lei.
     1.Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.
     2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public.
 Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame !
      3. Luaţi-vă clientela politică din toate A.G.A şi C.A. ale Companiilor de Stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
      4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul ?
      5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din
 Companiile de Stat, din parcurile industriale !
     6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele / primăriile / consiliile judeţene cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
     7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru, mita, șpăguiala si incorectitudinea. Oamenii voştri, ai partidelor, protejează, feresc si îndruma  intretinerea situatiei confuze. Îi apără (cu  implicarea organelor Statului), să nu-i descopere pe cei ce incalca legea. Șpăguiala nu are frontiere partinice. Se ia si se imparte frateste. Aceasta reprezinta liantul incalcarilor legilor. Pe toti acestia ii apără de lege, prin incalcarea legilor, in detrimentul omului sincer, neprotejat si aflat in afara acestui cerc de protejati.
     8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări, de oamenii cinstiti si (pana acum) rabdatori. Asta este România, domnule Băsescu ! Asta este Romania, domnule Ponta !
O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi, ascultători, mult prea blajini, tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde ! Ei nu ţipă. 

Daţi mai departe acest protest, la toţi prietenii şi cunoscuţii, poate aşa o să ne trezim şi o să le dăm ce merită acestor adunături mafiote de golani.

Tudor Maia; Kathy_iacob @yahoo.com;Tamara_lifenet@yahoo.com etc.
 (pentru conf.C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu