Mesaj din partea Federației Galactice a Luminii
Ce sunt emoția și
relaxarea? Astăzi, dragilor, vrem să discutăm despre alegerile pe care le
faceți atunci când vă angrenați în activitățile cotidiene și modul în care vă
relaxați, dată fiind importanța lor în trăirile voastre afective, starea de
stres, creșterea presiunii sângelui, nivelul de adrenalină etc.
Vedem pe mulți
dintre voi alergând de colo colo, agitându-se în fel și chip, în incercarea de
a stoarce cât mai mult din posibilitățile pe care vi le-ar putea oferi momentul.
Dragilor, vă asigurăm că asemenea
comportament, asemenea tip de agitație nu vă este benefic; el duce numai la
epuizarea minții și corpului vostru fizic. Nu susținem că ar trebui să
lânceziți, să nu faceți nimic pentru voi, pentru familia voastră sau pentru
societate. Spunem doar că ar trebui ca ritmul în care, majoritatea dintre voi,
lucrează în scopul obținerii unui rezultat material, trebuie redus la nivelul
la care nu vă epuizează. Epuizarea este cu atât mai mare cu cât activitatea o
desfășurați din obligație, împotriva dorițelor voastre intime.
Cu deosebire în
această perioadă, sfatul nostru este să petreceți mai mult timp cu voi înșivă, rezervându-vă
intervale suficiente de odihnă, meditație, contemplație și relaxare. Numai
astfel vă puteți păstra echilibrul și liniștea, atât de încercate în acest
ultim an al ciclului cosmic care acționează și asupra planetei și sistemului
vostru planetar.
Din păcate, mulți consideră că soluția cea mai bună care le asigură liniștea este televizorul. În principiu, televiziunea ar trebui să vă ajute să vă regăsiți liniștea și calmul. Pentru cei care au un nivel de selectivitate mai rafinat, mai spiritual, programele tv. pot ajua cu adevărat. Un film educativ, un film care aduce în discuție o problemă de viață rezolvată în spiritul iubirii aproapelui sau iubirii pentru Dumnezeu, un film documentar care vă introduce în tainele vieții diverselor forme de viață existente pe planetă, un film care demonstrează curajul sau actele de apărare și promovare a spiritului de dreptate, lecțiile predate despre metode și tehnici de păstrare a sănătății etc. pot fi utile telespectatorului. Din nefericire, marea majoritate dintre voi caută altceva în programele de televiziune: scandaluri, vendetă, lupta contrariilor, partizanate politice, evaluări financiare (mai tot timpul alarmante), scene terifiante cu accidente, rezultate cu morți și răniți, jafuri, crime, violuri, catastrofe, filme de groază sau porno etc.
Din păcate, mulți consideră că soluția cea mai bună care le asigură liniștea este televizorul. În principiu, televiziunea ar trebui să vă ajute să vă regăsiți liniștea și calmul. Pentru cei care au un nivel de selectivitate mai rafinat, mai spiritual, programele tv. pot ajua cu adevărat. Un film educativ, un film care aduce în discuție o problemă de viață rezolvată în spiritul iubirii aproapelui sau iubirii pentru Dumnezeu, un film documentar care vă introduce în tainele vieții diverselor forme de viață existente pe planetă, un film care demonstrează curajul sau actele de apărare și promovare a spiritului de dreptate, lecțiile predate despre metode și tehnici de păstrare a sănătății etc. pot fi utile telespectatorului. Din nefericire, marea majoritate dintre voi caută altceva în programele de televiziune: scandaluri, vendetă, lupta contrariilor, partizanate politice, evaluări financiare (mai tot timpul alarmante), scene terifiante cu accidente, rezultate cu morți și răniți, jafuri, crime, violuri, catastrofe, filme de groază sau porno etc.
Însă, oricum ar
fi, vizionarea depășind o limită rezonabilă de timp, nu face deloc bine
corpului și minții voastre. Televiziunea crează dependență, este ca un fel de
drog, și, ca orice drog, nu poate face decât rău ființei umane.
Și, dacă ar fi
numai atât…..
Majoritatea televiziunilor (în special
private) sunt înființate nu pentru a vă distra sau informa ci pentru A VĂ
MANIPULA.
Există acum pe planeta voastră diverse și sofisticate tehnici (aduse de
întunecați) care se utilizează în televiziuni pentru CONTROLUL SUBTIL (n.m.
subliminal) AL MINȚII privitorului.
Această uneltă a
cabalei întunecate a fost cu grijă perfecționată de savanți ai răului, ea având
două componente distincte:
* să creeze
dependență, ceea ce revine la faptul că “cel căzut în plasă” va petrece din ce
în ce mai mult timp în fața televizorului și,
* în acest timp,
i se vor introduce în minte informații cu conținut malefic, agresiv, de ațâțare
împotriva celor pe care întunecații i-ar dori desființați. Practic este o
metodă de recrutare a slugilor, de prozelitism.
* prin tehnici speciale, specialiștii întunecaților,
copiază programul mintal al “capturii” , adică citesc tiparele gândirii celui
învestigat, cu particularitățile fiecărei minți, prin care se descoperă cele
mai lesnicioase modalități de a-l manevra subtil (pornind de la tabieturi,
tendințe native, pasiuni, dorințe, frustrări, abilități etc). Programul modificat de specialistul întunecat
este reintrodus în mintea pasionatului de programe tv. “mai deosebite”. După
implementarea programului, convenabil modificat, întunecații pot scoate sau
introduce orice fel de informație din/în mintea “ostatecului”, care, niciodată nu
va bănui că ceea ce-i trece prin minte este un gând indus din afară.
Dragilor, odată
implementat, acest program va fi aproape imposibil de eliminat. Exorcizarea
care se impune, scoaterea sau distrugerea acestui program, se poate face NUMAI
printr-un act de voință extraordinară, din partea celui agresat.
Cea mai sigură
și lesnicioasă metodă de a nu deveni prada acestei agresiuni este una de natură
profilactică, preventivă:
- nu vă pierdeți timpul în fața televizorului,
- vizionați NUMAI programe documentare, de
știri de calitate, culturale, de divertisment, educative, sport neagresiv - mai
ales sporturile de echipă). Nu este deloc greu să discerneți care sunt
programele care nu vă manipulează gândirea (aceasta, în situația că nu ați devenit deja “capturi”).
(Nota C.M.: La noi,
orice om “neafectat” știe că posturile de televiziune Antena 3,2,1, România Tv,
Realitatea, Mony Channel și OTV, sunt posturi cu destinație manipulatoare. Postul
ultra-populist OTV este unul de o factură aparte, în sensul că folosește o tehnică
de disimulare nesesizabilă de naivi. Un singur exemplu: plagiatului ordinar,
evident și dovedit al lui Ponta i-a alăturat “plagiatul” președintelui Traian
Băsescu, care s-a dovedit a fi o intoxicare, un neadevăr, cel în cauză nesusținând
niciodată o teză de doctorat. A reacționat CNA-ul? Cum să reacționeze când
primește ”atenții” grase de la DD, pe care, chipurile, îl amendează din când în
când.?
Ați observat cu
siguranță că, ori de câte ori OTV-ul
critică, pentru fapte reale politica murdară a USL, nu scapă ocazia de a
introduce în aceeași “oală” și PDL-ul, sau noua grupare politică a lui MRU.
Scopul unic al tânărului manipulator D.D. este de a împroșca cu noroi pe toată
lumea, pentru ca oamenii să nu mai știe care-i bun și care-i rău, și, în acest
fel, să se creeze impresia că PP-DD este singurul partid care ține cu poporul.
Din păcate, această politică subversivă are priză la cei ignoranți, gata să
creadă că, iată, s-a născut MESIA pe plaiurile mioritice. Acest fals poate fi
demonstrat cu întrebări simple de genul: cum de un tânăr, fără capacități deosebite, a reușit doar în câțiva
ani să se îmbogățească, când marea majoritate a celorlalți, unii mult mai
capabili decât el, nu-și pot găsi nici
măcar un loc de muncă? Explicația pe care a dat-o, într-unul dintre
interminabilele lui prezențe pe ecran, DD și-a justificat averea prin sumele pe
care le încasa când apărea el, pe ecran -1500 $/minut!! , adică aproape cât
indemnizația președintelui țării pe o lună. Să zicem că ar fi fost așa: oricât
ar avea acest individ mintea de pervertită, tot ar fi trebuit să înțeleagă că
acei bani erau primiți pe nemuncă și că se impunea, nu să-i refuze, căci precis
erau de la alți escroci, ci să facă acte de caritate, să ajute săracii, să
construiască locuințe pentru nevoiași, cămine de bătrâni, școli ori grădinițe
etc, etc. Dimpotrivă, cu venitul ilicit a cumpărat relații, slugi, iahturi,
elicoptere, mașini, case etc.
Ii critică,și bine
face, pe marele hoț Dan Voiculescu –
căruia, de altfel, i-a fost slugă -,
criminalul Iliescu, hoțul Adrian Nastase, S.O.Vântu, S.Roșca Stănescu etc., în
cercul cărora se învârtea, dar uită să-și observe propria-i hidoșenie)
Dragilor,
sarcina de a fi selectivi în alegerea programelor tv. la care vă uitați este
una dintre cele mai simple, cu o condiție: să aveți voință și discernământ. Treptat,
înlocuiți timpul pe care-l rezervați, pâna atunci, televizorului, unor alte
preocupări: citirea unor cărți educative, de spiritualitate, vizionați filme la
cinematografe, mergeți la teatru, dar, mai ales stați cu voi înșivă în
meditații, contemplări în natură, audiții muzicale. Practiați sportul (mai ales
înotul), grădinăritul, plantați și admirați florile, îngrijiți-vă copiii și
nepoții, vizitați muzee, mergeți la concerte de caliate, vizitați locuri
istorice sau vestigii etc. Cu timpul, veți renunța, din proprie pornire, din ce
în ce mai mult, la “serviciile” televizorului, și asta vă va crește
bunadispoziție, starea de sănătate, pofta de viață.
Iată deci că,
programele de televiziune au devenit calea cea mai simplă prin care puteți fi și
sunteți manipulați. Intoarceți spatele televizorului! Vedeți numai strictul
necesar, de pe posturile care nu fac manipulare. Este bine să renunțăți la
“serviciile formatorilor de opinie" (n.m.- mai cu seamă la cei care se autodefinesc "analiști politici”), deveniți experți în manipulare! De fiecare
dată când sunteți tentați să vă plasați pe un post, amintiți-vă cine-l
plătește, cine este patronul, mogulul, cum spuneți voi. Imaginați-vă ce fluxuri
de energie modulată cu cine știe ce vibrații, vă penetrează corpul, mintea.
Puneți ‘’dopul la vasul vostru’’, ca să nu intre în el ‘’vizitatori’’ nedoriți
și umpleți-l cu lumina adevărului. Echipele noastre de specialitate monitorizează posturile voastre tv., conținutul programelor lor și evaluiază impactul
nefast pe care aceste programe l-au avut și-l au asupra ființelor umane. Veți
fi stupefiați când veți putea afla concluziile noastre.
Procedeele
întunecaților de manipulare și ademenire a ființelor umane sunt extrem de diverse,
înșelătoare și au totdeauna un efect distructiv asupra celor care le cad
victime. Mulți întunecați au un înalt grad de inteligență pe care o folosesc în
permanentul lor efort de a racola ființele umane. Folosind bani (“ochiul
dracului”, cum spuneți voi), relații, poziții sociale înalte, accesul la
resurse, bunuri materiale de tot felul, întunecații găsesc, din păcate, mereu
oameni gata să li se supună. Inimaginabil de multe ființe umane sunt gata să se
vândă pe câțiva “arginți”. Noi știm prea bine că omul Pământului a ajuns la
acest nivel deplorabil nu numai din cauza propriei lui alegeri dar și a
intervențiilor celor rău intenționați, veniți în negura timpului să îl
“civilizeze.”
Din fericire,
vremurile acelea au rămas mult în urmă, conștiința la nivel colectiv a crescut
mult, multe entități au evoluat enorm spiritual și fac tot ceea ce pot pentru a
trezi marea masă a populației. Sunt certitudini pe care noi le constatăm și le
cuantificăm, și avem toate speranțele că până la sârșitul acestui an, multe se
vor mai întâmpla în bine. Altfel, n-am mai fi aici.
Până când de vom
demonstra practic intențiile, vă rugăm să ne creditați cu toată încrederea
voastră.
Am spus-o mereu,
și o repetăm: noi suntem de multă vreme gata să acționăm, totul depinde NUMAI
de nivelul la care va ajunge dorința (vibrația) voastră colectivă.
Vă invităm ca,
măcar pentru câteva ore pe zi, să începeți prin a nu deschide televizorul!Asta
va provoca începerea procesului de vindecare a corpului vostru total. Aveți încredere că, în acest timp, noi
nu vom sta în espectativă.
Noi suntem
prietenii și familia voastră și vrem să cunoașteți că ne pasă de destinul și
viitorul vostru.
Pe curând!
Federația Galactică a Luminii.
SURSA:http://ascensionearth2012.blogspot.com
(C.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu