”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 19 octombrie 2011

Mesaj de la Maestrul Ascensionat, St. Patrick

St. Patrick


(23 sept.2011; channeler: Julie Miller)

”DUMNEZEU ESTE PERMANENT LÂNGĂ TINE”

Eu sunt Maestrul Patrick, cel care a alungat şerpii din Irlanda (Nota C.M.: în Irlanda nu există şerpi. Legenda spune că în vremuri imemoriale, Sf. Patrik a fost muşcat de un şarpe. Ca măsură de pedepsire, sfântul a alungat din această ţară toate reptilele. De atunci i s-a atribuit rolul de ocrotitor al Irlandei).

Port pentru voi multe binecuvântări ale Iubirii lui Dumnezeu şi ale inimii mele. Înaintea mea se află un buchet de flori pentru a vă vorbi despre dragostea pe care v-o port. Mi se încălzeşte inima atunci când vin să vă întâlnesc. În fiecare zi vă stau la dispoziţie pentru a intra în legatură cu mine.

Cunoscând Planul Divin care vă este rezervat, ştiu că nu peste mult timp veţi ascensiona în mare număr în dimensiuni superioare.

Procesul începe necondiţionat de la starea de acceptare, de deschidere. Dacă inima nu se deschide, procesul nu se amorsează. Trebuie ca trăirile, sentimentele şi emoţiile voastre să se îngemăneze în dorinţa fermă de a ieşi din izolare şi de a vă uni prin iubire cu toată creaţia. Numai atunci, tot ceea ce faceţi va fi ţinut sub control şi orientat spre iertare, spre mântuire. Incercaţi ca tot timpul să fiţi în pace şi împăcare.

Eliberaţi teama şi suferinţa, care v-au împiedicat până acum să progresaţi mai repede. Când vă veţi elibera de frică, veţi putea depăşi orice încercare. Dacă la un moment dat, într-o anume situaţie, vă simţiţi copleşiţi, apelaţi intuitiv la ajutorul nostru, al fiinţelor înalţate. Vă vom răspunde cu promtitudine de fiecare dată. În numele lui Dumnezeu, noi vom acţiona mereu pentru a vă ajuta să evoluaţi, singura condiţie fiind ca voi să ne-o cereţi.

Am spus-o mereu şi o repet: daţi ascultare inimii voastre căci ea nu ţine cont de cerinţele şi interesele eului uman şi nu se îndepărtează de adevărul divin.
Unii dintre voi conştientizează scănteile divine pe care le primesc.

Călătoria voastră a fost şi este presărată cu tot felul de încercări. Ele sunt daruri care vă ajută să progresaţi, să vă întăriţi în credinţă şi în iubire. Nu există momente nefaste sau mai puţin faste, toate sunt momente favorabile, dacă sunteţi hotărâţi în alegerile pe care le faceţi.

Există fiinţe umane care ştiu de ce au venit în această viaţă, pe Pământ. Ei cunosc ce anume din Planul Divin li s-a rezervat să realizeze. Din ce în ce mai mulţi veţi fi cei care veţi afla aceasta. Totul este o chestiune de vibraţie: cu cât frecvenţa voastră de vibraţie va fi mai înaltă, cu atât veţi conştientiza mai exact ceea ce aveţi de făcut. Acest lucru nu înseamnă că vă va fi extrem de uşor, dar, cunoscâdu-vă ţelul, veţi putea acţiona mai operativ şi mai la obiect, vă veţi putea accelera înaintarea.

Mulţi vă veţi confrunta cu necesitatea de a renunţa la anumite feluri de credinţe, la anumite principii care vi s-au insuflat încă din copilărie. Acestea vor fi adevărate încercări care pot să vă bulverseze viaţa şi setul de valori. Şi în atari situaţii, cel mai bun sfătuitor este inima, nu raţiunea şi nu cel pe care, poate în mod nejustificat, l-aţi considerat duhovnicul sufletului vostru. Toate acestea vor avea loc ca urmare a creşterii luminii divine pe planeta voastră şi în voi şi aceasta lumină va alunga întunericul din toate ungherele.

Mergând pe calea arătată de Planul Divin, veţi deveni mai luminaţi, mai buni şi mai înţelegători, mai drepţi, mai plini de compasiune şi, mai ales, mai iubitori, pentru tot ceea ce face parte din creaţie. Veţi învăţa să nu mai fiţi judecătorii altora caci, în fapt, voi sunteţi ei şi ei sunt voi deoarece totul face parte din UNICUL care a zămislit întreaga creaţie.

Pentru a atinge măestria va trebui să ajungeţi să vă controlaţi şi să vă dominaţi emoţiile care, la majoritatea dintre voi, sunt reacţii ale eului uman, dominat de teama dispariţiei sale inevitabile. Acest eu v-a fost folositor în anumită măsură dar el adevenit o piedică în evoluţia sufletului vostru şi un prost sfătuitor. Scânteia divină a crescut mult în majoritatea dintre voi şi asta va ajută să greşiţi din ce în ce mai puţin în aprecierea acţiunilor pe care urmează să le întreprindeţi. Învăţaţi să îmbrăţişaţi fiecare parte a călătoriei voastre chiar dacă, în unele situaţii aţi crede că nu este nimic de îmbrăţişat. Măsura dragostei pe care v-o poartă Dumnezeu este mai mare decît tot ceea ce aţi crede voi că este posibil.

Eu văd înaintea voastră multă fericire, multă bunăstare, multă iubire. Aceste daruri sunt pentru voi şi aşteaptă să fie împărtăşite. Prin dăruire totală, veţi ajunge, cu siguranţă, să vi le primiţi. Mai este de lucru până atunci, dar sunteţi orientaţi corect şi dispuneţi de tot ceea ce vă este necesar pentru a încheia această etapă a evoluţiei voastre cu un mare succes.

Maestrul Ascensionat St.Patrick.

SURSA: www.ancienttexts.org/library/celtic/ctexts/p03.html
(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu