”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 28 ianuarie 2011

INOROGUL - mit sau realitate?


De la Consiliul Unicornilor
(13 January 2011; Channeler:William LePar)
Mr. LePar

Unicornul a fost întotdeauna considerat o creatură mitică şi magică cu puteri speciale, în special în Evul Mediu. Există un set de şapte tapiserii celebre în Muzeul Metropolitan din New York, intitulate Vânătoare cu Unicorni. Se crede că au fost făcute la Bruxelles, între 1495-1505. Cele mai multe dintre cele şapte tapiserii au dimensiunile de 12/12 picioare.  Fiecare prezintă o scenă de vânătoare. Aceste tapiserii sunt considerate a fi printre cele mai frumoase comori de artă medievală existente în prezent
În timpul cercetării noastre astrale de pe Atlantis, am întrebat dacă aceste animale precum dragonii, unicornii şi Pegaşii au existat în realitate. În răspunsul lor dat spiritului lui Mr. LePar, Consiliul, a oferit informaţii detaliate despre unicorni.
Întrebare: Pentru a ne termina treaba pe Atlantis, mai avem de pus câteva întrebări. Aţi afirmat că înaintea acelor „lucruri” precum centaurii, au existat şi alte creaturi. Au existat şi alte animale precum dragonii, unicornii, şi Pegaşii (cai înaripaţi), sau este doar un mit?
Consiliul: Ei bine, un cal înaripat e prea mult spus, nu credeţi? Evoluţia calului poate fi foarte uşor documentată. Dragonul, bine, dragonul este într-adevăr o denumire familiară care are o înţelegere mai generală.
Unicornii (inorogii) au exista cu adevărat şi omul i-a cunoscut, dar caii înaripaţi au existat doar în imaginaţia oamenilor. Deci caii care să mănânce jar şi să scoată flăcări pe nări, rămân doar în basme. Unele reptile au avut ceea ce se poate numi aripi, dar ele nu serveau zborului.
Aşa dar, din lista prezentată de voi, doar inorogul a fost o realitate.
Întrebare: În ce perioadă au existat pe Pământ inorogi? 
Consiliul: Cam cu 17.000 de ani în urmă.
Întrebare: Ei au apărut pe cale naturală, ca rezultat al creaţiei divine, sau au fost rezultatul unor manipulări genetice?
Consiliul: Inorogul a apărut în epocile timpurii ale Lemuriei. El au fost o creaţie a  Fiilor Luminii sau Fiii lui Dumnezeu care ascultau şi respectau Legea lui Unu. Era un animal de companie foarte apreciat şi reprezenta, în fapt, forma foarte timpurie a calulului de mai târziu. Ca statură, erau destul de mici, având în jur de 20-24 cm.înălţime. Fiii Legii lui Unu se purtau foarte afectuos cu aceste micuţe animale care erau blânde, iubitoare şi extrem de liniştite.
În acea vreme puterea mentală şi de concentrare a omului era foarte mare ceea ce-i permitea să-şi materialize dorinţele, prin voinţă.
Din dragoste pentru aceste gingaşe şi plăpânde animale, Fiii lui Legii lui UNU au vrut să-l ajute, dotându-l cu un mijloc de aparare împotriva prădătorilor. Aşa că dorinţa acestor iubitori ai unicornilor a fost materializată prin apariţia unei prelungiri cornoase în frunte. Însă aici a fost vorba şi de o modificare genetică în ADN-ul inorogului, conjugată cu puterea de concentrare a voinţei omului.
Exemplarele care s-au născut cu corn, au fost separate de căluţii normali (fără corn) şi, în timp, prin încrucişeri repetate, s-a ajuns la forma finală a animalului cu corn, botezat de voi inorog. Înteresant este că acel corn era nu numai util dar şi foarte frumos, având culoarea şi strălucirea aurului. Însăşi acea strălucire constituia o armă de apărare dat fiind faptul ca lumina reflectată de corn speria animalele de pradă. 
Trebuie însă adăugat că nu toţi inorogii se "puteau mândri" cu acea frumoasă armă-podoabă, unii având cornul mai puţin dezvoltat şi mai puţin „finisat”.

Sursa:www.WilliamLePar.com/unicorn
(C.M.)

3 comentarii:

  1. miaș fi dorit ca unicorni să nu moră casă întâlnesc și eu unul

    RăspundețiȘtergere
  2. Atlantii i-au creat prin inginerie genetica dar omul modern i-a ucis prin vanatoare iresponsabila.

    RăspundețiȘtergere
  3. Atlantii i-au creat prin inginerie genetica dar omul modern i-a ucis prin vanatoare iresponsabila.

    RăspundețiȘtergere