”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 12 mai 2017

Sergiu Moroianu, un reputat om de știință, despre Legea vaccinării: «E undeva la mijloc între nazism și comunism. Sunt total contra»


„Nu recunosc nimănui dreptul să mă «convoace» la «Comisia de vaccinare». Cine prezidează acea comisie, cumva dr. Mengele?”
Dezbaterea despre proiectul de lege a vaccinării continuă. Dacă premierul Grindeanu se declară favorabil în totalitate acestui proiect de lege, societatea civilă este de altă părere.
În discuție a intrat și Sergiu Moroianu, doctor în matematică la MIT și printre altele, soț al USR-istei Clotilde Armand. Acesta spune că proiectul de lege depus de Ministerul Sănătății este o combinație de nazism și comunism. Mai mult decât atât, acesta spune că obligarea părinților să-și vaccineze copiii ar putea avea efectul invers.
«Comisia de vaccinare» este aceeași în spirit cu legendarele «comisii pentru gravide» care controlau abuziv femeile în era ceaușistă, pentru a descuraja eventualele avorturi ilegale. În 2015 au avut loc în România 70.000 de avorturi. Însă în anii 1980, când avortul era permis doar în condiții speciale, aveau loc anual peste 400.000 de avorturi. Așadar când avortul era controlat, aveam mai multe avorturi decât azi când este «la liber». E oare înțelept să introducem obligativitatea vaccinurilor, sau va avea efectul contrar celui scontat?”, a scris Sergiu Moroianu.
Acesta a afirmat că nu există certitudine de 100% în materie de sănătate publică.
Ca om de știință, trebuie însă să protestez foarte hotărât împotriva dogmatismului în materie de sănătate publică. Nu există certitudine 100%. Rămâne mereu o șansă, desigur mică, ca peste 50 de ani să se dovedească că vaccinurile obligatorii cu care ne-a obligat pesedeul să ne vaccinăm copiii aveau poate componente periculoase, sau efecte secundare catastrofice pe termen lung. Nu putem sufoca gândirea critică și progresul prin ucazuri totalitare!”, a notat soțul lui Clotilde Armand.
Iată ce a avut de spus Sergiu Moroianu:
Propusa «lege a vaccinării» este o lege nici de stânga, nici de dreapta: undeva la mijloc între nazism și comunism. Sunt total contra. Precizez că sunt vaccinat, la fel ca toți copiii mei. Dar nu recunosc nimănui dreptul să mă «convoace» la «Comisia de vaccinare». Cine prezidează acea comisie, cumva dr. Mengele? Ce urmează, obligativitatea prezentării la comisia de sterilizare?!
«Comisia de vaccinare» este aceeași în spirit cu legendarele «comisii pentru gravide» care controlau abuziv femeile în era ceaușistă, pentru a descuraja eventualele avorturi ilegale. În 2015 au avut loc în România 70.000 de avorturi. Însă în anii 1980, când avortul era permis doar în condiții speciale, aveau loc anual peste 400.000 de avorturi. Așadar când avortul era controlat, aveam mai multe avorturi decât azi când e «la liber». E oare înțelept să introducem obligativitatea vaccinurilor, sau va avea efectul contrar celui scontat?
«Legea vaccinării» este justificată prin 23 de decese evitabile, uitând că avortul s-a materializat în 22 de milioane de infanticide în România din 1958 până azi. Este total contradictoriu ca înainte de naștere copiii să poată fi lichidați cu milioanele, iar după naștere să ne îngrijorăm cu ipocrizie de sănătatea lor. Un copil are astăzi în România de 3.000 de ori mai multe șanse să fie avortat decât să moară de rujeolă. Sunt de acord că trebuie acționat prin informare sinceră și printr-un sistem de sănătate performant, nu prin interdicții.
În plus, măsurile coercitive nu au cum să dea roade sub o guvernare atât de lipsită de credibilitate. Obligativitatea vaccinărilor (cu o listă de vaccinuri stabilită cel mai probabil de vreun instalator devenit ministru al Sănătății PSD) nu ar face decât să alimenteze teoria conspirației, neîncrederea populației în vaccinuri și ar conduce la creșterea ratei de nevaccinare.
Părintii vor face întotdeauna ceea ce cred că e mai bine pentru copiii lor. Nimeni nu-și lasă copiii nevaccinați din neglijență. Cei ce decid să o facă își asumă un risc, vădit infim până acum, care nu-i afectează pe ceilalți (întrucât copiii vaccinați sunt protejați de boală). Ca om de știință, trebuie însă să protestez foarte hotărât împotriva dogmatismului în materie de sănătate publică. Nu există certitudine 100%. Rămâne mereu o șansă, desigur mică, ca peste 50 de ani să se dovedească că vaccinurile obligatorii cu care ne-a obligat pesedeul să ne vaccinăm copiii aveau poate componente periculoase, sau efecte secundare catastrofice pe termen lung. Nu putem sufoca gândirea critică și progresul prin ucazuri totalitare!
Părinții, nu statul, știu ce e mai bine pentru copii, și vor face orice ca să-i ferească de pericole. Prin absurd, dacă guvernul PSD ne-ar obliga să ne injectăm copiii cu SIDA (virusul, nu fostul ginere al unui fost om politic), chiar credeți că am face-o?!
Dacă n-ar fi atât de prostească și de ticăloasă, propunerea asta de lege m-ar face să râd!
 yogaesoteric
11 mai 2017 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu