”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 7 iulie 2016

Beneficiile humusului asupra organismului

de la 12 Iun. 2016


Humusul este alimentul minune pe care ai ocazia sa il descoperi zilnic, altfel.
Humusul este un preparat facut pe baza de naut, un piure tartinabil care a devenit tot mai popular in intreaga lume in ultimii zeci de ani.
Pentru prima data a fost apreciat in zona Orientului Mijlociu si a tarilor nord africane, pentru ca in prezent sa fie din ce in ce mai cunoscut in America de Nord si Europa.
De fapt, in Statele Unite, humusul este unul dintre cele mai consumate alimente de provenienta araba, aproape 15 milioane de americani consumand humus in mod regulat, in anul 2008.
In Romania, consumul a luat amploare in ultimii ani, fiind introdus in majoritatea restaurantelor si supermarketurilor, fiind preferat de catre cei care aleg sa aiba o gustare sanatoasa in timpul programului de munca.

Humusul are o traditie bogata. Este cunoscut drept un preparat antic, fiind consumat de catre figuri importante din istoria Orientului Mijlociu. Se presupune ca humusul a fost consumat pentru prima data in Egipt, in secolul al XIII-lea, avand insa o compozitie usor diferita fata de cea pe care o cunoastem astazi.

In prezent, retetele de humus difera foarte mult in functie de obiceiurile alimentare din diferite zone. Humusul este consumat la fiecare masa in Israel, Siria si Turcia, fiind preferat la micul dejun in Palestina sau Iordan.

Preferinta pentru acest fel de mancare vine pe de o parte, datorita gustului placut pe care acesta il are, iar pe de alta parte, datorita calitatilor sale nutritive exceptionale.
O reteta obisnuita de humus contine naut, ulei de masline, usturoi, zeama de lamaie si sare, insa aceasta poate suferi imbunatatiri in functie de preferintele fiecaruia.
Humusul este un foarte bun inlocuitor pentru unt sau orice alt preparat tartinabil, este o mancare usoara si nu prezinta contraindicatii. Totusi, o atentie deosebita ar trebui sa aiba persoanele care sufera de diaree sau de meteorism abdominal.
Iata cateva dintre beneficiile consumului de humus:
Ofera senzatia de satietate
Humusul este o sursa excelenta de proteine vegetale, datorita nautului care sta la baza fiecarei retete.
Datorita continutului proteic bogat si a faptului ca este consumat de cele mai multe ori cu paine, acesta se serveste in portii mici, pentru ca imediat intervine starea de satietate.
Din acest punct de vedere, poate fi indicat in gustarile rapide la locul de munca, sau in diete, atunci cand se doreste renuntarea la carne sau scaderea in greutate.
Poate fi un remediu impotriva anemiei
Nautul continut de humus este foarte bogat in fier. O cana de naut asigura mai mult de 20% din cantitatea recomandata zilnic. 
De asemenea, nautul contine cantitati moderate de vitamina C (pe langa zeama de lamaie adaugata in compozitie) care ajuta la absorbtia fierului in organism.
Organismul are tendinta sa absoarba fierul din carne in mod normal, insa acest lucru se poate face si consumand humus, fiind o alternativa mai ales pentru vegetarieni.
Ajuta la scaderea valorilor colesterolului
Consumul zilnic poate ajuta la scaderea valorilor colesterolului "rau". Nautul contine isoflavoni, antioxidanti care au rol in reglarea colesterolului.
Humusul contine o cantitate suficienta de proteine si carbohidrati care poate stabiliza, de asemenea, si nivelul de insulina secretata de pancreas.
Cantitatea mare de insulina este cea care influenteaza masura in care ficatul produce colesterol.
Un alt rol important in reglarea colesterolului dar si in protectia inimii, il are si uleiul de masline, care este bogat in grasimi sanatoase, majoritatea mononesaturate.
Imbunatateste functionarea sistemului circular
Consumul de humus ajuta imbunatatirea circulatiei, impiedicand astfel fluctuatiile sanguine si implicit, formarea de cheaguri sau declansarea hemoragiilor.
Nautul este bogat in vitaminele E si K, care sunt cunoscute pentru proprietatile lor antihemoragice si reduc riscul producerii atacurilor de cord. Alte alimente care sunt bogate in vitamina K sunt broccoli, salata, varza, ceaiul verde sau patrunjelul, in general legumele cu frunze verzi.
De aceea, in cazul in care aceste alimente sunt consumate pe perioade indelungate si concomitent, este important ca bolnavii care beneficiaza de tratament cu anticoagulante, sa fie precauti.
Reduce riscul de cancer
Humusul contine 36% din doza recomandata de acid folic, intr-o singura portie. Alimentele bogate in acid folic sunt asociate cu scaderea riscului de a face cancer, in special de colon.
Acidul folic in cantitati moderate este benefic, insa nu trebuie depasita doza normala. De asemenea, usturoiul si zeama de lamaie sunt bogate in antioxidanti, inhiband actiunea oxidativa a radicalilor liberi asupra celulelor organismului si intarind sistemul imunitar.
Este bogat in vitamine si minerale
Humusul este indicat in diete datorita faptului ca este un aliment satios, bogat in proteine, si este de asemenea indicat in perioadele lungi de post.
Acesta este bogat in proteine si minerale, precum acid folic, zinc, magneziu, vitamina K, vitamina E si fier.
Este usor de preparat si poate fi folosit intr-o varietate de combinatii
Humusul poate fi realizat si sub forma de sos sau pasta, in combinatie cu salate si supe, ori in hamburgeri si sandvisuri si este in general accesibil la scara larga, avand un pret modic.

 http://www.sanatatesistaredebine.ro
-----------------------------------------------------------------------------

Cum sa-ti faci humus acasa. Si sa iasa bun!

25 October 2015
Secretul ca sa faci un humus bun este sa exersezi. O sa-ti iasa si din prima, dar pe masura ce il tot prepari, vei vedea ca va fi din ce in ce mai bun. Si asta fiindca nu-ti va mai fi atat de teama sa improvizezi si sa urmezi, mai degraba, gustul, decat reteta!

Cel mai bun humus se face cu tahini!

Pentru un humus de baza ai nevoie de doua ingrediente principale: naut si tahini sau pasta de susan. Multe retete de humus se fac si fara tahini, insa, daca nu-l folosesti, e posibil ca humusul sa aiba un gust prea puternic de naut. Eu prefer intotdeauna sa adaug pasta de susan la humus fiindca ii schimba gustul total – il “indulceste” si il face mai apropiat de gustul humusului de la restaurantele turcesti.
Cat despre naut, cel mai la indemana este sa cumperi naut la conserva, care este deja prefiert. Poti face humus si cu naut uscat, dar pentru asta trebuie sa tii boabele la inmuiat cel putin opt ore si dupa aceea sa le mai fierbi inca jumatate de ora – o ora. De asemenea, nautul trebuie curatat de invelisul extern pentru ca humusul sa fie cat mai fin. Eu am incercat si aceasta varianta si, marturisesc, ca nu m-a impresionat – nu doar ca mi-a luat foarte mult timp, dar nici nu mi-a iesit un humus foarte cremos.
Restul ingredientelor din humus sunt ca sa ii dea gust: usturoi, chimion (il poti pune sau nu, nu e obligatoriu), zeama de lamaie, ulei de masline. Aici poti sa improvizezi singura. Daca n-ai mai facut humus pana acum, tine-te de reteta, dar gusta humusul des si nu-ti fie teama sa adaugi ce simti ca lipseste.
De asemenea, e important sa mixezi bine ingredientele in blender pentru ca humusul sa iasa cat mai fin. Nu e mare filosofie sa faci humus – cu totul nu-ti ia mai mult de cinci minute. Mie imi place humusul facut in casa fiindca stiu ce pun in el. De multe ori, humusul de la supermarket nu e cel mai sanatos lucru pe care il poti manca la pranz, asta fiindca are si conservanti in el…
Daca iti place humusul, da-i o sansa si acasa si prepara-ti-l singura!

Ingrediente:

200 de grame de naut la conserva
2 linguri de suc de lamaie
2 catei de usturoi
1 lingurita de chimion macinat
sare
100 ml de tahini (pasta de susan)
2 linguri de ulei de masline
1 lingurita de paprika

Preparare:

Scurge lichidul din conserva intr-o cana – vei avea nevoie de cateva linguri ca sa diluezi humusul.
Pune in blender nautul, sucul de lamaie, usturoiul, chimionul, un praf de sare, tahini si doua-trei linguri de lichid de la nautul din conserva (poti pune si apa). Pulseaza unu-doua minute pana obtii o pasta fina si cremoasa.
Cel mai important este sa gusti humusul pe masura ce il prepari. Nu o sa-l nimeresti din prima! Mai adauga lamaie si sare daca e nevoie. Si chiar usturoi. Daca ti se pare ca humsul este prea dens, mai poti picura si putina apa. Totul este sa nu-ti fie frica sa experimentezi. Cand ai ajuns la un humus cat mai aproape de gustul tau, opreste blenderul si pune humusul intr-un bol. Stropeste-l cu ulei de masline si presara deasupra paprika.
Serveste humusul cu lipie integrala, cu crackersi sau chiar si cu legume ca telina verde, ardei gras, castravete.

Poti incerca si o varianta de humus putin mai diferita, dar la fel de delicioasa, humus cu ardei copti!
http://www.andreearaicu.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu