”Mă vindec de tot trecutul meu întunecat, de toate faptele și gândurile care m-au oprit să evoluez și care m-au îndepărtat de Lumină. Vreau să evoluez în iubire. Eu sunt iubire. Așa să fie!” (în sprijinul cititorului interesat)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 5 ianuarie 2014

SaLuSa, 3 ian. 2014



 By Mike Quinsey
Traducere Const. Mihăilescu

Dragilor, începeți să trăiți momente interesante pe măsură ce înaintați în noul an. Peste tot în lume se fac estimări asupra timpului care urmează și se speră că se vor produce schimbări favorabile. Haosul pe care-l resimțiți acum pregătește modificările așteptate de voi de foarte multă vreme. Perioada în care ați intrat va fi una a
oportunităților prin care lumea voastră să fie adusă la un loc, ca gândire și simțire. Armonia poate fi restaurată în viața și în lumea voastră. Din ce în ce mai mult, IUBIREA va fi energia care va șterge urmele trecutului și va aduce vindecarea. Vechile energii cedează pas cu pas locul celor noi, favorizând instaurarea înțelegerii și armoniei în societatea umană

SaLuSa
Vechile energii nu mai pot rămâne căci perioada când vă erau utile a trecut. Acum ele se disipează, planeta se curăță, ființa voastră se purifică și se transformă. Anul acesta vă v-a aduce dovada că noile energii au venit pentru a se stabiliza pe planetă. Schimbările majore promise au nevoie de aceste energii iar roadele lucrării cu ele  vor începe să apară. Anul acesta va marca un punct de cotitură în multe vieți, și va aduce conștientizarea faptului că zilele existenței pe Pământ a Cabalei sunt numărate. Ei conștientizează pe deplin acum această realitate, cu toate că unele ființe care le aparțin se încăpățânează să nu cedeze. Asemenea indivizi luptă cu înverșinare pentru a nu-și pierde privilegiile și pentru a supraviețui. 
Vor apărea multe revelații, care vă vor ajuta să vă clarificați cât mai bine și să aflați răspunsuri la întrebările care v-au frământat de-a lungul existențelor pe care le-ați avut în 3D. Vă rugăm să vă păstrați calmul și încrederea în Programul Divin, așa cum a fost conceput, căci voi, societatea voastră, vă aflați exact acolo unde v-ați ales să fiți. 

Ați depășit răscrucea în care puteați alege drumuri greșite. Cel pe care l-ați ales este exact cel care vă va conduce spre 5D. Cei rămași mai în urmă, atunci când se va pune problema să aleagă, nu vor greși în alegerea pe care o vor face, dat fiind faptul că cei dinnaintea lor au lăsat semne orientative pe drum.
Noi trimitem dragostea noastră tuturor celor care încă nu sunt gata să se mute în Lumină. Fiecare are dreptul să aleagă calea pe care să înainteze, în fruncție de ceea ce crede că-i va fi mai de folos. Noi le arătăm care este cea mai indicată cale pe care ar trebui să meargă, dar nu ne impunem voința, dat fiind faptul că nu ne vom permite să nesocotim liberul arbitru al fiecăruia. Este însă de presupus că, având dreptul de a alege, toți se vor orienta corect, căci nimeni, la modul conștient, nu refuză Lumina.
 
Istoria voastră este plină de evenimente în care oameni de diferite credințe au intrat în conflict, pentru principii și idei divergente. Însă lumea voastră a evoluat și numai anumite situații cojuncturale mai fac să apară contradicții religioase, culturale, economice etc. Vrem să spunem că, cel puțin la nivelul conducătorilor, nu se mai pot regăsi situații când unul sau mai mulți dintre ei nu înțeleg către ce ar conduce înfăptuirea acțiunilor lor. Este deci exclusă probabilitatea să se mai facă alegeri greșite, din necunoașterea realităților. Tot ceea ce se face, se face cu bună știință.

Peste puțină vreme abilitățile pe care le veți stăpâni vă vor permite să mergeți înapoi, într-un trecut prestabilit, sau în viitor.
Asemenea posibilități vi se par acum improbabile, dar veți constata singuri, fiecare dintre voi, că ele există cu adevărat. Când veți trece dincolo de dimensiunea în care timpul este predominant, un alt model de gândire va funcționa și o nouă viziune veți avea față de univers. Sentimentul va fi unul de totală libertate, nimic din ceea ce vă înconjoară nemaifiind o constrângere.
Dragilor, călătoria voastră prin dualitate, așa cum o știți, va lua sfârșit în curând, pe măsură ce vă veți îndepărta de câmpul vechilor vibrații. Veți fi surprinși cât de repede vă vreți încadra în noile formule de viață, în noile concepții, în noua cunoaștere. Foarte repede veți afla că trecutul, cu energiile lui de joasă vibrație, v-a împovărat incredibil de mult și v-a înconjurat cu bezna ignoranței. Bucuria și fericirea pe care le veți simți în vibrațiile mai înalte vor fi mult mai antrenante și mai satisfăcătoare decât orice experiență trăită în dualitate. Mulți dintre voi sunt încă copleșiți de principii și stări de lucruri perimate, greoaie și de neînțeles cum de le-ați acceptat atât de multă vreme.
Vremurile acestea sunt extrem de interesante și vin după o foarte lungă perioadă de pregătire a ființei voastre. Sufletul vostru a știut de mult că vă așteaptă o perioadă când veți putea face un mare salt înainte.


Unii dintre voi veți reveni pe planetele voastre de origine, acolo de unde ați plecat cândva pentru a vă multiplica experiența și a ajuta ca viața de pe Pământ să-și accelereze evoluția. Bogata voastră experiență o veți împărtăși altor ființe, pentru a o valorifica în strădania lor de a progresa. Marea majoritate dintre voi ați uitat de unde ați plecat cândva spre Pământ. Acum însă veți începe să vă amintiți cine sunețit, de ce sunteți aici și care vă este familia din stele.
Mike
Ochii voștri încep să se deschidă tot mai mult și să cuprindă o vastă suprafață din țesătura divină. Aceasta va fi și consecința deschiderii și activării noilor chakre ale ființei voastre totale. Numai atunci veți înțelege apartanența voastră la marele univers, la marea familie universală. Totodată, veți realiza că noi și minunate abilități vă vor îmbogăți vasta posibilitate de exprimare, de gândire și de călătorie.
Veți începe să vă miscați de la o dimensiune la alta cu sau fără corpul vostru material (un corp fizic care va fi însă mult mai eterat). Mulți dintre voi, îndrăznim să spunem că marea majoritatea, sunteți pregătiți încă de pe acum pentru a exista în noile condiții, proprii dimensiunilor superioare.
Cu o anumită pregătire prealabilă, unii dintre voi vor putea reveni, pentru scurte perioade de timp, în dimensiunea 3D pentru a face vizite celor dragi, rămași să mai experimenteze. O veți face poate și pentru a-i ajuta să-și accelereze evoluția.  
Este sigur însă că veți prefera să călătoriți prin dimensiuni superioare unde există multă lumină, multă armonie și multă iubire.
În tot ceea ce întreprideți, cu deosebire în această perioadă, să nu uitați că nu sunteți singuri și că oricând puteți apela la Ghizii Angelici, la Ființe de Lumină sau la frații voștri din univers, care nu v-au părăsit niciodată.
 Sunt SaLuSa de pe Sirius și vă asigurăm de toată iubirea și sprijinul nostru frățesc.

SURSA: Website: Tree of the Golden Light
(C.M.)

Un comentariu:

  1. nu putem vorbi de liberul arbitru in acasta zona de ceva vreme ( 26 mii ani ) , populatia este zombizata si manata precum
    vitele la taiere de catre intunecatii care conduc lumea !!!

    RăspundețiȘtergere