Autor, pleiadiana Mari Swaruu
Publicat 23 aprilie 2023
Traducere Const. Mihăilescu
Mari
Swaruu :
Bună! Ce mai faceți? Vă mulțumesc că ați venit, din nou, să
ne întâlnim pe calea undelor. Eu sunt Mari Swaruu.
Timpul
este singura noțiune pe care toată lumea o experimentează și cu
care este familiarizată. Este luat ca un dat, fiecare dintre noi
putând să se folosească de el în mod limitat. Timpul trece și,
din el, niciodată nu vei primi înapoi ceva, indiferent de modul cum
l-ai folosit. Dacă nu-l vei folosi rațional, îl vei risipi inutil.
Timpul este considerat ca ceva aparte și trece, se consumă,
indiferent cum îl folosești. E ceva de care nimeni nu poate scăpa
și care niciodată nu-ți este suficient, căci mereu îți dorești
mai mult pentru a putea realiza tot ceea ce ți-ai propus..
Timpul
este ca o săgeată ce se mișcă doar într-o singură direcție,
prin puncte ale trecutului, prezentului și viitorului. Consumarea
lui provoacă regretul, nostalgia și tristețea, atunci când privim
înapoi, și așteptare, îndoială, incertitudine și frica, atunci când
privim înainte.
Cine „locuiește” în trecut irosește multă
energie mentală, risipită prin regrete de tot felul sau gândire
prea intensă spre viitor. Omul încearcă să controleze
rezultatele probabile printr-o reacție impusă de dorința de
supraviețuire, deoarece mintea crede că, dacă poate prevedea ceea
ce va urma, cel în cauză se va proteja cumva, într-o încercare de
a evita daunele, suferința sau un rezultat nedorit.
Societatea
occidentală promovează permanent conceptul de a fi pregătit pentru
ceva ce urmează, pentru viitor, ignorând trăirea prezentului. Se
consideră eronat că a trăi în prezent este o pierdere de timp,
acceptând ideea că bucuria resimțită și trăită astăzi va
chema în viața omului tristețea și necazurile de mâine. Timpul
de care vă bucurați astăzi îl veți regreta pentru că nu l-ați
folosit pentru a vă pregăti viitorul; acesta fiind principiul de
bază al vieții în societățile occidentale.
Acest concept
promovează cultura muncii, chiar în condiții de exploatare,
deoarece oamenii nu ajung niciodată la acel viitor promis, lucrând
la nesfârșit până la pensie, când vor fi, de obicei, prea
bătrâni și obosiți pentru a se bucura de timpul care le-a mai
rămas; asta îi va face să privească înapoi cu regret și cu
dorința de a trăi mai mult lucrând mai puțin, pentru a-și drămui
vitalitatea de care mai beneficiezi.
De cele mai multe, ori
îmbătrânirea este considerată un fapt inevitabil al vieții,
acceptat cu reticență și, în cele din urmă, luat ca o
fatalitate.
Timpul este unul dintre conceptele cele mai
greșit înțelese pe Pământ, din cauza mentalității extrem de
deterministe și materialiste a culturii pământene. După cum
spunea Aristotel, „Timpul este cea mai mare necunoscută dintre
toate necunoscutele”.
Oamenii de știință ai Pământului
au încercat să descrie timpul în nenumărate moduri, inclusiv luând în
considerare posibilitatea ca acesta să fie un fel de particulă. Eu
consider această definiție ca fiind cea mai materialistă posibil și,
probabil, cea mai îndepărtată de adevăr.
O altă greșeală
gravă, legată de timp, așa cum este definit pe Pământ, este
considerarea lui ca o constantă care poate fi modelată matematic și
fizic, și în care se încearcă, prin formule, să se explice
universul, plecându-se de la presupuneri echivoce și greșite.
Pentru că, la nivelul înțelegerii mult mai avansate a culturilor
stelare și a științelor acelor culturi, timpul este extrem de
maleabil și, prin urmare, foarte departe de a fi o constantă.
Această greșeală simplă, dar gravă, are consecințe
dramatice, deoarece toate rezultatele care provin din formulele
matematice folosite în fizică, atunci când se încearcă să se
înțeleagă universul, sunt eronate.
Pot
fi exprimate în modele matematice exacte, însă, pentru că
folosesc timpul ca pe o constantă, niciuna dintre ele nu va reflecta
lumea exterioară, indiferent cât de exacte ar fi acele calcule. De
aceea, așa cum am explicat mai înainte, matematica de pe Pământ
își creează propriul univers autonom, diferit de realitatea lumii
exterioare.
Dar ce este mai exact timpul din punctul de vedere
al culturilor și societăților stelare mult mai
avansate?
Majoritatea societăților stelare avansate comunică
între ele de foarte multă vreme și împărtășesc o cunoaștere
științifică comună. Ele sunt mult mai avansate decât cultura de
pe Pământ, nu numai științific, ci și spiritual. Tendința de a
amesteca spiritualitatea cu știința strictă este foarte
accentuată la aceste civilizații, ele utilizând întotdeauna
spiritualitatea ca ghid și ca bază în toate ramurile
științei.
Pentru ei, timpul nu este ceva concret sau
tangibil, ci o percepție legată direct de procesul de gândire
precum și o experiență legată direct de conștiință. Fără un
cadru temporal de vreun fel, nu poate exista conștientizare de sine
ori conștiență. Ei știu că nu timpul modelează conștiința, și
că el este rezultatul unui ritm și unor frecvențe create prin
actul de a fi conștient.
Dacă o conștiință (ființă) este
conștientă de propria sa existență, atunci ea deține un grup de
concepte care o definesc ca pe ceva și nu ca pe orice altceva.
Acesta este un principiu de bază și în cadrul dualității. Dar nu
poate exista niciun proces conștient de gândire fără o secvență
de gânduri, iar acea secvență de gânduri, cu ritmul și frecvența
ei, este cea care creează timpul.
Deși gândirea se face
doar prin concepte traduse într-o succesiune de cuvinte, ca într-o
limbă, spre deosebire de ceea ce mulți psihologi de pe Pământ
afirmă eronat, această secvență, cu ritmul și pauzele sale,
creează o frecvență și, odată cu ea, timpul. .
Timpul
este o percepție unică care emană din procesul de gândire, cu
vibrația și frecvența proprie fiecărei ființe sau suflet
simțitor. Și, întrucât fiecare deține un punct de atenție
unic și specific, pe care nimeni altcineva nu îl are, percepția
timpului este unică pentru fiecare suflet individual, întrupat sau
nu, deoarece fiecare suflet simțitor are ritmul său unic de
gândire. Când un grup de suflete împărtășesc același tărâm
al existenței, fiecare suflet din acel grup are o percepție
similară, dar niciodată absolut exactă cu a celorlalți din grup,
asupra realității. Această interpretare de grup este lipsită
însă de un acord, o identitate de percepție asupra realității.
Un exemplu este timpul, așa cum este perceput în tărâmul
existențial pe care îl numim Pământul 3D și Matricea sa, unde
toată lumea percepe timpul într-un mod pe care-l crede a fi același
pentru fiecare deși nu este, pentru că chiar și în cadrul acelui
grup, fiecare individ percepe diferit aspectele realității, în
funcție de frecvența și vibrația gândurilor individuale..
Matrix-ul pe Pământ sincronizează percepția timpului prin
utilizarea ceasului, care se bazează, la rândul său, pe ritmurile
zilei și nopții planetei, impunând oamenilor din interiorul
Matricei Pământului ideea că timpul este altceva decât produsul
propriei lor minți.
Când apare cuvântul „timp”,
majoritatea oamenilor se gândesc imediat la un ceasornic. Ei cred în
mod eronat că sincronizarea timpului care se realizează uitându-se
la ceas este dovada că timpul este o constantă și că are
aceeași durată pentru toată lumea, inclusiv pentru obiectele
neînsuflețite.
Mai mult decât atât, ei consideră greșit
că timpul este o constantă în tot universul. Tocmai acesta este
scopul utilizării ceasornicelor, anume, acela de a sincroniza oamenii
astfel încât să lucreze la unison și să se poată găsi unul pe
celălalt într-un mediu social productiv.
Prin urmare,
conceptul de timp și gestionarea lui, așa cum sunt înțelese pe
Pământ, sunt caracteristici intrinseci ale Matricei 3D a Pământului
și cu care nicio altă cultură stelară nu este de acord.
Este valabilă afirmația extratereștrilor că oamenii civilizației
umane a Pământului sunt singurii din galaxie care au găsit o
modalitate de a măsura ceva care nu există.
Amintindu-ne că timpul este rezultatul unui proces de gândire
direct legat și dependent de prezența unei conștiințe, el poate
fi măsurat doar atunci când este în relație cu ceva ce poate fi
folosit ca referință.
Pe Pământ, această referință
este ușor de găsit: ciclurile planetei, de zi și noapte. Dacă
acel concept este îndepărtat, durata de timp, a secundelor,
minutelor, orei și zilelor, este modificată, dar numai din punctul
de vedere al acelui cadru de context anterior. Deci, durata oricărei
unități de timp va depinde de reperul luat în considerare la
măsurare.
De exemplu, durata de un minut, măsurată cu un
cronometru, va fi întotdeauna aceeași pentru deținătorul
cronometrului, indiferent unde s-ar afla el în univers. Însă acea
durată nu va fi aceeași pentru un observator care măsoară timpul
cu un alt instrument.
De exemplu, o persoană cu un cronometru
poate vedea că secundele durează un minut pentru a ocoli Pământ; dar
dacă apoi ar merge pe planeta Alfrata
din Alpha Centauri și ar măsura cu acel ceas tot un minut, revenind
pe Pământ, cei care l-au așteptat vor observa că timpul a trecut
cu totul diferit, chiar dacă s-au sincronizat la plecare.
Durata
oricărei unități de timp depinde doar de contextul în care este
făcută măsurătoarea, adică depinde de punctele de referință.
Când
ne aflăm pe suprafața unei planete, este ușor să stabilim unde
este sus și unde este în jos. Dar când ne aflăm în spațiul
profund, nu există nicio modalitate de a determina unde este sus-ul și
unde este în jos-ul. De la un punct, conceptul chiar încetează să
fie relevant sau chiar încetează să mai aibă sens.
Durata
de timp depinde doar de conștiința și de frecvența gândirii
ființei conștiente care o experimentează. După cum arată
exemplul clasic, durata unui minut depinde de ce parte a ușii te afli.
Timpul
este rezultatul unei conștiințe suficient de conștientă pentru
a-și putea observa propriile gânduri.
Fiecare suflet are propriile modele de gândire și ritmuri personale
iar timpul și durata lui sunt unice pentru fiecare.
Timpul
este o caracteristică intrinsecă a ceea ce suntem. Mintea și
conștientizarea noastră sunt produse ale conștiinței. Noi, ca
suflete, suntem timpul însuși.
Probabil că voi continua acest subiect într-o comunicare ulterioară.
Celor care ați urmărit videoclipul, vă mulțumesc. Aveți grijă de voi și....fiți inteligenți !!
Cu
mult drag, prietena voastră,
Mari Swaruu
https://swaruu.org/transcripts/time-part-1-what-is-time-english
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu