joi, 27 iulie 2023

W27- Ce este sufletul.

Autor pleiadiana Mari Swaruu
Publicat 23 aprilie 21023.
Traducere Const. Mihăilescu

Mari Swaruu : Bună! Sper că sunteți bine și vă mulțumesc că sunteți din nou în comunicare cu mine; eu sunt Mari Swaruu.

Cuvântul „suflet” poartă o conotație religioasă grea, în special din creștinism și catolicism, și poate altera nedorit semnificația sau modul în care sunt interpretate mesajele grupului din care fac parte și eu..
Folosesc cuvântul „suflet” pentru videoclipurile mele, deoarece este cel mai ușor de înțeles și de relaționat de către marea majoritate a oamenilor, dar îl folosesc fără orice conotație religioasă sau încărcătură suplimentară de sens.

Pentru a evita această problemă de interpretare a ceea ce este un suflet, predecesorii mei, în special Sophia, folosesc și cuvintele „adma” sau „katra”, dar, în esență, toate au același sens ca și cel pe care îl dau cuvântului „suflet”.

Folosesc acest cuvânt de ceva timp în videoclipurile mele, și voi continua să-l folosesc și în viitor, așa că simt nevoia de a defini clar ce este el, definiția extinzându-se și asupra cuvintelor „adma” și „katra”, cu excepția cazului în care, în mod expres, este specificat sau definit altfel.

După cum s-a explicat anterior, totul este Sursă și totul este conștiință, chiar și lumea materială este manifestată de conștiință într-o manieră singulară și colectivă; și aici intervine sufletul, deoarece acest punct singular al conștiinței este capabil de a se manifesta atât de mult, și pe acesta încerc să-l definesc astăzi..
Deși definirea a ceea ce este Sursa originală merită un comentariu separat, în puține cuvinte, eu o definesc ca fiind
Marea Uniune care include tot ceea ce a existat vreodată, există și va exista, inclusiv pe toate liniile temporale și în toate universurile paralele, în timp și în afara timpului, în spațiu sau în afara spațiului, în contexte diferite sau conexe.
Ea include totul, astfel încât, prăbușește toate conceptele de dualitate, deoarece totul face parte din ea, până la punctul în care devine imposibil de definit.
De asemenea, se spune că este conștiință pură, conștientă de propria sa existență. Într-un mod liber, folosind o expresie doar într-o manieră descriptivă,
fără încărcătură religioasă, Sursa ar fi mintea lui Dumnezeu.

Pentru a defini ceva, trebuie să-l contrastezi cu orice nu este, acțiune care este imposibilă în cazul Sursei, fără îndoială. Un suflet este o încercare a Sursei de a se defini pe ea însăși.

Mulți au încercat să descrie ce este sufletul, el fiind un fragment holografic al Sursei. Într-o exprimare holografică, o miniatură care reprezintă și în care se regăsesc toate însușirile și proprietățile infinitului original.
Pentru o mai bună înțelegere voi folosi următorul exemplu. Imaginează-ți că avem o vază de porțelan. Este întreagă și este perfectă. Dacă o trântim suficient de puternic, vaza se va sparge în sute de bucăți.
Fiecare dintre acele fragmente din vaza originală, va păstra caracteristicile vazei din care a provenit (material, culoare, consistență, duritate etc) dar fiecare va avea o formă diferită, care nu seamănă cu vaza originală. Toate cioburile sunt diferite, deși, în cazul fragmentelor mai mari, s-ar putea, totuși, să putem reconstitui și afla unde erau plasate când vaza era întreagă.


Acum imaginați-vă cum va arăta holografic vaza care se va sparge în mai multe bucăți. Fiecare bucățică va reproduce holografic întreaga vază, care va arăta perfect și identic cu originalul. Fiecare bucățică a vazei originale, va păstra deci atributele întregului. Comparați sufletele cu bucățile (cioburile) rezultate prin spargerea vazei; într-o reprezentare holografică fiecare ciob va arăta precum originalul când era întreg.

S-a spus că un suflet este un fragment mai mic al
Sursei, însă conștiința este în afara oricăror concepte de spațiu, timp și  dimensiune. 

Deci, dacă un suflet este un fragment perfect din ea, el trebuie să păstreze toate atributele întregului.
Personal susțin cu tărie că, din cauza reprezentării holografice, un suflet
nu este un fragment mai mic al Sursei, ci este chiar Sursa. Cuvântul „mai mic” nu are nicio relevanță aici. Un suflet este Sursa însăși, cu toate caracteristicile sale și cu tot ceea ce o definește. Nu poate exista decât o singură Sursă, absolutul, deși percepem că sunt multe suflete în jurul nostru.

Deci, ce și cine suntem ?
Timpul este un subprodus al abilității de a fi conștient și de a gândi, așa cum am explicat în ultimul meu videoclip.

Toți ceilalți oameni și oricine altceva cu suflet este însăși Sursa, nu un fragment din ea. Fiecare dintre noi cei care gândim și suntem conștienți, suntem Sursa însăși; toți ceilalți, care nu sunt subiectul conștient, observă și sunt, de asemenea, Sursa însăși. Orice altă persoană pe care o vedem în afara noastră ca pe altcineva este, de fapt, noi într-o altă ipostază, într-un alt moment al timpului Sursei care generează conceptul de timp derivat din propriile idei și gânduri.

Noi toți suntem unul. Deși nu fiecare corp care umblă și pe care îl vedem nu trebuie să fie neapărat cineva cu suflet, întrebarea este ce reprezintă fiecare dintre aceștia pentru tine ca observator și, prin urmare, îl poți considera un suflet, deoarece originea lui este tot SURSA.
Eu definesc un suflet ca fiind un grup de idei și atașamente din mintea Sursei.

Cu toții suntem fragmente din imaginația Sursei, personaje dintr-o piesă. Fiecare dintre noi este creator, parte din Creatorul Suprem. Ne limităm la ceea ce ne definește pe fiecare dintre noi, atributele și calitățile noastre, dar toate acestea sunt doar idei și concepte pe care le deținem și le prețuim pentru că formează și modelează persoana, individul, la care ne raportăm a fi noi înșine.

Singurul lucru care definește pe cine suntem și de ce suntem capabili, definind ceea ce ne limitează, este un grup de idei de care suntem atât de atașați încât credem că sunt realități inevitabile. De aceea, eliberarea minții de conceptul limitativ al sinelui-ego este ceea ce generează iluminarea.

Fiecare dintre noi, dacă este conștient, reprezintă Sursa însăși, nu o parte a ei și, cu siguranță, nu altceva decât Sursa.

Conceptul de a fi ceva sau cineva, diferit de orice altă persoană sau de Sursă este o iluzie în mintea noastră, în mintea Sursei însăși, deoarece este capabilă de crearea a ceva asemănător, a mai multor puncte de atenție simultan; noi suntem fiecare dintre acele puncte de atenție.
Sunt destul de sigură că, din punctul de vedere al Sursei în sine, toate acele puncte de atenție sunt și ele unul singur, privite din cel mai extins punct de vedere. Suntem Sursa, și, în aceste corpuri limitate, ca indivizi, nu suntem altceva decât un construct creat de propria noastră minte.

Fiecare dintre noi este rezultatul manifestării Sursei, suntem diferite aspecte și diferite puncte de atenție în interiorul piesei pe care o numim existență, viață. Fiind Sursa însăși, noi nu ne putem defini și zicem că suntem suflete. În cele din urmă, toate acestea nu sunt altceva decât încercări zadarnice de a defini ceea ce nu poate fi explicat.
Nici un concept și nici un cuvânt nu poate defini ceva atât de complex și atât de magnific.

Nu trebuie să definești ceea ce este sufletul tău, doar să experimentezi și să știi că ești conținut în conștientizarea divină a necuvântării..

Vă mulțumesc că ați urmărit videoclipul meu. Vă rugăm să aveți grijă de voi, oameni frumoși ai Pământului!

Cu mult drag,
Mari Swaruu

https://swaruu.org/transcripts/what-is-a-soul-english

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu