Autor Gosia de la Agenția Cosmică
Publicat 01 iulie 2023
Traducere Const. Mihăilescu
Gosia:
Yazhi, când am vorbit despre faptul cei care ies din Matrix, și se
trezesc, descoperă anumite noutăți despre ceea ce face Federația
etc. După mii de ani în care ați fost aici și ați lucrat cu
Federația, chiar voi descoperiți abia acum, lucruri noi. Voi
taygetanii ați fost aici cu diferite flote, timp de mii de ani,
alături de Federație. Comportamentul și activitatea celor care
conduc Federația nu a putut fi observat și mai înainte ? Știu că
nu a fost același echipaj, dar trebuie să fi rămas în evidențele
lui Taygeta cumva.
Yazhi: Așa este, pe măsură
ce am descoperit anumite neadevăruri legate de comportamentul
Federației față de umanitate și față de Pământ, am început
să ne întrebăm cu ce ne-a mai mințit Federația și în multe
alte privințe.Trezirea din Matrix se referă la și șa grupul
nostru, care este destul de tânăr, dar asta nu înseamnă că
suntem primii sau singurii induși în eroare și care, până le
urmă, și-au dat seama de acest lucru.
Gosia:
La asta mă refer: cum de taygetanii, ca societate, nu și-au dat
seama de aceste lucruri și de minciunile care le erau servite
înainte? Tu, de ex., faci parte din echipajul navei-mamă, nava
reginei, dar tot nu ai aflat decât destul de recent de
comportamentul duplicitar al Federației.
Yazhi: Nu
pot să știu dacă cineva a aflat sau nu înainte. Pot doar să spun
că prezentul grup de taygetani și swaruunieni și-a dat seama.
Cu
toate acestea, se pare că există și alții care știau deja și mă
refer la Urmahs. Asta și explică de ce Consiliul Avyon nu
aprobă mai niciodată ceea ce spune și face Federația! Cumva este
o caracteristică a felinoidelor (Urmahs, în acest caz), rasă
puternică și hotărâtă, care nu prea acceptă să primească
ordine de la nimeni.
Regina noastră (a taygetanilor) este
tânără dar și-a dat seama printre primele de comportamentul
Federației față de Pământ.
Gosia: Deși
tânără a preluat informațiile de la predecesori căci acestea ,
evident, s-au transmis de la o generație la alta.
Yazhi:
Da, dar se dovedește că ascendența a lucrat și a fost
influențată de Matrix, care a deformat realitățile și a
perpetuat false informații.
Robert: De fapt,
și cei din Federație s-au mai schimbat, nu s-au păstrat în
totalitate aceiași.
Gosia: Yazhi, totuși,
tot nu înțeleg cum în intervalul dintre secolul al X-lea-XVIII-lea
etc., taygetanii nu au putut afla mai multe despre toate acestea !
Poate că și ei, taygetanii, au lucrat alături de Federație, fără
să-și pună prea multe întrebări? Sau poate că Federația era
mai „bună” înainte, mai înțelegătoare, mai prietenoasă cu
Pământul?
Yazhi: Sau... erau prea buni la acea
vreme pentru a promova ideea că sunt buni.
Gosia, nu putem ști
dacă au știut sau nu, sau ce au făcut. Putem ști doar ce gândesc
cei din prezentul grup, foarte mic, de altfel.
Amintește-ți
ceva: când Asket era la putere aici (până de curând), adică
și în vremea ta, Taygeta era mâna dreaptă și forța de
război a Federației. Ei erau însăși Federația Galactică. Abia
după venirea la putere a lui Alenym, spre sfârșitul lui
2018 sau începutul lui 2019, Taygeta s-a desprins de acea
uniformitate. Ca urmare, Alenym a ordonat întoarcerea flotei
noastre în Taygeta, în jurul Pământului rămânând o singură
navă de-a noastră.
Gosia: Deci, crezi și tu
că reprezentanții voștri dinainte mergeau pe mâna Federației,
fără a fi preocupați să afle amănunte și detalii legate de
politica Federației față de Pământ și umanitate ?
Yazhi:
S-ar putea să fie așa, da. Un alt factor este că oamenii obișnuiți
din Taygeta rămân foarte mult în bula lor, fără a se implica în
politica Federației, astfel încât echipajele flotelor stelare
Taygeta s-ar fi putut afla sub o puternică influență și
propagandă a Federației, care îi pregătea mental înainte de a
pleca să exploreze spaţiul.
Un
exemplu în acest sens este spălarea creierului cadeților precum
Anéeka, atunci când s-au înrolat în flotă, pentru a pleca în
expediție, când li s- spus că vor merge să elibereze popoarele
unor planete asuprite și să lupte împotriva forțelor răului.
Robert: Da, pentru că taygetanii au
venit să elibereze Pământul de un inamic. Dar au văzut că
inamicul erau oamenii înșiși.
Yazhi: Da.
Gosia: Deci, cum interpretezi faptul că tocmai
acum, când are loc o „trezire” pe Pământ, și tu ești prinsă
într-un fel de trezire, poate la alt nivel?
Yazhi:
Nu mi se pare anormal, ci natural. Când vorbești despre problemele
de trezire a conștiinței, este logic ca aceia care sunt implicați
în acest proces să descopere, la rândul lor, ce se întâmplă pe
Pământ și, implicit, să se dumirească și ei, ceea ce tot un fel
de „trezire” este.
Gosia: Bine. Dar încă
nu înțeleg ce scop au rasele care vin aici cu gândul că Pământul
ar trebui eliberat de Matrix? Nu ar fi mai convenabil pentru
Federație ca expedițiile ET să nu vină și să nu se amestece, să
nu încerce să salveze pe nimeni și să lase lumile de aici în
pace? Spunând cadeților că este ceva de făcut aici, de eliberat
etc., asta este împotriva propriilor interese să păstreze această
planetă sub stăpânirea lor ca zonă de agrement și originalitate.
Yazhi: Răul constă în necunoașterea celor care
vin despre realitățile profunde ale planetei Pământ, care pot fi
diferite de ale altor planete și civilizații din univers.
Gosia:
Deci s-ar putea să fie vorba nu de rele intenții ci de o profundă
ignoranță care face rău civilizației umane. De fapt, mai logic mi
se pare că ar fi din cauza ignoranței.
Yazhi: Deși
neintenționat, ci din necunoaștere, influență negativă
există..
Gosia: Dar nici de prea multă
ignoranță nu poate fi vorba, din moment ce ascund adevărul și
proliferează minciuna, implementând o falsă istorie pentru
Pământ.
Yazhi: Problema
Pământului nu este ușor de înțeles. Este ușor să cădem în
presupunerea că oamenii sunt sub tirania unui grup de „băieți
răi”. Este nevoie de cunoștințe avansate și aplicate pentru a
înțelege că mintea colectivă este cea care manifestă și dă
putere acestor „asupritori răi”, prin egregorii pe care îi
creează colectivitatea. Eliminându-i fizic pe acești „băieți
răi” nu faci decât să le dai mai multă putere de regenerare,
căci populația Pământului, i-ar genera din nou.
Gosia:
Cine a fost lider înaintea lui Alenym (actuala
regină; n.m) și
a mamei ei?
Yazhi: Era o societate unde tronul
era vacant, guvernată de un Înalt Consiliu compus din reprezentanți
ai Federației Galactice.
PUNCT SUPLIMENTAR DE ATHENA
SWARUU
Robert: Întrebare de la un cititor:
„Dacă taygetanii și alții posedă o tehnologie înaltă,
telepatie și ample posibilități de a se mișca pe linii temporale
diferite, de ce nu au putut depista acțiunile reprobabile
anterioare ale Federației?”
Swaruu X (Athena):
Pentru că strămoșii noștri au jucat acest joc și au crezut că
totul, inclusiv în Federație și în Univers, este doar dragoste
și lumină. Și la acest nivel a avut loc o trezire spirituală, nu
numai pe Pământ. Predecesorii noștri pur și simplu nu au avut
nicio intenție sau motive să suspecteze și să analizeze acțiunile
și politica Federației.
Abia odată cu sosirea acestui
echipaj actual a început să fie înțeleasă adevărata natură a
Federației Galactice.
Totul este un proces de trezire spirituală care are loc și aici.
Oameni treziți și mai puțin treziți există și printre membrii raselor non-umane.
https://swaruu.org/transcripts/galactic-federation-why-didn-t-taygetans-know-before
Este foarte clara treaba..din ce citesc acum inca se musamalizeaza cat se mai poate face asta tot ce este aici..si in eteric..problema din start este ca nimeni nu vorbeste despre faptul ca nu toti sunt umani...97%din populatie sunt draco sau reptilieni sau mai rau..noua rasa draco-reptilieni din uniunea ADN-urilor draco si reptilieni..astia poti fi tu...sau mama,tata,fratele,sora samd...da?...asta este problema ca nu se spune faptul ca aici se dezvolta o trezire si o ridicare a vibratiei de catre aceste rase..care au nevoie sa evolueze si ele..si cum nu au avut suport si cum nu au avut o potrivire de ADN mai buna decat cea a umanilor pe noi umanii ne-au gasit ca HOST..pentru aceasta evolutie A LOR!...da dragii mei aceasta planeta este o scoala puscarie de altfel pentru noi..iar scoala pentru aceste rase pe care le vedem peste tot..inclusiv pe youtube..unde anumite "doamne" sau "domni" vin sa ne prezinte cum sa evoluam..cica..defapt este vorba despre raselke cu vibratii extrem de joase dar care acum au ajuns la un nivel evolutiv si vibrational fregvential mai inalt..astfel vor putea sa-si salveze rasa zic ei...sau rasele...ca-s multe rau!....ce urmeaza??...e simplu de dedus..sau conectandu-ma la un anumit egregor voi afla si am aflat ceea ce urmaza..simplu..bazat pe ce au spus si ei..si pe ce am perceput si eu..o mare parte din aceste rase se vor CARA pe o alta planeta unde vor continua evolutia in 3D..mai departe si unde vor experimenta in continuare mii si mii de incarnari si reancarnari..aproape 56000 de ani..noi??..unii din noi vor ramane aici..doar cei ce au evoluat la un anumit nivel si-si cer drepturile de suflet si suveranitatea bineinteles care vibreaza si sunt la o fregventa inalta,aici e vorba si de reptilieni...si draco sau dracoreptilieni..restul raselor nefiind atat de importante...decat ca HOST in continuare..pentru ei..pentru asta care i-am enumerat eu mai devreme...cine accepta la un moment dat asta..ramane aici si ii va fi mai bine..sau cel putin asa simt deocamdata..sa retinem ca ei ne pot manipula si psihotronic si mental si energetic..samd..deci ceea ce simt nu e neparat adevarul...dar..este una din posibilitati..restul am spus mai devrme se vor cara pe o alta planeta pentru a fi in continuare HOST pentru ceilalti neevoluati..totul se va desfasura in functie de fregventa si vibratia si informatia genetica din ADN..si corpurile mental,emotional..energetic..samd..Ce nu stiu dansii este ca cineva la un moemnt dat va interveni in aceasta mega magarie galactica si intergalactica...pentru ca sunt muuulte implicatii si cum aici este coruptie peste tot..la fel este si la ei..pliiin de coruptie si se ameninta unii pe altii cu defaimarea..dar..cum o magarie atrage de la sine alta si mai mare...veti vedea ce nici nu ati visat!...rabdare si pace caci totul se va aseza cum nu si-a imaginat nimeni.Atat...va pup pe toti din lumina reala si adevarata..pe mai tarziu!
RăspundețiȘtergereDA, NU TOATE CONȘTIENTIZĂRILE ÎS PLĂCUTE :( :)! Mulțam fain și Spor în Toate Bune !
RăspundețiȘtergere