Autor
Robert de la ”Rezolvarea enigmelor”,
Publicat 26 august 2023
Gosia:
Luna și India, evident, o altă farsă. Dar ceva e de comentat în
legătură cu această știre?
Robert: Și
cu sonda chineză a fost la fel. Am văzut aproape același scenariu.
Swaruu
X (Athena): Face parte din același program, aceeași agendă
de a face să se creadă că știința pământeană avansează.
Rețineți că agenția spațială indiană are, același simbol ca
toate celelalte >A, regăsit și în Star Trek.
Gosia
:
Robert
: Toată lumea aplaudă. Da.
Swaruu X (Athena): Da. NASA îl are, Roscosmos îl are, ESA îl are, Japonia îl
are etc. Este influența aceleiași Federații care
controlează totul. Dar, de fapt, este o farsă ca orice altceva.
Gosia
: Japonia:
Swaruu
X (Athena) : Rusia:
Același coordonator de dezinformare: Federația Galactică.
Gosia :
Swaruu
X (Athena): A face referire la Federație, Consiliul Andromeda,
care a fondat UfoP (Federația Unită a Planetelor). Tot o piramidă, iar arcul reprezintă inelele lui Saturn, locul de unde e controlat Pământul și tot acest Sistem Solar.
Robert
:
Swaruu
X (Athena): Uită-te la cea din China. ESA, în sine, A-ul și, evident, Saturn.
Robert:
Chinez.
Gosia
: Nici Australia nu e uitată:
Swaruu
X (Athena) : uimitoarea Australie ! Ar fi necesar să vedem
dacă există ierarhii între aceste agenții spațiale, care ar putea
explica totul.
Robert :
Swaruu
X (Athena) : Saturn din nou. Doar că Australia, n-a „trimis” nimic în spațiu, are doar siglă.
Gosia: Și la simbolul polonez apare Saturn.
Swaruu
X (Athena): Doar trag bani de la țările mai mari. Iar apare Saturn.
Robert :
Robert: A-ul și inelul lui Saturn sunt constante..
Swaruu X
(Athena): Da, dar, mi se pare că nu toate, așa cum
subliniază Gosia.
Gosia : Da, sunt multe
altele cu alte sigle.
Robert :
Swaruu
X (Athena): Deși există întotdeauna elemente în comun,
multe dintre acele simboluri sunt ingenios elaborate.
Robert: Tina, cum ar putea fi „demontată”
„alunizarea”, în cazul sondei indiene?
Swaruu X (Athena): Simplu.
De ce pun CGI ieftin, inferior oricărui joc video bun, și
nu imagini reale? Pentru că vine din altă țară nu e o garanție că
nu este un fals generat de aceiași oameni care realizează toate acele
transmisii fictive, presupus recepționate de la stația spațială ISS. De ce să-i
credeți doar pentru că ei spun așa și arată oameni amplasați în
jurul consolelor (care puteau fi văzute și prin anii 60) bătând din palme?
Gosia: Cumva cei care văd cred că dacă vine din altă
țară, de la o altă agenție, nu de la NASA, înseamnă că devine mai credibil sau așa ceva.
Swaruu X (Athena): Dar care, de fapt, sunt la fel. Nici măcar n-au abandonat stilul de prezentare al anilor 6o.
Robert: Orice vine de la guverne este automat fals.
Swaruu X (Athena): Exact, exact, pentru că nu sunt interesați să ofere
oamenilor adevărul, ci doar să le ofere ceea ce folosește
pentru a continua să-i controleze.
Gosia: Dar
de ce au ales India pentru teatrul ăsta?
Swaruu X (Athena):
Poate pentru faptul că face parte din țările despre care
se spune că au un ritm de dezvoltare mai mare. India, ca și China, face parte din BRICS,
Robert: În Japonia, China și Brazilia se susține
aceeași poveste, că Luna este un satelit natural.
Swaruu
X (Athena): Nu vor renunța la acea afirmație pentru că nu le-ar conveni să se cunoască adevărul, i-ar face pe oameni să se
trezească și să devină incomozi..
Robert: Fă-i pe oameni să vadă că
există realizări tehnologice. Acest lucru este crezut doar de
oamenii „streetlight-Matrix”. Îi pregătesc pentru presupusa călătorie pe Lună. Mai
multe CGI-uri.
Swaruu X (Athena): Da, dar
CGI-uri prost făcute. Cred că oricine poate înțelege asta.
https://swaruu.org/transcripts/nave-espacial-india-aluniza-cerca-del-polo-sur-de-la-luna-athena-swaruu
Trăim într-o lume falsă construită în timp de fondatorii Matrixului. Oamenii sunt folosiți sa îngroașe si mai mult straturile informationale in care traim. Vezi fb si grămadă de postaci. Gratie internetului, controlorii au reușit să ne îngroape si mai mult in straturile informationale ce ne separă de Lumina. Nu vi se pare ciudat excesul de zel al internautilor dornici să posteze informatii de tot felul? Este semn ca încă sforaie manipulati mental. Daca ar fi treji, ar tacea si ar pune mana sa faca ceva util.
RăspundețiȘtergereDe fapt, nimeni nu prea face nimic ca sa schimbe lumea din jur. Vorbăria multă nu-i ajută decat pe controlori.
Gândeam asta in timp ce priveam la cei doi puiuti de cățel abandonați. Din nou si din nou, suferință provocată altor creaturi.
Oamenilor le place sa se învăluie in cuvinte ca in niste mantii țesute din vorbe. Si care nu țin nici de cald si nici nu acoperă goliciunea sufletelor înghețate in INDIFERENTA. FARISEISMUL este groapa in care oamenii mor lent, departe de Lumină și vrajiti de marii sforarii religioși sau lideri spirituali de orice fel,ce vând indulgente pe bani grei.
Fără empatie, viitorul va arăta la fel,,indiferent de numarul uriaș de cuvinte revărsat pe net si pe canalele TV.
Veniti pe pământ ca sa învățăm să iubim, am eșuat lamentabil in oceanul de cuvinte inutile, uitând că suntem responsabili față de tot ce ne înconjoară și ca niciun ET nu va premia repetentii la școala de pe pământ.
Cred că și aceste comunicări schimbă Perspectivele, personale și a subconștientului colectiv, și mulțumesc !
RăspundețiȘtergere