Am
putea să ne aşteptăm ca în faţa acestor descoperiri extraordinare (la
care ne-am referit în articolul anterior) a unor gigantice structuri
piramidale ce se află prezente în foarte multe locuri de pe planeta
noastră, inclusiv pe fundul unor oceane, comunitatea ştiinţifică a
arheologilor precum şi mass-media să manifeste o puternică reacţie de
mobilizare în vederea continuării cercetărilor.
Şi
totuşi, dincolo de interesul mai mult sau mai puţin izolat al câtorva
jurnalişti, reacţia oficială lipseşte aproape cu desăvârşire. Iată ce
scria în acest sens ziaristul american Frank Josef în revista Ancient American în anul 1996 în legătură cu descoperirile subacvatice din zona Yonaguni-Japonia: „Una
dintre cele mai mari descoperiri din istoria arheologiei a fost făcută
vara trecută lângă Japonia. Acolo, răspândite la o impresionantă
adâncime de 311 metri, pe fundul oceanului, sunt foarte bine conservate
rămăşiţele unui oraş antic. Au fost descoperite adevărate străzi, mari
bulevarde, magnifice scări, blocuri enorme de piatră perfect tăiate şi
îmbinate între ele – totul dispus armonios într-o arhitectură cum nu a
mai fost văzută vreodată. Nimic despre toate acestea nu a fost însă
menţionat în niciuna dintre publicaţiile arheologice ale altor ţări,
exceptând Japonia şi, foarte sporadic, în America. Ne-am fi imaginat că o
asemenea descoperire uluitoare va reprezenta cea mai senzaţională ştire
la care un arheolog se poate aştepta. Totuşi, vălul tăcerii a acoperit
toate acestea. De ce? Cum poate să persiste această tăcere imensă în
legătură cu o descoperire de o asemenea amploare? Cu riscul de a fi
acuzat de paranoia, nu pot decât să concluzionez că suntem dominaţi de o
cât se poate de reală conspiraţie a cenzurii informaţiilor.”
Mai categoric şi într-un sens mai larg, scriitorul Robert Charroux afirma în lucrarea sa Cartea stăpânilor lumii că: „Istoria
autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice veghează
asupra menţinerii stricte a unei versiuni alterate, singura care are
autorizaţia de a fi exprimată”.
Aceasta
este opinia mai multor cercetători sinceri care, în entuziasmul lor de a
împărtăşi tuturor descoperirile pe care le-au făcut, s-au lovit de
zidul tăcerii şi al ignorării, pe care o stranie şi îndârjită conducere
ascunsă îl impune. Nu putem vorbi despre istoria reală a omenirii, fără
să ne întrebăm la tot pasul cum este posibil ca lucruri atât de
uimitoare şi de semnificative să rămână de atât de mult timp aproape
complet necunoscute maselor de oameni. Cei care au urmărit să-i
sensibilizeze şi pe ceilalţi semeni ai lor asupra faptului că sunt
menţinuţi în mod intenţionat într-o cumplită ignoranţă, au fost acuzaţi
că propagă periculoase teorii ale conspiraţiei. Nu este foarte dificil
să constatăm că toţi cei care au dorit să dezvăluie aceste realităţi
esenţiale pentru umanitate au fost sistematic ridiculizaţi şi
marginalizaţi de către „elita specialiştilor”.
Faptele
se află însă chiar sub ochii noştri şi ele vorbesc de la sine. Cum am
mai putea, de exemplu, să-i credem pe cei care stabilesc reperele
oficiale ale istoriei omenirii, când în faţa unor construcţii foarte
complexe, scufundate de cel puţin 10.000 de ani, ei continuă să susţină
că oamenii care au existat pe Pământ în acea perioadă erau cu toţii la
un stadiu de civilizaţie primitiv? Deşi puşi în faţa evidenţei acelor
construcţii, aceste „autorităţi atotştiutoare” se învârt la nesfârşit în
dezbateri ce ar urma, chipurile, să stabilească dacă nu avem cumva de-a
face cu nişte formaţiuni naturale mai originale. Ei admit, desigur
formal, că pe viitor… cercetările vor continua. Faptul că peste toate
aceste adevărate revelaţii se aşterne însă invariabil tăcerea, arată
foarte clar că în realitate nu se doreşte ca adevărul să fie cunoscut.
Acest
adevăr nu poate fi însă ascuns la nesfârşit. În definitiv este vorba
despre a şti cine suntem noi ca specie umană. Realitatea în care trăim
este mult mai fascinantă decât îşi imaginează cei mai mulţi oameni care
se complac să accepte pasivi ca această conducere tenebroasă să
gândească în locul lor, oferindu-le doar cadrul limitat al unor
concepţii care uneori sunt aproape infantile. Pentru cei care au curajul
să cerceteze şi să aprecieze singuri concluziile, este însă din ce în
ce mai evident că semnele vremurilor când marile secrete ale omenirii
vor fi dezvăluite, au sosit. „Elita” arogantă şi iresponsabilă care se
consideră îndreptăţită să ascundă adevărul şi să manipuleze destinele a
miliarde de oameni a început deja să fie demascată. Este necesar să
cunoaştem adevărul pentru că acesta ne va da puterea care ne va face
liberi.
Vălul
tăcerii stă aşternut deocamdată şi asupra altor descoperiri
senzaţionale ce ar putea pune istoria omenirii într-o cu totul altă
lumină. Corelat cu piramidele prezentate anterior este semnificativ să
prezentăm în continuare şi alte patru structuri piramidale, care de
această dată sunt de aproape zece ori mai înalte decât piramida lui
Keops din Egipt. Alături de ele se află un chip asemănător Sfinxului
egiptean, dar care priveşte spre cer, având 500 metri înălţime şi 1500
metri diametru. Acest ansamblu a fost fotografiat pe planeta Marte în
anul 1972 de către sonda spaţială automată Mariner 9, în zona numită
Cydonia Region. La data de 31 iulie 1976, sondele spaţiale americane
Viking 1 şi Viking 2 au ajuns apoi şi ele, una după alta, în apropierea
acestui ansamblu şi au realizat fotografii de la o înălţime de 1500 km
(înălţime mai mică decât cea de la care au fost realizate anterior
clişee de către sonda Mariner 9), din diferite unghiuri.
Fotografiile
au evidenţiat cu claritate prezenţa unor piramide uriaşe având latura
bazei de aproximativ 1500 metri şi o înălţime de 1000 de metri şi care
sunt perfect simetrice şi dispuse la distanţe egale între ele. Detaliile
giganticului chip au putut indica destul de precis nasul, gura, bărbia,
scobiturile ochilor şi chiar conturul pupilei. Se pare că există chiar
mai multe astfel de chipuri uriaşe pe suprafaţa planetei Marte. Unul
dintre savanţii care au examinat aceste fotografii, West Churchman,
şeful catedrei de astronomie al Universităţii Berkeley-California, a
afirmat că toate acestea reprezintă „indicii serioase privind prezenţa unei vechi civilizaţii marţiene”, iar în opinia cercetătorului şi scriitorului Johannes von Buttler „aceste structuri nu sunt un capriciu al Naturii, ci opera unor fiinţe inteligente.”
Observaţii
recente ale NASA au indicat faptul că pe planeta Marte a existat cândva
şi apă. În 2002, sonda spațială Mars Odyssey a detectat uriașe
întinderi de gheață sub solul marțian, în zona polilor, iar anul acesta
în luna iunie, o echipă de oameni de știință de la Universitatea din New
Mexico condusă de cercetătorul Francis McCubbin, a anunțat că planeta
Marte este un fel de soră a Pământului, deoarece conține în interiorul
ei o mare cantitate de apă (în mantaua sa). De asemenea, observații și
mai recente, din august 2012, transmise de robotul Curiosity, care a
aterizat pe suprafața lui Marte, au evidențiat cu claritate urmele
lăsate pe solul marțian de apa ce a existat cândva din abundență acolo.
Aceste rezultate fac foarte plauzibilă posibilitatea ca pe această
planetă să se fi dezvoltat în trecutul îndepărtat viaţa şi chiar o
civilizaţie avansată. Putem urmări în continuare o succintă prezentare
video a acestor informaţii.
În
legătură cu chipul şi piramidele de pe Marte este util să menţionăm –
cel puţin ca pe o ipoteză ce poate fi luată în considerare – faptul că
în cadrul unei conferinţe naţionale de presă din SUA, Dr. Steven Greer,
care este principalul exponent al programului public de dezvăluire a
prezenţei extraterestre pe planeta noastră (Disclosure Project), a
afirmat că se află în contact cu persoane responsabile care cunosc „din
interior” faptul că NASA ştie de multă vreme că există construcţii
artificiale pe Marte (cum ar fi chipul şi piramidele pe care le-am
prezentat pe scurt mai sus) şi că aceste construcţii au fost realizate
de către o civilizaţie extraterestră acum aproximativ 45.000 de ani.
Aici
trebuie să facem o clarificare foarte importantă, care se referă la
aspecte esenţiale mult mai recente ale istoriei, dar care sunt aproape
complet necunoscute majorităţii oamenilor. Este deja destul de evident
pentru cei mai mulţi dintre noi faptul că informaţiile care ni se oferă
prin sistemul mass-media oficial reprezintă de obicei doar un aspect
absolut superficial al realităţii, doar cel pe care deţinătorii acelui
mijloc media doresc să îl arate publicului, în conformitate cu anumite
interese. Acest fapt este cu atât mai mult valabil în cazul aspectelor
fundamentale care ar putea trezi marea masă a populaţiei din somnul
conştiinţei şi al sclaviei tehnologice în care este menţinută. Ca un
exemplu, am putea să constatăm că este cu totul naiv să credem că din
anul 1969, când s-a realizat (oficial) prima aselenizare a cosmonauţilor
de la NASA, programele spaţiale cu oameni la bord nu au mai făcut
aproape niciun progres semnificativ. Tot ceea ce ni s-a mai spus de
atunci în această direcţie este că singurele acţiuni întreprinse pe
această linie au fost doar alte câteva aselenizări ale misiunilor Apollo
între anii 1969 şi 1972, în care au mai pus piciorul pe Lună încă 12
astronauţi, ocazie cu care au mai fost plasate pe solul selenar alte
şase steaguri simbolice şi că de atunci s-au mai trimis doar sonde
spaţiale automate (de exemplu satelitul LROC în 2009) care să verifice
din când în când dacă a mai apărut ceva nou pe acolo. Dacă însă ne
gândim – ca într-o logică paralelă – că din punctul de vedere al
tehnologiei accesibile populaţiei obişnuite, în 43 de ani s-a realizat
un salt aproape exploziv de la nivelul din anul 1969 al magnetofoanelor
şi al televizoarelor alb-negru, la nivelul microprocesoarelor extrem de
performante din zilele noastre, putem fi absolut siguri că s-au făcut
progrese tehnologice uriaşe şi în domeniul navelor spaţiale. Şi totuşi,
dacă ar fi să ne luăm după informările oficiale, constatăm că (aparent)
nimic foarte semnificativ nu s-a mai produs în legătură cu explorările
spaţiale, ceea ce – dacă suntem suficient de lucizi – este foarte greu
de crezut.
Din dezvăluirile pe care unii
dintre cei implicaţi mai mult în activităţile NASA le-au făcut (în ciuda
secretului drastic pe care sunt constrânşi să-l păstreze), s-a aflat,
însă, de-a lungul timpului, prin multiple dovezi convergente, că această
agenţie – care este cea mai consistent finanţată din lume - are în
realitate două programe paralele: cel oficial, ce este într-o anumită măsură prezentat public şi cel neoficial, al programelor strict secrete (black projects),
care au atins nivele de dezvoltare şi un avans tehnologic ce depăşesc
imaginaţia omului obişnuit. Prin mărturiile lor, aceste persoane din
interiorul sistemului afirmă că proiectele strict secrete ale NASA se
află în subordinea unui grup restrâns de oameni care domină din umbră
toate resorturile mondiale şi care acţionează doar în avantajul lor,
populaţia lumii nefiind pentru ei nimic altceva decât o masă de
exploatat.
Această
grupare de indivizi lipsiţi de scrupule, ce a cuprins ca o caracatiţă
malefică întreaga omenire, este de fapt secta satanică a francmasoneriei
mondiale, cea care cheamă în mod insidios, prin politicienii săi
zeloși, toate țările la înfăptuirea unei „Noi Ordini Mondiale”. Prin
cercetările sale secrete, această grupare a francmasoneriei a ajuns la
concluzia că viaţa de pe Pământ ar putea fi ameninţată de anumite
pericole, cum ar fi escaladarea extremă a poluării, încălzirea globală,
furtunile solare, distrugerea stratului de ozon din atmosferă şi, nu în
ultimul rând, suprapopularea. Ca urmare, în unele dintre operaţiunile
lor secrete, reprezentanţii acestei „elite” au stabilit un număr de
măsuri numite „alternative” prin care să fie protejaţi în primul rând ei
înşişi, „aleşii iluminaţi”. În consecință, o structură a acestui grup,
numită Majestic 12, a elaborat un număr de trei asemenea
„alternative” de acțiune prin care, în viziunea lor aberantă, aceste
probleme ar fi (doar pentru ei, fără să le pese de restul populaţiei),
rezolvate.
Într-o prezentare foarte succintă a acestora, menţionăm că în cazul Alternativei 1, un obiectiv major pe care gradele înalte ale francmasoneriei urmăresc să-l atingă este, nici mai mult nici mai puţin decât reducerea populației globului cu aproape 90%! Ei caută cu o satanică îndârjire să obţină aceasta prin: declanşarea de războaie
cât mai extinse şi mai violente (generând cu o diabolică abilitate
conflictul între două părți, pe care apoi tot ei le finanțează în
secret); prin metode ce vizează politici alimentare (de exemplu prin impunerea programului normelor obligatorii din cadrul Codex Alimentarius,
care interzice în mod straniu foarte multe plante medicinale
tradiționale, introducând în schimb cu forța aditivii în majoritatea
alimentelor); prin răspândirea unor boli extrem de grave
în rândul maselor de oameni (prin infectarea deliberată cu virusul
SIDA sau cu alți viruşi injectaţi prin vaccinări generalizate şi
obligatorii); prin blocarea accesului public la metode de tratament
naturiste, eficiente şi necostisitoare; prin răspândirea în atmosferă a
„dârelor morţii” (chemtrails); prin folosirea dispozitivelor de tip HAARP etc.
Dacă Alternativa 1 nu ar fi – în această viziune nebunească – suficient de „eficientă”, atunci Alternativa 2
presupune retragerea „elitei” în baze subterane foarte adânci şi
tehnologizate, în care ei consideră că ar fi astfel protejaţi şi chiar
ar putea declanşa de acolo un eventual holocaust nuclear la suprafaţa
planetei. Este cunoscut faptul că în acest sens guvernele mai multor
naţiuni au început încă de după Cel de-al Doilea Război Mondial să
construiască asemenea baze. Au fost folosite în secret dispozitive de
foraj ce au devenit din ce în ce mai performante, ajungând să poată săpa
în adâncimea pământului chiar şi 11 kilometri într-o singură zi. În
acest mod s-a ajuns la realizarea unor tuneluri lungi de mii de
kilometri, având peste 10 metri în diametru, prin care circulă trenuri
extrem de rapide ce pot depăşi viteza de 2 Mach (2000 km/h) şi care
conduc la adevărate oraşe subterane.
Planul lor nu s-a oprit însă aici şi ei au considerat că, dacă nici Alternativa 2 nu ar fi de ajuns, atunci – conform planurilor numite Alternativa 3 – au decis să realizeze baze pe planeta Marte, unde să se retragă dacă securitatea lor ar fi amenințată. Chiar dacă aceste planuri pot să pară de domeniul ştiinţifico-fantastic, există o serie întreagă de dovezi care arată că realizarea acestor baze pe planeta Marte nu numai că este posibilă, dar ele deja au fost realizate de mai bine de 50 de ani! Pentru a putea aborda de acest subiect, este semnificativ să menţionăm că există multe dovezi şi mărturii care atestă faptul că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziştii reuşiseră să construiască nave de zbor extrem de performante, numite Haunebu, ce puteau atinge dimensiuni de peste o sută de metri în diametru şi care aveau o foarte mare autonomie de zbor.
Planul lor nu s-a oprit însă aici şi ei au considerat că, dacă nici Alternativa 2 nu ar fi de ajuns, atunci – conform planurilor numite Alternativa 3 – au decis să realizeze baze pe planeta Marte, unde să se retragă dacă securitatea lor ar fi amenințată. Chiar dacă aceste planuri pot să pară de domeniul ştiinţifico-fantastic, există o serie întreagă de dovezi care arată că realizarea acestor baze pe planeta Marte nu numai că este posibilă, dar ele deja au fost realizate de mai bine de 50 de ani! Pentru a putea aborda de acest subiect, este semnificativ să menţionăm că există multe dovezi şi mărturii care atestă faptul că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziştii reuşiseră să construiască nave de zbor extrem de performante, numite Haunebu, ce puteau atinge dimensiuni de peste o sută de metri în diametru şi care aveau o foarte mare autonomie de zbor.
După ce
totuşi Germania hitleristă a fost înfrântă, savanţii germani au fost
trecuţi, prin operaţiunea secretă de acoperire numită Paperclip,
în subordinea Guvernului Statelor Unite ale Americii, fiind ulterior
incluşi în cadrul personalului NASA, care a fost fondată la scurt timp
după aceea. S-au realizat apoi de către NASA diverse programe strict
secrete pentru public, printre care şi programe de explorare spaţială.
Există mărturii bine documentate ce susţin faptul că rezultatele atinse
au fost cu totul remarcabile. Astfel, în anul 1960, un program secret
NASA a reușit construirea a două baze pe Lună, iar la 22 mai 1962 au
reușit chiar să trimită o navă cu oameni la bord pe planeta Marte!
Conform acestor mărturii, se pare că la scurt timp după acest eveniment
extraordinar a început rapid chiar construirea de baze pe Marte.
O prezentare foarte îndrăzneaţă a unor investigații pe această linie și a câtorva mărturii ale celor implicați din interior (insideri) a fost realizată în anul 1977 de către o televiziune engleză numită Secpeter TV, în cadrul unui serial numit Science Report. Această televiziune a prezentat la o oră de maximă audienţă un documentar intitulat Alternativa 3,
care a avut un impact uriaş în rândul telespectatorilor. Iată un scurt
fragment din acest documentar, în care este redată o filmare ce pare a
fi chiar a acelei prime aterizări pe Marte din 1962. Este semnificativ
să știm că odiseea acestei filmări este lungă. Mulți dintre cei care au
fost în posesia ei au murit în accidente misterioase.
Imediat
după difuzare, conducerea postului de televiziune respectiv a
fost somată de către mai mulţi oficiali că dacă va mai difuza vreodată
acel documentar, licenţa postului lor de televiziune va fi retrasă. Ca
urmare a presiunilor la care au fost supuşi, reprezentanţii canalului de
televiziune respectiv au afirmat ulterior public că tot ceea ce a fost
prezentat în cadrul acelui documentar nu a fost altceva decât o… farsă.
Faptele prezentate în film, precum și corelațiile pe care le putem face
noi înșine, dacă analizăm cu atenție toate aceste aspecte, ne conduc
însă la tulburătoarea concluzie că totul este cât se poate de real.
Vă
oferim în continuare un alt material video, care se constituie a fi o
prezentare sintetică şi echilibrată a documentarului din 1977, cât şi a
proiectelor secrete ale NASA pentru planeta Marte. Aşa cum veţi putea
viziona în acest material, conform mai multor mărturii semnificative, se
pare că Alternativa 3 este acum mult dincolo de
stadiul teoriilor, fiind deja pusă în aplicare într-un mod extrem de
avansat tehnologic. Aflăm astfel, prin mărturia fizicianului Henry
Deacon, că în ceea ce priveşte nivelul tehnologiei care este folosită de
către membrii elitei complexului militaro-industrial în proiectele
secrete, acest nivel se situează cu zeci de ani înaintea principiilor
acceptate de fizica actuală. Henry Deacon, un fost angajat al NASA,
actualmente membru al grupului Project Camelot (din care fac
parte mai mulţi oameni de ştiinţă eminenţi, ce au curajul să iasă din
convenţiile menținute artificial în cadrul ştiinţei oficiale) afirmă că
nivelul tehnologic la care se lucrează în acele black projects
(proiecte secrete) se află dincolo de credinţele, experienţele şi
imaginaţia multor fizicieni din domeniul public. De exemplu, conform
mărturiei şi informaţiilor sale, tehnologia folosită pentru deplasările
pe distanţe foarte lungi implică acum anumite portaluri energetice,
cunoscute şi sub numele de „găuri de vierme”, care reprezintă o
conexiune extrem de rapidă (ca o scurtătură) între două puncte
îndepărtate din spaţiul cosmic. Orice altceva, spune Henry Deacon, pur
şi simplu nu are rost, este ineficient. Deacon dezvăluie faptul că au
fost create astfel de tuneluri de legătură între Pământ şi Marte, ce pot
realiza foarte rapid legătura dintre cele două planete, indiferent unde
s-ar afla acestea pe orbitele lor.
O altă
mărturie semnificativă prezentată în acest film aparţine fostului
director al companiei aeronautice Lockheed Skunk Works, pe nume Ben
Rich, care a fost, de asemenea, implicat în aceste proiecte secrete. El
afirmă: „Avem deja mijloacele necesare să călătorim către stele, dar
aceste tehnologii sunt închise în proiecte negre, din care doar
Dumnezeu ar putea să le scoată pentru beneficiul umanităţii. În orice
caz, prin aceste tehnologii, orice vă puteţi imagina, noi deja ştim cum
s-o facem”. Într-o altă mărturie, Ben Rich spunea cu umor că „noi facem acum să zboare în deşertul Nevada (în zona numită „Aria 51”) aparate în faţa cărora George Lucas (producătorul seriei de filme SF, Războiul Stelelor) ar
fi beat de admiraţie. Aceste aparate sunt la fel de îndepărtate de tot
ceea ce se cunoaşte oficial, precum e naveta spaţială faţă de paraşuta
lui Leonardo da Vinci”.
Citiți și:
Controlul minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor La nouvelle Série-Noir: CODEX ALIMENTARIUS = CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII (I)
yogaesoteric
7 noiembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu