O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (2)

de Mugurel Atudorei

Am putea să ne aşteptăm ca în faţa acestor descoperiri extraordinare (la care ne-am referit  în articolul anterior) a unor gigantice structuri piramidale ce se află prezente în foarte multe locuri de pe planeta noastră, inclusiv pe fundul unor oceane, comunitatea ştiinţifică a arheologilor precum şi mass-media să manifeste o puternică reacţie de mobilizare în vederea continuării cercetărilor.

Şi totuşi, dincolo de interesul mai mult sau mai puţin izolat al câtorva jurnalişti, reacţia oficială lipseşte aproape cu desăvârşire. Iată ce scria în acest sens ziaristul american Frank Josef în revista Ancient American în anul 1996 în legătură cu descoperirile subacvatice din zona Yonaguni-Japonia: „Una dintre cele mai mari descoperiri din istoria arheologiei a fost făcută vara trecută lângă Japonia. Acolo, răspândite la o impresionantă adâncime de 311 metri, pe fundul oceanului, sunt foarte bine conservate rămăşiţele unui oraş antic. Au fost descoperite adevărate străzi, mari bulevarde, magnifice scări, blocuri enorme de piatră perfect tăiate şi îmbinate între ele – totul dispus armonios într-o arhitectură cum nu a mai fost văzută vreodată. Nimic despre toate acestea nu a fost însă menţionat în niciuna dintre publicaţiile arheologice ale altor ţări, exceptând Japonia şi, foarte sporadic, în America. Ne-am fi imaginat că o asemenea descoperire uluitoare va reprezenta cea mai senzaţională ştire la care un arheolog se poate aştepta. Totuşi, vălul tăcerii a acoperit toate acestea. De ce? Cum poate să persiste această tăcere imensă în legătură cu o descoperire de o asemenea amploare? Cu riscul de a fi acuzat de paranoia, nu pot decât să concluzionez că suntem dominaţi de o cât se poate de reală conspiraţie a cenzurii informaţiilor.” 

Mai categoric şi într-un sens mai larg, scriitorul Robert Charroux afirma în lucrarea sa Cartea stăpânilor lumii că: „Istoria autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice veghează asupra menţinerii stricte a unei versiuni alterate, singura care are autorizaţia de a fi exprimată”. 

Aceasta este opinia mai multor cercetători sinceri care, în entuziasmul lor de a împărtăşi tuturor descoperirile pe care le-au făcut, s-au lovit de zidul tăcerii şi al ignorării, pe care o stranie şi îndârjită conducere ascunsă îl impune. Nu putem vorbi despre istoria reală a omenirii, fără să ne întrebăm la tot pasul cum este posibil ca lucruri atât de uimitoare şi de semnificative să rămână de atât de mult timp aproape complet necunoscute maselor de oameni. Cei care au urmărit să-i sensibilizeze şi pe ceilalţi semeni ai lor asupra faptului că sunt menţinuţi în mod intenţionat într-o cumplită ignoranţă, au fost acuzaţi că propagă periculoase teorii ale conspiraţiei. Nu este foarte dificil să constatăm că toţi cei care au dorit să dezvăluie aceste realităţi esenţiale pentru umanitate au fost sistematic ridiculizaţi şi marginalizaţi de către „elita specialiştilor”.

Faptele se află însă chiar sub ochii noştri şi ele vorbesc de la sine. Cum am mai putea, de exemplu, să-i credem pe cei care stabilesc reperele oficiale ale istoriei omenirii, când în faţa unor construcţii foarte complexe, scufundate de cel puţin 10.000 de ani, ei continuă să susţină că oamenii care au existat pe Pământ în acea perioadă erau cu toţii la un stadiu de civilizaţie primitiv? Deşi puşi în faţa evidenţei acelor construcţii, aceste „autorităţi atotştiutoare” se învârt la nesfârşit în dezbateri ce ar urma, chipurile, să stabilească dacă nu avem cumva de-a face cu nişte formaţiuni naturale mai originale. Ei admit, desigur formal, că pe viitor… cercetările vor continua. Faptul că peste toate aceste adevărate revelaţii se aşterne însă invariabil tăcerea, arată foarte clar că în realitate nu se doreşte ca adevărul să fie cunoscut.

Acest adevăr nu poate fi însă ascuns la nesfârşit. În definitiv este vorba despre a şti cine suntem noi ca specie umană. Realitatea în care trăim este mult mai fascinantă decât îşi imaginează cei mai mulţi oameni care se complac să accepte pasivi ca această conducere tenebroasă să gândească în locul lor, oferindu-le doar cadrul limitat al unor concepţii care uneori sunt aproape infantile. Pentru cei care au curajul să cerceteze şi să aprecieze singuri concluziile, este însă din ce în ce mai evident că semnele vremurilor când marile secrete ale omenirii vor fi dezvăluite, au sosit. „Elita” arogantă şi iresponsabilă care se consideră îndreptăţită să ascundă adevărul şi să manipuleze destinele a miliarde de oameni a început deja să fie demascată. Este necesar să cunoaştem adevărul pentru că acesta ne va da puterea care ne va face liberi.

Vălul tăcerii stă aşternut deocamdată şi asupra altor descoperiri senzaţionale ce ar putea pune istoria omenirii într-o cu totul altă lumină. Corelat cu piramidele prezentate anterior este semnificativ să prezentăm în continuare şi alte patru structuri piramidale, care de această dată sunt de aproape zece ori mai înalte decât piramida lui Keops din Egipt. Alături de ele se află un chip asemănător Sfinxului egiptean, dar care priveşte spre cer, având 500 metri înălţime şi 1500 metri diametru. Acest ansamblu a fost fotografiat pe planeta Marte în anul 1972 de către sonda spaţială automată Mariner 9, în zona numită Cydonia Region. La data de 31 iulie 1976, sondele spaţiale americane Viking 1 şi Viking 2 au ajuns apoi şi ele, una după alta, în apropierea acestui ansamblu şi au realizat fotografii de la o înălţime de 1500 km (înălţime mai mică decât cea de la care au fost realizate anterior clişee de către sonda Mariner 9), din diferite unghiuri.

Fotografiile au evidenţiat cu claritate prezenţa unor piramide uriaşe având latura bazei de aproximativ 1500 metri şi o înălţime de 1000 de metri şi care sunt perfect simetrice şi dispuse la distanţe egale între ele. Detaliile giganticului chip au putut indica destul de precis nasul, gura, bărbia, scobiturile ochilor şi chiar conturul pupilei. Se pare că există chiar mai multe astfel de chipuri uriaşe pe suprafaţa planetei Marte. Unul dintre savanţii care au examinat aceste fotografii, West Churchman, şeful catedrei de astronomie al Universităţii Berkeley-California, a afirmat că toate acestea reprezintă „indicii serioase privind prezenţa unei vechi civilizaţii marţiene”, iar în opinia cercetătorului şi scriitorului Johannes von Buttler „aceste structuri nu sunt un capriciu al Naturii, ci opera unor fiinţe inteligente.”

Observaţii recente ale NASA au indicat faptul că pe planeta Marte a existat cândva şi apă. În 2002, sonda spațială Mars Odyssey a detectat uriașe întinderi de gheață sub solul marțian, în zona polilor, iar anul acesta în luna iunie, o echipă de oameni de știință de la Universitatea din New Mexico condusă de cercetătorul Francis McCubbin, a anunțat că planeta Marte este un fel de soră a Pământului, deoarece conține în interiorul ei o mare cantitate de apă (în mantaua sa). De asemenea, observații și mai recente, din august 2012, transmise de robotul Curiosity, care a aterizat pe suprafața lui Marte, au evidențiat cu claritate urmele lăsate pe solul marțian de apa ce a existat cândva din abundență acolo. Aceste rezultate fac foarte plauzibilă posibilitatea ca pe această planetă să se fi dezvoltat în trecutul îndepărtat viaţa şi chiar o civilizaţie avansată. Putem urmări în continuare o succintă prezentare video a acestor informaţii.

În legătură cu chipul şi piramidele de pe Marte este util să menţionăm – cel puţin ca pe o ipoteză ce poate fi luată în considerare – faptul că în cadrul unei conferinţe naţionale de presă din SUA, Dr. Steven Greer, care este principalul exponent al programului public de dezvăluire a prezenţei extraterestre pe planeta noastră (Disclosure Project), a afirmat că se află în contact cu persoane responsabile care cunosc „din interior” faptul că NASA ştie de multă vreme că există construcţii artificiale pe Marte (cum ar fi chipul şi piramidele pe care le-am prezentat pe scurt mai sus) şi că aceste construcţii au fost realizate de către o civilizaţie extraterestră acum aproximativ 45.000 de ani.

Aici trebuie să facem o clarificare foarte importantă, care se referă la aspecte esenţiale mult mai recente ale istoriei, dar care sunt aproape complet necunoscute majorităţii oamenilor. Este deja destul de evident pentru cei mai mulţi dintre noi faptul că informaţiile care ni se oferă prin sistemul mass-media oficial reprezintă de obicei doar un aspect absolut superficial al realităţii, doar cel pe care deţinătorii acelui mijloc media doresc să îl arate publicului, în conformitate cu anumite interese. Acest fapt este cu atât mai mult valabil în cazul aspectelor fundamentale care ar putea trezi marea masă a populaţiei din somnul conştiinţei şi al sclaviei tehnologice în care este menţinută. Ca un exemplu, am putea să constatăm că este cu totul naiv să credem că din anul 1969, când s-a realizat (oficial) prima aselenizare a cosmonauţilor de la NASA, programele spaţiale cu oameni la bord nu au mai făcut aproape niciun progres semnificativ. Tot ceea ce ni s-a mai spus de atunci în această direcţie este că singurele acţiuni întreprinse pe această linie au fost doar alte câteva aselenizări ale misiunilor Apollo între anii 1969 şi 1972, în care au mai pus piciorul pe Lună încă 12 astronauţi, ocazie cu care au mai fost plasate pe solul selenar alte şase steaguri simbolice şi că de atunci s-au mai trimis doar sonde spaţiale automate (de exemplu satelitul LROC în 2009) care să verifice din când în când dacă a mai apărut ceva nou pe acolo. Dacă însă ne gândim – ca într-o logică paralelă – că din punctul de vedere al tehnologiei accesibile populaţiei obişnuite, în 43 de ani s-a realizat un salt aproape exploziv de la nivelul din anul 1969 al magnetofoanelor şi al televizoarelor alb-negru, la nivelul microprocesoarelor extrem de performante din zilele noastre, putem fi absolut siguri că s-au făcut progrese tehnologice uriaşe şi în domeniul navelor spaţiale. Şi totuşi, dacă ar fi să ne luăm după informările oficiale, constatăm că (aparent) nimic foarte semnificativ nu s-a mai produs în legătură cu explorările spaţiale, ceea ce – dacă suntem suficient de lucizi – este foarte greu de crezut. 

Din dezvăluirile pe care unii dintre cei implicaţi mai mult în activităţile NASA le-au făcut (în ciuda secretului drastic pe care sunt constrânşi să-l păstreze), s-a aflat, însă, de-a lungul timpului, prin multiple dovezi convergente, că această agenţie – care este cea mai consistent finanţată din lume - are în realitate două programe paralele: cel oficial, ce este într-o anumită măsură prezentat public şi cel neoficial, al programelor strict secrete (black projects), care au atins nivele de dezvoltare şi un avans tehnologic ce depăşesc imaginaţia omului obişnuit. Prin mărturiile lor, aceste persoane din interiorul sistemului afirmă că proiectele strict secrete ale NASA se află în subordinea unui grup restrâns de oameni care domină din umbră toate resorturile mondiale şi care acţionează doar în avantajul lor, populaţia lumii nefiind pentru ei nimic altceva decât o masă de exploatat.

Această grupare  de indivizi lipsiţi de scrupule, ce a cuprins ca o caracatiţă malefică întreaga omenire, este de fapt secta satanică a francmasoneriei mondiale, cea care cheamă în mod insidios, prin politicienii săi zeloși, toate țările la înfăptuirea unei „Noi Ordini Mondiale”. Prin cercetările sale secrete, această grupare a francmasoneriei a ajuns la concluzia că viaţa de pe Pământ ar putea fi ameninţată de anumite pericole, cum ar fi escaladarea extremă a poluării, încălzirea globală, furtunile solare, distrugerea stratului de ozon din atmosferă şi, nu în ultimul rând, suprapopularea. Ca urmare, în unele dintre operaţiunile lor secrete, reprezentanţii acestei „elite” au stabilit un număr de măsuri numite „alternative” prin care să fie protejaţi în primul rând ei înşişi, „aleşii iluminaţi”. În consecință, o structură a acestui grup, numită Majestic 12, a elaborat un număr de trei asemenea „alternative” de acțiune prin care, în viziunea lor aberantă, aceste probleme ar fi (doar pentru ei, fără să le pese de restul populaţiei), rezolvate.

Într-o prezentare foarte succintă a acestora, menţionăm că în cazul Alternativei 1, un obiectiv major pe care gradele înalte ale francmasoneriei urmăresc să-l atingă este, nici mai mult nici mai puţin decât reducerea populației globului cu aproape 90%!  Ei caută cu o satanică îndârjire să obţină aceasta prin: declanşarea de războaie cât mai extinse şi mai violente (generând cu o diabolică abilitate conflictul între două părți, pe care apoi tot ei le finanțează în secret); prin metode ce vizează politici alimentare (de exemplu prin impunerea programului normelor obligatorii din cadrul Codex Alimentarius, care interzice în mod straniu foarte multe plante medicinale tradiționale, introducând în schimb cu forța aditivii în majoritatea alimentelor); prin răspândirea unor boli extrem de grave în rândul maselor de oameni  (prin infectarea deliberată cu virusul SIDA sau cu alți viruşi injectaţi prin vaccinări generalizate şi obligatorii); prin blocarea accesului public la metode de tratament naturiste, eficiente şi necostisitoare; prin răspândirea în atmosferă a „dârelor morţii” (chemtrails); prin folosirea dispozitivelor de tip HAARP etc.

Dacă Alternativa 1 nu ar fi – în această viziune nebunească – suficient de „eficientă”, atunci Alternativa 2 presupune retragerea „elitei” în baze subterane foarte adânci şi tehnologizate, în care ei consideră că ar fi astfel protejaţi şi chiar ar putea declanşa de acolo un eventual holocaust nuclear la suprafaţa planetei. Este cunoscut faptul că în acest sens guvernele mai multor naţiuni au început încă de după Cel de-al Doilea Război Mondial să construiască asemenea baze. Au fost folosite în secret dispozitive de foraj ce au devenit din ce în ce mai performante, ajungând să poată săpa în adâncimea pământului chiar şi 11 kilometri într-o singură zi. În acest mod s-a ajuns la realizarea unor tuneluri lungi de mii de kilometri, având peste 10 metri în diametru, prin care circulă trenuri extrem de rapide ce pot depăşi viteza de 2 Mach (2000 km/h) şi care conduc la adevărate oraşe subterane.

Planul lor nu s-a oprit însă aici şi ei au considerat că, dacă nici Alternativa 2 nu ar fi de ajuns, atunci – conform planurilor numite Alternativa 3 – au decis să realizeze baze pe planeta Marte, unde să se retragă dacă securitatea lor ar fi amenințată. Chiar dacă aceste planuri pot să pară de domeniul ştiinţifico-fantastic, există o serie întreagă de dovezi care arată că realizarea acestor baze pe planeta Marte nu numai că este posibilă, dar ele deja au fost realizate de mai bine de 50 de ani! Pentru a putea aborda de acest subiect, este semnificativ să menţionăm că există multe dovezi şi mărturii care atestă faptul că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziştii reuşiseră să construiască nave de zbor extrem de performante, numite Haunebu, ce puteau atinge dimensiuni de peste o sută de metri în diametru şi care aveau o foarte mare autonomie de zbor.

După ce totuşi Germania hitleristă a fost înfrântă, savanţii germani au fost trecuţi, prin operaţiunea secretă de acoperire numită  Paperclip, în subordinea Guvernului Statelor Unite ale Americii, fiind ulterior incluşi în cadrul personalului NASA, care a fost fondată la scurt timp după aceea. S-au realizat apoi de către NASA diverse programe strict secrete pentru public, printre care şi programe de explorare spaţială. Există mărturii bine documentate ce susţin faptul că rezultatele atinse au fost cu totul remarcabile. Astfel, în anul 1960, un program secret NASA a reușit construirea a două baze pe Lună, iar la 22 mai 1962 au reușit chiar să trimită o navă cu oameni la bord pe planeta Marte! Conform acestor mărturii, se pare că la scurt timp după acest eveniment extraordinar a început rapid chiar construirea de baze pe Marte.

O prezentare foarte îndrăzneaţă a unor investigații pe această linie și a câtorva mărturii ale celor implicați din interior (insideri) a fost realizată în anul 1977 de către o televiziune engleză numită Secpeter TV, în cadrul unui serial numit Science Report. Această televiziune a prezentat la o oră de maximă audienţă un documentar intitulat Alternativa 3, care a avut un impact uriaş în rândul telespectatorilor. Iată un scurt fragment din acest documentar, în care este redată o filmare ce pare a fi chiar a acelei prime aterizări pe Marte din 1962. Este semnificativ să știm că odiseea acestei filmări este lungă. Mulți dintre cei care au fost în posesia ei au murit în accidente misterioase.

Imediat după difuzare, conducerea postului de televiziune respectiv a fost somată de către mai mulţi oficiali că dacă va mai difuza vreodată acel documentar, licenţa postului lor de televiziune va fi retrasă. Ca urmare a presiunilor la care au fost supuşi, reprezentanţii canalului de televiziune respectiv au afirmat ulterior public că tot ceea ce a fost prezentat în cadrul acelui documentar nu a fost altceva decât o… farsă. Faptele prezentate în film, precum și corelațiile pe care le putem face noi înșine, dacă analizăm cu atenție toate aceste aspecte, ne conduc însă la tulburătoarea concluzie că totul este cât se poate de real.

Vă oferim în continuare un alt material video, care se constituie a fi o prezentare sintetică şi echilibrată a documentarului din 1977, cât şi a proiectelor secrete ale NASA pentru planeta Marte. Aşa cum veţi putea viziona în acest material, conform mai multor mărturii semnificative, se pare că Alternativa 3 este acum mult dincolo de stadiul teoriilor, fiind deja pusă în aplicare într-un mod extrem de avansat tehnologic. Aflăm astfel, prin mărturia fizicianului Henry Deacon, că în ceea ce priveşte nivelul tehnologiei care este folosită de către membrii elitei complexului militaro-industrial în proiectele secrete, acest nivel se situează cu zeci de ani înaintea principiilor acceptate de fizica actuală. Henry Deacon, un fost angajat al NASA, actualmente membru al grupului Project Camelot (din care fac parte mai mulţi oameni de ştiinţă eminenţi, ce au curajul să iasă din convenţiile menținute artificial în cadrul ştiinţei oficiale) afirmă că nivelul tehnologic la care se lucrează în acele black projects (proiecte secrete) se află dincolo de credinţele, experienţele şi imaginaţia multor fizicieni din domeniul public. De exemplu, conform mărturiei şi informaţiilor sale, tehnologia folosită pentru deplasările pe distanţe foarte lungi implică acum anumite portaluri energetice, cunoscute şi sub numele de „găuri de vierme”, care reprezintă  o conexiune extrem de rapidă (ca o scurtătură) între două puncte îndepărtate din spaţiul cosmic. Orice altceva, spune Henry Deacon, pur şi simplu nu are rost, este ineficient. Deacon dezvăluie faptul că au fost create astfel de tuneluri de legătură între Pământ şi Marte, ce pot realiza foarte rapid legătura dintre cele două planete, indiferent unde s-ar afla acestea pe orbitele lor.

O altă mărturie semnificativă prezentată în acest film aparţine fostului director al companiei aeronautice Lockheed Skunk Works, pe nume Ben Rich, care a fost, de asemenea, implicat în aceste proiecte secrete. El afirmă: „Avem deja mijloacele necesare să călătorim către stele, dar aceste tehnologii sunt închise în proiecte negre, din care doar Dumnezeu ar putea să le scoată pentru beneficiul umanităţii. În orice caz, prin aceste tehnologii, orice vă puteţi imagina, noi deja ştim cum s-o facem”. Într-o altă mărturie, Ben Rich spunea cu umor că „noi facem acum să zboare în deşertul Nevada (în zona numită „Aria 51”) aparate în faţa cărora George Lucas (producătorul seriei de filme SF, Războiul Stelelor) ar fi beat de admiraţie. Aceste aparate sunt la fel de îndepărtate de tot ceea ce se cunoaşte oficial, precum e naveta spaţială faţă de paraşuta lui Leonardo da Vinci”.

Citiți și:

Controlul minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor La nouvelle Série-Noir: CODEX ALIMENTARIUS = CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII (I)

 

yogaesoteric

7 noiembrie 2012