CEDO sancţionează România pentru abuzurile grave împotriva unei practicante yoga (II)

 Realități trecute sub tăcere.
de Decebal Avramescu

După ce Dana a fost răpită de propriii ei părinţi, aceştia au dus-o undeva la ţară, la o rudă din comuna Asău (judeţul Bacău), unde au ţinut-o până când urmau să găsească un medic psihiatru care să fie dispus să aplice un tratament suficient de „eficient” pentru a o „vindeca” pe Dana de dorinţa de a mai practica yoga. În acest timp, rudele i-au luat fetei banii personali, actele de identitate şi i-au ars hainele considerând că sunt cu „vrăji de la yoga”. Apoi au chemat un preot să-i facă slujbă şi o vrăjitoare să-i facă descântece. Mama ei şi-a luat concediu fără plată şi o supraveghea permanent ca să nu facă yoga sau să nu fugă. Era păzită inclusiv când mergea la toaletă. Noaptea mama Danei dormea cu ea în pat.

După două săptămâni, familia a găsit un medic psihiatru la spitalul Nifon (jud. Buzău), care i-a asigurat pe părinţi că „îi va scoate fetei yoga din cap”. Spitalul era undeva într-o pădure, la 40 de km de Buzău, de unde foarte greu s-ar fi putut fugi şi unde nu existau mijloace de transport în comun. Atunci când Dana Crăescu a fost adusă cu forţa acolo, fişa de internare era deja făcută, fără ca ea să fie măcar consultată. Directorul spitalului, Ionescu Ştefan Adrian, a internat-o pe tânără împotriva voinţei acesteia încălcând Codul de deontologie medicală şi Legea privind exercitarea profesiei de medic. Încă din prima zi, Danei i s-a impus să ia de trei ori pe zi Leponex, un medicament neuroleptic foarte puternic, care conform deontologiei medicale, se administrează doar în cazuri foarte grave de schizofrenie, atunci când tratamentele uzuale nu au dat rezultat. De menţionat că statisticile medicale precizează că în urma tratamentului cu Leponex unele persoane pot deceda. Tratamentul era administrat personal de către doctor, care o verifica băgându-i degetul în gură ca să constate dacă nu piteşte pastila cu limba. Ca urmare, Dana a devenit în scurt timp un fel de „legumă”, dormind câte 12 ore pe zi, se scăpa pe ea, noaptea îi curgea saliva din gură, se sprijinea de ziduri când dorea să meargă la toaletă sau avea mari goluri în memorie. Orice comunicare cu exteriorul i-a fost interzisă (telefon, scrisori, vizite). A fost ţinută în acel spital timp de 8 săptămâni, după care mama şi tatăl ei au dus-o, tot fără consimţământul ei, înapoi la ruda din comuna Asău. Mama, Crăescu Mariana, şi-a luat în continuare concediu fără plată, dormea cu ea în pat, o supraveghea permanent şi îi administra mai departe Leponex.

În toată această perioadă care a durat aproximativ 9 luni, tânăra a fost practic sechestrată, sau altfel spus, lipsita ilegal de libertate. Ea s-a aflat într-o totală izolare de mediul exterior şi în imposbilitatea de a îl contacta pe logodnicul ei sau pe orice altă persoană care ar fi putut-o salva. Ca urmare a tratamentului administrat, Dana a avut după aceea, timp de câteva luni, hemoragii menstruale aproape neîncetate, iar stomacul şi ficatul i-au fost serios afectate. În luna octombrie a anului 2005, tânăra a găsit totuşi prilejul să fugă, fiind ajutată de câţiva prieteni şi de logodnicul ei, pe care a reuşit să-l anunţe într-un moment de neatenţie a membrilor familiei care o supravegheau permanent.

După acest moment, Dana s-a căsătorit cu Atudorei Mugurel, s-a stabilit în Bucureşti şi şi-a reluat cursurile universitare la Facultatea de Drept. Conflictul cu familia nu s-a atenuat nici până în prezent.

Precizăm că în legătură cu tratamentul medicamentos aplicat acestei tinere, CEDO a stabilit că „i-a fost administrat tratament în absenţa consimţământului, într-un spital de psihiatrie de stat, unde asupra ei a fost exercitat un control complet şi efectiv. Guvernul nu a contestat faptul că i-au fost administrate Leponex şi alte medicamente neuroleptice în timpul spitalizării. Guvernul a eşuat în a demonstra – şi nu există nicio probă la dosar – că medicul psihiatru a supus unei comisii de revizie a procedurii decizia sa de a iniţia tratamentul. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că ingerinţa în cauză nu a fost în conformitate cu legea”.

Revenind la derularea evenimentelor, este de menţionat că în tot timpul în care Dana a fost supusă acestui tratament inuman, logodnicul ei, Mugurel Atudorei, a alertat toate instituţiile care ar fi putut interveni: Poliţia, Primăria, Parchetul (din Bârlad, Bacău şi Bucureşti), Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului, Agenţia Naţională de Protecţie a Familiei, Comisariatul pentru societatea civilă şi multe altele. Niciuna dintre aceste instituţii ale statului nu a intervenit pentru a stopa acest abuz înfiorător care era în desfăşurare. În urma plângerilor penale făcute de Atudorei Mugurel, numărul procurorilor şi judecătorilor care au fost sesizaţi să intervină în această situaţie a fost substanţial. Printre aceştia se numără prim-procurorul Parchetului din Bârlad – Rodica Fântână, procurorii Elena Sandu şi Marius Iacob de la Parchetul General Bucureşti, sau şefa Parchetului General Bucureşti din acea perioadă, Laura Codruţa Kovesi. Toate autorităţile apelate, mergând până la Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţie, au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de părinţii fetei, precum şi faţă de poliţiştii, medicii şi toţi ceilalţi funcţionari ai statului implicaţi şi reclamaţi în acest caz.

Ca un exemplu al modului în care funcţionarii statului au răspuns plângerilor ce le-au fost adresate, menţionăm răspunsul dat de comisarul Compotecras Anghel Gheorghe din Bârlad, care deşi ştia foarte bine că Dana este majoră şi este ţinută împotriva voinţei sale deoarece o văzuse la spitalul din Nifon şi vorbise cu ea, a dat un referat de neînceperea urmăririi penale afirmând că „in cauza nu au putut fi decelate elemente care sa conduca la concluzia ca parintii lui Craescu Dana au actionat impotriva vointei acesteia”.

Menţionăm, de asemenea, un fragment din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dat de prim-procurorul Fântână Rodica de la Parchetul din Bârlad: „In contextul in care parintii au vazut la televizor si au aflat din presa ceea ce se intampla la sediile MISA cu persoanele de sex feminin si de varsta tanara, a fost firesc, ca pe toate caile sa-si aduca fiica acasa si sa incerce recuperarea ei fizica si psihica”.

Dana Atudorei s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, în data de 10 octombrie 2008, după ce a epuizat şi ultima dintre numeroasele acţiuni întreprinse ani de zile în justiţia românească pentru a obţine o soluţie echitabilă în raport cu abuzul la care a fost supusă de propria familie prin colaborarea cu autorităţile. Reprezentată de avocata Adina Solomon, din Baroul Bucureşti, tânăra a reclamat la CEDO nu mai puţin de şase încălcări ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu o singura excepţie, CEDO a declarat admisibile toate capetele de cerere. Curtea a stabilit în unanimitate că în cauza Atudorei vs. România au fost încălcate două drepturi fundamentale garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului: dreptul la libertate şi la siguranţă precum şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Să mai observăm că în informarea trimisă de reclamantă la CEDO s-a avut în vedere contextul general care a determinat acest comportament al părinţilor şi al autorităţilor. Astfel, s-a arătat că „Datorită atacului furibund al presei scrise şi audiovizualului la adresa asociaţiei MISA precum şi datorită convingerilor discriminatorii ale unei părţi din cadrul autorităţilor publice, tot mai mulţi magistraţi (procurori, judecători), precum şi personalul auxiliar (poliţişti, jandarmi, grefieri) au devenit părtinitori şi lipsiţi de imparţialitate deontologică atunci când au fost desemnaţi să cerceteze şi să judece cazurile yoghinilor.”

(va urma)
Sursa:http://www.yogaesoteric.net/