Publicat 30 martie 2023
Traducere Const. Mihăilescu
Mari
Swaruu:
Bună încă o dată; eu sunt Mari Swaruu.
Aceasta este a
doua parte a ultimului meu videoclip, „Positive Twist, Part 1:
Galactic Federation, Part 5”, pe care-l reiau de unde l-am
lăsat.
Din fericire, există o altă Federație, cu mult
superioară celei direct diriguitoare a Pământului fizic, cea pe
care am tot descris-o în ultimele patru videoclipuri ale seriei de
comentarii. Acesta este formată din ființe de lumină cu vibrații
ridicate și entități de înaltă frecvență, în afara spațiului
și timpului. Este un conglomerat al tuturor sinelor nostre
superioare, și a celor mai elevați ghizi spirituali.
Acolo,
deși mai există conceptul de „Eu”, vibrația lor este atât de
înaltă încât existența individuală se îmbină una cu cealaltă,
împreună formând o mare masă de conștiință, o conștiință
colectivă, în afara timpului și spațiului. De fapt, de acolo se
nasc și se dezvoltă experiențele și încarnările vieții
fiecărui individ.
Sunt destul de sigură că mulți oameni, care
i-au criticat pe predecesorii mei, cred că au atins acel nivel
superior de conștiință, dar eu am anumite dubii.. Mă refer la
faptul că impactul lor a rămas la nivelul Federației care are de-a
face cu natura fizică, departe de cea spirituală.
Acea
Federație superioară este formată doar din ființe pozitive,
benefice și iubitoare, care vibrează la o frecvență foarte
înaltă. Acele ființe sunt mult mai aproape de Sursă, sunt ființe
de lumină care nu au un corp fizic, care să aibă nevoie de scaune
și nu se întrunesc în consilii pentru a decide ceva căci orice
comunicare și relaționare între acele ființe nu implică
deplasare. Se definesc și auto-definesc simplu: SUNT. Ele comunică
telepatic una cu cealaltă, fără a fi nevoite să renunțe la
identitatea lor, deși majoritatea dintre ele o fac pentru că nu mai
au nevoie să se individualizeze.
Astfel de ființe sunt în
afara timpului și spațiului, așa că însuși conceptul de aici
și acolo
rămâne fără sens. Ca urmare, ele nu mai au nevoie să folosească
nave spațiale și costume spațiale, dar o pot face atunci când
decid astfel, de ex. când doresc să între în contact cu ființe
umane aflate în corpuri fizice. De aceea, multe ființe de lumină
pot apărea oamenilor sub formă de figuri religioase, putând, în
acest fel, să fie observate de unii dintre aceștia.
De cele
mai multe ori însă ele lucrează prin alți oameni din tărâmuri
existențiale de mai joasă vibrație, oameni care se încadrează
cel mai bine cu frecvența lor, dar doar într-o manieră mentală,
canalizând și șoptindu-le la ureche, mai bine spus, intrând în
mintea lor.
Acest lucru mă face să cred că pe Pământ
conceptul New Age al Federației Galactice este un fel de amestec
idealizat între acest grup superior de ființe luminoase și
Federația Galactică fizică (în carne și oase), formată din
ființe cu cu aspect uman sau nu, cu toate calitățile și defectele
lor. După cum am explicat în videoclipul meu „Aceleași
evenimente, semnificații diferite”, în astral și în fizic,
ambele aspecte se regăsesc și în Federația Galactică.
Deosebirea
poate consta în faptul că în timp ce pe Pământul fizic
evenimentele pot fi interpretate și considerate ca fiind
negative,în planurile superioare, aceleași evenimente sunt văzute
dintr-un punct de vedere mult mai extins și nu neapărat negative.
Ele sunt sunt văzute ca oportunități minunate de a câștiga
experiență. Ceea ce poate fi considerat, în plan fizic, o rușine,
la nivel superior poate reprezenta o experiență benefică și de
dorit. Diferența se explică prin imposibilitatea ființei aflată
în plan fizic de a vedea și înțelege corect evenimentele în acea
etapă a vieții sale la nivel superior.
Acele
civilizații din Federație, care trăiesc în planuri materiale, au,
totuși, o înțelegere mult mai cuprinzătoare decât cea de pe
Pământ. Într-o măsură mică ei experimentează o expansiune a
conștiinței, care determină sufletele să dea o interpretare
diferită unui eveniment care, din punct de vedere fizic, este văzut
doar ca negativ.
Când sunteți pe Pământ, vedeți și
înțelegeți lucrurile într-un fel, iar când veniți aici, „sus”,
apreciați diferit aceleași evenimente, într-un mod, oricum , mai
extins. Această afirmație o fac în deplină cunoștință de cauză,
căci am experimentat-o.
Când analizezi evenimentele de pe
Pământ din exterior, îți schimbi foarte mult punctul de vedere și
perspectiva și începi să apreciezi lucruri simple cărora nu le-ai
dat niciodată importanță, atunci când erai pe Pământ. Aceasta,
pur și simplu pentru că nu te afli în aceeași Conștiință
Colectivă iar toate valorile și interpretările pe care le dai
acelorași evenimente se schimbă drastic, pentru că deții mult mai
multe date, care îți oferă o imagine mult mai cuprinzătoare.
Așa cum a subliniat unul dintre prietenii mei taygetani, de
multe ori poți experimenta acea schimbare de perspectivă (de la
negativ la pozitiv), chiar în aceeași încarnare. Știți și voi
că, pe măsură ce îmbătrâniți și acumulați mai multă
experiență, deveniți mai înțelepți, mai ponderați, mai
toleranți , iar asta se întâmplă pe oricare dintre planete.
Toți cei care au un suflet sunt, de fapt, ființe de lumină,
determinantă fiind conexiunea subiectului cu Sursa și nivelul său
vibrațional. Singurele entități
care nu sunt ființe de lumină sunt cele care iau naștere din
inconștientul colectiv sub formă de egregori. Acești
egregori sunt manifestări ale unui grup de persoane dominate de
frici și care au o foarte slabă legătură cu Sursa, sau nu au
deloc.
Ființele de lumină au capacitatea de a controla
spațiul și timpul, precum și materia, deoarece sunt pe deplin
conștiente că sunt doar iluzii create de minte. Ele nu călătoresc
în nave spațiale căci știu că nu există distanțe care trebuie
parcurse. Practic, ei aplică ceea ce taygetanii numesc principiul
non-locației, care afirmă că la densități mai mari, nu mai
există distanțe, totul este AICI și
ACUM, fiind că
frecvența gândirii și conștiința dictează ceea ce ești și
ceea ce experimentezi.
Ființele
de lumină sunt pretutindeni și sunt marii creatori ai tot ceea ce
nu este Sursa însăși, deoarece ele sunt, probabil, cele mai
calificate ființe care mai pot fi considerate încă a fi altceva
decât Sursă, deși, de fapt totul aparține Sursei. Ele se pot
încarna în orice, pot fi oricine și ghidează direct din interior
corpul fizic în care se află. Ele se pot naște și cresc ca oameni
normali, dar își amintesc ceea ce sunt și, deoarece au capacitatea
de a manipula spațiul și timpul, ele pot fi în mai multe locuri în
același timp, ființa încarnate ca om și, în același timp,
aspecte (energii) care cutreieră eterul. Cam asta sunt adesea
lucrătorii în lumină și semințele stelare.
Unii își vor
aminti tot ceea ce sunt și vor lucra deghizați în oameni normali,
în timp ce alții s-ar putea să nu-și mai amintească nimic,
ancorați în încarnarea lor prezentă. Totuși își vor păstra
esența și cunoașterea interioară despre cine sunt ei cu adevărat,
putând acționa în consecință.
Ei trebuie să apară în
fizic, astfel încât oamenii să se poată raporta la ei ca la
cineva cu un nume, astfel încât acele suflete mai tinere să poată
relaționa și să fie ghidate de ele. Ei își cunosc scopul vieții,
anume de a-i ajuta pe alții, pentru că știu că ceilalți sunt
doar alte aspecte ale lor și, așa cum își doresc toate creaturile
simțitoare, își doresc și ei să se expansioneze..
Toți
sunt ghizi, chiar dacă cu unii dintre ei nu aveți cele mai bune
relații. Poate că acele ipostaze oferă contrastul necesar pentru
a-și extinde conștiința dar nu ne pot atinge sau răni dacă
suntem în afara frecvența acestora.
De aceea este atât de
important să ne monitorizăm gândurile și vibrațiile. Cu toții
suntem ghidați de „sus”, de sinele nostru superior și de
spiritul sau familia noastră de lumină. În cele din urmă, ele
sunt doar alte aspecte ale noastre, deoarece toți suntem ființe
luminoase, care ne descurcăm cât de bine putem din perspectivele
noastre unice.
Ținta este să fim cele mai bune versiuni ale
noastre înșine, din asta făcând parte și situațiile când nu
suntem la fel de bine precum am dori, deoarece atitudinea noastră
față de acele vremuri este ceea ce ne va determina rezultatele
pozitive. Sunt foarte sigură că majoritatea dintre voi, care mă
ascultați acum, sunteți ființe luminoase. Nu te îndoi niciodată
că ești și nu-ți dori să fii celălalt. Dorința este un
indiciu clar că ești unul.
Nu
vă faceți griji niciodată pentru neajunsurile voastre și nu
apreciați că unele dintre lucrurile și acțiunile pe care le
faceți au fost fundamental greșite, deoarece, la un alt nivel,
acelea sunt doar experiențe care oferă contrastul necesar pe calea
devenirii voastre.
De
aceea este atât de important să iertăm, mai ales pe noi înșine,
și să nu trăim în trecut pentru că totul este doar o lecție,
important fiind ce vei face de aici încolo.
Aveți
încredere în voi înșivă. Amintiți-vă că sunteți ființe de
lumină, suflete frumoase.
Cu toată dragostea,
Mari
Swaruu
https://swaruu.org/transcripts/light-beings-positive-twist-part-two-galactic-federation-part-6-english
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu