vineri, 4 august 2023

W29- Frecvențe, stări de conștiință, vibrație - discuție cu pleiadiana Sophia Swaruu (Yazhi)

Autor Gosia de la Agenția Cosmică,
Publicat 15 iunie 2023
Traducere Const. Mihăilescu


Gosia: Yazhi, când te-am întrebat recent cum pot exista oamenii din umbră în afara Pământului, ai spus că Swaruu a determinat științific acea stare de conștiință. Întrebarea mea este: cele două stări (3D și 5D) nu sunt legate între ele? Adică... poți avea undeva un loc cu frecvență 3D măsurabilă și să percepi conștiințele 5D de acolo? Poți să fii undeva în univers unde dimensiunea este 5D iar tu să ai doar nivelul de conștiință 3D?

Yazhi: Sunt doar medii, iar mediile sunt create de oamenii înșiși. Dacă media conștiințelor este foarte scăzută, atunci tărâmul este scăzut (ca dimensiune, ca vibrație), dacă este mare, atunci evident că nivelul conștiinței este mai ridicat. Dar asta nu înseamnă că nu există bule (zone) care să conțină elemente ale ambelor, deoarece totul este o supă, un amestec de frecvențe. La nivel planetar, media vibrațională a Pământului până la centurile Van Allen este mai mică decât dincolo de centuri. Cu ajutorul interferometrelor se poate stabili valoarea vitrațională a unui loc sau unei zone.

Gosia: OK, înțeleg. Frecvența măsurabilă a unui loc depinde de nivelul mediu al conștiinței ființelor din acel loc, ceea ce însemnă că și nivelul de evoluție și înțelegere din sistemul planetar nu este neapărat același în orice zonă planetară.
Este posibil ca densitatea spațiului ocoupat de apartamentul meu să fie de 3D, iar eu, ca ființă, să vibrez pe frecvența densității 5D? Cum se influențează cele două ipotetice vibrații (cea a apartamentului meu și cea a ființei mele)?

Robert: Nu numai atât, dar vibrația ta, 5D, poate schimba frecvența vecinului (3D), pentru că vibrația ta este superioară.
Gosia : Exact, așa se petrec lucrurile ?
Yazhi: Da. Creșterea frecvenței sau scăderea acesteia, depinde de tăria câmpului energetic format. În general, câmpul de vibrație superioară, mai ales dacă este mai puternic, modifică în sens pozitiv câmpul de vibrație mai joasă.
Bula ta energetică este cea pe care o creezi în jurul tău, dar o poți expansiona și în vecinătăți. Prezența ta repetată, ca sursă de câmp vibrațional într-un loc, într-un spațiu, „impregnează ” acel loc cu acea vibrație, care poate persista cu atât mai mult cu cât câmpul energetic este reîmprospătat.

A avea un loc al tău ajută la formarea acelui balon, deși acest tip de creație este mai mult la nivel mental decât fizic.
Vibrația ta superioară îmbunătățește frecvența câmpului în spațiul ocupat de apartamentul tău, astfel că acel spațiu se va rezona cu ființa ta. Din acel moment, apartamentul tău va deveni cel mai prolific spațiu de creație, în care îți vei putea concepe și realiza proiectele. În acest fel, din amprenta locului, se pot ști și chiar măsura abilitățile și caracteristicile celui care le-a impregnat în acel spațiu. Cum amprenta energetică este unică, la rigoare, s-ar putea cunoaște cu precizie cine a fost acea persoană, chiar dacă ea n-a mai trecut de mult pe acolo.

Gosia: Bine, deci apartamentul în sine nu are o frecvență intrinsecă pentru că este materie? Este alcătuit din conștiințe? Dar materia însăși, fără ca conștiința să o observe și să trăiască în apropiere, are și ea frecvența ei măsurabilă, nu-i așa?

Yazhi: Toată materia este, de fapt, tot conștiință, într-o formă sau alta. Conștiința nu trebuie neapărat să provină de la cineva sau de la un animal.
De exemplu,
cristalele au conștiință, dar și minerale din care este făcută o clădire. Asemenea materiale mențin și conservă frecvențele medii cu care au fost „impregnate”.

Așa că locul păstrează amintiri, uneori urâte, evenimente trecute care explică și apariția unor fantome și entități în unele locuri. Acolo ar putea fi energii negative sau pozitive.

Gosia: Bine. Un scaun singur în pădure... ar putea avea o frecvență în sine și acea vibrație ar putea fi diferită de cea a locului? Frecvența acelui scaun ar putea fi a casei sau locatarului de unde provine?

Yazhi: Depinde de timpul cât a fost acolo, de materialul din care e făcut, dsar, în general, va avea vibrația medie a locului în vcare a stat mult timp.
Scaunul ar trebui să aibă o frecvență mai mică decât restul locului dacă acolo este o pădure, pentru că este pomii, fiind mult mai înalți și „vii” au un câmp energetic mult mai puternic decât al scaunului care nu numai că este mult mai mic dar prin el nu mai circulă sevă. Deci scaunul poate fi considerat ca un poluant al locului.


Gosia : Bine, înțeleg. Un stilou are o frecvență diferită dacă se află căzut pe pământ comparativ cu situația în care cineva îl ține în mână?Preia și frecvența persoanei care îl folosește?

Yazhi: Da, pur și simplu pentru că se află în câmpul auric al acelei persoane.

Gosia: Deci, totul este despre câmpul frecvenței dominante. Dar cine decide ce frecvență e dominantă? De ce frecvența stiloului se modifică după a mea și nu invers?

Yazhi: Deoarece câmpul tău este dominant, cel al stiloului, deși puțin, influențează și el câmpul tău dar într-o măsură mult mai mică, neobservabilă și nemăsurabilă.

Robert: O haină din piele de bizon, are o frecvență joasă ?În general îmbrăcămintea din piele are vreo influență asupra purtătorului??

Yazhi: Depinde de factorii care au condus la sacrificarea animalului și de condițiile de viață pe care le-a avut, în general, de relația dintre cele două ființe (om-animal).
Aici trebuie ținut cont de durabilitatea unei haine de blană naturală și de chimicalele folosite pentru întreținerea unei haine din material sintetic.
Sunt mulți factori de luat în considerare.

Gosia: Bine. Yazhi, cineva mi-a lăsat această întrebare: „Aș dori clarificări asupra noțiunilor de: vibrație, câmp electromagnetic, unde sonore, eter, frecvență, armonice ”

Yazhi: Vibrația se referă la mișcarea ciclică a particulelor subatomice primordiale, pe orbita intraatomică (electroni, neutroni, pozitroni). Această mișcare (oscilație) este cea care determină dacă ceva sau cineva se află sau nu în domeniul vizibil al unui tărâm existențial. Adică se referă la mișcarea la nivel subatomic, atomic sau chiar molecular.
Mișcarea asociată cu dinamica interacțiunii obiectelor sau persoanelor cu masa importantă se aplică la tot ceea ce este mai mare, în primul rând ca masă. O armonică este o secvență, o mică deviație față de frecvența de bază. E ca în muzică. Și este generată de conștiință transmisă ca gravitație.
Vibrație ori frecvență este cam același lucru.
Gosia: Bine. Și o ultimă întrebare. Frecvența măsurabilă științific sau vibrația cuiva poate fi 3D, dar conștiința sa poate fi 5D? Sau este imposibil?

Yazhi: Conștiință, prin definiție, își fabrică și radiază propria frecvență; ceea ce spui tu este imposibil.

ALTĂ CONVERSAȚIE

Robert: Putem măsura cu un aparat frecvența vibrațională a oamenilor?

Swaruu X (Athena): Da, prin aură. O poți vedea cu ochiul liber, în funcție de culoarea și forma aurei.

Robert: Dar nu prin amperaj?

Swaruu X (Athena): Amperul este o unitate foarte mare; este ca și cum ai măsura distanța dintre Valencia și Madrid în ani lumină. Dar da, puteți folosi o unitate de măsură pentru valori mici de energie.

https://swaruu.org/transcripts/frequencies-consciousness-states-vibration-chat-with-sophia-swaruu-yazhi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu