Autor Gosia de la Agenția Cosmică,
Publicat 10 martie 2023
Traducere Const.Mihăilescu
Gosia: Știu că s-a spus la un moment dat, și asta este ceea ce oamenii de pe Pământ cred, că Anunnaki sunt o civilizație reptiliană.
Yazhi: Da. De fapt, Anunnaki nu este o rasă confirmată ori identificată de noi sau de Federație. Denumirea de Anunnaki este folosită pentru a descrie aproape orice rasă reptiliană regresivă implicată în istoria Pământul; aceste rase fiind Kingu, Draco, Usungal, Naga etc.
Sub numele de Anunnaki se regăsesc mai multe rase, nu doar una. Este o mare eroare să consideri că Anunnaki înseamnă o rasă, cu atât mai mult să-i consideri pe Anunnaki ca fiind reptil
ieni.
Apoi, nu toate rasele reptiliene sunt regresive. Cu denumirea de Anunnaki au fost botezate mai multe rase extraterestre care au fost pe Pământ sau care au avut legături cu planeta voastră și care, de-a lungul vremii, au avut un impact asupra civilizației umane, modificând Pământul și chiar folosindu-l ca bază.
Un
grup de mai multe rase stelare care au dominat (dirijat) omenirea și
Pământul, de prin anul 12.000 î.Hr., dar mai ales de
atunci până în anul 33 î.Hr, pe vremea lui Vespasian. Istoric
vorbind, din punctul de vedere al civilizației Taygetane, cele mai
proeminente două rase numite „Anunnaki” la acea vreme erau
rasele taygetană și elohimii, ambele pleiadiene.
Deci, nu
este o singură rasă considerată a face parte din ceea ce
pământenii cred a fi rasa Anunnaki, printre care și
Taygetanii care, pe atunci, erau una din rasele cele mai răspândite
în galaxie. Din această perspectivă, aproape toți extratereștrii
suntem Anunnaki, unii dintre noi mai mult sau mai puțin legați de
acei „zei” sumerieni de altădată.
Gosia:
Atunci când și de ce au fost asociați cu Reptilienii?
Yazhi:
Acea asociere a apărut pe Pământ mai ales în urma cercetărilor
lui Zacharias Sitchin,
care avea scopul de a conduce umanitatea pe o pistă greșită, dat
fiind faptul că acel cercetător era un iezuit pus în slujba
Vaticanului, cu scopul de a răstălmăci adevărul istoric cuprins
în tăblițele sumeriene. De altfel era de notorietate faptul că
Stichin, „marele” cercetător, nici măcar nu știa să
descifreze cuneiformele
O
altă comunicare.
Swaruu
X (Athena):
Definirea
acelei civilizații Anunnaki este diferită de la o civilizație la
alta, pe Taygeta această denumire fiind atribuită tuturor celor
care au coborât din „rai” pe Pământ și au adus cunoaștere.
Sunt reprezentați mai cu seamă ca purtând o pungă, această
reprezentare regăsindu-se nu doar la statuile din Sumer ci și în
alte locuri precum Mesopotamia, Orientul Îndepărtat și Insula
Paștelui.
Deci, stricto sensu, multe civilizații, printre
care și cea taygetană (inclusiv, noi, Swaruus), suntem considerați
cu toții „Anunnaki”, dar cu eliminarea conotației de
reptilieni, asociată în mod eronat.
În ceea ce privește
interpretarea pe Pământ a lui Enki, Enlil, Anu și tot acel
partenon, nu înseamnă că ei greșesc sau că ceea ce spun este o
minciună. Știu că mulți au protestat vehement față de ceea ce a
spus Swaruu din Erra într-o comunicare anterioară, dar ambele părți
poate fi considerat că au dreptate.. Experții pe acest subiect de pe
Pământ interpretează într-un anumit fel scrierile de pe tăblițele sumeriene și toate celelalte
documente asociate care le susțin, cum ar fi Manuscrisele de la
Marea Moartă sau chiar Popul Vuh din Mesopotamia. Da, totul susține
ceea ce spun ei. Este o interpretare perfect valabilă. Ar trebui
studiată și respectată.
Problema este că lucrurile nu se opresc
aici. La fel ca multe cărți religioase, practic toate,
sunt scrise în coduri și pilde care conțin niveluri de
informare și înțelegere, în funcție de context și pot fi citite
în moduri diferite; nici măcar două nu cad în totalitate de
acord, conform nivelul de conștiință, înțelegere și cunoaștere
a inițiatului în acele chestiuni și în subiectele oculte.
Celelalte moduri de interpretare a textelor religioase rămân doar
pentru inițiații din cadrul societăților secrete sau din cadrul
nivelurilor înalte și secrete ale teologilor, șamanilor,
yoghinilor sau preoților, după religia lor.
Noi respectăm
opiniile valide și interpretările date de ei scrierilor de pe
tăblițele sumeriene și încercăm să le transmitem și alte
informații la niveluri, superioare, credem noi.
https://swaruu.org/transcripts/anunnaki-who-are-they-exactly-extraterrestrial-perspective
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu