Publicat 28 august 2022
Traducerea Const. Mihăilescu
Gosia: Yazhi, spune-ne cum se poate ieși din acordurile de percepție cu ceilalți, pentru a le forma și a le urma pe ale tale, fără a fi modelat de alții? Ce ai făcut tu ca ființă înconjurată de colectivitatea taygetană?
Yazhi: Nu este cazul meu. Pentru a nu fi în acele înțelegeri (programe), mama m-a creat în Hyperspațiu, într-o navă care se afla în acel moment în spațiul adânc. De aceea am abilitatea de a-mi face propriile reguli. Sau aproape, pentru că, totuși, sunt afectată de colectivitatea de grup taygetan și de colectivul terestru. Chiar dacă este vorba doar de adoptarea obiceiurilor și a lucrurilor care îmi plac, cum ar fi mopetele, petrecerile de aniversare etc.
Este un act de înfrângere și supunere a inconștientului. Cu cât îți amintești de mai multe din viețile pe care le-ai avut cu atât vei controla și vei înțelege conținutul inconștientului tău. De aceea este important să lucrați pentru amintirea vieților trecute. Din păcate, acest lucru este foarte greu de realizat în cazul vostru deoarece Matricea Pământului vă împiedică să vă amintiți viețile trecute, limitându-vă posibilitatea de cunoaștere și reamintire.
Permanent trebuie să vă străduiți să vă învingeți inconștientul, să-i aflați conținutul. Aceasta este sarcina voastră cea mai importantă în această viață. Însă, pentru mulți, această sarcină este imposibil de rezolvat. Cu toate acestea, trebuie să vă formați permanent intenția de a controla și înțelege tot ceea ce vă înconjoară. Un asemenea exercițiu permanent, vă va ajuta să vă ardeți karma.
Gosia: Și această decizie este suficientă? Atunci nu mai poți fi controlat de inconștient? Simt că s-ar putea să nu fie suficient, nu?
Yazhi: Este realizabil dacă convingerea ta este suficient de puternică. Toate practicile astea în care pronunți și scrii bilețele în care afirmi că revoci și arzi contracte au utilitate. [nota C.M.: scrie și lasă bilețele pe care ai scris „Anulez orice contract, orice înțelegere cu oricine, făcute în orice timp, în orice loc și în orice condiții !”. Lasă-le cât mai aproape de locul care are legătură cu acel angajament sau înțelegere (biserică, mânăstire, lăcaș sau obiect „sfânt” , ori lângă icoane, statui, cruci, altar, troiță)].
Asemenea
acțiuni
sunt, până la urmă, doar niște modalități prin care tu îți
ții trează hotărârea de a-ți recăpăta independența față de
oricine. Prin asemenea bilețele îți consolidezi puterea
interioară, hotărârea de a-ți recupera puterea pe care cândva ai
cedat-o altcuiva, din cauza disperării, sentimentului de neputință,
lipsei de discernământ, fricii etc. Cel care va citi acele bilețele
va fi în primul rând sufletul și sinele tău, care te vor ajuta să
te „trezești” cu adevărat și să redevii puternic și
neinfluențabil.
Gosia:
Doar
că suntem prinși în atâtea acorduri de percepție !! Printre
acestea chiar și restricția pe care ne-o impunem de a crede că
prin peretele din față nu putem trece pentru că este un obiect
solid, sau abilitatea de a levita. Lucruri de genul acesta.
Yazhi:
Da,
să poți ajunge ca la nivelul
inconștientului,
peretele să nu mai fie un obiect solid ci unul prin care poți trece
fără probleme. Ai face un pas înainte dacă te-ai convinge că
acel perete nu există, că este doar o hologramă.
La
aceasta se poate ajunge treptat, amintindu-ți că, în definitiv,
orice, deci și acel zid, nu este decât o energie condensată în
care opoziția (rezistența)
este dată de forța de respingere electromagnetică dintre sarcinile
particulelor care alcătuiesc peretele și cele care formează corpul
tău. Soliditatea aparentă a unui zid sau a oricărui obiect se
datorează doar respingerii magnetice simple dintre particulele
atomice. Pentru că ambele lucruri, peretele și mâna, sunt pe
aceeași frecvență care se manifestă ca având aceeași sarcină
magnetică. Deoarece sunt în același plan, energia este încărcată
cu aceeași polaritate, iar polii egali se resping; lege de bază a
magnetismului: atracție și respingere.
Dacă inversezi
polaritatea, acțiunea de respingere se transformă în atracție.
(Acest principiu este utilizat în sistemele gravitaționale
artificiale folosite la navele spațiale, unde valoarea gravitației
este controlabilă). Dacă ai o polaritate neutră... o stare
existențială neutră, care încorporează ființa ta, în
inconștientul tău, tot ceea ce alții ar numi energie pozitivă sau
negativă, pentru tine ar fi o stare neutră față de TOT.. Zidul
n-ar mai exista ca energie care să ți se opună.
Aceasta revine
la faptul că TOTUL există și se datorează unei anumite stări de
spirit și că orice condiționare rezidă în natura profundă a
atașamentelor. (a
credințelor; n.m.). Ce
respingi și ce accepți. Totul este minte.
Gosia:
Yazhi...
știu că așa este în teorie, dar de ce, practic, nu pot să trec
prin zid? Înseamnă că mai am angajamente acorduri, credințe? Mi
se pare că dacă realizezi ceea ce ai spus nu este suficient. Ce
altceva este necesar pentru a avea acea realitate? Îmi amintesc că în urmă cu ceva timp ne-ai dat niște exerciții prin videoclipul de
teleportare etc. Dar mai este ceva?
Yazhi:
Inconștientul tău este încă prea puternic, așa cum ți-am arătat
cu acel experiment cu Matias. Chiar și închipuindu-ți asta, simți
rezistență când treci prin ușa metalică închisă, iar asta este
doar imaginație. Aici e vorba de atașamentele tale.
Robert:
Cum se realizează? E același lucru pe care îl faci când
visezi, nu?
Yazhi:
Da,
pentru că ești în vis te afli într-un alt plan. Determinismul tău
te urmărește pentru că, de cele mai multe ori, nu deții
controlul, ci doar trăiești evenimentul, acțiunea. Altceva ar fi
dacă ai și ajunge să o controlezi.
Gosia:
Tu
cum ai reușit să te eliberezi de acele atașamente?
Yazhi:
Cu
multă practică, pe parcursul mai multor încarnări și creând o
matrice. Eu nu sunt un corp fizic, vă apar doar ca fiind un corp, și
asta pentru a putea relaționa cu voi. Eu nu sunt de pe acest tărâm.
Sunt o fiică a eterului. Am venit doar să-ți spun că și tu ești
astfel și că totul restul există și se manifestă într-un fel
sau altul numai datorită atașamentelor față de anumite idei.
De
aceea este necesar să renunțăm la conceptele limitative ale eului
și ale „Eului”, pentru că asta încetinește progresul
spiritual. Ideea
de a fi cineva anume te îndepărtează de întreg.
La asta trebuie lucrat, pentru a renunța la acorduri și
atașamente.
Dar
este inutil să încerci să distrugi sau să renunți la Ego
pentru că nu va fi posibil; nu în timpul unei singure întrupări.
Dar acceptarea Eului tău și al altor Euri, ca parte din sine,
trebuie să rămână un obiectiv.. Integrarea și acceptarea
întregului, în care se regăsesc: binele, răul, frumosul și
oribilul
poate fi obținută într-o singură încarnare, dacă
o dorești cu adevărat. Pentru că timpul este și un produs al minții
tale, iar ideile tale sunt, de asemenea, atașamente.
Gosia:
De
fapt, nici eu nu mă simt un corp fizic, totuși nu pot face ceea ce
faci tu. De exemplu, Yazhi, tu poți zbura ca Superman în spațiul
interior al navei?
Yazhi:
Pot să fac orice vreau. Cu toate acestea, nu toată lumea poate
percepe ceea ce fac. Ei spun că este imaginație și asta și este.
Dar imaginația este realitatea, este baza a tot ceea ce există, a
tot ceea ce a fost și va fi vreodată. Este direcția fluxului de
atenție a Sursei însăși.
Gosia:
Dar de ce nu o pot percepe și eu? Nu vorbesc despre astral unde nu
ești văzut, vorbesc despre a fi în fizic pentru ei, a fi văzut de
ei în timp ce zbori.
Yazhi:
Din
același motiv pentru care nu puteți vedea ființele descarnate care
sunt peste tot în jurul vostru și care vă înconjoară, pentru că
nu este în gama voastră vibrațională care vă dictează nivelul
de percepție-conștiință.(nota
C.M.: din același motiv pentru care elicea unui avion o putem vedea
doar atunci când nu se rotește, sau se rotește cu o viteză mică).
Și aceasta este guvernată de acorduri și atașamente la idei
precum Identitatea Eului. Totul pleacă din inconștientul tău, de
unde îți formezi și realitatea ta. De aceea trebuie să lucrezi la
inconștientul tău, la viețile tale trecute.
Există un nivel
conștient al vieții tale actuale, desigur. Dar inconștientului
tău, cel care formează pe cine ești tu astăzi, conceptul tău de
sine despre Ego, despre Sine, sunt viețile tale trecute, iar tu ești
suma tuturor acestor vieți.. De aceea, atunci când recuperezi
amintirea vieților trecute, nu-ți schimbi identitatea, nu te
modifici, doar te face să înțelegi de ce ești așa cum ești și
cine, de fapt, ești.
Gosia:
Tocmai de aceea Matias vrea să-și amintească, să înțeleagă că este
mereu ceea ce a fost. Dar, așa cum spui, este important să ne
amintim.
Yazhi:
Poți
foarte bine să fii fericit dacă-ți amintești, cel mult ceea ce ai
făcut cu o săptămână în urmă. Dacă însă bagajul tău de
amintiri se extinde pe perioade mai lungi sau foarte lungi, cu
siguranță vei găsi și situații care te-au făcut nefericit. De
aceia, probabilitatea de a-ți găsi liniștea și mulțumirea este
mai mică atunci când cercetezi bagajele mai multor vieți, mai
multor experiențe.
Gosia:
Te poate face fericit dar nu te vei înțelege pe tine însuți, și nu
vei putea elibera inconștientul. Sunt mulți oameni fericiți, deși
nu pot trece prin pereți. Oare neputința de a-ți aminti îți
limitează șansele de a-ți elibera inconștientul?
Yazhi:
Nu
este neapărat necesar să ne amintim totul pentru a realiza acest
lucru, dar trebuie să renunțăm la atașamente. Acceptă lucrurile
așa cum sunt, chiar dacă nu poți trece prin pereți. Pentru că
pentru a reuși să faci asta ar trebui să-ți amintiți nenumărate
vieți anterioare pentru a reseta lanțul lung al atașamentelor
specifice.
Pentru că a dori să încalci astfel de acorduri poate
deveni o obsesie, (un alt atașament față de ideea că trebuie să
realizezi asta pentru a fi o ființă completă, o ființă eterică,
extrem de spirituală... deci fericită).
Pentru că, până la
urmă, singurul lucru pe care fiecare îl cauți este să fie cu
adevărat fericit. Ei vor spune altfel, dar nevoia cea mai elementară
a ființei lor, a întregii lor existențe de la nivelul lor
inconștient - suma tuturor acelor încarnări trecute, este să fie
fericiți. Și nu ai nevoie de mai mult decât să renunți la tot,
chiar și la ideea de a trebui să muncești pentru a renunța la
tot.
Gosia:
Nu cred că este cazul meu deoarece eu sunt fericită, totuși, tare
aș vrea să am abilitatea de a trece prin zid, de ex. În sinea mea
simt că aș putea dar, dacă încerc, nu-mi iese.
Yazhi:
Ești
la un nivel, dar nu în interior. E ok la nivelul tău existențial
terestru, dar dacă ai fi complet „fericită” nu ai face
videoclipuri pentru a „trezi” omenirea. Asta „te face fericită”
pentru că ai ideea că înseamnă ceva important. Și asta îți
întărește ideea că asta e calea spre fericire; dar poți foarte
bine să fii fericită mâncând o acadea picantă de ananas și atât.
Gosia:
Dar chiar înainte de a face videoclipuri mă simțeam fericită. În
unele situații, poate chiar mai mult. Acum parcă mă simt mai
obosită. Deci nu cred că fac acestă muncă pentru a fi fericită.
Dar îți înțeleg punctul de vedere.
Yazhi:
Ești fericită doar când ești în Eter și știi că ești
întreagă.
Vorbești despre niveluri comparative de fericire,
Gosia. Valabil da, dar eu vorbesc de fericirea deplină, cea care te
învăluie ca o pătură caldă și-ți dă senzația că ești totul, ai
totul și poți să te afli oriunde vrei să fii.
Gosia:
Da. Eram fericită și înainte, dar în interior ceva încă mă
chema să mai caut, pentru a sluji cu adevărat și total „cauza”.
Yazhi:
Fericirea ta nu este completă, pentru că știi că poate fi mai
mult.. Și nu poți fi pentru că nu te simți fericită când îți
amintești că mai există undeva, de ex., niște mogâldețe
(cățeluși), care îngheață în frig.
Gosia:
Renunți
la multe lucruri nemaiamintindu-ți de ele. Are sens ceea
ce spun?
Yazhi:
Da,
asta am vrut să spun mai sus. Dar, pentru a fi complet liber de
atașamente limitative de care, de obicei, majoritatea oamenilor nu
pot scăpa, trebuie să renunți la tot și, în același timp, să
încorporezi totul. E ceea ce am descris mai sus ca fiind neutru
magnetic, pentru a trece prin pereți. Ar fi să încorporezi mereu tot ce
poți și, în același timp, să renunți la tot (adică să nu
ai atașamente față de nimic). Aceasta înseamnă să înțelegi
tot și să accepți totul, fără a judeca pe cineva.
Gosia:
Yazhi, consideri amintirea ca pe un pas necesar, sau nu?
Yazhi:
Acolo unde ești, nu este necesar. Ideea este: NU RESPINGE NIMIC,
ÎNCORPOREAZĂ TOTUL !
Gosia:
Eu
simt că
a nu-ți aminti este echivalent cu a renunța.
Yazhi:
Totul se reduce la asta, da. Deoarece,
pentru a mai pune ceva în pahar, trebuie ca mai întâi să mai
golești din el. Evident
că depinde și de cât de mare e paharul.
https://swaruu.org/transcripts/breaking-down-of-the-unconscious-break-the-perception-agreements-yazhi-swaruu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu